Leul (Panthera leo) este o specie de mamifer terestru carnivor din subfamilia Pantherinae, familia Felidae, al doilea ca mărime – după tigru – dintre cele cinci felide mari. Este o specie socială, trăind în grupuri formate din câțiva masculi adulți, femele înrudite și pui. Femelele vânează de obicei împreună, prădând mai ales copitatele mari. Leul este un prădător de vârf; deși mănâncă hoituri atunci când apar oportunități și se știe că vânează oameni, specia de obicei nu o face.
Leul locuiește în savane și zone cu pajiști și arbuști. Este de obicei mai diurn decât alte feline sălbatice, dar se adaptează să fie activ noaptea și în amurg. În timpul Neoliticului, leul s-a răspândit în toată Africa, Europa de Sud-Est, Caucaz și Asia de Vest și de Sud, dar a fost redus la populații fragmentate în Africa sub-sahariană și o populație în vestul Indiei. A fost inclusă pe Lista Roșie a IUCN ca fiind o specie vulnerabilă din 1996, deoarece populațiile din țările africane au scăzut cu aproximativ 43% de la începutul anilor 1990. Deși cauza declinului nu este pe deplin înțeleasă, pierderea habitatului și conflictele cu oamenii sunt cele mai mari cauze de îngrijorare.
Unul dintre cele mai recunoscute simboluri animale din cultura umană, leul a fost înfățișat pe scară largă în sculpturi și picturi, pe steaguri naționale și în filmele și literatura contemporană. Leii au fost ținuți în menajerie încă de pe vremea Imperiului roman și au fost o specie cheie căutată pentru expoziție în grădinile zoologice din întreaga lume încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Reprezentările culturale ale leilor erau proeminente în Egiptul antic, iar reprezentările au avut loc în aproape toate culturile antice și medievale.
Etimologie Cuvântul „leu” derivă din latinescul leō, leōnis, care la rândul său provine din greaca veche λέων / leōn. Numele generic Panthera provine din latinescul panthēra și de la cuvântul grecesc πάνθηρ „panteră”. Panthera este similar fonetic cu cuvântul sanscrit पाण्डर pând-ara care înseamnă „galben pal, albicios, alb”.
Taxonomie
Felis leo a fost numele științific folosit de Carl Linnaeus în 1758, care a descris leul în lucrarea sa Systema Naturae. Numele genului Panthera a fost inventat de Lorenz Oken în 1816. Între mijlocul secolului al XVIII-lea și mijlocul secolului al XX-lea, 26 de exemplare de lei au fost descrise și propuse ca subspecii, dintre care 11 au fost recunoscute ca valabile în 2005. Se distingeau mai ales prin mărimea și culoarea coamei și a pielii.
Subspecii În secolele al XIX-lea și al XX-lea, mai multe specimene tip au fost descrise și propuse ca subspecii, aproximativ o duzină fiind recunoscute ca taxoni valizi până în 2017. Între 2008 și 2016, Lista Roșie IUCN a folosit doar două denumiri: P. l. leo pentru populațiile de lei africani și P. l. persica pentru populația de lei asiatici. În 2017, Grupul operativ de clasificare a felinelor a revizuit taxonomia leului și a recunoascut două subspecii pe baza rezultatelor mai multor studii filogeografice asupra evoluției leului, și anume:
Panthera leo leo − include leul asiatic , leul barbar dispărut la nivel regional și populațiile de lei din părțile de vest și de nord ale Africii Centrale. Sinonimele includ P. l. persica, P. l. senegalensis, P. l. kamptzi și P. l. azandica.Mai mulți autori s-au referit la acest grup drept „leul nordic” și „subspecie nordică”. Panthera leo melanochaita − include populațiile din Africa de Est și de Sud precum și leul din regiunea Cape dispărut. Sinonimele includ P. l. somaliensis, P. l. massaica, P. l. sabakiensis, P. l. bleyenberghi, P. l. roosevelti, P. l. nyanzae, P. l. hollisteri, P. l. krugeri, P. l. vernayi și P. l. webbiensis. A fost denumită „leul sudic” și „subspecie sudică”.
Cu toate acestea, pare să existe un anumit grad de suprapunere între ambele grupuri în nordul Africii Centrale. Analiza ADN-ului dintr-un studiu mai recent indică faptul că leii din Africa Centrală sunt derivați atât din leii din nord, cât și din cei sudici, deoarece se grupează cu P. leo leo în filogeniile bazate pe ADNmt, în timp ce ADN-ul lor genomic indică o relație mai strânsă cu P. leo melanochaita.
Probele de lei din unele părți ale zonelor muntoase ale Etiopiei se grupează genetic cu cele din Camerun și Ciad, în timp ce leii din alte zone ale Etiopiei se grupează cu mostre din Africa de Est. Prin urmare, cercetătorii presupun că Etiopia este o zonă de contact între cele două subspecii. Datele la nivel de genom ale unui eșantion de leu sălbatic din Sudan au arătat că acesta s-a grupat cu P. l. leo în filogenii bazate pe ADNmt, dar cu o mare afinitate pentru P. l. melanochaita. Acest rezultat a sugerat că poziția taxonomică a leilor din Africa Centrală poate necesita revizuire.
Subspecii de lei (Panthera leo)
Evoluție
Se estimează că linia Panthera s-a îndepărtat genetic de la strămoșul comun al Felidae de acum 9,32-4,47 milioane de ani în urmă până la 11,75-0,97 milioane de ani în urmă și originea geografică a genului este cel mai probabil nordul Asiei Centrale. Rezultatele analizelor diferă în relația filogenetică a leului; s-a crezut că formează un grup soră cu jaguarul (P. onca) care s-a despărțit acum 3,46 până la 1,22 milioane de ani în urmă, dar și cu leopardul (P. pardus) care s-a separat acum 3,1-1,95 milioane de ani în urmă până la 4,32-0,02 milioane de ani în urmă. Hibridizarea dintre strămoșii leului și leopardul zăpezilor (P. uncia) a continuat probabil până în urmă cu aproximativ 2,1 milioane de ani.. Clada leu-leopard a fost distribuită în Palearctica asiatică și africană cel puțin încă de la începutul Pliocenului. Cele mai vechi fosile recunoscute ca fiind lei au fost găsite la Olduvai Gorge din Tanzania și se estimează că au o vechime de până la 2 milioane de ani.
Estimările pentru timpul de divergență dintre linia leului modern și a leului de peșteră variază de la 529.000 la 392.000 de ani în urmă. Nu există dovezi pentru fluxul de gene între cele două filiații, ceea ce indică faptul că acestea nu împărțeau aceeași zonă geografică. Leii de peșteră eurasiatici și americani au dispărut la sfârșitul ultimei perioade glaciare fără descendenți mitocondriali pe alte continente. Leul modern a fost probabil răspândit pe scară largă în Africa în timpul Pleistocenului mijlociu și a început să migreze în Africa sub-sahariană în timpul Pleistocenului târziu. Populațiile de lei din Africa de Est și de Sud s-au separat de populațiile din Africa de Vest și de Nord atunci când pădurea tropicală ecuatorială s-a extins cu 183.500 până la 81.800 de ani în urmă. Ei au împărțit un strămoș comun probabil acum 98.000-52.000 de ani în urmă.
Datorită extinderii Saharei cu 83.100-26.600 de ani în urmă, populațiile de lei din Africa de Vest și de Nord au fost separate. Pe măsură ce pădurea tropicală a scăzut și a dat naștere la habitate mai deschise, leii s-au mutat din Africa de Vest în Africa Centrală. Leii din Africa de Nord au migrat în sudul Europei și în Asia acum 38.800-8.300 de ani în urmă.
Extincția leilor din sudul Europei, Africa de Nord și Orientul Mijlociu a întrerupt fluxul de gene între populațiile de lei din Asia și Africa. Dovezile genetice au dezvăluit numeroase mutații în mostrele de lei din Africa de Est și de Sud, ceea ce indică faptul că acest grup are o istorie evolutivă mai lungă decât mostrele de lei mai puțin diverse din punct de vedere genetic din Asia și Africa de Vest și Centrală.
Hibrizi În grădinile zoologice, leii au fost încrucișați cu tigri pentru a crea hibrizi pentru curiozitatea vizitatorilor sau în scop științific. Ligrul este mai mare decât un leu și un tigru, în timp ce majoritatea tigonilor sunt relativ mici în comparație cu părinții lor din cauza efectelor reciproce ale genelor. Leoponul este un hibrid între leu și leopard.
Descriere
Leul este o felină foarte mare, a doua ca mărime după tigru. Corpul masiv cu patru labe puternice, foarte musculoase, care se termină cu gheare ascuțite și fălci puternice, este perfect potrivit pentru a doborî și ucide chiar și animale foarte mari. Pe distanțe scurte, poate atinge viteze de până la 60 km/h. Este mai degrabă un sprinter decât un alergător de fond.
O altă caracteristică – în afară de stilul de viață în grup – care distinge leii de alte feline este că are cel mai pronunțat dimorfism sexual. Masculii sunt cu 20-35% mai mari, cu 50% mai grei decât femelele și au o coamă proeminentă care acoperă cea mai mare parte a capului, gâtului, umerilor și pieptului. Blana leilor este maro deschis, alb pe abdomen și părțile interioare ale picioarelor, spatele și urechile sunt negre, coama masculului variază de la maro-gălbui la roșcat, maro închis până la aproape negru. Puii au pete întunecate care se estompează pe măsură ce puiul ajunge la vârsta adultă.
Coada leilor se termină cu un smoc întunecat, păros, care este absent la naștere și se dezvoltă în jurul vârstei de 5 luni și jumătate.Schaller, pp. 28–30.
Dintre speciile de feline, leul rivalizează doar cu tigrul ca lungime, greutate și înălțime la umăr. Craniul său este foarte asemănător cu cel al tigrului, deși regiunea frontală este de obicei mai aplatizată și are o regiune postorbitală puțin mai scurtă și deschideri nazale mai largi decât cele ale tigrului.
Mușchii scheletici ai leului reprezintă 58,8% din greutatea corporală și reprezintă cel mai mare procent de mușchi dintre mamifere.
Dimensiune Mărimea și greutatea leilor adulți variază în funcție de areal. Evidențe despre câțiva indivizi mai mari decât media există din Africa și India.
Medie Femelă MasculLungimea capului și a corpului 160–184 cm 184–208 cm Lungimea cozii72–89,5 cm 82,5–93,5 cm Greutate118,37–143,52 kg în sudul Africii,119,5 kg în estul Africii,110–120 kg în India186,55–225 kg în sudul Africii,174,9 kg în estul Africii,160–190 kg în India
Coamă
Coama leului mascul este cea mai recunoscută trăsătură a speciei. Este posibil să fi evoluat în urmă cu aproximativ 320.000–190.000 de ani. Începe să crească când masculii au aproximativ un an. Culoarea coamei variază și se întunecă odată cu vârsta. Cercetările arată că dimensiunea și culoarea acesteia sunt influențate de factori de mediu, cum ar fi temperatura medie a mediului. Lungimea coamei semnalează aparent succesul în luptă în relațiile mascul–mascul; indivizii cu coama mai întunecată pot avea o viață reproductivă mai lungă și o supraviețuire mai mare a urmașilor, deși suferă în cele mai călduroase luni ale anului. Prezența, absența, culoarea și mărimea coamei sunt asociate cu precondiția genetică, maturitatea sexuală, climatul și producția de testosteron; regula generală este că o coamă mai închisă și mai plină indică un animal mai sănătos.
În Parcul Național Serengeti, femelele preferă ca pereche masculii cu o coamă deasă și întunecată. Leii masculi vizează de obicei spatele sau posteriorul rivalilor, mai degrabă decât gâtul acestora. Temperatura ambientală rece în grădinile zoologice europene și nord-americane poate duce la o coamă mai grea. Leii asiatici au de obicei coame mai rare decât media leilor africani.
Aproape toți masculii din Parcul Național Pendjari sunt fie fără coamă, fie au coama foarte scurtă. Au fost raportați lei fără coadă în Senegal, în Parcul Național Dinder din Sudan și în Parcul Național Tsavo East, Kenya. Leul alb mascul original de la Timbavati din Africa de Sud era, de asemenea, fără coamă. Hormonul testosteron a fost legat de creșterea coamei; leii castrați au adesea o coamă puțină sau deloc, deoarece îndepărtarea gonadelor inhibă producția de testosteron. Un testosteron crescut poate fi cauza leoaicelor cu coame raportate în nordul Botswanei.
Variație de culoare