Necrobiomul reprezintă comunitatea de specii asociate cu resturile unui organism aflat în descompunere după moarte. Procesul de descompunere este complex. Microbii descompun cadavrele, dar contribuie și alte organisme, inclusiv ciupercile, nematodele, insectele și animalele necrofage. Odată ce sistemul imunitar nu mai este activ, microbii care colonizează intestinele și plămânii își descompun țesuturile respective și apoi se răspândesc în întregul corp prin sistemul circulator și sistemul limfatic pentru a descompune alte țesuturi și oase. În timpul acestui proces, gazele sunt eliberate ca produs secundar și se acumulează, provocând balonare. În cele din urmă, gazele se infiltrează prin plăgi și prin deschizăturile naturale, oferind astfel o cale prin care unii microbi pot ieși din interiorul cadavrului și de a locui în exterior. Comunitățile microbiene care colonizează organele interne ale unui cadavru sunt denumite tanatomicrobiom. Regiunea din afara cadavrului care este expusă mediului extern este denumită regiunea epinecrotică a necrobiomului, și este deosebit de importantă atunci când se determină momentul și locația decesului pentru un individ. Diferiți microbi joacă roluri specifice în timpul fiecărei etape a procesului de descompunere. Microbii care colonizează cadavrul și rata activității lor sunt determinate de cadavrul însuși și de condițiile de mediu înconjurătoare ale cadavrului.

Istorie Există dovezi textuale că studiul cadavrelor umane datează din jurul secolului al III-lea î.Hr. Multe dintre primele studii pe cadavre umane au avut loc în Italia, unde cea mai veche înregistrare privind determinarea cauzei morții dintr-un cadavru uman datează din 1286. Cu toate acestea, înțelegerea corpului uman a progresat lent, în parte pentru că răspândirea creștinismului și a altor credințe religioase a dus la ilegalizarea disecției umane.

Animalele au fost disecate doar pentru înțelegere anatomică până în secolul al XIII-lea, când oficialii și-au dat seama că cadavrele umane sunt necesare pentru o mai bună înțelegere a corpului uman. Abia în 1676 Antonie van Leeuwenhoek a proiectat o lentilă care a făcut posibilă vizualizarea microbilor și abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea microbii au fost considerați utili în înțelegerea corpului după moarte. alt=Necrobiome on pig cadaver|miniatura| Necrobiom pe cadavru de porc În timpurile moderne, cadavrele umane sunt folosite pentru cercetare, dar alte modele animale pot oferi dimensiuni mai mari ale eșantioanelor și pot produce studii controlate. Colonizarea microbiană între oameni și unele animale este atât de similară încât acele modele pot fi folosite pentru a înțelege procesul de descompunere pentru oameni. Porcii au fost folosiți în mod repetat pentru a înțelege procesul de descompunere a omului în mediile terestre. Porcii sunt potriviți pentru a studia descompunerea umană din cauza dimensiunii lor, a firelor de păr rare și a bacteriilor similare găsite în tractul gastro-intestinal. Utilizarea cadavrelor de animale ca subiecte de studiu oferă, de asemenea, beneficiul minimizării variației în populația eșantionului.

Tehnici moleculare sofisticate au făcut posibilă identificarea comunităților microbiene care locuiesc și descompun cadavrele; totuși, această cercetare este destul de nouă. Studierea necrobiomului a devenit din ce în ce mai utilă în determinarea timpului și a cauzei morții, care este utilă în investigațiile la locul crimei.

Aplicații în medicina medico-legală

Medicina medico-legală microbiană Deoarece necrobiomul se ocupă de diferitele comunități de bacterii și alte organisme care catalizează descompunerea plantelor și animalelor, această comunitate biologică este o parte din ce în ce mai vitală a medicinei medico-legale. Microbii care ocupă spațiul de sub și în jurul unui corp în descompunere sunt unici pentru acesta, asemănător cu modul în care amprentele digitale sunt unice pentru o singură persoană. Folosind această diferențiere, anchetatorii criminaliști pot distinge între diferite locuri de înmormântare, precum și să obțină informații concrete despre cât timp a fost cadavrul acolo și zona probabilă în care s-a produs decesul.

Microbiologii medico-legali investighează modalități de a determina ora și locul morții prin analiza microbilor prezenți pe cadavru. Cronologia microbiană a modului în care un corp se descompune este cunoscută sub numele de ceas microbian. Estimează cât timp a stat un corp într-un anumit loc pe baza microbilor prezenți sau dispăruți. Succesiunea speciilor bacteriene care populează organismul după o perioadă de patru zile este un indicator al timpului minim de la moarte. Au avut loc studii recente pentru a determina dacă bacteriile singure pot informa intervalul post-mortem. Bacteriile responsabile de descompunerea cadavrelor pot fi dificil de studiat deoarece bacteriile găsite pe un cadavru variază și se schimbă rapid. Bacteriile pot fi aduse la un cadavru de către necrofagi, aer sau apă. Alți factori de mediu, cum ar fi temperatura și solul, pot avea un impact asupra microbilor găsiți pe cadavru.

Momentul decesului poate fi estimat nu numai prin tipul și cantitatea de bacterii de pe un cadavru, ci și prin compușii chimici produși de acele bacterii. Antropologul medico-legal a stabilit, din cercetările pe care le-a întreprins în anii 1990, că trei tipuri de acizi grași, produși atunci când bacteriile descompun țesuturile adipoase, mușchii și resturile de alimente din stomac sunt utile în prezicerea timpului de la moarte în timpul investigațiilor medico-legale.

Entomologie medico-legală Entomologia medico-legală, studiul insectelor (artropodelor) găsite în oamenii în descompunere, este utilă în determinarea intervalului post-mortem după 3-4 zile de la deces. Diverse tipuri de muște sunt de obicei atrase de un cadavru și își depun de obicei ouăle acolo. Prin urmare, atât etapele de dezvoltare ale unei specii de diptere, cât și succesiunea diferitelor specii pot oferi o estimare a timpului de deces a persoanei. Deoarece prezența și ciclul de viață al insectelor variază în funcție de temperatură și de condițiile de mediu, acest tip de analiză nu poate oferi momentul real al morții, ci are ca rezultat doar un timp minim de la deces. Decedatul nu ar putea fi mort mai mult decât cel mai bătrân vierme găsit.

Activitatea insectelor poate indica, de asemenea, cauza morții. Muștele își depun de obicei ouăle în cavități naturale ale corpului, ușor de observat, dar și adăpostite. Dacă modelul de activitate a larvelor apare în altă parte, acest lucru ar putea indica o traumă, cum ar fi o rană prin înjunghiere, chiar dacă țesutul din jur s-a descompus. În cazul unui deces cauzat de substanțe toxice, urmele toxinei ar fi putut fi consumate de larve, fără a le face rău.

Întrucât speciile de insecte tind să aibă anumite arii geografice și preferințe de habitat cunoscute, entomologii medico-legali pot determina dacă un corp a fost mutat după moarte. Analiza insectelor din necrobiom poate indica dacă moartea a avut loc într-un mediu ecologic sau geografic diferit de cel în care a fost găsit cadavrul.

Note

Vezi și Biom

Categorie:Microbiologie Categorie:Bacteriologie