Modernismul american, asemenea mișcării moderniste în ansamblu, este un curent de gândire filosofică născut din schimbările profunde ale culturii și societății din perioada modernității. Modernismul american este o mișcare artistică și culturală din Statele Unite care a început odată cu secolul al XX-lea, atingându-și apogeul între Primul și Al Doilea Război Mondial. La fel ca omologul său european, modernismul american a provenit din respingerea gândirii iluministe, căutând să reprezinte mai fidel realitatea într-o lume nouă, tot mai industrializată.
Istorie În mod caracteristic, arta modernă manifestă o tendință spre abstracție, este inovatoare, estetistă, futuristă și autoreferențială. Aceasta cuprinde artele vizuale, literatura, muzica, filmul, designul, arhitectura, dar și stilul de viață. Modernismul a reprezentat o reacție împotriva istoricismului, a convențiilor artistice și a instituționalizării artei. Arta nu mai trebuia să fie tratată exclusiv în academii, teatre sau săli de concert, ci să fie integrată în viața de zi cu zi și accesibilă tuturor. În plus, instituțiile culturale se concentrau în principal asupra artelor frumoase, iar cercetătorii acordau puțină atenție stilurilor revoluționare ale modernismului. Progresul economic și tehnologic din Statele Unite în perioada anilor 1920 () a dus la apariția unui larg curent de utopism, care a influențat o parte dintre artiștii moderniști, în timp ce alții priveau cu scepticism entuziasmul față de tehnologie. Victoria din Primul Război Mondial a confirmat statutul SUA ca actor internațional și a oferit populației încredere în sine și un sentiment de siguranță. În acest context, modernismul american a marcat începutul unei arte americane distincte și autonome față de cea europeană, prin ruptura de convențiile artistice modelate până atunci după tradițiile Europei.
Modernismul american a beneficiat de diversitatea culturilor imigrante. Artiștii s-au inspirat din culturile populare africane, caraibiene, asiatice și europene, și au integrat aceste stiluri, care sunt considerate exotice în creațiile lor.
Mișcarea modernistă americană a reflectat viața din Statele Unite în secolul al XX-lea. Într-o lume aflată într-un proces de industrializare rapidă, caracterizată de un ritm tot mai alert al existenței, individul putea fi ușor copleșit de vastitatea transformărilor, rămânând dezorientat, neavând un scop clar. Limitele legate de rasă, categorie socială, sex, gradul de bunăstare economică și religie erau puse sub semnul întrebării. Odată cu contestarea structurilor sociale de către noile perspective, normele tradiționale și ordinea socială au început să se dezintegreze, iar consecința a fost o pierdere a identității, tradusă treptat în izolare, alienare și un sentiment general de separare față de orice formă de „întreg”. Unitatea unei țări mobilizate de război se stingea, și, odată cu ea, și iluzia confortului pe care îl oferise soldaților și populației. Lumea rămasă în urmă era marcată de violență, vulgaritate și senzația de vid spiritual.
Muncitorul din clasa de mijloc a ajuns într-o poziție vizibil neînsemnată, devenind o rotiță mult prea mică pentru a spera la recunoaștere într-un mecanism mult mai amplu. Cetățenii erau copleșiți de propriul sentiment de inutilitate. Visurile tinerilor se spulberau în eșec și într-o deziluzie profundă, născută din conștientizarea limitelor și pierderilor. Viețile celor dezamăgiți și ale celor marginalizați au început să capete o importanță tot mai mare. Capacitatea individului de a-și defini identitatea prin muncă asiduă și ingeniozitate și de a-și construi propria imagine fără sprijinul mijloacelor tradiționale a devenit apreciată. Unii autori au susținut această perspectivă, în timp ce alții, precum F. Scott Fitzgerald, au pus sub semnul întrebării cât de seducătoare, dar în același timp profund înșelătoare și distructive pot fi privilegiile.
America modernistă trebuia să găsească puncte comune într-o lume care nu mai era unificată prin aceleași valori. Elementul comun se regăsea în conștiința împărtășită, prezentă în însăși experiență umană. Importanța individului era accentuată; natura cu adevărat limitată a experienței umane crea o legătură dincolo de diferențele de rasă, clasă, sex, avere sau religie. În acest fel, societatea găsea un sens comun, chiar și în mijlocul dezordinii.
Unii consideră modernismul ca făcând parte din tradiția estetismului din secolul al XIX-lea și a mișcării („arta pentru artă”). susține că arta modernistă exclude „orice este în afara ei însăși”. Alți autori văd arta modernistă, de exemplu muzica blues și jazz, ca pe un mijloc de exprimare a emoțiilor și stărilor interioare, iar multe lucrări abordează probleme contemporane, precum feminismul și viața urbană. Unii artiști și teoreticieni au introdus chiar și o dimensiune politică în modernismul american.
Designul și arhitectura modernistă americană le-au permis oamenilor să ducă o viață modernă. Viața profesională și cea de familie s-au schimbat radical și rapid datorită creșterii economice din anii 1920. În Statele Unite, automobilul a devenit popular și accesibil pentru cei mai mulți, timpul liber și divertismentul au căpătat o importanță mai mare, iar piața muncii s-a deschis pentru femei. Pentru a face viața mai eficientă, designerii și arhitecții au urmărit simplificarea treburilor casnice.
Marea Criză Economică de la sfârșitul anilor '20 și din anii '30 i-a dezamăgit pe oameni în privința stabilității economice a țării și a erodat gândirea utopistă. Izbucnirea și terorile celui de-al Doilea Război Mondial au provocat schimbări suplimentare de mentalitate. Perioada postbelică care a urmat a fost numită Modernism Târziu (). Era postmodernistă a fost, în general, considerată caracteristică artei de la sfârșitul secolului al XX-lea, începând cu anii 1980.
Arte vizuale
Pictura modernistă americană Nu există o dată exactă pentru începutul erei moderne în America, întrucât zeci de pictori activau la inceputul secolului XX. A fost perioada în care au apărut primele peisaje cubiste (Precizionism), natura moartă și portretele; culorile vii și-au făcut apariția în paletele pictorilor și primele picturi abstracte erau expuse în galerii.
Mișcarea modernistă în anii de debut devenea din ce în ce mai populară în New York City, în anul 1913 la bine-cunoscuta galerie a studioului Manhattan al lui (1878–1962) și prin activitatea Whitney Studio Club în 1918. Potrivit lui Davidson, începutul picturii moderniste americane poate fi plasat in anul 1910. Prima parte a acestei perioade a durat 25 de ani și s-a încheiat în jurul anului 1935, atunci când arta mordernă era cunoscută ca avangardă, așa cum o numea Greenberg.
În 1913, Armory Show din New York a expus operele contemporane ale artiștilor europeni, dar și americani. Picturile impresioniste, fauviste si cubiste au uimit mulți spectatori americani care erau obișnuiti cu un stil de artă mai convențional. Cu toate acestea, inspirați de ce au văzut, mulți artiști americani au fost influențați de ideile radicale și inovatoare.
Începutul secolului al XX-lea a fost marcat de explorarea diferitelor tehnici și modalități de expresie artistică. Mulți artiști americani precum Wilhelmina Weber, Man Ray, Patrick Henry Bruce, Gerald Murphy și alții au plecat în Europa, în special la Paris, pentru a crea artă. Formarea diverselor ansambluri artistice a dus la multiplicitatea sensurilor în artele vizuale. Școala Ashcan s-a adunat în jurul realismului ( Robert Henri sau George Luks ); cercul Stieglitz a glorificat viziuni abstracte ale orașului New York ( Max Weber, Abraham Walkowitz ); pictorii în culoare au evoluat în direcția „ sincroniilor ” colorate, abstracte ( Stanton Macdonald-Wright și Morgan Russell ), în timp ce precizionismul a vizualizat peisajul industrializat al Americii sub forma unei geometrizări ascuțite și dinamice ( Joseph Stella, Charles Sheeler, Morton Livingston Schamberg, Charles Rosen și Charles Demuth ). În cele din urmă, artiști ca si Charles Burchfield, Marsden Hartley, Stuart Davis, Arthur Dove, Georgia O'Keeffe, considerată mama modernismului american, John Marin, Arthur Beecher Carles, Alfred Henry Maurer, Andrew Dasburg, James Daugherty, John Covert, Henrietta Shore, William Zorach, Marguerite Thompson (Zorach), Manierre Dawson, Arnold Friedman și Oscar Bluemner au inaugurat era modernismului, la Școala din New York . miniatura|Noon (Amiază), 1939, Regionalism american, de Schimbarea de perspectivă și multitudinea subiectelor în artele vizuale reprezenta, de asemenea, o caracteristică a artei moderniste americane. Astfel, de exemplu, grupul (Cei Opt) a adus în prim-plan orașul modern și a pus accentul pe diversitatea diferitelor clase sociale. Doi dintre cei mai importanți reprezentanți ai grupului, Robert Henri și John Sloan, au realizat picturi despre diversitatea socială, luând adesea ca subiect principal locuitorii mahalalelor orașelor industrializate. La sfârșitul anilor 1920 și în anii 1930 s-au manifestat două mișcări din pictura americană, și Realismul social. Regionaliștii s-au concentrat asupra coloritului peisajului american și a complexității vieții rurale, în timp ce realiștii sociali au abordat subiecte precum Marea Criză, sărăcia și injustiția socială. Realismul social a protestat împotriva guvernului și a sistemului care părea ipocrit, părtinitor și indiferent față de problemele inegalităților umane. Abstracția, peisajul și muzica au fost teme moderniste populare în prima jumătate a secolului al XX-lea.
Artiști precum Charles Demuth, care a creat capodopera „I Saw The Figure Five in Gold” în 1928, Morton Schamberg (1881–1918) și Charles Sheeler au fost, de asemenea, strâns legați de mișcarea precizionistă . Sheeler picta de obicei peisaje urbane și arhitectură industrială, așa cum este exemplificat în pictura sa „Amoskeag Canal” din 1948. Jazzul și muzica au fost reprezentate improvizat de Stuart Davis, așa cum este exemplificat în „Hot Still-Scape for Six Colors – 7th Avenue Style”, din 1940.
Modernismul a redus distanța dintre artă și un public divers în Statele Unite. Un număr tot mai mare de muzee și galerii au urmărit să aducă modernitatea publicului larg. În ciuda rezistenței inițiale față de celebrarea progresului, tehnologiei și vieții urbane, artele vizuale au contribuit enorm la conștiința de sine și la conștientizarea poporului american. Noua pictura modernistă a pus în lumină stările emoționale și psihice ale publicului, lucru fundamental pentru formarea unei identități americane.
Multe din direcțiile „modernismului” american nu au dus la un stil coerent.
Principalele școli și mișcări ale modernismului american
grupul Stieglitz cercul Arensberg pictori de culori Precizionismul Independenții școala din Philadelphia Independenții din New York Chicago și zona vestică
Pictură modernistă dreapta|miniatura|Vechile nave se întorc acasă, 1920 Realism american, realizat de Jonas Lie Georgia O'Keeffe, cunoscută drept „Mama modernismului american”Singal, Daniel Joseph. "Towards a Definition of American Modernism". American Quarterly 39.1 (1987): 7–26. Web ..., a fost o figură majoră a modernismului american încă din anii 1920. A primit o largă recunoaștere pentru modul in care a depășit limitele stilului artistic american modern. Este cunoscută în principal pentru picturile cu flori, roci, scoici, oase de animale și peisaje în care a sintetizat abstracția și reprezentarea. Ea se numără printre artiștii moderniști americani care au vizualizat statutul economic prin intermediul subiectelor precum performativitatea și timpul liber. La randul lor, Greta Grossman, Louisa Keyser, Maurice Martiné, Isamu Noguchi, Horace Pippin și Joseph Stella au reprezentat schimbări rapide în societatea americană prin intermediul subiectelor urbanizării, războiului global, industriei (fabricației) și migrației.