Dumitru Petrescu (zis și Grivița după grevele din 1933, la care a participat activ) () a fost general, șef și locțiitor politic al unor divizii ale armatei, politician comunist român, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, președinte al Marii Adunări Naționale, ministru al finanțelor, al 124-lea ministru al Finanțelor Publice ale României și ulterior ministru pentru protecția muncii. În 1970, Consiliul de Stat a atribuit numele Dumitru Petrescu unor străzi din municipiiile București și Oradea și din orașul Sfântu Gheorghe.

Biografie A devenit membru al Partidului Comunist din România în anul 1932. A fost condamnat la muncă silnică pe viață pentru participare la greva de la Atelierele CFR Grivița din 1933,1934 - Capii Griviței, rejudecati la Craiova, 23 martie 2005, Ilarion Tiu, Jurnalul Național, accesat la 4 octombrie 2014 dar împreună cu Gheorghe Vasilichi și Constantin Doncea, reușește să evadeze (se pare că în spatele organizării acțiunii au stat Marcel Pauker și Gheorghe Stoica, alias Moscu Kuhn) în mod spectaculos din închisoarea de la Craiova.Figuri /moscovite/ ale comunistilor romani, 7 septembrie 2005, Paula Mihailov, Jurnalul Național, accesat la 4 octombrie 2014 Ulterior, Dumitru Petrescu a fugit în Cehoslovacia și apoi în URSS; a participat ca luptător la Războiul civil din Spania.

A urmat cursurile Școlii Superioare Internaționale Leniniste din URSS (1935–1938). A lucrat la secțiile române ale Editurii în limbi străine și postului de radio Moscova. Din toamna anului 1939 lucrează în cadrul Direcției a VII-a a Direcției Superioare Politice a Armatei Roșii, care se ocupa cu activitatea de descompunere a armatelor dușmane.

După formarea Diviziei "Tudor Vladimirescu" în noiembrie 1943, a fost numit ca ajutor al comandantului, adică șef al Secției Politice a Diviziei. I s-a acordat direct gradul de maior. A revenit în România în august 1944, având funcția de șef al Secției Educație și Cultură. Este numit apoi locțiitor politic al Diviziei "Horia, Cloșca și Crișan" și înaintat la gradul de locotenent-colonel. A îndeplinit funcția de subsecretar de stat la Ministerul de Război (pentru Armata de Uscat) (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945). După întoarcerea în țară, este ridicat la gradul de general și numit, prin Înaltul Decret Regal nr. 1629 din 6 august 1947, inspector general al armatei pentru educație, cultură și propagandă.

Activitatea politică A fost membru al CC al PCR. A îndeplinit funcțiile de președinte al Marii Adunări Naționale (26 ianuarie - 29 mai 1950), președinte al Comitetului de Stat al Aprovizionării (cu rang de ministru) (14 ianuarie 1951 - 9 martie 1952), ministru de finanțe (9 martie 1952 - 3 octombrie 1955), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (4 octombrie 1955 - 26 mai 1956) și președinte al Comitetului de Stat pentru Protecția Muncii (cu rang de ministru) (30 decembrie 1965 - 8 decembrie 1967).

Distincții Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (24 decembrie 1952) „pentru lupta și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 508 din 24 decembrie 1952 pentru conferirea Medaliei „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 13, 29 decembrie 1952, p. 99. Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (30 aprilie 1966) „cu prilejul celei de-a 45-a aniversări de la înființarea Partidului Comunist din România, pentru îndelungată activitate în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 339 din 30 aprilie 1966 pentru conferirea ordinului „Tudor Vladimirescu”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 25, Partea I, 18 mai 1966, p. 157. Medalia „A XXV-a Aniversare a Eliberării Patriei” (4 august 1969) „pentru merite deosebite în lupta împotriva fascismului, în eliberarea țării, în războiul antihitlerist, în instaurarea puterii democrat-populare și construirea socialismului în Republica Socialistă România, cu prilejul celei de-a XXV-a aniversări a eliberării patriei”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 560 bis din 4 august 1969 pentru conferirea medaliei „A XXV-a Aniversare a Eliberării Patriei”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul V, nr. 88, miercuri 20 august 1969, p. 703.

Note

Legături externe Dedesubturile evadării comuniștilor, 12 aprilie 2005, Ilarion Tiu, Jurnalul Național

Categorie:Nașteri în 1906 Categorie:Nașteri pe 10 mai Categorie:Decese în 1969 Categorie:Decese pe 13 septembrie Categorie:Decese în București Categorie:Bucureșteni Categorie:Comuniști români condamnați Categorie:Deputați în Marea Adunare Națională Categorie:Generali români Categorie:Membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român Categorie:Membri ai Partidului Muncitoresc Român Categorie:Miniștri comuniști români Categorie:Miniștri de finanțe ai României Categorie:Politicieni români condamnați Categorie:Președinți ai Federației Române de Fotbal Categorie:Președinți ai Marii Adunări Naționale Categorie:Membri ai Partidului Comunist Român Categorie:Români expatriați în Rusia Categorie:Decorați cu Ordinul Tudor Vladimirescu