Albert Marquet () a fost un pictor francez asociat, în prima parte a carierei sale, cu mișcarea Fauvism. Prieten apropiat al lui Henri Matisse, Marquet este cunoscut pentru peisajele sale cu porturi, râuri și orașe, caracterizate printr-o lumină subtilă și o paletă cromatică temperată.

Biografie Marquet s-a născut în 1875, la Bordeaux. În 1890 s-a stabilit la Paris pentru a urma cursurile École des Arts décoratifs, unde l-a cunoscut pe Henri Matisse. Cei doi au fost pentru o perioadă colegi de cameră și s-au influențat reciproc în activitatea artistică. Din 1892, Marquet și-a continuat studiile la École des Beaux-Arts, sub îndrumarea pictorului simbolist Gustave Moreau, adept al tradiției romantice inaugurate de Eugène Delacroix. În această perioadă, Marquet a expus la Salon des Indépendants; deși nu a realizat vânzări semnificative, opera sa a început să fie remarcată de mediul artistic parizian. Primele sale compoziții se caracterizează printr-o abordare fauvistă, marcată de un control riguros al desenului și de o sensibilitate aparte față de lumină, exprimată atât prin intensificarea tonurilor puternice, cât și prin tratarea coloristică a nuanțelor mai subtile. Încă din 1898, Marquet și Matisse pictau împreună în culori pure la Arcueil și în Grădinile Luxemburg, anticipând ceea ce va fi cunoscut ulterior drept stilul fauvist.Marquet citat de J. E. Müller, Le Fauvisme, Paris, Hazan, 1956, p. 18 și citat de J. P. Crespelle, The Fauves, Oldbourne Press, Londra, 1962, p. 66

În 1905 a expus la Salonul de Toamnă, unde picturile sale au fost alăturate celor ale lui Henri Matisse, Maurice de Vlaminck, André Derain, Othon Friesz, Georges Rouault, Raoul Dufy, Henri Manguin, Georges Braque, Louis Valtat, Georges Dufrénoy și Jean Puy. A devenit prieten pe viață cu Matisse.Ian Chilvers, Harold Osborne (Eds.), The Oxford Dictionary of Art, OUP (1988), p. 351,

Stil Consternați de intensitatea coloritului, criticii au reacționat desemnându-i pe acești artiști drept „fauves” („animale sălbatice”). Deși Marquet a pictat timp îndelungat alături de fauviști, paleta sa cromatică s-a distins prin utilizarea unor culori mai puțin strălucitoare și agresive decât cele ale celorlalți membri ai grupului, punând accent pe tonuri mai temperate, obținute prin amestecarea culorilor complementare, tratate ca valori cromatice și nu ca nuanțe de gri. Ulterior, Marquet a pictat într-un stil mai naturalist, în principal peisaje.

La sfârșitul anului 1907, Marquet a rămas la Paris și, împreună cu Henri Matisse, s-a dedicat realizării unei serii de vederi ale orașului. Diferența esențială dintre cei doi constă în paleta cromatică: în timp ce Matisse utiliza culori intense, Marquet prefera tonuri estompate, precum galbenuri gri, violete gri sau albastru. Negrul era frecvent folosit ca element de contrast puternic cu suprafețele deschise, pentru redarea unor forme precum trunchiurile copacilor desfrunziți sau siluetele umane desenate caligrafic, în opoziție cu străzile și trotuarele foarte luminoase, adesea în nuanțe de galben sau portocaliu. O altă diferență relevantă este raportarea lui Marquet la perspectiva tradițională, pe care o respecta într-o formă aproximativă, în timp ce culorile și compozițiile sale făceau constant trimitere la structura dreptunghiulară a suprafeței picturale, fragmentând planul printr-un desen de factură caligrafică.

Din 1907 și până la moartea sa, Marquet a alternat activitatea în atelierul său din Paris cu numeroase sejururi de lucru pe coastele europene și în Africa de Nord. A manifestat un interes deosebit pentru Algeria, în special pentru orașul Alger, precum și pentru Tunisia. În timpul acestor călătorii, a realizat picturi reprezentând marea și navele, dar și scene urbane animate, surprinzând în special lumina și viața orașelor portuare, precum Alger sau zona Citadelei din Tanger.

Dintre orașele europene, Marquet a fost impresionat în mod deosebit de Napoli și Veneția, unde a realizat numeroase reprezentări ale mării și ale ambarcațiunilor, punând accent pe efectele luminii de deasupra apei. Tehnica sa se distinge clar de cea a impresioniștilor: apa este redată ca o suprafață amplă, tratată în tonuri simple, care afirmă planul pictural fără a recurge la o perspectivă iluzionistă, din care navele se detașează într-un plan distinct. Această abordare este evidentă în mod special în vederile Lagunei Venețiene, realizate cu o mare economie de mijloace. Suprafața apei rămâne orientată perpendicular pe planul tabloului, în timp ce navele de mari dimensiuni par să plutească firesc, iar reflexiile lor sunt redate în tonuri atent calibrate, suficiente pentru a sugera spațiul necesar. Paleta cromatică utilizată este apropiată de cea a lui Henri Matisse din anii 1920, contrastele de culori vii descriind mișcarea valurilor printr-un desen simplificat, care însoțește fidel valorile cromatice observate, creând o atmosferă de calm și echilibru. Figurile umane sunt puternic simplificate și trasate caligrafic, într-o manieră comparabilă cu stilul japonez Shijō. În acest context, Matisse afirma: „Când mă uit la Hokusai, mă gândesc la Marquet - și invers… Nu mă refer la imitarea lui Hokusai, ci la asemănarea cu el”.

În timpul călătoriilor sale în Germania și Suedia, Marquet a abordat temele pe care le prefera în mod constant: priveliști ale râurilor și mării, porturi și nave, precum și peisaje urbane. De-a lungul carierei, a revenit frecvent asupra acelorași subiecte, uneori la intervale de mai mulți ani, surprinzând variații subtile ale luminii. A realizat și un număr restrâns de portrete, iar între 1910 și 1914 a pictat o serie de nuduri,Ian Chilvers, Harold Osborne (Eds.), The Oxford Dictionary of Art, OUP (1988), p. 351, ISBN 0-19-860084-4 inclusiv lucrări realizate în bordeluri, și a pregătit ilustrațiile pentru o lucrare dedicată relațiilor lesbiene. Cu toate acestea, este cunoscut în principal pentru vasta sa producție de peisaje. Spre deosebire de Henri Matisse, opera lui Marquet nu prezintă perioade distincte de ruptură stilistică, evoluția sa fiind una graduală și coerentă. Ca unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Matisse, cei doi au purtat un dialog artistic constant, discutându-și reciproc lucrările. Marquet a murit în mod neașteptat la La Frette-sur-Seine, la 14 iunie 1947, în urma unei crize acute a vezicii biliare și a descoperirii ulterioare a unui cancer, pentru care la acea dată nu exista un tratament eficient.

Moștenire Pictorul englez John McLean se numără printre cei care au apreciat în mod deosebit opera lui Marquet, afirmând că „simțul său pentru culoare, pentru luminozitate și întuneric, pentru saturația și greutatea acesteia, este nimic mai puțin decât uluitor”.McLean, John, Eseu introductiv la catalogul Euan Uglow, 2–31 decembrie, 1993, New York, Salander-O'Reilly Galleries, Inc. De asemenea, Marquet a fost admirat de pictorii americani Leland Bell și soția acestuia, Louisa Matthiasdottir, precum și de contemporanii lui Bell, Al Kresch și Gabriel Laderman. Având în vedere că atât Bell, cât și Laderman au fost profesori în cadrul mai multor școli de artă din Statele Unite, influența lor a contribuit la transmiterea interesului pentru opera lui Marquet către generații mai tinere de artiști figurativi americani.Laderman, G. Expressionists, Concentric and Eccentric, Artforum, februarie1969.

Lucrările sale se găsesc în muzee precum Muzeul d’Orsay, Muzeul de Artă Modernă din Paris, MoMA sau Hermitage.

Tablouri

Note

Legături externe

„Sergeant of the Colonial Regiment” – The Met Collection Exponatul / expoziția Albert Marquet – Musée d’Art Moderne de Paris

Categorie:Nașteri în 1875 Categorie:Nașteri pe 27 martie Categorie:Decese în 1947 Categorie:Decese pe 14 iunie Categorie:Pictori francezi din secolul al XX-lea Categorie:Fauvism Categorie:Personalități care au refuzat Légion d'honneur