Prin criza revistelor academice se înțelege creșterea exponențială, începând din 1975, a prețurilor revistelor științifice, care a constrâns bibliotecile și cercetătorii să elaboreze noi forme de editare academică, precum accesul deschis.

Context Publicarea științifică tipărită a reprezentat, timp de secole, singurul mijloc de difuzare a informației științifice și de recunoaștere a „caracterului științific” al acesteia printr-un filtru editorial preliminar: evaluare colegială. Două funcții sunt legate de informația științifică: difuzarea și certificarea rezultatelor publicate.

În domeniul științelor matematice, fizice și naturale, difuzarea cercetării este adesea asigurată de depozitele disciplinare, care găzduiesc în principal manuscrisele (preprinturi) cercetătorilor: în științele fizice și matematice este celebră baza de date arXiv, activă din 1997.

Revistele științifice au îndeplinit, în schimb, cea de-a doua funcție — revizuirea cercetării, adică atestarea demnității științifice a unui text, în urma evaluării de către un referent (referee).

Editorii acestor reviste pot fi împărțiți în două grupuri: editorii comerciali, între care se remarcă unele multinaționale precum Elsevier, Thomson Corporation, Springer Verlag (care a încorporat Kluwer Academic Publishers) și John Wiley & Sons; și editorii asociați societăților științifice, precum American Physical Society.

În cazul revistelor dedicate științelor exacte, prestigiul lor este legat de prezența în catalogul Institute for Scientific Information (ISI), în baza căruia se calculează factorul de impact. Acest catalog, născut în scopuri strict bibliografice, lista toate revistele cele mai prestigioase și autoritare. În timp, și dat fiind faptul că bibliotecarii îl foloseau pentru a selecta periodicele de achiziționat pentru propria bibliotecă,Andrea Marchitelli, La via d’oro: strategie open access per l’editoria e le riviste elettroniche, în Mauro Guerrini, Gli archivi istituzionali, Edizione Bibliografica, 2010. el a ajuns să se impună ca listă a publicațiilor așa-numitei „științe fundamentale” (core science) și, potrivit unor cercetători precum Jean-Claude Guédon, chiar să divizeze știința în două părți: o știință principală (mainstream) și o știință periferică.Jean-Claude Guédon, Open access and the divide between "mainstream" and "peripheral" science, 2008, p. 2; traducere italiană: Open Access. Contro gli oligopoli del sapere.

Politica prețurilor și criza Catalogul a contribuit, în cele din urmă, la producerea unor politici de preț de tip monopolist. Bibliotecile universitare sunt, de fapt, constrânse să ofere utilizatorilor lor (studenți, cercetători, profesori) acces la aceste reviste, devenite indispensabile datorită factorului lor ridicat de impact. Prețul abonamentelor, în special prin ofertele editoriale de „pachete” (bundle), a crescut enorm.

Efectele acestui fenomen sunt cunoscute în lumea bibliotecară drept „criza prețurilor publicațiilor periodice”: între 1975 și 1995, prețul revistelor științifice a crescut cu 300% peste rata inflației (prețurile variază de la minimum 120 de euro până la peste 1000 per revistă, oferite în pachete anuale).

Această criză a început să se manifeste în anii 1990. Internetul a permis însă comunității formate din cercetători în domeniul matematicii, fizicii și științelor naturii să recurgă la arhivele de preprinturi. Cele două funcții — difuzarea informației științifice și certificarea rezultatelor publicate — s-au divizat. În aceste comunități, prima este îndeplinită în esență de arhive, a doua de reviste. Aceasta a dus la un anumit dezinteres față de reviste și de costurile lor, cu o scădere corespunzătoare a numărului instituțiilor abonate.

În acest context, s-a încercat și calea revistelor electronice, editate atât de editori comerciali, cât și necomerciali. Un exemplu demn de menționat este Journal of High Energy Physics (JHEP), care a devenit în câțiva ani cea mai importantă revistă din domeniul său. Revistele electronice permit editorilor (în majoritate societari) care doresc acest lucru să obțină economii considerabile (JHEP costă de 10–15 ori mai puțin decât revistele comerciale concurente). Și revistele tradiționale au ales calea informatizării, combinând vânzarea exemplarului tipărit cu cea a versiunii online. Totuși, acest lucru nu a dus la o scădere a prețurilor, ci, dimpotrivă, a accentuat starea de vulnerabilitate a bibliotecilor: dacă se renunță la un abonament tipărit, numerele vechi rămân pe rafturile bibliotecii; dacă se reziliază un abonament electronic, se pierde complet dreptul de acces la toate numerele, cu excepția cazului în care biblioteca a avut grijă să introducă anterior clauze contractuale speciale.

În domeniul umanist, monografia este mai importantă decât revistele. Acestea, prin urmare, nu au traversat o criză a prețurilor comparabilă, deși tranziția către mediul online a fost gestionată în principal de editori, care au impus forme de acces restricționat și politici de preț pentru descărcare variabile, dar în general disproporționate, având în vedere că autorii le furnizează articolele fără niciun cost.

Spre deosebire de alte produse comerciale protejate de dreptul de autor, în cazul publicațiilor științifice autorii nu primesc nicio compensație economică, ci doar avantaje de prestigiu pentru faptul de a fi fost publicați (costurile sunt de obicei suportate de instituțiile de cercetare, în special universitățile). Mai mult, nu toate universitățile își pot permite aceste abonamente.

Note

Categorie:Reviste Categorie:Publicare