miniatura| William Blake este considerat o figură fundamentală în istoria atât a poeziei, cât și a artelor vizuale ale epocii romantice . Literatura romantică în limba engleză debutează cu publicarea "Lyrical Ballads" de către William Wordsworth și Samuel Taylor Coleridge în 1798. Romantismul a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca reacție împotriva clasicismului și a normelor rigide ale acestuia. Mișcarea a pus accent pe sentiment, imaginație și libertatea de exprimare, îndepărtându-se de raționalismul caracteristic Iluminismului. Mișcarea a atins apogeul în prima jumătate a secolului al XIX-lea, influențând profund literatura, artele vizuale și muzica din întreaga Europă.

Perioada romantică a fost una de schimbări sociale semnificative în Anglia, datorită depopulării zonei rurale și creșterii rapide a orașelor industriale supraaglomerate între 1798 și 1832. Aceste mișcări de populație au fost cauzate de două forțe majore: , care prin procesul de împrejmuire a terenurilor a determinat muncitorii și familiile lor să părăsească satele, și Revoluția Industrială, care a oferit locuri de muncă în fabrici și mori, unde mașinile acționate de abur erau utilizate pe scară largă. De altfel, romantismul poate fi văzut parțial ca o reacție la Revoluția Industrială, dar și ca o revoltă împotriva normelor sociale și politice aristocratice ale Iluminismului, precum și împotriva raționalizării științifice a naturii. Revoluția Franceză a avut, de asemenea, o influență importantă asupra gândirii politice a multor figuri romantice din acea perioadă.

Anglia Precursori din secolul al XVIII-lea Mișcarea Romantică din literatura engleză de la începutul secolului al XIX-lea își are rădăcinile în poezia secolului al XVIII-lea, în romanul Goticului și în romanul de sensibilitate. Acestea includ poeții pre-romantici din cimitirele anilor 1740, ale căror lucrări sunt caracterizate de reflecții sumbre asupra morții, cu imagini precum "cranii și coșciuge, epitafuri și viermi". Aceștia au fost urmați de alți poeți care au adus un sentiment de "sublim" și de mister, precum și un interes pentru formele poetice englezești antice și pentru poezia populară. Aceste concepte sunt adesea considerate precursori ai genului Goticului.

Printre poeții gotici se numără Thomas Gray, ale cărui Elegie scrisă într-un cimitir de țară (1751) este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale acestui stil; William Cowper; ; Thomas Chatterton; Robert Blair, care a scris Mormântul (1743), o poezie ce subliniază groaza morții; și , ale cărui Plângeri sau Gânduri de noapte despre viață, moarte și nemurire (1742–45) este un alt exemplu important al acestui gen. Alți poeți notabili care au contribuit la formarea Romanticismului sunt și James Macpherson.

Romanul sentimental sau „romanul de sensibilitate” a apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acesta pune accent pe concepte emoționale și intelectuale, cum ar fi sentimentul, sentimentalismul și sensibilitatea. Sentimentalismul, care trebuie diferențiat de sensibilitate, a fost o modă atât în poezie, cât și în proza ficțională, apărută ca reacție la raționalismul din perioada Augustană. Romanele sentimentale se bazau pe reacțiile emoționale ale cititorilor și ale personajelor. Scenele de suferință și tandrețe sunt frecvente, iar intriga este construită astfel încât să pună în prim-plan emoțiile, mai degrabă decât acțiunea. Rezultatul este o apreciere a „sentimentelor rafinate”, prezentând personajele ca modele de efecte emoționale sensibile și rafinate. Capacitatea de a exprima sentimente era considerată un semn de caracter și experiență, având un impact asupra vieții și relațiilor sociale.

Printre celebrele romane sentimentale în limba engleză se numără Pamela, or Virtue Rewarded (1740) de Samuel Richardson, The Vicar of Wakefield (1766) de Oliver Goldsmith, Tristram Shandy (1759-67) și A Sentimental Journey (1768) de Laurence Sterne, The Fool of Quality (1765-70) de Henry Brooke, The Man of Feeling (1771) de Henry Mackenzie și Castle Rackrent (1800) de Maria Edgeworth.

Influențele străine au fost reprezentate de germanii Goethe, Schiller și August Wilhelm Schlegel, dar și de filosoful și scriitorul francez Jean-Jacques Rousseau (1712–78). O altă influență importantă a fost lucrarea lui Edmund Burke, A Philosophical Enquiry into the Origin of Our Ideas of the Sublime and Beautiful (1757). Schimbările din peisaj, cauzate de extinderea orașului și de depopularea satelor, au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării mișcării romantice. Condițiile precare ale muncitorilor, conflictele de clasă tot mai evidente și poluarea mediului au generat o reacție împotriva urbanismului și industrializării, punând un accent deosebit pe frumusețea și valoarea naturii.

Romanul The Castle of Otranto (1764) al lui Horace Walpole a creat genul literar gotic prin combinarea elementelor de groază și romanț. Ann Radcliffe a introdus figura întunecată a răufăcătorului gotic, care a evoluat în eroul byronic. Cea mai populară și influentă lucrare a sa, The Mysteries of Udolpho (1795), este adesea citată drept romanul gotic arhetipal. Vathek (1786) de William Beckford și The Monk (1796) de Matthew Lewis au fost alte lucrări notabile timpurii în genurile literare gotic și de groază. Primele povești scurte englezești au fost basme gotice, cum ar fi „narațiunea remarcabilă” The Poisoner of Montremos (1791) de Richard Cumberland.

Poezie romantică Peisajul fizic este un element important în poezia din această perioadă. Romantismul, și în special Wordsworth, sunt adesea descriși ca „poeți ai naturii”. Cu toate acestea, aceste „poeme despre natură” reflectă preocupări mai largi, deoarece sunt adesea meditații asupra „unei probleme emoționale sau unei crize personale”.

William Blake (1757–1827), poet, pictor și grafician, a fost un scriitor timpuriu al genului său. Departe de a face parte din curentele principale ale literaturii vremii sale, Blake nu a fost recunoscut în timpul vieții, dar acum este considerat o figură fundamentală în istoria atât a poeziei, cât și a artelor vizuale din Epoca Romantică. Privit de contemporanii săi ca fiind „nebun” din cauza viziunilor sale idiosincratice, Blake este acum apreciat de criticii ulteriori pentru expresivitatea și creativitatea sa, dar și pentru subiectele filosofice și mistice din lucrările sale. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără Songs of Innocence (1789) și Songs of Experience (1794), precum și profețiile sale profunde și dificile, precum Visions of the Daughters of Albion (1793), The Book of Urizen (1794), Milton (1804–1810) și Jerusalem The Emanation of the Giant Albion (1804–1820).

După Blake, printre primii romantici s-au numărat Poeții din Lac (Lake Poets), un mic grup de prieteni, inclusiv William Wordsworth (1770–1850), Samuel Taylor Coleridge (1772–1834), Robert Southey (1774–1843) și jurnalistul Thomas De Quincey (1785–1859). Totuși, la acea vreme, Walter Scott (1771–1832) era cel mai faimos poet. Scott a avut un succes imediat cu poezia sa narativă de lungă durată *The Lay of the Last Minstrel* în 1805, urmată de epopeea completă *Marmion* în 1808. Ambele erau plasate în trecutul îndepărtat al Scoției. Poeții romantici timpurii au adus o nouă formă de emoționalism și introspecție, iar apariția lor este marcată de primul manifest romantic din literatura engleză, *Preface to Lyrical Ballads* (1798). În aceasta, Wordsworth discută despre ceea ce el consideră a fi elementele unui nou tip de poezie, bazată pe „limbajul real al oamenilor”, care evită dicția poetică a multor poezii din secolul al XVIII-lea. Aici, Wordsworth dă celebra sa definiție a poeziei, ca fiind „fluxul spontan al sentimentelor puternice”, care „își are originile din emoția recollectată în liniște”. Poeziile din *Lyrical Ballads* au fost majoritar ale lui Wordsworth, deși Coleridge a contribuit cu una dintre cele mai mari poezii din literatura engleză, *Rime of the Ancient Mariner*, o baladă tragică despre supraviețuirea unui marinar în urma unor evenimente supranaturale din călătoria sa prin Mările Sudului și care implică uciderea simbolică a unui albatros. Coleridge este de asemenea cunoscut pentru *Kubla Khan*, *Frost at Midnight*, *Dejection: An Ode*, *Christabel*, dar și pentru lucrarea sa de proză importantă, *Biographia Literaria*. Lucrarea sa critică, în special despre Shakespeare, a avut un impact major și a ajutat la introducerea filosofiei idealiste germane în cultura vorbitoare de engleză. Coleridge și Wordsworth, alături de Carlyle, au avut o influență majoră asupra transcendentalismului american prin intermediul lui Emerson. Printre cele mai importante poezii ale lui Wordsworth se numără *Michael*, *Lines Written a Few Miles Above Tintern Abbey*, *Resolution and Independence*, *Ode: Intimations of Immortality* și epopeea sa autobiografică lungă *The Prelude*. *The Prelude* a fost începută în 1799, dar publicată postum în 1850. Poezia lui Wordsworth este remarcabilă pentru modul în care el „a inversat ierarhia tradițională a genurilor poetice, subiectelor și stilului, ridicând viața umilă și rustică și simplitatea [...] ca subiect și mediu principal al poeziei în general” și pentru cum, în cuvintele lui Coleridge, trezește în cititor „o prospețime a senzației” în descrierea obiectelor familiare, cotidiene.

Robert Southey (1774–1843) a fost unul dintre așa-numiții „Poeți ai Lacului” și a fost Poet Laureat timp de 30 de ani, din 1813 până la moartea sa în 1843, deși faima sa a fost mult eclipsată de cea a contemporanilor și prietenilor săi William Wordsworth și Samuel Taylor Coleridge. Thomas De Quincey (1785–1859) a fost un eseist englez, cel mai cunoscut pentru Confessions of an English Opium-Eater (1821), un jurnal autobiografic despre utilizarea sa de laudanum și efectele acesteia asupra vieții sale. William Hazlitt (1778–1830), prieten al lui Coleridge și Wordsworth, este un alt eseist important al acelei perioade, deși astăzi este cel mai cunoscut pentru critica sa literară, în special pentru Characters of Shakespear's Plays (1817–18). dreapta|miniatura| Lord Byron

A doua generație