Mircea cel Bătrân () a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.
A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron.Panaitescu, p. 52 În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare.Hasdeu, p. 130; Xenopol, p. 89; Iorga, p. III
În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă (care încludea și titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici”) și în reprezentarea numismatică. Podunavia din titlurile lui Mircea cel Bătrân era Timocul din Serbia de astăzi.Marian Coman, Putere și teritoriu.Polirom,2011,p.227
Familia thumb|right|Mircea și Mihail în bolnița mănăstirii Cozia Radu I a avut doi fii: pe Dan, mai mare, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia. P. P. PanaitescuP. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân. Ediția a II-a, editura Corint,2000, pp. 50-51. ISBN 973-653-070-1 a afirmat: „Dan și Mircea nu erau fii din aceeași căsătorie a tatălui lor.” Și mai departe: „Așadar Mircea și Dan nu erau frați buni...numele primei soții a lui Radu, Ana, care a fost maica lui Dan vodă, iar Calinichia era o altă persoană, a doua doamnă a lui Radu.” Asupra originii doamnei Calinichia există mai multe păreri între istorici. Între principalele teze, sunt de amintit următoarele:Panaitescu, p. 56
Doamna Calinichia este a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii (din secolul al XVII-lea). Totuși, cea de-a patra fiică a cneazului s-a căsătorit cu Nicolae de Gara în 1387.I. Ruravăț, Despre cneazul Lazăr, Novi Sad, 1887, p. 2 Doamna Calinichia este, în opinia lui Nicolae Iorga, o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc și de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot.N. Iorga, Istoria românilor, III, p. 271 P. P. Panaitescu argumentează că acest nume este unul monastic ortodox, iar Mircea este despot în virtutea stăpânirii sale în Dobrogea.Panaitescu, p. 55-56 Doamna Calinichia este una și aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-și numele în momentul călugăririi.Daniel Barbu, Umbra lui Mircea la Cozia. O ipoteză genealogică, în AG, I (VI), 1994, nr. 1-2, p. 17-25 Doamna Calinichia este originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moșii pe care le deține acolo.C-tin C. Giurescu, p. 362
Se pare că Mircea a avut un frate mai mic, jupan Staico, menționat într-un singur document de danie al domnitorului pentru mănăstirea Snagov; Staico dăruiește mănăstirii satul Ciulinița de pe Buzău.Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor , vol.2 , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 90
Soția lui Mircea a fost doamna Mara, al cărei chip se păstrează pe tabloul votiv de la schitul Brădet. Știri directe asupra ascendenței acesteia nu au parvenit, însă prin interpretarea altor documente, în care este înfățișată ca mare proprietară de terenuri lângă lacul Balaton în Ungaria, majoritatea specialiștilor acceptă descendența acesteia din familia de Cilly, de origine germană, venită în Ungaria din Carintia.Șt. Andreescu, Alianțe dinastice ale domnilor Țării Românești (sec. XIV-XVI), în „Românii în istoria universală”, III/1, Iași, 1987, p. 675-677Matei Cazacu, Anca Dumitrescu, Culte dinastique et images votives en Moldavie au XVe siécle. Importance des modéles serbes în CB, 15, 1990, p. 13-102 Prin aceasta s-ar explica în plus anume afirmații în legătură cu înrudirea dintre Mircea și Vladislav al II-lea Iagello, acesta din urmă căsătorit a doua oară cu Ana de CillyPanaitescu, p. 59. Cu regele polon Mircea mai avea două legături îndepărtate de rudenie, pornite de la Nicolae AlexandruPanaitescu, p. 59-61. Doamna Mara a murit înainte de 1427, însă la 22 iunie 1418 încă mai era în viață.
Pomelnicele mănăstirilor Tismana și Arnota menționează o a doua soție a lui Mircea, doamna Anca.N. Șerbănescu, N. Stoicescu, Mircea cel Mare (1386 - 1418). 600 de ani de la urcarea pe tronul Țării Românești, București, 1987, p. 19-21
Mircea a avut mai mulți fii, căci - spun Ducas și Chalcokondil - „ducând o viață liberală, a avut mulți copii naturali”, „care după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”. Mihail, asociat la domnie în 1418, moare în 1420. Alți urmași, care au ajuns pe tronul Țării Românești, sunt Radu Praznaglava (d. 1427), Alexandru Aldea (d. 1436) și Vlad Dracul (d. 1447), acesta din urmă fiind tatăl lui Vlad Țepeș. Un fiu cu nume necunoscut a fost luat ostatec la turci în 1417. În cronici mai sunt pomenite două fiice ale lui Mircea: Ana (căsătorită cu marele celnic Radić) și încă o fată, Arina (căsătorită cu sultanul Musa Celebi).
Dintre nepoții de frate ai lui Mircea, fiii lui Dan I, sunt de amintit Dan al II-lea care va ajunge să și domnească, Ioan aflat în 1397 la Ragusa (Dubrovnik) și probabil Vlad Uzurpatorul. Anumiți istorici îl consideră pe Vlad ca fiind fiul lui Radu, deci frate cu Mircea.Panaitescu, p. 69, n. 7 (precizările aparțin editorului Gheorghe Lazăr)
Originea supranumelui de „cel Bătrân” Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), dar odată cu evoluția limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial, pentru că numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume. Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.Panaitescu, p. 50
Domnia lui Mircea Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.C-tin Giurescu, p. 362M. Manea, A. Pascu, B. Teodorescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până la revoluția din 1821, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997, p. 230
Politica internă Mircea a stăpânit un teritoriu întins, pe care l-a organizat într-o formă centralizată. L-a asociat la domnie pe fiul său cel mai mare, Mihail I, înainte de 27 decembrie 1391.Rezachevici, p. 79
Politica externă
thumb|200x200px|left|Sigismund de Luxemburg thumb|right|200x200px|Vladislav al II-lea al Poloniei În timp ce organiza țara, Mircea a fondat și alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența țării. A păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman. Trebuie menționat faptul că Mircea a fost vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, Amlaș și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și cetatea Bologa cu 18 satePentru toate acestea, detalii la Panaitescu, p. 231 - 247 împreună cu notele de la p. 248 - 250 întocmite de editorul Gheorghe Lazăr. Cu toate că jurământul de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre, aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul de ordin politic și militar între cele două țări, încheiat la Brașov în 1395Panaitescu, p. 309. Tratatul încheiat la Brașov de Mircea cel Bătrân cu regele Sigismund la 7 martie 1395 conține clauze reciproce pe picior de egalitate: „Nos, Mirchya, vaivoda Transalpinus, dux de Fugaras et banus de Zeuerin” - așa începe actul latinesc păstrat (în Arhiva Națională a Ungariei), care amintește apoi de Sigismund: „a arătat față de noi osebita bunăvoință a maiestății sale, de când ne-am cunoscut <precum și> prielnicul și prietenescul său sprijin...”Nicolae Constantinescu, Mircea cel Bătrân, Editura Militară,București, 1981, p. 110
Domnitorul muntean a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei încă din 1389.M. Manea, A. Pascu, B. Teodorescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până la revoluția din 1821, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997, p. 231. Prin intermediul lui Petru I, domnul Moldovei, a reușit în 1389 să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. După întrevederea din 1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo (Chilia Veche),Constantinescu, p. 144.
În 1400, Mircea l-a îndepărtat de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și l-a impus ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman Mușat.Rezachevici, p. 473
Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate și cu regii/țarii din sudul Dunării.Panaitescu, p. 38. În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa și o alipește Țării Românești în 1388.Panaitescu, p. 254 - 258.
Conflictul cu Imperiul Otoman thumb|right|250px|Bătălia de la Nicopole. Miniatură din cronica lui Jean Froissart, 1398
Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. În 1395, Baiazid I (zis și Ildîrîm sau Fulgerul) a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate (aprox. 40.000 de soldați, după unii autori). Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000 de soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire. În ziua de 17 mai 1395 (după alte surse 10 octombrie 1394C-tin C. Giurescu, p. 366),
În scrierea istoricului grec Dionisie FotinoDionisie Fotino, Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Țerei Muntenesci și a Moldovei, Viena, 1818 (în l. greacă, tradusă de George Sion, 1859), tomul II, p. 17. Cota BCU Iași III 1396 este descrisă bătălia de la Nicopole: „Baiazet,...devastând Bulgaria, s-a apropiat de marginile Dunărei, către Nicopole. Acolo i-a eșit înainte Sigmund Domnul Transilvaniei, și generalissimul regelui Ungariei Sigismund, cu mulțime de oștire compusă din Unguri, Transilvani, Germani și două mii nobili din Franța, cari veniseră cu comitele de Nevers în ajutoriu. Dar Baiazet, neîngrozindu-se a căzut asupra lor, și atâta vărsare de sânge a făcut, în cât a sfărâmat cu totul oștirile aliate, și Sigmund abia a scăpat cu o barcă pescărească.” Este de menționat că Dionisie Fotino îl denumește pe Mircea cu numele Mircea I Bassarab, „carele s'a făcut deplin domnitor al Țerei Muntenesci, adecă atât peste cele 13 județe (împreună cu al Brăilei) cât și peste cele 5 ale Banatului Craiovei de peste Olt.”(Dionisie Fotino, op. cit. p. 16).
thumb|right|200x200px|Mahomed I Anul următor, în 1397, pe râul Ialomița, precum și în anul 1400, Mircea cel Bătrân zdrobește categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în Transilvania.