Cel alb, cel galben, cel negru (titlul original: în ) este un film western spaghetti de comedie, realizat în 1975 de regizorul Sergio Corbucci, după o povestire de Marcello Coscia și Antonio Troisa, protagoniști fiind actorii Giuliano Gemma, Tomas Milian, Eli Wallach și Manuel de Blas.Il bianco il giallo il nero la themoviedb.org
Rezumat
Trei personaje bizare au pornit pe urmele calului sacru, poneiul „Shimme”, un cadou de la împăratul japonez supușilor săi care au emigrat în Occident, dar furat de cineva pentru a obține o răscumpărare. Cei trei sunt: sluga stângace SakuraThomas Millian va reveni la rolul aceluiași personaj șase ani mai târziu în filmul Delitto al ristorante cinese sub numele de 'Ci Ciu Ciao' cu visul de a deveni samurai („Galbenul”, născut din unirea unui american cu o „japposotta”, adică japoneză-prostituată), care avea sarcina de a avea grijă de animal și care de aceea trebuie să-l recupereze pentru a nu-și pierde onoarea.
Șeriful Black Jack („Cel negru”), celebru pentru simțul datoriei (dictat și de dorința de a petrece cât mai puțin timp cu soția sa petulantă, personaj care la rândul său deschide filmul cu un lung monolog de reproș în care sunt inserate comic titlurile diverselor Spaghetti Western), care trebuie să aducă răscumpărarea răpitorilor, elvețianul Blanc De Blanc („Albul”), un infractor mărunt (născut din unirea unui italian cu o „elvețiană”, neologism asemănător „japonezului”) care vrea să pună mâna pe banii răscumpărării.
După numeroase peripeți cu haiduci, indieni, soldați și alții, lucrurile nu vor merge așa cum plănuiseră, dar poneiul „Shimme” va fi pus în siguranță.
Distribuție Giuliano Gemma – Blanc De Blanc, Il Bianco Tomas Milian – Sakura, Il Giallo Eli Wallach – Black Jack, Il Nero Manuel de Blas – maiorul Donovan Jacques Berthier – Butler Romano Puppo – Kelly Nazzareno Zamperla – sergentul cu Donovan Mirta Miller – roșcata din saloon Ideo Saito – Yamoto Frank Nuyen – consulul japonez Lorenzo Robledo – colonelul Dan Van Husen – vărul lui Donovan Cris Huerta – unu din Robson Edy Biagetti – Tito Garcia – unu din Robson Franco Tocci – un soldat pe tren Rafael Albaicin – Comanchero María Isbert – Clementine, soția lui Black Jack Lorenzo Piani Carla Mancini – Giovanni Petrucci Pietro Torrisi – indianul
Lansare Filmul Cel alb, cel galben, cel negru a avut premiera în Italia pe data de 17 ianuarie 1975.Premiera filmului Cel alb, cel galben, cel negru la IMDb
În România premiera filmului a avut loc la data de 3 mai 1976 la cinematografele „Scala”, „Festival” și „Modern” din capitală.Ziarul România liberă, mai 1976 (Anul 34, nr. 9803-9828)1976-05-03 / nr. 9804, p. 2.Ziarul Scînteia Tineretului, mai 1976 (Anul 32, nr. 8380-8405)1976-05-03 / nr. 8381, p. 4.Data premierei ro la IMDb
Note
Vezi și Listă de filme străine până în 1989
Legături externe
Categorie:Filme din 1975 Categorie:Filme regizate de Sergio Corbucci Categorie:Filme western italiene Categorie:Filme în limba italiană Categorie:Filme western spaghetti Categorie:Filme de comedie italiene Categorie:Filme de aventură italiene Categorie:Filme de aventură din anii 1970 Categorie:Filme western din anii 1970 Categorie:Filme de comedie din anii 1970