Graffiti-ul comercial (cunoscut și sub denumirea de publicitate cu aerosoli sau graffiti la comandă) este practica comercială prin care artiștii graffiti sunt plătiți pentru munca lor. În New York City, în mod special, graffiti-ul comercial este o industrie de mari dimensiuni și, începând cu anii 1980, s-a manifestat în mai multe dintre orașele mari ale Europei, cum ar fi Londra, Paris și Berlin. Graffiti-ul comercial a fost folosit din ce în ce mai mult pentru a promova jocurile video și chiar a apărut proeminent în cadrul acestora, reflectând o luptă reală dintre artiștii stradali și lege. Graffiti-ul comercial a creat controverse semnificative între cei care îl consideră un mijloc eficient de publicitate în rândul unui public țintă specific și cei care cred că graffiti-ul legal și publicitatea folosită de acesta încurajează graffiti-ul ilegal și infracțiunile. stanga|miniatura|Artă stradală, publicitate pentru lansarea de trotinete electrice Ogo în Germania, 2008 Graffiti-ul ca activitate comercială datează din Grecia Antică, când producătorii de ceramică angajau artiști pentru a le decora obiectele cu motive și modele complexe. În epoca modernă, fenomenul a fost puternic asociat cu orașul New York încă de la sfârșitul anilor 1960 și cu cultura hip hop care a apărut în anii 1980, conform unui articol din New York Times din 1993 care se concentra pe această problemă. Termenul „graffiti comercial” a fost folosit într-un articol din Time încă din 1968 și descrie activitatea din Chicago încă din 1970. În 1981, piața Times Square din New York a fost menționată ca prezentând „graffiti-uri comerciale” prin „japonizare”, iar mai recent se menționează o „japonizare” suplimentară a culturii copiilor prin intermediul graffiti-urilor din jocurile video și prin popularitatea tot mai mare a inovațiilor japoneze, cum ar fi anime-urile. De la începutul anilor 1980, graffiti-urile comerciale au apărut în Los Angeles și în alte orașe importante din America și în întreaga Europă, în special la Paris, Londra și Berlin, și apar pe pereții numeroaselor galerii din Europa.
Odată cu creșterea popularității și legitimității graffiti-urilor, acestea au trecut tot mai mult printr-un proces de comercializare. În 2001, gigantul informatic IBM a lansat o campanie publicitară în Chicago și San Francisco, în care oamenii au pictat cu spray pe trotuare un simbol al păcii, o inimă și un pinguin (mascota Linux ), pentru a reprezenta „Pacea, iubirea și Linux”. Cu toate acestea, din cauza ilegalităților, unii dintre artiștii stradali au fost arestați și acuzați de vandalism, iar IBM a fost amendată cu peste 120.000 de dolari americani, sumă care reprezintă daune punitive și costuri de curățare.
Controversă Practica artistică în scopuri comerciale este controversată, deoarece multe unități comerciale consideră că graffiti-ul profesional este o formă valoroasă de publicitate, în timp ce alte afaceri sau forțele de ordine nu sunt de acord. Graffiti-ul legal și comercial este în creștere și a creat dezbateri semnificative între artiștii graffiti și cei asociați cu cultura hip-hop. Principala preocupare a celor care se opun graffiti-ului este că toleranța față de graffiti-ul profesional într-un spațiu va duce la mai multe graffiti-uri ilegale în alte spații. În unele domenii, cum ar fi sportul, publicitatea excesivă din arenele sportive și chiar în uniformele jucătorilor de fotbal a fost uneori percepută negativ.
Graffiti-ul comercial, privit ca o frontieră între lumea străzii și lumea artei, este considerat în unele cazuri un factor care promovează un stil de viață mai responsabil pentru artistul de graffiti prin intermediul angajării formale; aceasta poate varia de la realizarea efectivă de reclame graffiti pe clădiri, până la crearea de imprimeuri și logo-uri pentru îmbrăcăminte și expoziții în galerii. Nancy MacDonland, în cartea sa „The graffiti subculture: youth, masculinity, and identity in London and New York ”, susține că arta graffiti-ului comercial „îi scoate pe scriitori din limitele subculturii”, deoarece artiștii „nu mai pictează pentru colegii lor și pentru ei înșiși, ci au un public nou”.
Chiar și în marile orașe precum New York și Chicago, graffiti-urile comerciale au creat reacții foarte amestecate. De exemplu, în Chicago, în ciuda unui număr semnificativ de fani ai artei graffiti, la mijlocul anilor 1980, o reclamă în care un copil scria cu grafiti „Sfârșitul este aproape” a provocat o indignare considerabilă din partea cetățenilor din Chicago, care au protestat la Ford Motor Company pentru a scoate reclama de pe post, deoarece considerau că aceasta încurajează copiii să vandalizeze proprietățile prin graffiti după bunul plac. În mod similar, în 2005, Peter Vallone Jr., membru al Consiliului Local din New York, și alți câțiva consilieri, au protestat împotriva deciziei Sony de a utiliza graffiti comercial în publicitatea lor pentru PlayStation Portable în New York, Chicago, Atlanta, Philadelphia, Los Angeles și Miami, deoarece considerau că ar avea o influență negativă asupra copiilor și i-ar încuraja să vandalizeze proprietățile.
Succes comercial În New York City, graffiti-ul legal și angajarea artiștilor au devenit o industrie importantă, fiind utilizat, cu permisiunea proprietarilor, pe orice, de la pereți până la vagoane de marfă. Potrivit lui Cooper și Sciorra, mulți tineri artiști de graffiti sunt dornici să-și folosească talentele și aspiră să atingă succesul antreprenorial. Se spune, de asemenea, că afacerile locale care angajează artiști graffiti cunoscuți își sporesc credibilitatea și îmbunătățesc relația cu clienții, reducând totodată criminalitatea prin oferirea de locuri de muncă. Un grup proeminent din New York City este „King of Murals”, care conduce o afacere de graffiti comercial și a fost contractat să promoveze branduri globale precum Coca-Cola și M&M's în campanii publicitare, fiind angajat chiar și de școli, spitale și alte grupuri din domeniul sănătății pentru a crea opere de artă. TATS CRU, cu sediul în Bronx, și-a făcut un nume realizând campanii publicitare legale pentru companii precum Coca-Cola, McDonald's, Toyota și MTV . Smirnoff și chiar Microsoft au angajat artiști să folosească ”reverse grafitti” (utilizarea furtunurilor de înaltă presiune pentru curățarea suprafețelor murdare pentru a lăsa o imagine curată în murdăria din jur) pentru a crește gradul de conștientizare a produsului lor. În 2011, Galeria Klughaus a înființat Graffiti USA, o companie care oferă picturi murale graffiti de interior pentru firme. Munca lor include picturi murale la sediile corporative ale LinkedIn, Facebook, MasterCard și ABC News, care a inclus o pictură murală comandată de Graffiti USA pe 8 octombrie 2014, într-un episod din Nightline .
În Boston, Massachusetts, o companie numită Alt Terrain este specializată în angajarea artiștilor de graffiti pentru a realiza picturi murale legale, ca parte a unor reprezentații publice promovate intens sub numele de „evenimente de brand”, care pot ajunge să coste până la 12.500 de dolari pentru spectacolele live. De exemplu, în Pittsfield, Massachusetts, după moartea lui Michael Jackson, Solomon „Disco” Stewart și o echipă de patru artiști, numită „The Berkshire Graffiti Network”, au fost plătiți să realizeze o pictură murală „Tribut Michael Jackson” pe peretele unui magazin din Pittsfield, situat pe North Street. miniatura|250x250px|Reclamă în stil graffiti legal pe vitrina unui magazin alimentar din zona veche Mokotów din Varșovia, Polonia, 2009 În Regatul Unit, Boxfresh din Covent Garden a folosit imagini tip șablon (stencil) cu un revoluționar zapatist, în speranța că această asociere le-ar putea promova magazinul. Chiar și bariera israeliană din Cisiordania a servit drept pânză pentru echipe profesionale de graffiti. Un grup pacifist palestinian vopsește orice mesaj pentru 30 de euro, cu condiția să nu fie rasist sau să aibă motivații violente. Site-ul web Art Crimes este primul înființat în domeniul graffiti-ului comercial și angajează aproximativ șaizeci de artiști pentru a produce opere de artă.
În jocurile video dreapta|miniatura|Un exemplu de intersecție între cultura jocurilor video și cultura graffiti-urilor găsit pe Zidul Berlinului Graffiti-ul a devenit o parte importantă a culturii jocurilor video, reflectând adesea opresiunea cu care se confruntă artiștii graffiti în public și lupta pentru ca acesta să fie văzut de către establishment ca o formă de artă legitimă și într-adevăr legală. Seria Jet Set Radio (2000–2003) spune povestea unui grup de adolescenți care luptă împotriva opresiunii unei forțe de poliție totalitare care încearcă să limiteze libertatea de exprimare a artiștilor graffiti , iar altele, precum seria Rakugaki Ōkoku (2003–2005) pentru PlayStation 2 de la Sony se învârte în jurul unui erou anonim și a creațiilor sale graffiti pline de viață, în timp ce luptă împotriva unui rege malefic care permite doar producerea artei care îi poate fi de folos. În mod similar , „Getting Up: Contents Under Pressure” (2006) de Marc Eckō prezintă o poveste care implică antrenament în arta graffiti și lupta împotriva unui oraș corupt și a opresiunii libertății de exprimare, la fel ca în seria Jet Set Radio . Numeroase alte jocuri video care nu sunt axate pe graffiti permit jucătorului să creeze graffiti, cum ar fi seria Half-Life, seria Tony Hawk's The Urbz: Sims in the City, Rolling și Grand Theft Auto: San Andreas .
În îmbrăcăminte Graffiti a devenit o rampă de lansare comună pentru mulți membri ai comunității de artă și design, atât din America de Nord, cât și din străinătate. În Statele Unite, artiști de graffiti precum Mike Giant, Persue, Rime, Noah și mulți alții și-au construit cariere în designul de skateboard-uri, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru companii precum DC Shoes, Adidas, Rebel8, Osiris sau Circa. În același timp, există mulți alții, precum DZINE, Daze, Blade, The Mac etc., care au evoluat în artiști de galerie și care, uneori, nici măcar nu mai utilizează mediul lor inițial (spray-ul) pentru a produce opere de artă. Ganz, Nicolas. "Graffiti World". New York. Abrams. 2004
Keith Haring, un artist graffiti bine-cunoscut, a contribuit la aducerea graffiti-ului în mainstream-ul comercial. În anii 1980, Haring și-a deschis primul Pop Shop: un magazin care oferea tuturor acces la lucrările sale - care până atunci puteau fi găsite doar pictate cu spray pe zidurile orașului. Pop Shop oferea mărfuri precum genți și tricouri. Haring a explicat că „Pop Shop face munca mea accesibilă. Este vorba despre participare la un nivel înalt, ideea era că nu doream să producem lucruri care să ieftinească arta. Cu alte cuvinte, aceasta era totuși arta ca o declarație”. Marc Ecko, un designer de îmbrăcăminte urbană, a fost un susținător al graffiti-ului ca formă de artă în această perioadă, afirmând că „Graffiti-ul este fără îndoială cea mai puternică mișcare artistică din istoria recentă și a fost o inspirație motrice de-a lungul carierei mele”.
Însă poate cel mai mare exemplu de infiltrare a artiștilor graffiti în cultura pop mainstream este cel al echipei franceze 123Klan . 123Klan, fondată ca o echipă de graffiti în 1989 de Scien și Klor, s-a dedicat treptat ilustrației și designului, menținându-și în același timp practica și stilul de graffiti. În acest sens, au conceput și produs logo-uri și ilustrații, încălțăminte și articole de modă pentru numeroase firme globale.
Turism Majoritatea orașelor mari din lume organizează tururi dedicate graffiti-urilor și artei stradale, adesea organizate de artiști graffiti locali care doresc să își aducă talentul publicului la un nivel mai acceptat din punct de vedere social.
Inițial începute cu tururi pe jos sau cu bicicleta prin orașe, tururile de artă stradală s-au extins pentru a include ateliere de graffiti, folosind unelte de graffiti, șabloane și spray-uri.