Catherine de Parthenay Fortunée Bernier Briquet, Dictionnaire historique, littéraire et bibliographique des Françaises, imprimerie de Gillé, Paris, 1804, p. 288 () a fost o umanistă franceză, cunoscută la vremea sa pentru angajamentul ei față de calvinism.
Vorbind și scriind în latină, greacă și ebraică, Henriette Amey, La littérature française de la jeunesse imprimé chez Bossange Barthès, 1830, pp. 374/375 poetă, dramaturgă și mecena, este descendenta unei familii de femei renascentiste, Michelle de Saubonne și Antoinette d'Aubeterre, care au combinat erudiția cu credința. În jurul vârstei de unsprezece ani a primit lecții de la matematicianul François Viète, pe atunci secretarul mamei sale, care o creștea. Măritată la vârsta de paisprezece ani cu baronul Charles de Quellenec, ea, împreună cu mama sa, au intentat un proces împotriva lui pentru anularea căsătoriei datorită unui impediment dirimant, proces care a rămas celebru. Totuși, la moartea soțului ei (în timpul Nopții Sfântului Bartolomeu), ea a compus o elegie în onoarea lui și a amiralului de Coligny. La scurt timp după aceea, în 1573, a scris o tragedie, Holopherne, pusă în scenă în timp ce La Rochelle era asediat, din care nu a mai rămas nimic.
Fiind talentă la matematică și literatură, s-a căsătorit, pentru a doua oară, cu vicontele René al II-lea de Rohan, cu care a avut șase copii. Rămasă văduvă a doua oară, s-a dedicat educației fiilor săi Henri și Benjamin și a fiicelor sale, Anne, Catherine și Françoise de Rohan, în castelul ei de la Blain, apoi la Parc-Mouchamps. Cunoscută în secolul al XVII-lea (« le grand siècle ») drept mama Rohanilor, i-a reproșat lui Henric al IV-lea abjurarea într-un pamflet publicat anonim, dar care îi este atribuit în unanimitate. Câțiva ani mai târziu, ea avea să-i deplângă moartea într-o poezie foarte frumoasă. Tallement des Réaux i-a făcut un portret al unei femei capricioase și oarecum neobișnuite. Spre sfârșitul vieții sale a luptat alături de copiii ei pentru a menține spiritul Edictului de la Nantes, dar partida sa a fost învinsă la La Rochelle, după un asediu eroic, unde se spune că ea și fiica ei, Anne, au mâncat piele de cal. Închisă, apoi exilată pe domeniile sale la ordinul lui Ludovic al XIII-lea, a murit trei ani mai târziu în locul unde s-a născut, la vârsta de șaptezeci și șapte de ani.
În diferite perioade ale vieții sale, a fost numită Domnișoara Soubise, Baroana du Pont sau Mama Rohanilor.
Biografie O tinerețe studioasă la Mouchamps Fiică a lui Jean V de Parthenay-L'Archevêque, senior de Soubise, François Viète, Mémoires de la vie de Jean de Parthenay, préface de Jules Bonnet, imprimé par Deurbergue 1879 și a Antoinettei d'Aubeterre, nepoata lui Michelle de Saubonne, Catherine de Parthenay a fost singura moștenitoare a puternicei familii hughenote și Parthenay-Larchevêque. Alăptată de doici,Se cunoaște numele uneia dintre doicile sale, Isabeau Gandouin, în Genealogia familiei Chappeau menționată de doctorul Yvonnick Merland de Chaillé și Colecția de filiații Bas-Poitevine de Y. Chassin du Guerny educată apoi în familie de părinții ei, și-a arătat foarte devreme interesul pentru astrologie și astronomie. Mama sa i l-a dat atunci ca preceptor pe propriul său secretar și avocat în procesul privind cauza Soubise, matematicianul François Viète.
thumb|François Viète Pentru ea, tânărul profesor a scris tratate educative (dintre care doar unul s-a păstrat) în care i-a explicat lumea cunoscută a vremii (inclusiv India), cunoștințele cosmografice și descoperirile din vremea lor. Astfel, ea s-a antrenat, fără să știe, alături de fondatorul algebrei moderne. Douăzeci de ani mai târziu Viète avea să atribuie pasiunea sa pentru geometrie entuziasmului pe care tânăra sa elevă l-a arătat pentru această disciplină. Un eminent criptolog, probabil că în această perioadă a învățat-o cum să scrie litere codificate și să folosească cerneluri invizibile. Boucher d'Argis, Bibliothèque nationale, manuscrits Dupuy, vol. 743, études postérieures à Viète mais non récentes no 16 et 17 Joseph de La Porte, Jean François de La Croix, Histoire littéraire des femmes françoises, ou Lettres historiques..., volume 1, imprimé chez Lacombe, en 1769, page 118 Domeniul Mouchamps, unde aveau loc aceste lecții de știință și geografie, era un refugiu pentru mulți oaspeți care erau calviniști. (Bernard Palissy și-a ars primele emailuri acolo.Una dintre fiicele olarului din Saintonge, Marguerite Palissy, a fost ținută la 17 aprilie 1575 la botez, în Saintes, de Catherine de Parthenay, v. Bulletin de la Société de l'histoire du protestantisme français) Însă tatăl său a petrecut puțin timp cu ea: fie că se afla în război în slujba lui Ludovic I de Bourbon-Condé, fie la curtea lui Carol al IX-lea încercând să o convingă pe Ecaterina de Medici să se declare în favoarea reformei, Jean de Parthenay nu a stat niciodată mult timp cu soția și fiica sa. Când a murit, la 1 septembrie 1566, Antoinette d'Aubeterre a găsit curajul să-l însoțească până la moarte și să aibă grijă de el până la ultima suflare, dar în momentul suprem Catherine de Parthenay a fost scoasă din cameră. Jules Bonnet édite chez Deurbergue en 1879 les Mémoires de Jean Parthenay l'Archevêque rédigées par François Viète entre 1566 et 1574 d'après Frédéric Ritter; page 97, il décrit avec minutie les derniers instants de Jean Parthenay.
Cum războaiele între trupele regale – conduse de familia Guise – și trupele calviniste – conduse de locotenenții Jeannei d'Albret și ai fiilor ei – amenințau să reia, în acel an Antoinette d'Aubeterre a început să caute un partener potrivit pentru fiica ei. A avut în vedere trei: fiul amiralului de Coligny; Henri de Pontivy, fiul mai mic al casei de Rohan; și Charles de Quellenec, baron du Pont, din casa de Pont-l'Abbé. Alegerea sa era făcută de mult timp pentru primul, logodna a fost plănuită, dar tânărul Châtillon-Coligny a murit în 1567 de ciumă. Ca urmare, la 15 iunie 1568, moștenitoarea lui Soubise s-a căsătorit la Parc-Mouchamps cu baronul du Pont.
Un proces pentru impediment dirimant Foarte curând, certurile privind precedența au determinat-o pe Antoinette d'Aubeterre să-i lase pe tânării căsătoriți să administreze domeniile Soubise. A plecat la La Rochelle, unde confidențele servitorilor au făcut-o să înțeleagă că baronul du Pont nu își respecta soția cum se cuvine. Discutând acest lucru cu Theodorus Beza, apoi cu Jeanne d'Albret, ea a primit asigurări că acest fapt constituia un motiv pentru desfacerea căsătoriei. François Gayot de Pitaval, Causes célèbres et interessantes, Volume 11, édité chez J. Neaulme, en 1738, pages 163 et alii.
În 1570 baronul du Pont a fost luat prizonier în . A evadat (deși jurase pe cuvânt să rămână prizonier) și a ajuns la La Rochelle, unde a luptat sub ordinele vicontelui René de Rohan. Grav rănit la maxilar, s-a întors la domeniul Mouchamps și a aflat că soția sa se refugiase la La Rochelle. Eugène Haag, Émile Haag, La France protestante: ou, Vies des protestants français chez Joël Cherbuliez à Genève en 1858, page 339.
După ce Catherine de Parthenay i-a mărturisit totul mamei sale, baronul du Pont a jurat în fața Jeannei d'Albret că zvonurile despre impotența sa sunt calomnii. Totuși, a fost condamnat pentru minciună și i-a promis reginei Navarrei că își va îndeplini datoria. La scurt timp după aceea, baronul du Pont și-a răpit soția din La Rochelle și a închis-o în castelele sale bretone.Bouhier, 1735, p. 187–192 (Relatare despre ce s-a întâmplat cu privire la desfacerea căsătoriei dintre Charles de Quellenec, baron du Pont, și Catherine de Parthenay)
Înainte însă ca el să o forțeze să plece la castelul du Pont, Catherine de Parthenay i-a lăsat mamei sale o scrisoare în care a anunțat că pe viitor nu trebuie acordată credibilitate niciunui lucru pe care l-ar fi scris sub constrângere. {| style="border: 0; font-style:italic" |- style=vertical-align:top |« Je, Catherine de Parthenay certifie à tous qu'il appartiendra, que ne pouvant résister à la volonté et force de M. de Pont, suis contrainte de le suivre à mon très grand regret et déplaisir, pour les raisons qui s'ensuivent ; à savoir, qu'il me contraint d'abandonner madame de Soubise, madame ma mère, grièvement malade en ce lieu, à laquelle je désire, comme j'y suis obligée de Droit divin, et humain, faire tout secours, et service. Joint que je sens ma conscience chargée, estimant et craignant, que Dieu ne soit bien fort offensé, en ce que ledit Sieur demeure avec moi, et moi avec lui, comme s'il étoit mon mari et époux ; ce que non, d'autant qu'encore qu'il y ait deux ans et plus, que nous sommes joints ensemble par Contrat de Mariage, si n'en y a-t-il rien été ; et suis au même état, que j'étaîs la veille de mes noces, et qu'ai toujours été dès ma naissance. Ce que j'ai voulu laisser par écrit, et signer de ma main, à madame ma mère, pour m'en servir en temps, lieu, attestant devant Dieu, et ses Anges, que c'est la pure vérité. Fait à La Rochelle ce 6 septembre 1570. »
|„Eu, Catherine de Parthenay, certific tuturor deținătorilor, că neputând rezista voinței și puterii domnului de Pont, spre marele meu regret și neplăcere, sunt nevoită să-l urmez din motivele care urmează; și anume, că mă obligă să o abandonez pe doamna de Soubise, mama mea, grav bolnavă în acest loc, căreia doresc, așa cum sunt obligată prin drept divin și uman, să-i ofer tot ajutorul și îngrijirea. Îmi simt conștiința împovărată, crezând și temându-mă că Dumnezeu s-ar putea simți foarte ofensat, pentru că numitul domn rămâne cu mine, iar eu cu el, ca și cum ar fi soțul și mirele meu; ceea ce nu este cazul, mai ales că, deși au trecut doi ani sau mai mult, am fost uniți printr-un Contract de Căsătorie, dar nu a existat nimic; și sunt în aceeași stare în care eram în ajunul nunții mele și în care am fost întotdeauna de la nașterea mea. Ceea ce am vrut să las mamei mele scris și să semnez cu mâna mea, pentru a-l folosi la timpul și locul potrivit, atestând înaintea lui Dumnezeu și a Îngerilor Săi că este adevărul pur. Încheiat la La Rochelle în acest 6 septembrie 1570.”
Ținută prizonieră, ea i-a scris apoi (a priori sub constrângere) mătușii sale de Rochechallas „că avusese loc o asemenea schimbare în lucrurile în cauză, încât, dacă ar fi obligată să spună adevărul, nu ar mai putea vorbi aceeași limbă pe care o vorbise înainte”. Mătușa ei, doamna de Rochechallas, având ocazia să o viziteze, Catherine de Parthenay i-a dat în secret o scrisoare pentru mama ei în care reafirma că nu trebuie să se acorde crezare cuvintelor pe care tocmai le mărturisise.Bouhier, 1735, p. 198–199
Doar trucurile i-au permis atunci Catherinei de Parthenay să corespondeze cu mama ei și cu fostul ei preceptor cu o sinceritate deplină. A folosit cerneală invizibilă (suc de portocale sau de lămâie) și a scris în versuri latine și grecești, limbi puțin cunoscute de baronul du Pont.Bouhier, 1735, p. 202–203
thumb|upright=1.35|Castelul din Pont-l'Abbé