Nikolai Barsamov (în , în ; ) a fost un artist, istoric de artă, profesor și lucrător muzeal rus și sovietic. În calitate de artist, a fost un reprezentant al generației intermediare a și a fost distins cu titlul de (1969). A îndeplinit funcția de director al din Feodosia (1923–1962) și este cunoscut, de asemenea, ca unul din biografii sovietici ai pictorului Ivan Aivazovski.
Biografie Formarea profesională Nikolai Stepanovici Barsamov s-a născut în 4/16 noiembrie 1892 în orașul Tiflis din a Imperiului Rus, într-o familie de etnie armeană. A fost al șaselea copil al unui funcționar bancar și a rămas orfan de tată la vârsta de doi ani. Rămasă văduvă, mama lui Nikolai s-a mutat împreună cu copiii în orașul Rostov-pe-Don. Nikolai a urmat cursurile , pe care le-a absolvit în 1913, și l-a avut acolo ca profesor pe (1855–1935), care l-a sfătuit să-și trimită lucrările pentru a fi evaluate la Academia de Arte din Sankt Petersburg. După absolvirea liceului, a studiat în primăvara anului 1913 la școala-atelier particulară a lui din Moscova și apoi a urmat timp de patru ani cursurile (1913–1917), dobândind abilități de la , și K. A. Korovin.
Perioada Războiului Civil După absolvirea școlii în 1917, N.S. Barsamov a devenit profesor de desen la o școală din orașul Izium (); în timpul Războiului Civil Rus, Comitetul Executiv Raional l-a numit șef al departamentului de arte și i-a încredințat sarcina salvării obiectelor de artă de pe moșiile nobiliare. Barsamov a organizat în anii 1918–1919 un muzeu de artă la Izium, unde a adus obiectele de artă confiscate de la nobilii locali. În mai 1919 s-a înrolat voluntar în Armata Roșie, servind ca semnalizator (operator de comunicații) într-o divizie de artilerie. După ce s-a îmbolnăvit de tifos, a fost internat în spitalul din Samara și, vindecându-se, a decis să rămână în acel oraș, ocupând un post de profesor la Școala de Arte Frumoase din Samara și lucrând în paralel ca director al studioului artistic al clubului muncitoresc al Uzinei Militare de Țevi, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Sofia Aleksandrovna (1900–1971).
La sfârșitul anului 1920, cei doi s-au mutat împreună în regiunea Celeabinsk, unde Barsamov a lucrat ca prospector de grafit la minele de cărbune Bredinski și a pictat cortina clubului muncitorilor. Familia Barsamov s-a mutat în 1922 la Moscova, unde Nikolai a găsit de lucru ca retușator fototipic în atelierul tipografic .
Stabilirea la Feodosia În vara anului 1923 a sosit la invitația rudelor la Feodosia (Crimeea) și a decis să rămână în acel oraș, unde a lucrat o perioadă ca artist la Orașul Copiilor și i s-a oferit postul de director al Muzeului din Alupka. În cele din urmă, în urma morții subite în septembrie 1923 a lui (1873–1923), N.S. Barsamov a acceptat oferta de a deveni directorul și a rămas în acel oraș pentru tot restul vieții. Responsabilitățile sale includeau administrarea galeriei de artă și a muzeului arheologic (cele două instituții fuzionaseră și au rămas combinate până în 1936), precum și înregistrarea și protejarea monumentelor istorice din estul Crimeei. A studiat creațiile pictorului de peisaje marine Ivan Aivazovski și ale ucenicilor săi (, , ), a dezvoltat conceptul Școlii de artă din Crimeea, a organizat activități academice și educaționale în cadrul galeriei și a depus eforturi pentru popularizarea operei lui Aivazovski. El a publicat în 1926 primul album al picturilor lui Aivazovski din epoca sovietică și apoi în 1930 o monografie cu 113 pagini și ilustrații, în care a prezentat viața renumitului artist originar din Feodosia și creația acestuia, ce avea ca temă principală „lupta omului împotriva stihiilor și credința în victoria finală a acestuia”. Barsamov a contribuit semnificativ la extinderea colecțiilor muzeului, achiziționând picturi realizate de Aivazovski în anii 1840, 1850, 1860 și 1870 în numele Galeriei de Artă din Feodosia, prin schimburi cu alte muzee, prin cumpărare din colecții particulare sau prin obținerea de donații de la artiști, colecționari și chiar de la ultima soție a pictorului, Anna Nikiticina Aivazovskaia. De asemenea, a lansat în 1923 inițiativa ridicării unui monument dedicat lui Aivazovski, dar nu a reușit să strângă suficiente fonduri pentru achiziționarea monumentului, realizat în 1914 de sculptorul și situat în acea vreme la Academia de Arte din Sankt Petersburg; cu toate acestea, Ghințburg a renunțat în 1930 la restul de bani, care i se cuveneau, iar monumentul a fost transportat și amplasat la Feodosia.
A condus, de asemenea, Muzeul de Arheologie din Feodosia, ocupându-se în această calitate cu înregistrarea și restaurarea monumentelor antice din estul Crimeei și efectuarea de săpături arheologice pe platoul din Koktebel. În 1927 și 1928 a condus săpăturile arheologice la monumentul medieval din Otuz, situat la 4 km nord de Koktebel, și, descoperind acolo obiecte de ceramică și obiectede cult religios asemănătoare cu cele din siturile arheologice medievale rusești, a lansat ipoteza că acea așezare ar fi de origine slavă, ar data din secolele XI-XII și ar avea legături cu . Rezultatele acestor cercetări arheologice au fost prezentate ulterior în broșura Raport privind săpăturile arheologice ale cetății medievale din Koktebel (1932), ce includea, de asemenea, 14 litografii ale lui Barsamov. Unii arheologi sovietici contemporani au susținut opinia originii ruse a așezării, pe care o formulase Barsamov, dar istoricul , care a efectuat săpături în regiunile Taman și Don, a dovedit că ceramica descoperită de Barsamov ar reprezenta și ar fi chiar mai veche, din secolele VIII-X.
Al Doilea Război Mondial Prin eforturile lui Barsamov, colecția Galeriei de Artă din Feodosia a ajuns în 1941 la 1.404 exponate. Odată cu declanșarea Războiului Germano-Sovietic, a devenit repede clar că galeria trebuia pregătită pentru evacuare, existând astfel riscul distrugerii sale. În august 1941 a fost transmis ordinul împachetării doar a celor mai valoroase exponate. Ca urmare a faptului că germanii ajunseseră deja la Perekop, singura rută rămasă de părăsire a Crimeei era calea maritimă. Nikolai Stepanovici și soția sa, Sofia Aleksandrovna, care tocmai primiseră vestea morții singurului lor fiu pe front, au fost însărcinați cu escortarea exponatelor evacuate ale galeriei. Nu numai că au fost împachetate toate picturile, ci și toată documentația, arhiva științifică și obiectele de colecție ale muzeului, inclusiv 55 de picturi din expoziția temporară a Galeriei Simferopol, ale cărei colecții principale fuseseră distruse în timpul evacuării din portul Kerci. Galeria Aivazovski a fost evacuată cu ultimul transport, nava cu motor Kalinin, atunci când germanii se aflau deja la 25–30 de kilometri de Feodosia.
Valoasa încărcătură a fost transportată inițial, prin Novorossiisk, în orașul Krasnodar, pe care germanii începuseră deja să-l bombardeze la mijlocul lunii octombrie. Acolo s-a primit ordin de expediere a obiectelor de inventar ale galeriei la Stalingrad, care, în aceste circumstanțe, era cea mai proastă destinație posibilă. Dând dovadă de inițiativă și perseverență, soții Barsamov au transferat obiectele de inventar ale galeriei la Erevan, unde au beneficiat de toate facilitățile necesare pentru depozitarea colecțiilor galeriei (în incinta Muzeului de Artă) și efectuarea de cercetări timp de exact trei ani, înainte de a se întoarce la Feodosia în toamna anului 1944. După alungarea invadatorilor germani și eliberarea Feodosiei (13 aprilie 1944), autoritățile sovietice au dispus returnarea colecțiilor Galeriei Aivazovski la mijlocul lunii octombrie. Colecția galeriei de artă a revenit la Feodosia pe 5 noiembrie 1944 și, după restaurarea clădirii, a fost organizată o mare expoziție cu picturile lui Aivazovski pe 2 mai 1945, cu ocazia comemorării a 45 de ani de la moartea artistului.
Realizări N.S. Barsamov a fost director al Muzeului Istoric și Arheologic din Feodosia (1923–1936), al Galeriei de Artă din Feodosia (1923–1962) și, după ce s-a pensionat, consultant științific al Galeriei de Artă „I.K. Aivazovski” din Feodosia (1962–1976) și, cu împlinirii vârstei de 70 de ani și ca o recunoaștere a activității sale în slujba orașului, a primit în 1962 titlul de , ajungând astfel cel de-al doilea cetățean de onoare al orașului după Aivazovski. El a servit ca expert consultant al scurtmetrajului documentar Aivazovski (1956), regizat de .
A predat din 1925 până în 1952 la școala-atelier de pictură de la Galeria de Artă din Feodosia (pe care a deschis-o în 1925) și apoi la Școala de Artă pentru Copii „I.K. Aivazovski” din Feodosia (pe care a organizat-o în 1952). El a devenit o verigă de legătură între reprezentanții Școlii cimeriene de pictură de la începutul și mijlocul secolului al XX-lea prin eforturile depuse pentru păstrarea creațiilor acelor maeștri în cadrul colecțiilor muzeale. Printre elevii lui N. S. Barsamov au fost: , , , , V. Șepel, , N.A. Șorin și alții, care au continuat tradițiile peisagistice ale Școlii cimeriene de pictură. A publicat mai multe cărți, inclusiv o colecție de studii cu privire la Feodosia.
Moartea A murit în anul 1976 și a fost înmormântat în .
Activitatea artistică dreapta|miniatura|300x300px|Mormântul lui Barsamov din Cimitirul Vechi din Feodosia. În afara activităților muzeistice, de cercetare și didactice, Barsamov a pictat numeroase tablouri (ce reprezentau naturi statice, portrete ale contemporanilor artistului, peisaje sau momente istorice inspirate din trecutul eroic al Crimeei), dovedindu-se un reprezentat al școlii realiste de pictură. Începând din 1923, Barsamov a participat la expoziții și a fost membru fondator al Asociației Artiștilor din Sevastopol (1923–1931). În primii ani petrecuți în Crimeea, el a pictat spații interioare (În cameră. Familia artistului și În cameră, 1925–1926), două naturi statice: Cutia și Vioara (care se află în colecția ), dar și-a redus activitatea artistică în a doua jumătate a anilor 1930, ca urmare a sarcinilor administrative tot mai numeroase (extinderea colecției galeriei de artă, promovarea operelor expuse acolo etc.). A realizat în 1940 un portret al artistului (1872–1943) în studioul său, pe fundalul tabloului Peisajul Crimeei, care prezintă un interes deosebit datorită alegerii cu măiestrie a culorilor, și a început, fără a o mai finaliza, o pictură intitulată Atelierul lui K.F. Bogaevski.
Picturile lui Barsamov din anii 1940–1950 reflectă mediul spiritual în care a trăit artistul și evenimentele istorice care i-au influențat viața. Invadarea Uniunii Sovietice și evacuarea Galeriei de Artă din Feodosia și-au pus amprenta asupra creațiilor artistice ale lui Barsamov, iar tema războiului a început să ocupe un loc special, fiindu-i dedicate picturi precum Cuirasatul Potemkin (1941), Debarcarea în Feodosia (1941), Inamicul a sosit (1942), Înfruntarea morții (1943), La groapa comună (1945), Întoarcerea (1946) și Reconstruirea portului Feodosia (1947), care au evidențiat atât conflictul militar, cât și întoarcerea soldaților și refacerea orașului Feodosia. Imaginea orașului distrus este redată în culori sumbre, ce reflectă „amărăciunea” artistului revenit acasă. Pictura Reconstruirea portului Feodosia (1947) a fost distinsă cu o diplomă din partea Comitetului pentru Arte al RSFSR. Artistului i-a plăcut, de asemenea, să picteze peisaje din Crimeea, iar, printre numeroasele sale creații artistice, cele mai interesante picturi de acest fel sunt cele din anii 1940 și 1950, ca, de exemplu, Lângă țărmurile Feodosiei (1956), care au încercat să redea frumusețea naturii.