miniatura| Diagramă care indică, prin punctele roșii, zonele în care au fost lovite avioanele ce s-au întors din misiune. Aceste date arată doar unde pot fi avariate aeronavele fără a fi doborâte. Biasul de supraviețuire: informațiile disponibile provin exclusiv de la cazurile care au reușit să supraviețuiască. Biasul de supraviețuire (din sau survival bias), cunoscut și ca eroare de supraviețuire, părtinire de supraviețuire ori prejudecata supraviețuirii, este o eroare logică și, în același timp, o aberație statistică, care constă în concentrarea asupra entităților care au trecut printr-un proces de selecție, ignorându-le pe cele care nu au supraviețuit. Această distorsiune poate conduce la concluzii greșite, din cauza unei perspective incomplete asupra fenomenului analizat.
Biasul de supraviețuire este o formă de eroare de eșantionare, care poate genera convingeri nejustificat de optimiste, prin omiterea eșecurilor. De exemplu, atunci când sunt analizate doar companiile care încă există, performanțele trecute pot părea mai bune decât au fost în realitate, deoarece firmele care au falimentat sunt excluse din date. De asemenea, acest tip de părtinire poate susține, în mod eronat, ideea că succesul este rezultatul unor trăsături speciale sau al meritelor individuale, ignorând rolul hazardului — confundând astfel corelația cu cauzalitatea.
Ca eroare experimentală generală Cercetătorul în parapsihologie a susținut că a identificat câțiva indivizi, dintre sute de subiecți testați, care ar avea capacități de percepție extrasenzorială (PES). Calculele sale se bazau pe improbabilitatea ca acești puțini subiecți să fi ghicit cărțile Zener afișate partenerului lor pur și simplu prin hazard. Una dintre criticile majore formulate împotriva metodologiei sale a fost prezența posibilă a unui bias de supraviețuire inconștient în selecția subiecților. Rhine a fost acuzat că nu a luat în considerare mărimea efectivă a eșantionului: mai exact, pe toți cei eliminați din studiu deoarece „nu erau suficient de telepați”, fiindcă eșuaseră în fazele inițiale de testare. Dacă i-ar fi inclus în analiză, ar fi putut observa că, într-un eșantion atât de larg, era de așteptat ca unul sau doi indivizi să atingă — doar prin șansă — o rată impresionantă de „succes”.
În cartea sa , Martin Gardner a explicat că asemenea greșeli nu au fost comise din naivitate statistică, ci dintr-o neglijare sistematică a subiecților cu performanțe slabe. Gardner subliniază că, și fără nicio formă de fraudă, într-un eșantion suficient de mare, vor exista întotdeauna unii participanți care vor obține rezultate aparent remarcabile, pur întâmplător. Pentru a ilustra acest lucru, el își imaginează cum ar decurge lucrurile dacă o sută de profesori de psihologie ar citi lucrarea lui Rhine și ar încerca să o reproducă: biasul de supraviețuire ar filtra experimentele fără rezultate, iar doar cele cu „succese” improbabile ar fi continuate și raportate.
Gardner observă că experimentele care confirmă ipoteza nulă (adică fără efect detectabil) nu ar fi publicate, dar „în cele din urmă, rămâne un cercetător al cărui subiect obține scoruri ridicate în șase sau șapte sesiuni succesive. Nici experimentatorul, nici subiectul nu cunosc celelalte 99 de încercări eșuate, așa că amândoi ajung să creadă cu tărie că ESP-ul este real.” El conchide: „Cercetătorul redactează o lucrare entuziastă, o trimite lui Rhine, care o publică în revista sa, iar cititorii sunt profund impresionați.”
Când un număr suficient de mare de cercetători studiază un fenomen, este de așteptat ca unii să obțină rezultate statistic semnificative pur întâmplător — iar acestea sunt tocmai experimentele trimise spre publicare. În plus, revistele tind să prefere articolele cu rezultate „pozitive”. Această problemă este cunoscută drept bias al rezultatelor pozitive, un tip de bias de publicare. Pentru a limita acest fenomen, unii editori solicită explicit trimiterea de studii cu rezultate „negative” — adică acelea în care „nu s-a întâmplat nimic”.
Biasul de supraviețuire este una dintre distorsiunile metodologice discutate în lucrarea influentă din 2005 Why Most Published Research Findings Are False, care arată că un număr semnificativ de articole științifice din domeniul medical conțin rezultate nereproductibile.
Un exemplu notoriu de bias al timpului nemuritor (immortal time bias) a apărut într-un studiu realizat de Redelmeier și Singh, publicat în Annals of Internal Medicine. Studiul părea să demonstreze că actorii și actrițele care au câștigat un premiu Oscar trăiesc, în medie, cu aproape patru ani mai mult decât colegii lor fără trofeu. Însă metoda statistică utilizată le-a oferit câștigătorilor un avantaj incorect, atribuindu-le anii trăiți înainte de a câștiga premiul ca parte a supraviețuirii de după. Când datele au fost reanalizate cu metode care exclud această formă de bias, avantajul de supraviețuire s-a redus la aproximativ un an și nu mai era semnificativ statistic.
Exemple
Finanțe și economie În domeniul financiar, biasul de supraviețuire reprezintă tendința de a exclude companiile care au eșuat din studiile de performanță, deoarece acestea nu mai există. Acest lucru duce frecvent la supraestimarea performanțelor raportate, întrucât sunt analizate doar companiile care au avut suficient succes pentru a supraviețui până la finalul perioadei studiate. De exemplu, selecția fondurilor de investiții prezentată de o companie la un moment dat va include doar fondurile active și performante în prezent. Fondurile cu rezultate slabe sunt adesea închise sau comasate cu altele, mascând astfel performanțele slabe din trecut.
Această distorsiune poate crea impresia falsă că majoritatea fondurilor depășesc media pieței, influențând deciziile de investiție într-un mod eronat. În teorie, până la 70% dintre fondurile existente ar putea susține în mod corect, din punct de vedere tehnic, că se află în primul sfert de performanță al pieței, dacă grupul de comparație include și fondurile deja închise.
Într-un studiu publicat în 1996, Elton, Gruber și Blake au arătat că biasul de supraviețuire este mai pronunțat în sectorul fondurilor mici decât în cel al fondurilor mutuale mari — probabil pentru că fondurile mici au o probabilitate mai ridicată de a fi închise. In this paper the researchers eliminate survivorship bias by following the returns on all funds extant at the end of 1976. They show that other researchers have drawn spurious conclusions by failing to include the bias in regressions on fund performance. Ei au estimat această distorsiune la aproximativ 0,9% pe an în industria fondurilor mutuale din Statele Unite. Biasul a fost definit ca diferența dintre α-ul mediu (randamentul ajustat la risc) al fondurilor supraviețuitoare și α-ul mediu al tuturor fondurilor, unde α reprezintă diferența dintre randamentul fondului și cel al indicelui de referință (de regulă S&P 500), ajustată pentru risc.
Un alt exemplu frecvent în domeniul financiar constă în utilizarea componenței actuale a unui indice bursier în locul celei istorice reale. De exemplu, într-o analiză retrospectivă (backtest) a performanței companiilor din S&P 500 care au plătit dividende în ultimul an, utilizarea componenței curente a indicelui începând din 1990 introduce bias de supraviețuire. Acest lucru se întâmplă deoarece indicele S&P 500 este actualizat constant: companiile care nu mai corespund criteriilor de eligibilitate sunt eliminate, iar altele, cu performanțe recente bune, sunt incluse.
Într-o astfel de simulare, companiile nou-incluse ar apărea ca și cum ar fi fost prezente în indice pe toată durata perioadei analizate — inclusiv în fazele lor de creștere — deși în realitate nu făceau parte din indice la acea vreme. Între timp, companiile eliminate, care ar fi avut performanțe negative, nu mai sunt luate în calcul, ceea ce denaturează imaginea istorică. Pentru a evita această formă de bias, este esențială folosirea componenței reale a indicelui la fiecare moment în timp și aplicarea corectă a datelor de intrare și ieșire pentru fiecare companie. Doar astfel se poate obține o analiză istorică riguroasă și lipsită de distorsiuni.
Afaceri miniatura| Citate înrămate ale unor directori executivi de succes expuse într-o bibliotecă publică. Michael Shermer, în Scientific American, și Larry Smith de la Universitatea din Waterloo au arătat cum sfaturile despre succesul în afaceri pot distorsiona realitatea, deoarece ignoră numeroasele companii și studenți care au abandonat studiile și care, în final, au eșuat. Jurnalistul și autorul David McRaney remarcă faptul că „industria sfaturilor este un monopol controlat de supraviețuitori. Când cineva nu supraviețuiește, dispare complet sau vocea sa este redusă la zero.” Alec Liu scrie în Vice că „pentru fiecare Mark Zuckerberg există mii de ratați, care au organizat petreceri la care n-a venit nimeni și care au devenit irelevanți înainte măcar să știm că au existat.”
În volumul Lebăda neagră, autorul și analistul financiar denumește aceste date ignorate de biasul de supraviețuire drept „dovezi tăcute” (în engleză, silent evidence), subliniind că ceea ce nu vedem are un impact considerabil asupra concluziilor noastre. Această formă de distorsiune susține adesea ideea că succesul este merit exclusiv, în timp ce ignoră factori precum contextul, resursele inițiale sau șansa – perpetuând astfel mitul meritocrației absolute.
Istorie Diagoras din Melos a fost întrebat, privind picturile celor care au scăpat din naufragiu: „Tu care crezi că zeii nu se preocupă de oameni, ce spui despre atâția oameni salvați prin favoarea lor deosebită?” La care Diagoras a răspuns: „Eu spun că nu sunt pictați cei care s-au înecat, iar aceștia sunt mult mai numeroși.”Cicero, De Natura Deor., iii. 37. Această anecdota ilustrează în mod clar biasul de supraviețuire — tendința de a se concentra exclusiv pe cazurile care au avut succes, ignorând pe cele care au eșuat și care, în acest caz, nu au fost reprezentate. O poveste asemănătoare este atribuită lui Diogene din Sinope.Diogenes Laertius, Lives of the Eminent Philosophers, VI. 59.
Susan Mumm a explicat că biasul de supraviețuire determină istorici să acorde mai multă atenție organizațiilor încă existente, în detrimentul celor care au dispărut. Astfel, instituții mari și bine organizate, precum , care păstrează arhive accesibile, sunt studiate mai frecvent decât organizații caritabile mai mici, care, deși au avut un impact semnificativ, nu au lăsat în urmă suficiente documente. Această tendință reflectă o formă particulară de bias de selecție ce distorsionează înțelegerea completă a istoriei.
Cariere extrem de competitive Indiferent că vorbim despre staruri de cinema, sportivi, muzicieni sau directori executivi ai unor corporații de miliarde, mass-media populară prezintă adesea povestea care-și urmează visul și depășește toate obstacolele. În schimb, se acordă mult mai puțină atenție celor la fel de talentați și motivați care nu ajung niciodată la succes, fie din cauza unor factori externi sau întâmplări aparent aleatorii. Totodată, se neglijează rolul contextului, al resurselor disponibile și al sprijinului pe care cei care au reușit le-au avut la dispoziție, iar cei care au eșuat nu.
Această percepție distorsionată întreține mitul meritocrației pure, atribuind succesul exclusiv efortului personal și ignorând impactul circumstanțelor favorabile sau al norocului. Biasul de supraviețuire ascunde adevărata complexitate a succesului, omorând vizibilitatea eșecurilor numeroase și invizibile.
De exemplu, un studiu din 2013 a demonstrat că 91% dintre artiștii prezenți pe rețelele sociale rămâneau necunoscuți, iar doar 1,1% erau recunoscuți la nivel mainstream sau considerabil de succes. Marea majoritate a eșecurilor rămâne invizibilă publicului larg, iar doar cei care trec de rigorile severe ale competiției sunt văzuți frecvent.
Militar