350px|thumb|right|Harta peninsulei Balcanice cu regiunile locuite la începutul secolului al XXI-lea de vorbitorii limbilor romanice de est (româna, aromâna, meglenoromâna, istroromâna). 350px|thumb|right|Evoluția istorică a limbilor romanice de est după majoritatea autorilor.
Limbile romanice orientale sau estice formează o grupă de limbi în cadrul subfamiliei limbilor romanice care, la rândul ei, face parte din familia limbilor indo-europene. Acestei grupe îi aparțin limba română, limba aromână, limba meglenoromână și limba istroromână Lingviști care le consideră limbi aparte: George Giuglea, Alexandru Graur, Ion Coteanu, cf. Sala 1989, p. 275.. Majoritatea lingviștilor româniOvid Densușianu, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, Theodor Capidan etc., precum și Gustav Weigand, cf. Sala 1989, p. 275. consideră că acestea nu sunt limbi aparte, ci dialecte ale limbii române, cel vorbit în spațiul carpato-danubiano-pontic fiind denumit dialectul dacoromân.
Limbile romanice de est s-au desprins dintr-o limbă comună, numită de lingviști protoromână, aproximativ în secolele X-XIIISala 1989, p. 274..
Trăsături comune
Asemănările dintre limbile romanice de est constau în primul rând în profunzimea din evoluția fonetică, în structura gramaticală și în lexicul fundamental.
Există nu numai trăsături comune moștenite din limba latină, ci și inovații comune, din perioada protoromânei, dar și ulterioare, paralele, de exemplu desinența -m de la imperfect persoana I singular și palatalizarea consoanelor labialeSchimbarea locului de articulare a consoanelor bilabiale și labiodentale la locul unde se articulează consoanele palatale..
Există mai multe asemănări între cele trei limbi romanice de est sud-dunărene decât între acestea și română. Dintre graiurile acesteia, cele din vest seamănă mai mult cu limbile sud-dunărene decât celelalte graiuri.
Fonetică
Evoluții ale vocalelor
Vocalele latinești au evoluat în general asemănător în limbile romanice de est. Ordinea limbilor în care se dau exemplele este latină, română, aromână, meglenoromână, istroromânăExemplele provin din DEX online, Cunia 2010, Capidan 1935, Kovačec 2010 și Sala 1989..
confuzie între [u] și [uː]Semnul ː marchează o vocală lungă. > [u]: LŬPUS > lup lup, lúpŭVariante în dialecte diferite. Pentru varianta a doua, transcrierea fonetică a lui Cunia 2010. lup lup GŪLA > gură gurã gură gurę, ɣuraPentru scrierea aromânei aplicăm alfabetul adoptat la Simpozionul de standardizare a scrierii aromânești, ținut la Bitolia în august 1997 și transcrierea fonetică a lui Cunia 2010, pentru meglenoromână folosim notația lui Capidan 1935, iar pentru istroromână – grafia lui Kovačec 2010.Prima variantă în graiurile din sud, a doua în cel din Jeiăn. În acesta, forma nearticulată se termină în -a, ca și cea cu articol hotărât.
confuzie între [i] și [eː] > [e]: LIGŌ > leg leg leg leg TRĒS > trei trei trei̯ trei̯
diftongarea lui [e] accentuat > [je]: FĔRRUM > fier her, hĭerŭ i̯er fl'er
diftongarea lui [i] accentuat (> ea), evoluția sa la [ε] în istroromână: LIGAT > leagă leagã leagă lęgę
diftongarea lui [o] accentuat (> oa), cu excepția istroromânei, în care a rămas o: NOCTEM > noapte noapti, noapteVariante dialectale. noapti
închiderea vocalelor urmate de [n] intervocalic: [a] > [ǝ], [ɨ] sau [ɔ] LĀNA > lână lãnã lǫnă lârę, lâra [e] > [i] VENIT > vine yini, vinji vini vire [o] > [u] BONUS > bun bun, búnŭ bun bur
închiderea vocalelor pretoniceDinaintea vocalei accentuate.: [a] > [ə]În afara istroromânei. CADĒRE > cădere cãdeari, cãdeare cădeari [o] > [u] DOMINICA > duminică duminicã duminică dumirekę, dumireca
închiderea vocalelor neaccentuate finale: [a] > [ə], în istroromână [ε] CASA > casă casã casă cåsęNumai în graiurile din sud, în cel din Jeiăn fiind [a]: cåsa (formă nearticulată, care se confundă cu cea articulată). [o] > [u] AFFLŌ aflu aflu aflu åflu
[i] neaccentuat final > [j][j] abia perceptibil, numit și șoptit., în română, [j] semivocalic în aromână, căderea sa în meglenoromână și în istroromână: LUPI > lupi [lupj] lúchĭCu transcrierea fonetică a lui Cunia 2010. lup lup
căderea lui [u] neaccentuat final, în afară de unele dialecte aromâne, în care a evoluat în ŭ (semivocalic). LUPUS > lup lup, lúpŭ lup lup
Evoluții ale consoanelor
Consoanele și grupurile de consoane din latină au cunoscut următoarele evoluții:
păstrarea consoanelor oclusive surde intervocalice: [k] FOCUS > foc foc, fócŭ foc foc [p] *CAPUMCu asterisc se marchează cuvintele neatestate și reconstituite de lingviști. > cap cap, cápŭ cap cåp [t] TOTUS > tot tot, tótŭ tot tot
păstrarea lui [s] intervocalic: CASA > casă casã casă cåsę, cåsa
căderea lui [b] și [v] intervocalice: CABALLUS > cal cal, cálŭ cał cå OVIS > oaie oai, oae u̯ai̯e oi̭e
excepție comună: HABĒRE > avere aveari, aveare veari (a)vęÎn istroromână nu s-a păstrat infinitivul lung.
rotacismul lui [l] intervocalic: MOLA > moară moarã moară morę
evoluția lui [ll] intervocalic: [ll] > [w], în istroromână [v] STĒLLA > stea(uă) steauã steau̯ă stę(vu) [ll] > [l] CALLIS > cale cali, cale cali cåle
palatalizarea și africatizareaSchimbarea modului de articulare a unor consoane astfel, încât devine ca cel al africatelor. oclusivelor velare și dentale înaintea lui [e] sau [i]: [k] > [t͡ʃ] sau [t͡s] CAELUM > cer tser tser čer, țerÎn graiul din Šušnjevica, ț în loc de č și z în loc de ž. [t] > [t͡ʃ] sau [t͡s] *FETIOLUS > fecior ficior, ficĭórŭ fitšor fečor, fețor [t] + [ia] sau [iu] neaccentuat > [t͡s] TITIA > țâță tsãtsã tsǫtsă tițaÎn graiul din Jeiăn. [g] > [d͡ʒ], [d͡z], [ʒ] sau [z] GENUC(U)LUM > genunchi dzinuclju zinucl'u žeruŋclʼu, zeruŋcl'u [d] > [ʒ], [gj] sau [z] DEOSUM sau DIOSUM > jos nghios, nghĭósŭ jos žos, zos
evoluția lui [kʷ] și [gʷ] + [e] sau [i] la fel ca a lui [k] și [g]: [kw] + [e] sau [i] > [t͡ʃ] sau [t͡s] CINQUE > cinci tsintsi tsints činč, ținț [gw] + [e] sau [i] > [d͡ʒ], [d͡z], [ʒ] sau [z] SANGUEM > sânge sãndzi, sãndze sǫnzi sânže, sânze
[kʷ] + [a] > [p]: AQUA > apă apã apu, apă åpę, åpa
[gʷ] + [a] > [b]: LINGUA > limbă limbã limbă limbę, limba
păstrarea grupurilor [bl], [pl] și [fl]: *BLASTEMŌ > blestem blastim blastim PLĒNUS > plin mplin ạmplin plir INFLĀRE > umflare umflari, umflare anflari, amflari âmflå
palatalizarea lui [l] (> [ʎ]) în grupurile [kl] și [gl], căderea sa în română: CLĀMŌ > chem acljem, acljĭémŭ cl'em cl'em *GLEMUS > ghem gljem, glĭémŭ gl'em gl'ęm
[gn] > [mn]: LIGNUM > lemn lemnu lemn lemân
[ks] > [ps]: COXA > coapsă coapsã
[kt] > [pt]: LACTEM > lapte lapti, lapte lapti låpte
metateza lui [j] precedat de labială (în unele variante [j] > [ʎ]): *CUBIUM > cuib cuibu cui̯b cul'ib, cui̯ibÎn graiul din Šušnjevica., col'ub
Accentuarea
Accentuarea este liberă și are rol fonologic: cântă ['kɨntə] (indicativ (prezent) vs. [kɨn'tə] (perfect simplu).
Morfologie
În sistemul morfologic al limbilor romanice de est se observă următoarele trăsături comune:
păstrarea genului neutru, dar reorganizat, devenit la singular identic cu masculinul și la plural cu femininul; formarea pluralului la substantive și adjective: desinențele -e și -le la feminin, -i la masculin, -uri la neutru; păstrarea desinenței -e de genitiv-dativ la feminin singular și de vocativ la masculin singular; alternanțe vocaliceSchimbarea naturii unor vocale în cursul flexiunii (declinării și conjugării). și cumul de mărci; articolul hotărât postpus și declinarea articulată; articolul demonstrativ (cel, cea, cei, cele) și articolul posesiv-genitival (al, a, ai, ale); formarea comparativului cu mai; formarea numeralelor cardinale 11 – 19 cu spre: doisprezece; formarea numeralului ordinal din articolul posesiv-genitival + numeral cardinal articulat: al doilea; declinarea pronumelor personale: de exemplu, formele accentuate de acuzativ din *MENE, *TENE; desinența de feminin și neutru plural -le la pronumele posesive: mele, tale, sale; păstrarea celor patru conjugări din latină; conjunctivul cu să; verbe cu sufix la indicativ prezent și la conjunctiv prezent, la conjugarea I (-ez) și la conjugarea a IV-a (-esc); perfectul compus cu verbul auxiliar a avea la toate verbele; viitorul cu verbul auxiliar a vrea; diateza reflexivă cu valoare pasivă; formele am (persoana I singular) și are (persoana a III-a singular) ale verbului a avea.
Sintaxă
Și structurile sintactice ale limbilor romanice de est au trăsături comune, unele tuturor, altele nu tuturor:
restrângerea folosirii infinitivului și înlocuirea sa cu conjunctivul în propozițiile subordonate având același subiect ca propoziția regentă (Vreau să plec, Am venit ca să rămân), cu excepția istroromânei: Vreț âl ântrebå? „Vreți să-l întrebați?”, Męre lucrå „Merge să lucreze”Kovačec 2010.; posibilitatea de a nu exprima subiectul prin pronume personal, ci de a-l include, a-l exprima prin desinența predicatului; redundanța în exprimarea complementului direct și indirect prin substantive nume proprii și comune de persoane, dublarea sa cu forma neaccentuată a pronumelui personal corespunzător (O iubește pe Maria, Îi arată directorului dosarul), cu excepția istroromânei, în care în lipsa unui context adecvat există risc de confuzie: Bovu ântręba åsiru „Boul îl întreabă pe măgar” sau „Măgarul îl întreabă pe bou”Narumov 2001, p. 669.; topica părților de propoziție relativ liberă, în istroromână foarte liberă; concordanța timpurilor relativ liberă.
Lexic
Lexicul limbilor romanice de est este mai diferit de la o limbă la alta decât structurile lor gramaticale, din cauza surselor de împrumuturi care nu le sunt comune tuturor. Trăsături comune:
unele cuvinte latine păstrate numai în limbile romanice de est: A(D)STERNO > aștern, LINGULA > lingură; unele sensuri specifice ale unor cuvinte latine păstrate numai în aceste limbi: ANIMA > inimă, TENER > tânăr; unele cuvinte latine absente numai din limbile romanice de est și înlocuite cu altele, tot latine sau nelatine: GRANDIS înlocuit cu MARE (latinesc), PLORO înlocuit cu PLANGO (latinesc) > plâng, CENTUM înlocuit cu sută (cuvânt de origine slavă sau de substrat) exceptând limba aromână (tsentu); cuvinte comune presupuse a proveni din substratul traco-dac: baci, cătun, copac, moș, sâmbure, țap; cuvinte și afixe lexicale comune de origine slavă: babă, coasă, nevastă, a plăti, slab, prefixul ne-, sufixul -iță.
Deosebiri
Înțelegerea reciprocă dintre limbile romanice de est este numai parțială. Aceasta se datorează în primul rând izolării îndelungate dintre ele. Numai aromâna și meglenoromâna sunt relativ apropiate una de alta. Prin urmare, limbile romanice de est au suferit influențe străine diferite, mai ales în ceea ce privește lexicul: influență neogreacă și albaneză asupra aromânei, macedoneană asupra meglenoromânei, croată asupra istroromânei, cultă latino-romanică asupra românei.
Despre deosebiri mai pe larg, vezi articolele Limba aromână, Limba meglenoromână și Limba istroromână.
Note
Surse bibliografice
Capidan, Theodor, Meglenoromânii], vol. III, Dicționar meglenoromân, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, Depozitul General Cartea Românească, 1935 (accesat la 31 august 2018) Cunia, Tiberius, Dictsiunar a limbãljei armãneascã, Editura Cartea Aromãnã, 2010 (accesat la 31 august 2018) Kovačec, August, Vlaško/Žejansko/Istrorumunjsko – hrvatski rječnik (Dicționar vlăhesc/jeiănesc/istroromân-croat), 2010, varianta online a Istrorumunjsko-Hrvatski Rječnik (s gramatikom i tekstovima) [Dicționar istroromân-croat (cu o gramatică și texte)], Pola, Znanstvena udruga Mediteran, 1998 (accesat la 31 august 2018) Narumov, B. P., Истрорумынский язык/диалект (Limba istroromână/dialectul istroromân), I. I. Celâșeva, B. P. Narumov, O. I. Romanova (coord.), Языки мира. Романские языки (Limbile lumii. Limbile romanice), Moscova, Akademia, 2001, pp. 656-671, ISBN 5-87444-016-X