Dinastia Mojmir (în , în ) a fost o dinastie conducătoare a Moraviei Mari în secolul al IX-lea și începutul secolului al X-lea, al cărei nume provine de la Mojmir I, primul membru al familiei menționat de sursele istorice.

Familia a pierdut puterea în anul 906 sau 907 în timpul invaziei triburilor maghiare în Depresiunea Panonică. Există doar presupuneri legate de istoria familiei înainte de Mojmír I și după anul 907. Numele acestei dinastii conducătoare a Moraviei Mari este menționat pentru prima, dar și singura dată în sursele contemporane ei în „Scrisoare de plângere a episcopilor bavarezi” datată la mijlocul lunii iulie a anului 900.

Membri cunoscuți Primul membru cunoscut al familiei, Mojmir I, a folosit titlul de principe al Moraviei. Când Mojmir I l-a expulzat pe principele Pribina din Nitra, a devenit și Principe de Nitra. În timpul domniei lui Rastislav, principele de Nitra, Svatopluk I, a devenit regele Moraviei. Svatopluk și-a păstrat titlul de Principe de Nitra când a urcat pe tronul Moraviei și după moartea lui Bořivoj a devenit, de asemenea, Principe de Boemia. Fiul cel mare al lui Svatopluk, Mojmír al II-lea, a devenit cârmuitorul întregului imperiu morav (principele Boemiei în acea perioadă (894–915) era Spytihněv I din dinastia Přemyslid), iar Svatopluk al II-lea a devenit Principe de Nitra. Un posibil al treilea fiu al lui Svatopluk I, Predslav, a fost cel mai probabil Principe de Bratislava.Lubomir Emil Havlik, Jan Dungel: Kronika o Velké Moravě, Editura Jota, Brno, , p. 339.

+NumeTitluPerioadaNoteMojmir IPrincipec. 830 – 846Primul conducător cunoscut al Moraviei și probabil fondatorul dinastiei MojmirRastislavPrincipe846 – 870Nepotul lui Mojmir I; în 846, probabil după moartea lui Mojmír I, a fost instalat pe tronul Moraviei Mari de regele Ludovic Germanul al Franciei Răsăritene.Svatopluk IPrincipe, Rege870 – 894Nepotul lui Rastislav; cel mai important conducător al Moraviei (sursele din Evul Mediu îl numeau „rege”).SlavomirPrincipe871Un ecleziast înrudit cu Svatopluk IZdeněk Měřínský: České země od příchodu Slovanů po Velkou Moravu II., p. 967.Svatopluk IPrincipe871 – 894Revenire pe tronMojmir al II-leaPrincipe894 – după 901Fiul lui Svatopluk ISvatopluk al II-leaPrincipe894 – 906Al doilea fiu al lui Svatopluk I, coregent al lui Mojmir al II-lea; după 906 sursele istorice nu îl mai

menționează și de aceea se presupune că a murit în acest an.

Membri posibili Pribina - afiliere incertă la dinastie; a fost conducător al Principatului Nitra, conform unor opinii a fost doar înrudit cu Mojmír I; Kocel - afiliere incertă la dinastie; fiul lui Pribina; Bořivoj - conform unor opinii, a fost fiul lui Rastislav; Gorazd - conform unor opinii, fiul lui Rastislav; Predslav - posibil fiu al lui Svatopluk I.

Potrivit cronicarului Johann Turmair (1477 – 1534), un anume Vratislav, principe al Moraviei, probabil strămoș al lui Mojmír I, a cedat posesiunile sale din regiunea Pannonia regelui Carol cel Mare după succesul acestuia din 805 în lupta împotriva avarilor și a construit castelul Bratislava. Conform unei alte teorii, vechiul nume Pressburg (Bratislava de astăzi) este derivat de la Predeslausburg (în traducere Castelul Predeslav), un cneaz slav (c. 900).

Note

Bibliografie Zdeněk Měřínský: České země od příchodu Slovanů po Velkou Moravu II, Editura Libri, Praga, 2006, , p. 967. Lubomír Emil Havlik: Kronika o Velké Moravě, Editura Jota, Brno, 1992, , p. 339. Dušan Třeštík: Vznik Velké Moravy. Moravané, Čechové a střední Evropa v letech 791-871, Editura Nakladatelství Lidové noviny, Praga, 2001, , p. 384. Lubomir Emil Havlik, Jan Dungel: Kronika o Velké Moravě, Editura Jota, Brno, .

Categorie:Istoria Cehiei Categorie:Dinastii