Bundesautobahn 98 (prescurtare BAB 98) – formă scurtă Autostrada 98 (prescurtare A 98) – este o autostradă din extremitatea sudică a Baden-Württemberg, finalizată în patru segmente parțiale cu o lungime totală de 47 de kilometri. Aceasta se desfășoară între nodul rutier Weil am Rhein și Rheinfelden-Ost, între Murg și Hauenstein, între Waldshut-Tiengen și Lauchringen, precum și între nodul rutier și joncțiunea Stockach-Ost. Restul segmentelor parțiale între Rheinfelden și Tiengen sunt în construcție sau în planificare. Nu se mai urmărește o continuare planificată anterior până la A 8 lângă Irschenberg (un segment parțial prevăzut inițial la sud de Kempten a fost numerotat ca A 980), la fel cum nu se mai urmărește nici conexiunea lângă Geißlingen (Klettgau) prin A50 elvețiană la Glattfelden în direcția Winterthur, respectiv la A51 către Zürich. În schimb, conectarea la A 35 franceză este discutată ca o idee pentru un alt pod peste Rin și o parte a unei ocoliri majore a Baselului, cu o legătură directă către Aeroportul Basel-Mulhouse, dar nu se află încă în stadiul de planificare.
Istorie
Planificările până în 1945 În Republica de la Weimar, proiectul preliminar pentru o rețea de drumuri pentru vehicule motorizate din Germania includea ca rută secundară linia Weil am Rhein – Schaffhausen – Friedrichshafen. Aceasta urma să se unească cu ruta principală Würzburg – Ulm – Friedrichshafen – Lindau – Feldkirch – Chur – Pasul Splügen. În plus, erau planificate rute secundare de la Lindau la Immenstadt și de la Sonthofen prin Immenstadt, München, Rosenheim și Salzburg.
În proiectul de rețea al asociației HaFraBa din 1933, nu se regăsea o astfel de conexiune transversală.
În rețeaua planificată de Autostrăzi ale Reichului (în ), guvernul NS al Reichului a inclus în august 1933 doar o rută între Lindau am Bodensee și München (desemnată ulterior ca ruta 77).
Începând cu 1934, această autostradă urma să ducă de la Lindau prin Lindenberg im Allgäu – Röthenbach – Weitnau – Buchenberg – Durach, respectiv Kempten – Marktoberdorf – Altenstadt, respectiv Schongau – Wessobrunn – Pähl, respectiv la sud de Lacul Ammer – Starnberg – Leutstetten – Fürstenried până la München. Până în 1937, acest traseu a rămas neschimbat în planurile de rețea. La sfârșitul anului 1937, în planurile pentru rețeaua de Autostrăzi ale Reichului, se găsea un traseu modificat. Traseul trecea la sud de Lechbruck am See, Steingaden-Ilgen, Rottenbuch, Uffing am Staffelsee-Schöffau, Uffing, Spatzenhausen, Obersöchering, Iffeldorf și, de la zona Penzberg până la München-Forstenried, corespundea în esență cu A 95 realizată astăzi. În plus, o nouă linie suplimentară se desprindea lângă Donaueschingen de ruta Stuttgart – Schaffhausen și se unea cu traseul planificat către München lângă Lindau. Odată cu Anexarea Austriei, în planul de rețea din mai 1938 era inclusă ca linie suplimentară și conexiunea transversală Penzberg – Bad Tölz – Irschenberg către Autostrada Reichului München – Salzburg. Până în 1940, acest lucru nu s-a schimbat. În planificarea rețelei din mai 1941, era prevăzută în cele din urmă o rută de la Mulhouse, respectiv Weil am Rhein – nord de Schaffhausen – Lindau – Rosenheim. Cu toate acestea, proiectul nu a fost demarat.
Planificări după primul plan de extindere din 1957 Legea privind planul de extindere a drumurilor federale de lungă distanță (în ) din 27 iulie 1957 nu prevedea conexiuni de autostradă de la Weil am Rhein prin Lindau până la München, nici între Penzberg și Irschenberg. Cu toate acestea, legea stipula o șosea federală nou-construită, lungă de 226 de kilometri, Lindau – München, cu o conexiune transversală la autostrada federală München – Salzburg. Astfel, planificarea Autostrăzii Reichului a fost reluată în acest sens. Traseul corespundea în mare măsură planificării de dinainte de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În rețeaua albastră de șosele federale care urmau să fie extinse, au fost incluse B 31 de la granița federală cu Franța lângă Breisach prin Freiburg im Breisgau, Donaueschingen, Friedrichshafen la Lindau, cu 187,3 kilometri, și B 317 de la Lörrach până la B 31 lângă Titisee-Neustadt, cu 62,5 kilometri. B 34, de-a lungul Rinului, nu a fost însă inclusă.
În 1959, comunitatea regională de planificare Hochrhein, care fusese formată voluntar în februarie 1957 de diverse organisme teritoriale comunale, a dezvoltat primele idei preliminare pentru un traseu Lörrach – Lacul Bodensee. În 1962, Oficiul Guvernamental Regional Südbaden a planificat Drumul Expres Hochrhein cu două benzi pe sens. În 1970, a fost stabilit traseul de la Lörrach la Oberlauchringen.
În 1960, hărțile conțineau un traseu de autostradă între Lindau și München, care urma să înceapă la Lochau, la granița germano-austriacă, și să treacă prin Schlachters, Niederstaufen, Opfenbach, Heimenkirch, Ellhofen, Harbatshofen, Ebratshofen, Weitnau, Hellengerst, Waltenhofen, Sulzberg, Durach-Bodelsberg, Görisried-Wildberg, nord de Seeg, Roßhaupten, Trauchgau, Wildsteig, traversarea râului Amper lângă Podul Echelsbacher, Uffing-Schöffau, Uffing am Staffelsee, Spatzenhausen-Hofheim până la Eurasburg-Beuerberg. Lângă Beuerberg era prevăzut un nod rutier cu conexiunea transversală la Autostrada Federală München – Salzburg. Apoi, era planificată continuarea până la München-Obermenzing, la autostrada Karlsruhe – München. Conexiunea transversală era proiectată de la Eurasburg-Beuerberg prin Königsdorf, Osterhofen, Bairawies, Dietramszell și nord de Großhartpenning, respectiv sud de Holzkirchen, către actuala A 8, cu un nod rutier lângă Valley.
În 1960, Oficiul Guvernamental Regional Südbaden a fost însărcinat să efectueze studii pentru un drum de legătură zona Freiburg/Basel – Lacul Bodensee. Sarcina i-a fost încredințată în ianuarie 1961 lui Karlheinz Schaechterle, pentru a stabili o legătură de transport la distanță de ordin superior și pe scară largă, Vest–Est, în cele mai sudice părți ale Republicii Federale Germania, parțial în imediata apropiere a granițelor cu țările vecine din sud, Elveția și Austria. În 1964, expertiza a fost finalizată, iar în martie 1965, planurile de conexiune au fost elaborate.
De la sfârșitul anului 1965, conexiunile de autostradă de la Weil am Rhein – Lindau – Kempten – Murnau – Penzberg – Rosenheim, precum și München – Penzberg au fost incluse în planul de rețea al Ministerului Federal al Transporturilor. Cu toate acestea, până la sfârșitul anului 1968, planurile indicau încă un traseu în jurul Schaffhausen, pe teritoriul federal german. Abia în 1969 planificarea s-a schimbat în favoarea unui traseu pe teritoriul elvețian. În 1965/66, pe segmentul parțial Lindau – München, erau prevăzute joncțiuni nord-est de Bodelsberg, nord de Rückholz, lângă Seeg, Bad Bayersoien-Echelsbach și Iffeldorf. Pentru conexiunea transversală, erau planificate joncțiuni lângă Beuerberg, Königsdorf și Dietramszell. În 1966/67, hărțile conțineau încă neschimbată ruta München-Fürstenried până la granița de stat lângă Lindau. Au fost planificate joncțiuni suplimentare lângă Hellengerst, Weitnau și Auers. Conexiunea transversală fusese eliminată. În martie 1966, Oficiul Autostrăzilor din Baden-Württemberg a primit sarcina de a începe planificarea rutei Schaffhausen – Lindau. Un proiect preliminar trebuia prezentat deja în decembrie 1967. În cel de-al treilea plan pe patru ani 1967–1970, ruta totală Weil am Rhein – Rosenheim a fost în cele din urmă inclusă. Cu toate acestea, în 1966 au început primele discuții despre traseul rutei în zona Lacului Bodensee. Disputa a vizat inițial în principal varianta „departe de lac” favorizată de planificatori și traseul „aproape de lac” solicitat în regiune.
În 1967/68, autostrada planificată Lindau – München era în continuare inclusă în hărți, dar părăsea vechiul traseu la Spatzenhausen, trecea acum la sud de B 472 și se unea lângă Habach-Dürnhausen, respectiv Sindelsdorf, cu autostrada München – Garmisch-Partenkirchen aflată în construcție. Proiectarea conexiunii transversale nu era reprezentată. În 1968/69 nu s-a schimbat nimic. În 1969/70 a apărut o nouă planificare a conexiunii transversale: aceasta urma să fie conectată la autostrada München – Garmisch-Partenkirchen lângă Sindelsdorf, dar fără a forma o intersecție cu traseul de la Lindau. Mai departe, se intenționa ca autostrada să treacă la sud de Penzberg, Kiensee, Oberbuchen, nord de Bad Tölz, respectiv sud de Kirchbichl, Schaftlach, nord de Müller am Baum și Miesbach. Lângă Dettendorf urma să fie conectată la actuala A 8.
Segmentul de la Weil am Rhein la München trebuia să poarte denumirea A 22. Odată cu continuarea autostrăzii de la München la Garmisch-Partenkirchen, această rută a primit, de asemenea, denumirea „A 22”. Pentru conexiunea transversală era rezervată denumirea „A 86”. În 1970/71, ruta de la Penzberg la Lindau până la Rothkreuz, respectiv Schlachters, era inclusă neschimbată; doar lângă Durach era prevăzută suplimentar o nouă intersecție cu autostrada Ulm – Füssen. Lângă Lindau, însă, fusese eliminată continuarea către granița federală cu Austria. În schimb, la Niederstaufen începea continuarea A 22 de-a lungul Lacului Bodensee, Singen, Waldshut-Tiengen, Lörrach până la Weil am Rhein. În hărți era înregistrată, după ocolirea Lörrach aflată parțial deja în construcție, continuarea traseului de la Lörrach-Ost – vest de Rheinfelden-Degerfelden – nord-est de Rheinfelden-Herten – nord de Rheinfelden, respectiv sud de Rheinfelden-Nollingen – sud de Rheinfelden-Karsau – nord de Schwörstadt – Öflingen – est de Bad Säckingen-Wallbach – nord de Säckingen – nord de Murg – nord de Laufenburg – sud de Hochsal – nord de Albbruck – nord de Dogern – nord de Waldshut – sud de Tiengen – Unterlauchringen – nord de Klettgau-Geißlingen – sud de Klettgau-Erzingen – nord de Klettgau-Weisweil – nord de Dettighofen-Baltersweil – nord de Lottstetten – Granița Federală D/CH sud de Rheinau.
În schimb, lipseau detalii despre traseul de pe teritoriul elvețian. Reprezentarea planurilor Schaffhausen – Lindau începea est de Schlatt-Neuparadies – est de Büsingen am Hochrhein – vest și nord de Dörflingen – est de Thayngen – sud de Hilzingen – nord de Singen – sud de Volkertshausen – sud de Orsingen-Nenzingen – sud de Stockach – sud de Überlingen-Bonndorf – nord de Überlingen – nord de Uhldingen-Mühlhofen – nord de Salem-Grasbeuren – nord-est de Überlingen-Nußdorf – vest de Bermatingen-Ahausen, respectiv est de Meersburg-Baitenhausen – nord-est de Markdorf-Ittendorf – nord de Friedrichshafen-Kluftern – nord de Friedrichshafen-Raderach – nord și est de Friedrichshafen-Ailingen – sud de Meckenbeuren-Kehlen – vest de Tettnang-Kau – sud de Tettnang-Laimnau – sud de Tettnang-Langnau – sud de Achberg – nord de Hergensweiler, cu intrare în traseul Lindau – München.
Al doilea plan de extindere 1971 până în 1985 Legea privind extinderea drumurilor federale de lungă distanță în anii 1971 până în 1985, adoptată la 30 iunie 1971, prevedea următoarele măsuri pentru A 22: