„Mortua est!” este o elegie scrisă de Mihai Eminescu și publicată în revista Convorbiri literare la 1 martie 1871. Considerată una dintre primele capodopere ale poetului, aceasta reprezintă o meditație filozofică asupra vieții și morții, inspirată de moartea unei tinere fete. Titlul, în limba latină, înseamnă „A murit!” (la feminin).

Geneza poeziei Poezia a fost începută ca o meditație încă din octombrie 1866, sub titlul „Elena”, fiind trimisă spre publicare din Viena la Convorbiri literare în februarie 1871.Pr. Constantin Galeriu, „Biografia Fiului lui Dumnezeu” în conștiința lui Eminescu, în rev. Ortodoxia, anul XLVII, 1-2 ianuarie 1995 A fost revizuită de mai multe ori, iar evoluția ei arată cum „înălțarea la cer a copilei moarte devine, încetul cu încetul, în elaborările succesive, tabloul central, predominând asupra reprezentării macabre”Roșa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, Ed. Dacia, Cluj, 1990, p. 45 din primele variante.

Structura și conținutul Poezia „Mortua est!” este structurată în 21 de strofe, de câte 4 versuri, cu rimă împerechită și măsură de 11-12 silabe. Din punct de vedere compozițional, poezia poate fi împărțită în trei părți:

Prima parte (strofele 1-5) descrie ascensiunea sufletului tinerei fete către cer, într-un tablou feeric, plin de lumină: „Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate.”

Partea a doua (strofele 6-14) introduce o primă îndoială asupra sensului morții, dar continuă descrierea cadrului paradisiac în care ajunge sufletul: „Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc și cu poduri de-argint, Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt;”

Partea a treia (strofele 15-21) conține un monolog interogativ în care poetul își exprimă revolta față de absurditatea morții și a vieții înseși: „De e sens într-asta, e-ntors și ateu, Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu.”

Teme și motive Principalele teme și motive ale poeziei sunt: Moartea - tema centrală, privită ca o trecere către o altă dimensiune Viața - pusă sub semnul întrebării în privința sensului ei Divinitatea - relația cu Dumnezeu este problematizată în finalul poeziei Motivul ascensiunii sufletului Motivul îngerului Motivul luminii

Interpretări critice Poezia a generat numeroase interpretări critice de-a lungul timpului:

Titu Maiorescu considera „Mortua est!” drept „cea mai bună poezie dintre cele publicate de Eminescu” la acea vreme, deși îi reproșa anumite defecte: „abuz de cuvântul «pală»”, „uneori gândiri și expresii mult prea obișnuite” și „rime rele”.Ion Rotaru, Analize literare și stilistice, Ed. Ion Creangă, p. 99-130

George Călinescu afirma: „Cu Mortua est! Eminescu intră în materia lui de temelie, prin două porniri ce-i sunt congenitale: vocația uranică, paradisiacă, și groaza de surpare”.G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. 2, Ed. Minerva, București, 1970, p. 207-209 El consideră că locul unde se duce moarta este „Edenul selenar din Sărmanul Dionis, cu aceeași îngrămădire de substanțe prețioase, care fac sufletul să leșine”.

Rosa del Conte consideră "Mortua est!" „prima adevărată cucerire lirică a lui Eminescu”Rosa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, ediție îngrijită, traducere și prefață de Marian Papahagi, Ed. Dacia, Cluj, 1990, p. 37, în care poetul încearcă „să se ridice la accente de apoteoză mistică”. Ea remarcă folosirea aurului și argintului ca „elemente esențiale ale prețiosului cromatism cu care se va îmbăta mereu sensibilitatea picturală a lui Eminescu”.

Constantin Dobrogeanu-Gherea consideră că pesimismul din „Mortua est!” nu dă originalitate creației, fiind „de împrumut”, însă remarcă fascinația și hipnotismul creației eminesciene.Prof. Univ. Dr. C. Bărboi, Prof. S. Boatcă, Limba și literatura română, 1993, Ed. Recif, p. 114-142

Garabet Ibrăileanu a fost preocupat de muzicalitatea poeziei lui Eminescu, considerând-o „consecința efortului de adaptare a imaginilor, realității la text”, acesta fiind „adaptat muzicii din suflet”.

Mihail Dragomirescu apreciază că pesimismul este „un efect al imaginației, al construcției poetice, nu al rațiunii poetice, este exprimarea contradicției dintre «a fi» și «a cugeta»”.

Constantin Galeriu oferă o interpretare teologică a versurilor finale: „De e sens într-asta, e-ntors și ateu,/ Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu”, susținând că acestea nu exprimă un scepticism sau o negare a credinței, ci dimpotrivă, afirmă că „moartea e atee”, că „Dumnezeu nu este semnatarul morții”.Pr. Constantin Galeriu, Biografia Fiului lui Dumnezeu în conștiința lui Eminescu, în revista Ortodoxia, anul XLVII, 1-2 ianuarie 1995, cf. http://ziarullumina.ro/biografia-fiului-lui-dumnezeu-in-constiinta-lui-eminescu-35048.html

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș susține că imaginile paradisiace din poezie sunt inspirate din hagiografiile ortodoxe, în special din Viața Sfântului Vasile cel Nou, prezentând descrierea Raiului și a sufletului care trece prin „vămile văzduhului”.Dorin Octavian Picioruș, "Din nou despre Mortua est!", https://www.teologiepentruazi.ro/2018/08/14/din-nou-despre-mortua-est/

Influențe și surse de inspirație William Shakespeare - finalul poemului a fost comparat cu monologul hamletian „to be or not to be”Vladimir Streinu, „Floare albastră” și lirismul eminescian, în vol. Eminescu - Pe mine mie redă-mă, p. 97 Literatura religioasă ortodoxă - "Viața Sfântului Vasile cel Nou", Hexaimeronul Sfântului Vasilie cel MareDorin Octavian Picioruș, "Din nou despre Mortua est!", https://www.teologiepentruazi.ro/2018/08/14/din-nou-despre-mortua-est/ Dante Alighieri - Divina Comedie - posibilă influență în localizarea Raiului în lună, conform G. CălinescuG. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. 2, Ed. Minerva, București, 1970, p. 207-209

Importanța în opera eminesciană „Mortua est!” marchează intrarea lui Eminescu în perioada marilor poeme romantice, alături de „Venere și Madonă”, „Epigonii”, „Înger și Demon” și „Împărat și proletar”. Publicarea acestei poezii în Convorbiri literare a reprezentat un moment important în impunerea lui Eminescu ca poet major al literaturii române.

Această poezie prefigurează marile teme eminesciene care vor fi dezvoltate în creațiile ulterioare: problematica vieții și a morții, aspirația către absolut, contrastul dintre lumea terestră și cea celestă, relația omului cu divinitatea.

Note

Bibliografie Călinescu, G. - Opera lui Mihai Eminescu, vol. 2, Ed. Minerva, București, 1970 Del Conte, Rosa - Eminescu sau despre Absolut, Ed. Dacia, Cluj, 1990 Rotaru, Ion - Analize literare și stilistice, Ed. Ion Creangă, București Bărboi, C., Boatcă, S. - Limba și literatura română, Ed. Recif, 1993 Picioruș, Dorin Octavian - Din nou despre Mortua est!, https://www.teologiepentruazi.ro/2018/08/14/din-nou-despre-mortua-est/ Picioruș, Dorin Octavian - Eminescu: între modernitate și tradiție, Editura Universității din București, 2013 Moceanu, Ovidiu - Cursul Eminescu, Brașov, 2007 Constantinescu, Ioan - Studii eminescologice, vol. 19, 2017, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani

Legături externe Textul integral al poeziei „Mortua est!” pe Wikisource „Din nou despre Mortua est!” - analiză teologică a poeziei Comentariu despre „Mortua est!” - Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Comentariu text Studii literare (vol. 5)

Categorie:1871 în literatură Categorie:Poezii de Mihai Eminescu Categorie:Elegii românești