Ecaterina Teodoroiu (nume la naștere Cătălina Vasile Toderoiu; ) a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.
Biografie Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina Teodoroiu a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țară. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la Bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie, ultimele ei vorbe fiind: „Luptați băieți! Apărați țara!”.
Conform certificatului de naștere, a fost înregistrată sub numele Cătălina Vasile Toderoiu, potrivit uzanței stării civile din epocă, care intercala prenumele tatălui între nume și prenumeIon Mocioi, Ecaterina Teodoroiu, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986, p. 37. De-a lungul timpului au circulat mai multe variante ale numelui și prenumelui său, transmise adesea pe cale orală; forma Ecaterina Teodoroiu apare pentru prima dată în catalogul școlii din Târgu Jiu.Marian Moșneagu, Legenda Ecaterinei Teodoroiu: ce spun arhivele militare, în ''Historia'', nr. 136, mai 2013, p. 61
Într-un memoriu personal redactat în 1917 și păstrat în arhivele Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Ecaterina Teodoroiu își rezumă astfel parcursul: era elevă în clasa a V-a de liceu la București când, în contextul campaniei din 1913, s-a înscris în prima asociație a cercetașelor din România, iar la decretarea mobilizării, în august 1916, a fost repartizată ca cercetașă la îngrijirea răniților în Târgu Jiu.Ecaterina Teodoroiu, Memoriu, 1917, Arhivele Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, nr. 132, apud Alin Ciupală, Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial, Editura Polirom, Iași, 2017, p. 94
Copilăria și studiile
S-a născut la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, în apropiere de Târgu Jiu, fiind al treilea copil al agricultorilor Vasile și Elena Toderoiu. Familia avea opt copii: înaintea ei se născuseră Nicolae și Elisabeta, iar după ea Eftimie, Andrei, Ion, Vasile și Sabina.Elsa Grozea, Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, Editura Militară, București, 1967, p. 14 Părinții i-au dat la naștere prenumele Cătălina, iar în sat era alintată Lili. Gospodăria familiei, cu o suprafață de circa 300 de metri pătrați și un ogor restrâns, nu asigura traiul, astfel încât tatăl lucra suplimentar pe moșia boierească.
A urmat școala primară în satul natal, unde s-a numărat printre cei mai buni elevi, dar greutățile materiale au determinat o întrerupere a studiilor. Cu sprijinul învățătorilor și al lui Pleniceanu, ctitorul școlii din Vădeni, a fost trimisă să continue cursul elementar la Târgu Jiu, probabil între 1905 și 1909, la școala româno-germană din oraș, unde apare în catalog cu numele Ecaterina Teodoroiu. Sora sa mai mică, Sabina, o descria drept iute la minte și harnică, pasionată de cântec și de recitări, pe care nimeni nu o întrecea la școală.Elsa Grozea, op. cit., p. 15
După absolvirea cursului primar a fost trimisă la un gimnaziu-pension din București, aflat în apropierea grădinii Cișmigiu, pe care l-a frecventat timp de șapte ani, până în vara anului 1916, cu intenția de a deveni învățătoare. Rezultatele bune i-au permis să obțină, în urma unui concurs, o bursă de studii. Fiind absolventă a școlii româno-germane din Târgu Jiu, a continuat și la București studiul limbii germane. Unele surse documentare indică faptul că ar fi urmat în paralel și cursuri de infirmieră. În anii de școală la București s-a confruntat cu dificultăți de adaptare, între care studiul limbilor străine, pe care colegele provenite din familii înstărite le cunoșteau din copilărie, precum și cu atitudini ironice legate de portul tradițional pe care îl purta zilnic la școală.Mihaela Floroiu, Pe urmele Ecaterinei la Târgu Jiu, în ''Historia'', nr. 136, mai 2013, p. 27
Tot la București s-a înscris ca voluntară în asociația cercetașilor români, devenind una dintre primele fete cercetaș din țară. A făcut parte din cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de Arethia Pitesteanu, cunoscută după căsătorie ca Arethia Tătărescu, profesoară de pian și, ulterior, președintă a Ligii Naționale a Femeilor Gorjene. Ajunsă în scurt timp în fruntea unei grupe de elevi cercetași, s-a remarcat prin activitatea și conduita sa. În vara anului 1914 a revenit la Târgu Jiu, activând în cadrul cohortei „Domnul Tudor”, condusă de Liviu Teiușanu.
Războiul mondial După izbucnirea Primului Război Mondial, Ecaterina s-a transferat la Târgu Jiu, la cohorta „Domnul Tudor”. După intrarea țării sale în război, a activat ca asistentă medicală pe front, urmând Regimentul 18, în care lupta fratele ei, Nicolae, chiar în zonele natale din Gorj. După moartea lui Nicolae, căzut pe front, din dorința de a-și răzbuna familia distrusă, Ecaterina a hotărât să lupte activ și a cerut permisiunea comandantului Diviziei 2 să fie transferată într-o unitate de combatanți. thumb|Portret din 1916 În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Armata I Română, comandată de generalul Ion Dragalina, a respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii. A fost luată prizonieră, dusă fiind la Cărbunești. De acolo, a evadat folosind un revolver ascuns pentru a-l împușca pe soldatul ce îi păzea pe ea și pe comandantul plutonului ei, fiind rănită ușor la picior în timp ce fugea. Revenită la unitatea sa, a continuat luptele în zona orașului Filiași și a fost din nou rănită, de această dată mai grav, suferind fracturi ale tibiei și femurului stângi. În timp ce se afla în spital, armata română s-a retras în Moldova, și ea a fost mutată pe rând în spitalele din Craiova, București și în cele din urmă, Iași.
Pentru aceste fapte de arme a fost decorată în martie 1917 mai întâi de organizația de cercetași cu „Virtutea cercetășească” de aur, iar apoi prin decret regal cu „Virtutea militară” clasa a II-a. A fost vizitată personal de regina Maria care i-a conferit decorația și a înaintat-o în gradul de sublocotenent. Întâlnirile sale cu familia regală au fost puternic mediatizate.
Activitatea sanitară (2016) Din iunie până în august 1916, la decretarea mobilizării, Ecaterina Teodoroiu s-a aflat la Târgu Jiu în cadrul cohortei de cercetași „Domnul Tudor”, unde s-a oferit voluntară pentru îngrijirea răniților sosiți din tranșeele de apărare din Carpați. Inițial s-a ocupat de repararea obiectelor necesare spitalelor, urmând instrucțiunile doctorului Grigore Max Culcer, iar după sosirea răniților a trecut la îngrijirea directă a acestora.Ioan Mălăescu, Dorin Brozbă, Cătălina, eroina de la Jiu, Editura B.D. Media, Târgu Jiu, 2010, p. 101 A obținut, după insistențe, însărcinarea de a se deplasa săptămânal la Craiova pentru aprovizionarea spitalului cu medicamente, precum și dreptul de a însoți ambulanțele până în Defileul Jiului, ajungând astfel sub focul artileriei inamice.
În ultima săptămână a lunii octombrie 1916 a fost chemată la București de regina Maria. Legătura cu Casa Regală avea să se mențină pe tot parcursul carierei sale militare; colonelul Constantin Pomponiu consemnează că se prezenta lunar la Palatul Regal, unde primea suma de 400 de lei, pe care o folosea în cea mai mare parte pentru a-i ajuta pe soldați.Adrian Tudor-Drăghici, Orașul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2018, p. 113
Înrolarea în Regimentul 18 Gorj Aflând că fratele său Nicolae, sergent instructor în Regimentul 18 Gorj, se găsea cu unitatea în apropiere de Târgu Jiu, s-a alăturat acestuia, ajutând la căratul muniției și la încărcarea benzilor de mitralieră. Maiorul Liviu Teiușanu relatează că l-a întâlnit pe fratele ei arătându-i cum se încarcă arma, cum se ochește și cum se pune baioneta, și că din acel moment cercetașa a luptat cu arma în mână alături de el, inclusiv în asalturile la baionetăElsa Grozea, op. cit., p. 83..
După moartea fratelui său pe front, a solicitat înrolarea ca soldat voluntar, prezentându-se în fața colonelului Obogeanu, comandantul Brigăzii 22 Infanterie. Comandantul s-a opus inițial, invocând faptul că prezența unei femei ar putea perturba ordinea în regiment, dar în cele din urmă a dispus încadrarea ei în Compania a 8-a, Batalionul 2 al Regimentului 18 Gorj, unitatea în care luptase fratele ei. Compania era comandată de locotenentul Gheorghe Gheorghițoiu, care a repartizat-o la plutonul I, grupa a II-a. În primele zile a îndeplinit misiuni de observator în avanposturi, uneori nopți la rând.Alin Ciupală, Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial, Editura Polirom, Iași, 2017, p. 83
La 4 noiembrie 1916, regimentul, dispus în apărare la sud de Târgu Jiu, a cedat sub presiunea inamicului și s-a retras pe noi aliniamente; compania din care făcea parte a primit misiunea de a se retrage spre comuna Rășina, pentru a bloca pătrunderea inamicului pe direcția Târgu Jiu–Peșteana. În luptele din 5–6 noiembrie 1916 din zona Țânțăreni, în apropiere de Filiași, locotenentul Gheorghițoiu a fost rănit, iar Ecaterina Teodoroiu a preluat comanda subunității.Alin Ciupală, op. cit., p. 84
Rănirea și decorarea Tot în apropiere de Filiași a fost rănită grav la ambele picioare de schijele unui proiectil de artilerie. Plutonierul Nicolae Copaciu, responsabil cu transportul feroviar al răniților, consemnează starea în care se afla la evacuare. A fost evacuată la Spitalul Militar din Craiova, iar la apropierea inamicului de oraș a fost transportată mai departe spre București.Ioan Mălăescu, Dorin Brozbă, op. cit., pp. 137–138.
Prin Înaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917 i s-a conferit medalia „Virtutea Militară” clasa a II-a, pentru faptele săvârșite în cadrul Regimentului 18 Gorj și îndeosebi în luptele din 6 noiembrie 1916 de lângă Filiași. Anterior primise, la Iași, distincția „Virtutea Cercetășească” de aur, conferită de comandantul Marii Legiuni a Cercetașilor României. La 17 martie 1917 a fost decorată și i s-a acordat gradul de sublocotenent onorific în Regimentul 43/59 Infanterie, solda fiindu-i plătită de Casa Regală.Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916–1918, Editura Trei, București, 2014, p. 168
Statutul său de ofițer a rămas însă neclar din punct de vedere formal. Într-un raport din 29 aprilie 1920, sublocotenentul Gheorghe Mănoiu arată că, în mai 1917, Ecaterina Teodoroiu s-a prezentat la Palat în baza unui ordin primit de la Divizia a XI-a, unde a primit o sumă egală cu solda unui sublocotenent, și că i s-ar fi încuviințat purtarea gradului de sublocotenent asimilat, fără ca martorul să fi văzut un ordin scris în acest sens.Adrian-Tudor Drăghici. Orașul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului, Editura Princeps, București, 2020, p. 61
Perioada de refacere și revenirea pe front După externare s-a prezentat la Regimentul 43/59 Infanterie din Divizia 11 Infanterie, aflat la Dumitrești-Gălăței, solicitând colonelului Jipa încadrarea într-una dintre subunități. A fost atașată plutonului comandat de sublocotenentul Mănoiu, din Compania a 7-a, preluând comanda plutonului atunci când acesta conducea compania. În aprilie 1917 regimentul a fost redislocat în zona Codăiești, județul Vaslui, pentru continuarea instrucției. Comandantul regimentului consemnează că a participat la întregul proces de pregătire militară alături de plutonul său și că a urmat aceleași cursuri și conferințe ca ofițerii, însușindu-și noile procedee de luptă introduse în cursul reorganizării armatei.Constantin Kirițescu, op. cit., p. 169.