Reforma monetară din 1947 a fost a prima denominare a leului românesc. Aceasta a fost concepută ca răspuns la inflația galopantă acumulată în deceniul anterior, generată de un cumul de factori, precum cheltuielile de război, alianța militară cu Germania Nazistă și presiunea economică exercitată de aceasta asupra resurselor românești. La acestea s-au adăugat distrugerile provocate de conflict, efectele ocupației sovietice, plata despăgubirilor de război către URSS, precum și seceta devastatoare din 1945–1946, care a agravat penuria alimentară și a destabilizat profund economia agrară, culminând cu Foametea din 1946–1947.

În 15 iulie 1947, prin decret regal, a fost promulgată Legea nr. 248, referitoare la instituirea Comisiunii pentru Redresarea Economiei și Stabilizarea Monetară, care avea ca obiectiv mobilizarea resurselor interne pentru readucerea producției și a venitului național la nivelul anului 1938, combaterea speculei și a dezorganizării economice și restabilirea unui curs firesc al evoluției economice. Măsurile adoptate vizau nu doar corectarea dezechilibrelor monetare, ci și consolidarea noului regim politic, prin slăbirea poziției economice a burgheziei și a celorlalte clase considerate ostile ordinii comuniste.

Reforma a urmărit reducerea masei monetare aflate în circulație și eliminarea capitalurilor speculative, într-un context în care emisiunea monetară crescuse de la aproximativ 54 milioane miliarde lei în 1939 la peste 48 000 milioane miliarde lei în august 1946. Această reformă s-a remarcat prin amploarea măsurilor aplicate, precum anularea unei părți considerabile din masa monetară și prin absența împrumuturilor externe.

La 14 august 1947, circulația monetară se ridica la 48 451 milioane miliarde lei, dintre care doar 27.550 milioane miliarde lei (57%) au fost admiși la schimb. Suma convertită efectiv în lei „stabilizați” a fost de 1 377,6 milioane lei.

Reforma monetară a fost pusă în aplicare printr-un set complex de acte normative, adoptate în principal în două zile consecutive. Pe 15 august 1947, sub presiunea sovieticilor și fără o informare prealabilă a populației, au fost promulgate o serie de legi și dispoziții complementare menite să susțină economia centralizată și să elimine mecanismele economiei de piață. Printre acestea se numără: Legea nr. 282 pentru pedepsirea infracțiunilor vamale ca infracțiuni de sabotare a economiei naționale precum și pentru modificarea unor dispozițiuni din legea vămilor, Legea nr. 283 pentru înființarea comisiunii aurului și devizelor, Legea nr. 284 pentru cedarea către Banca Națională a României a aurului, valutelor efective și a altor mijloace de plata străine, Legea nr. 285 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din legea pentru comerțul de devize din 1 octombrie 1932 și a altor legi pentru reglementarea schimburilor cu străinătatea, dispozițiile nr. 19 de obligație pentru cedare către Banca Națională a României contra plata, a diferite valori și nr. 20 de retragerea din circulație a banilor emiși de Banca Națională a Romaniei ale Comisiunii ministeriale pentru redresare economică și stabilizare monetară și Decretul-lege nr. 1.689 pentru autorizație de batere si punere în circulație a diferitelor monete metalice și de hârtie. Aplicarea propriu-zisă a reformei a fost oficializată prin Legea nr. 287 din 16 august 1947, pentru reforma monetară, care a stat la baza introducerii leului „stabilizat” și a întregului proces de denominare.

Reforma monetară a fost însoțită de o serie de măsuri complementare, menite să accelereze tranziția către o economie centralizată de stat. Acestea au inclus recalcularea patrimoniilor întreprinderilor, controlul strict al circulației monetare și al devizelor, stabilirea principiilor de formare a prețurilor și tarifelor, plafonarea salariilor în instituțiile și întreprinderile de stat, precum și raționalizarea consumului prin introducerea cartelelor pentru produsele alimentare și industriale de primă necesitate.

Preschimbarea leilor vechi în lei stabilizați s-a realizat la un curs de 20.000:1, însă nu uniform, ci diferențiat în funcție de statutul social și profesional. Reforma a fost folosită ca instrument de expropriere a economiilor claselor de mijloc și superioare, prin restrângerea drastică a accesului la noua monedă pentru categoriile care nu puteau dovedi o profesie. Din acest motiv, măsura a avut un evident caracter represiv și politic.

Articolul 8 din legea reformei stabilea plafoane precise de preschimbare, în funcție de statutul profesional. Salariații, pensionarii, invalizii, văduvele și orfanii de război puteau preschimba cel mult 3.000.000 lei vechi, în timp ce agricultorii – categorie care îi includea și pe salariații din mediul rural – beneficiau de un plafon mai ridicat, de 5.000.000 lei vechi pentru gospodărie. Cei care predaseră cota obligatorie de cereale aveau dreptul la o sumă suplimentară de 2.500.000 lei vechi. În schimb, persoanele fără profesie sau acte justificative, precum și militarii încazarmați, cei internați, închiși sau aflați în tabere de muncă erau limitați la 1.500.000 lei vechi.

Totodată, legea a fost formulată astfel încât întreprinderile să fie lăsate fără capital de acumulare. Se permitea doar preschimbarea sumelor necesare pentru cheltuieli curente și plata salariilor, iar utilizarea fondurilor pentru investiții era interzisă. Întreprinderile care desfășurau activități comerciale – adică cele care cumpărau produse sau mărfuri pentru a le revinde ori închiria – erau excluse complet de la preschimbare. Această măsură a echivalat, în practică, cu o lichidare a capitalului privat și cu o consolidare a economiei centralizate. Sumele care nu se încadrau în aceste limite erau blocate în conturi, fără dobândă, iar efectele de plată (cecuri, ordine de plată, livrete de economii, scrisori de valoare etc.) erau suspendate și puteau fi deblocate doar prin decizie a Consiliului de Miniștri.

Această diferențiere strictă nu reflecta doar realități economice, ci urmărea în mod deliberat neutralizarea categoriilor sociale cu potențial de opoziție politică – în special cele cu capital, educație și autonomie economică, fie ele urbane sau rurale. Marii proprietari agricoli, comercianții, industriașii, profesiile liberale sau rentierii au fost practic excluși de la accesul la moneda nouă, fiind lăsați fără lichidități sau cu sume strict simbolice. +Monedele emise în 1947ImagineValoareaSpecificații tehniceDescriereDataDiametruGreutateCompozițieMuchieReversAversIntroducerii în circulațieRetragerii din circulație80px50 bani16 mm1,7 g80% cupru, 19% zinc și 1% nichelnetedăvalorea nominală„ROMANIA”, Coroana Română, anul emisiunii15 august 194726 ianuarie 195280px1 leu18 mm2,5 g63% cupru și 37% zincvaloarea nominală între snopi de grâu„ROMANIA”, stema mică a Regatului României deasupra unei ramuri de măslin, anul emisiunii 31 decembrie 195080px2 lei21 mm3,5 g92% cupru și 8% zinc80px5 lei23 mm1,5 galuminiuvaloarea nominală încadrată de un manunchi de spice de grâuefigia regelui Mihai I, „MIHAI I REGELE ROMANILOR”, anul emisiunii15 iulie 1950

Urmări Reforma monetară din 15 august 1947 a avut un caracter profund confiscator, în condițiile în care sumele preschimbate de populație reprezentau, conform calculelor bazate pe cursul oficial al leului stabilizat, echivalentul a doar 0,5–1,67 dolari americani pe persoană. Acesta a fost unul dintre cele mai reduse niveluri din Europa Centrală și de Est, unde reforme similare au fost aplicate, în unele cazuri, cu condiții mai favorabile.

Deși autoritățile au prezentat reforma sub denumirea de „Stabilizare” și au justificat-o prin necesitatea combaterii inflației și a pieței negre, rezultatele economice imediate au fost nesatisfăcătoare. Potrivit unui raport redactat de Ambasada Cehoslovaciei la București, la șase săptămâni după aplicarea reformei devenise evident că stabilizarea financiară a eșuat. Prețurile produselor de strictă necesitate, cum ar fi ouăle, carnea de porc și grăsimile, au crescut semnificativ față de nivelul fixat de autorități, iar aprovizionarea urbană a fost serios afectată. De asemenea, creșterea tarifelor feroviare și a prețului combustibililor a contribuit la izolarea orașelor față de sursele de aprovizionare.

Reforma a provocat tensiuni sociale considerabile. În mediul rural, impactul negativ asupra țăranilor a alimentat ostilitatea față de politicile guvernamentale. În mediul urban, nemulțumirea populară s-a intensificat pe fondul penuriei alimentare și al reapariției pieței negre, în ciuda pedepsei prevăzute de lege de până la 25 de ani de închisoare pentru tranzacții valutare ilegale.

În paralel, presa comunistă, în special Scânteia, a desfășurat o campanie susținută de propagandă, încurajând implicarea cetățenilor în identificarea și pedepsirea celor considerați „speculanți”. Relatările publicate în zilele imediat următoare reformei descriau cu entuziasm acțiuni colective ale populației: comercianți umiliți public, purtând pancarte, fiind plimbați prin piețe sau chiar predați autorităților. În unele cazuri, aceste acțiuni depășeau cadrul legal, dar erau prezentate ca expresii legitime ale „mâniei populare” și promovate drept exemple de urmat.

Legea 287 din 16 august 1947         MIHAI I,

    Prin grația lui Dumnezeu și voință națională, Rege al României,

    La toți de față și viitori, sănătate;

    Adunarea Deputaților a votat și adoptat, iar Noi sancționăm ce urmează:

                                                                                                               LEGE

                                                                                                 pentru reforma monetară

    Art. 1. Pe data de 15 august 1947, prevăzută prin deciziunea Comisiunii ministeriale pentru redresarea economică si stabilizarea monetară, publicată in Monitorul Oficial Nr. 186 din 15 august 1947, încetează de a mai avea curs legal și se retrag din circulație:

    a) Biletele de banca emise de Banca Naționala a României, care au avut putere circulatorie până la data de 15 august 1947;

    b) Semnele monetare de metal emise de Ministerul Finanțelor, care au avut putere circulatorie până la data de 15 august 1947;

    c) Pe aceeași data se retrag din circulație:

    1. Bonurile de casă emise pe temeiul legilor Nr. 909 din 1942, 304 din 1944 și 158 din 1945.

    2. Bonurile de tezaur emise pe baza legii Nr. 139/947.

    3. Certificatele de plata emise pe temeiul Legii Nr. 322 din 1944, modificată prin Legea Nr. 122 din 1946.

    4. Bonurile de tezaur de compensație (export și import), emise pe temeiul legilor Nr. 146 și 476 din 1946.

    5. Bonurile de înzestrarea armatei, emise pe baza decretului-lege Nr. 4.111 din 1939 și pe baza jurnalului Consiliului de Miniștri Nr. 3.589 din 1939.

    6. Bonurile de impozit, emise pe baza legii pentru reglementarea datoriilor arierate ale Statului, anterioare exercițiului 1932, publicată in Monitorul Oficial Nr. 83 din 1933.

    Mijloacele de plată intrând în prevederile prezentului articol, sunt arătate în cuprinsul prezentei legi, sub denumirea „Lei vechi”.

    Art. 2. — Pe data de 15 august 1947, așa cum este prevăzut în art. precedent, alin. 1, se pun în circulație și vor avea curs legal:

    a) Noi bilete de bancă de câte 100, 500 si 1.000 lei, emise de Banca Naționala a României, cu caracteristicile arătate în publicațiunile făcute de aceasta;

    b) Noi monete divizionare în valoare de câte 0,50, 1, 2 si 5 lei, de metal și lei 20 de hârtie, pe care guvernul, prin Ministerul Finanțelor, este autorizat să le emită în limita plafonului de 10 la sută din emisiunea totală a Băncii Naționale a României.

    Aceste monede vor avea caracteristicile arătate prin înaltul decret regal, care va stabili emisiunea lor.

    Mijloacele de plata intrând în prevederile prezentului articol, sunt arătate în cuprinsul prezentei legi, sub denumirea „Lei stabilizați”.