Lucian Mocioni

Lucian Mocioni de Foeni () a fost un activist pentru drepturile românilor din Imperiul Austriac.

Biografie Lucian s-a născut pe 4 iunie 1826 în Pesta, ca fiu al lui Ioan Mocioni și al Iulianei Panaiot, de origine aromână. Frații săi mai mari au fost Petru, Andrei, Antoniu și Gheorghe. A mai avut două surori, Catharina (Ecaterina) și Ana. Lucian și frații săi au fost educați în spiritul valorilor naționale românești.

Împreună cu frații și cu tatăl său, Lucian este unul din fruntașii revoluției din 1848, susținând activ drepturile și aspirațiile naționale ale românilor din Imperiul Austriac. Atât Lucian, cât și tatăl său, Ioan, se află printre semnatarii Petițiunii generale a națiunii române, care a fost înaintată de Andrei Șaguna împăratului Franz Joseph I. Printre revendicările petiției se află: Unirea tuturor românilor din Imperiul habsburgic într-o singură națiune de sine stătătoare sub sceptrul Austriei, ca parte întregitoare a monarhiei. Administrare națională, politică și bisericească de sine stătatoare. Încuviințarea unui congres universal a toată națiunea pentru constituirea sa și pentru alegerea unui cap național și al unui ecleziastic de sine stătător, precum și pentru alegerea unui consiliu administrativ, sub numele de Senat român.

Deces Pe 23 mai 1854, când se afla la Vârșeț, Lucian află că tatăl său e pe moarte. Astfel, în seara aceleiași zile, după cină, pleacă cu o trăsură spre Pesta. Pe drum, în apropiere de satul Batina din Croația, vrând să-și scoată pistolul cu capse dun geamantan și să-l pună în buzunarul de la palton, fiind întuneric, apasă din greșeală pe trăgaci și se împușcă mortal în inimă.

Conform altei versiuni, vrând să se îmbrace cu paltonul, deoarece era frig, a pus mâna din pe trăgaciul pistolului din buzunar și s-a împușcat mortal. Vizitiul l-a întrebat "Ce e? De ce a slobozit pistolul?", la care Lucian Mocioni i-a răspuns: "M-am împușcat pe mine însumi, ia vezi !". Vizitiul, pipâindu-l pe piept, spune "Oh, Doamne ! Curge sânge !", după care Lucian moare.

Moartea lui Lucian Mocioni s-a petrecut în pragul căsătoriei sale cu una din fetele bancherului Gheorghe de Sina. Înmormântarea sa a avut loc la Vârșeț, pe 26 mai, prohodul fiind oficiat de episcopul locului, asistat de 11 preoți și 3 diaconi. A fost prezent un public imens, inclusiv generalul Wolf. Înmormântarea a fost organizată de fratele său mai mare, Andrei, care s-a ocupat și de înhumarea osemintelor sale la Foeni. Ziarul Telegraful român relata:

Cinstirea memoriei În urma decesului său, Andrei Mureșanu i-a dedicat următoarea elegie:

Născut, să 'mparţi lumină, ca raza cea de soare

ln miezul vierii dulce, la genul tău roman,

Căzuşi, lovit de moarte, cum cade verce floare,

Atinsă 'n Maiu de brumă, Mocioni Lucian!

In tine perde astăzi româna tinerime

Un june plin de daruri, un spirit înfocat,

Deprins întru ştiinţe, cu multă isteţime,

Biserica şi statul un stâlp adevărat!

Precum se desfătează în sine grădinarul,

Văzându-şi pomii vara de fructe încărcaţi;

Precum surâde dulce în inimă-şi plugarul,

Când spicele sunt coapte în agrii sămănaţi:

Aşa sălta şi pieptul la bunul tău părinte,

Văzând pe fii şi fiiă'şi crescuţi la sânul său,

Păşind pe a virtutei cărare înainte

Sporind în fapte bune, ce plac lui Dumnezeu.

Când vântul primăvara răstoarnă din tulpină

Copaci cărunţi de zile, nu este un ce rar;

Când însă o procelă' 1 a smuls din rădăcină

Un arbore suleget 21, ne cade cu amar.

Aşa păşi cu tine, Mocioni, cruda moarte,

Tăind fără cruţare al vieţii tale fir.

Pe când doreai cu sete, să vezi, ce nouă soarte

Resare României din lungul ei delir!

Când oastea pierde un duce de câmp, au de marină

Ostaşi fiind în luptă, din inimă-I lugim 31;

Când mama-şi plânge fiul, ce avea să o susţină

La timp de bătrâneţe, noi toţi compătimim;

Se poate, ca un tânăr de mare însemnătate,

Din partea uni popul, lipsit de rari bărbaţi,

Să nu răstoarcă lacremi pe feţele curate,

Ce ştiu, ce va să zică: patroni şi mecenaţi?

A şters fatalitatea din sânul estei ginte

Cea fost de lux şi pompă, nobleţă, străluciri,

Ca nu cândva nepoţii să-şi mai aducă aminte

De gloria străbună, de vechile măriri;

Mă n'a putut să şteargă din pepturi o simţire,

Ce-i zic: «recunoştinţă» şi «nu te voiu uita»;

Să creadă dar Mocioni că această amintire

Din inimă curată, şi lor li-o va da !

Note

Categorie:Nașteri în 1826 Categorie:Nașteri pe 4 iunie Categorie:Decese în 1854 Categorie:Decese pe 23 mai Categorie:Oameni din Budapesta Categorie:Aromâni Categorie:Pașoptiști români Categorie:Români din Imperiul Austriac Categorie:Nobili români