Istoria orașului Cluj-Napoca a început în neolitic, de când datează primele urme de locuire umană, și se întinde până în prezent.
Preistorie
Epoca de piatră Cea mai veche așezare umană din zona Clujului datează din perioada neolitică și a fost descoperită la Gura Baciului, lângă Suceag, ascunsă în valea unui pârâu afluent al Nadășului, între dealurile Hoia și Chisegheu.Pascu, Ș. (1974) p.7 Așezarea, împărțită pe trei nivele de adâncime, datează din perioada anilor 6.000–5.500 î.e.n., fiind cea mai veche așezare umană descoperită în Transilvania.Pascu, Ș. (1974) p.8-10"Prin Cluj-Mănăștur, pe urmele unei istorii multimilenare" de Mircea Olaru-Zăinescu publicat in manastur.inf, ianuarie 22, 2016 Descoperirea arheologică face parte din cultura Starčevo-Criș, din care s-au găsit urme și în cartierul Mănăștur, unde s-a descoperit un mormânt, cât și pe pe actuala stradă a Memorandumului, unde a fost găsită o așezare similară.
Tot din perioada neolitică a fost descoperit un sit arheologic în Piața Lucian Blaga. Acesta se află la 5.20m adâncime, are o grosime de aproximativ 1m și este împărțit în două straturi, unul mai recent și unul mai vechi.Pascu, Ș. (1974) p.11 Obiectele dezgropate (constând în boluri, tipsii, cupe și alte obiecte din ceramică pictată, cât și în obiecte cioplite din coarne sau oase) aparțin în proporție covârșitoare culturii Vinča-Turdaș. Se presupune că există o legătură între rămășițele dezgropate la situl din Cluj și tăblițele de la Tărtăria.Pascu, Ș. (1974) p.13 Vestigiile din Cluj reprezintă cea mai nordică descoperire a unor obiecte din arealul culturii Vinča-Turdaș în Transilvania.Pascu, Ș. (1974) p.13
Epoca bronzului În lipsa unor săpături arheologice sistematice, descoperirile din această perioadă au fost întâmplătoare. Din perioada de tranziție către epoca bronzului, asociate culturii Coțofeni, au fost găsite rămășițe de locuințe în cartierul Mănăștur, pe dealul Hoia, în cimitirul Hajongard, în curtea Muzeului de Istorie și în diverse alte locații din oraș.Pascu, Ș. (1974) p.17-18 Trei depozite semnificative de obiecte din bronz au fost descoperite în secolele XIX și XX:
Mai multe obiecte decorative și un vârf de lance, descoperite în timpul săpăturilor pentru fundația Gării, datând din perioada 1.100–1.000 î.e.n. Opt centuri, o seceră și mai multe fragmente dintr-o lance, descoperite în punctul Filleres, datând din perioada 1.000–800 î.e.n. Mai multe centuri, seceri cu buton, brățări și verigi, o daltă și un pumnal, descoperite pe dealul Hoia, datând din perioada 1.000–800 î.e.n.
Au mai fost descoperite în apropierea Pieței Lucian Blaga o serie de obiecte aparținând culturii Basarabi, care datează din perioada 800–650 î.e.n., din perioada de tranziție între epoca bronzului și epoca fierului în Transilvania.Pascu, Ș. (1974) p.18-19
Antichitate
Napoca antică
Teritoriul propriu-zis al Clujului este relativ sărac în descoperiri din perioada dacă.Pascu, Ș. (1974) p.22-23 Cea mai consistentă descoperire este cea a unei așezări datând din 250-100 î.e.n., aflată în lunca Someșului, în actualul cartier Someșeni, în vecinătatea vestică a Băilor Someșeni. În situl respectiv au fost descoperite două bordeie, împreună cu un număr mare de fragmente de ceramică decorată, neagră sau cărămizie, lucrată manual sau la roată. Pe lângă acestea, o altă descoperire semnificativă a fost cea a unor drahme emise în orașul Dyrrachium de la Marea Adriatică, găsite în timpul amenajării cartierului Gheorgheni.
În imediata vecinătate a Clujului, au fost descoperite două necropole de incinerație, una dacică la Dezmir și una celtică la Apahida.Pascu, Ș. (1974) p.20-22 Cele două necropole conțin un amestec de ceramică și obiecte din bronz și fier din ambele culturi, sugerând că dacii și celții din regiune conviețuiau pașnic. Necropola dacică de la Dezmir datează aproximativ din secolul III î.e.n.
Numele de Napoca provine, cel mai probabil, din această perioadă.
Perioada romană miniatura|Fragment din Tabula Peutingeriana centrată pe Transilvania cu Napoca în centru-stânga După cucerirea Daciei la începutul secolului al II-lea și transformarea acesteia în provincie, administrația romană a pus bazele unei așezări pe malul drept al Someșului Mic, în zona centrală a orașului modern. Noua localitate apare menționată pentru prima oară în ani 107-108, pe miliarul de la Aiton, o bornă kilometrică găsită în anul 1758, pe drumul roman care făcea legătura între Napoca și Potaissa (astăzi Turda). Numele de Napoca (sau Napuca) este, cel mai probabil, de origine pre-romană.miniatura|Ruinele castrului roman din Piața Unirii|stanga thumb|right|150px|Turda - Copie a miliarului de la Aiton
Așezarea romană Napoca s-a dezvoltat datorită poziției strategice și comerciale, fiind la intersecția principalelor drumuri nord-sud și est-vest ale comerțului cu sare din regiune. Totodată mănoasa vale a Someșului Mic și dealurile înconjurătoare, ca și precipitațiile abundente, au creat bune oportunități pentru producția agricolă. În secolele care au urmat poziția geografică explică prosperitatea de care s-a bucurat Clujul în antichitate.Pascu, Ș. (1974) p.35-36
Similar altor orașe romane, Napoca era condus de ordinul decurionilor, compus dintr-un număr de până la 50 de persoane care proveneau din rândul personalităților influente (proprietari de pământ, negustori, dregători, militari aflați în pensie).Pascu, Ș. (1974) p.26-28 Cu toate astea, colonia Napoca nu a beneficiat de o garnizoană proprie, apărarea acesteia fiind asigurată de armata ala Siliana staționată în Castrul roman de la Gilău, iar ulterior de Legiunea a V-a Macedonica de la Potaissa.Pascu, Ș. (1974) p.32
Datorită înfloririi deosebite a așezării, împăratul Hadrian ridică Napoca la rangul de oraș, cu numele Municipium Aelium Hadrianum Napoca. Data elevării este incertă, având loc fie cu ocazia primei vizite a lui Hadrian în Dacia, în anul 117, fie în cea de-a doua, din anul 124. Între anii 120 și 123, împăratul Hadrian reorganizează Dacia, creând noua provincie Dacia Porolissensis, unitate administrativă situată la nord de Arieș și de Mureș, cu capitala la Napoca.Pascu, Ș. (1974) p.29 stanga|miniatura|Locația aproximativă a castrului roman Napoca Napoca a avut statutul de capitală de provincie până la următoarea reorganizare a provinciilor Daciei sub Marc Aureliu între anii 168 și 169. Tot în timpul domniei lui Marc Aureliu (sau posibil a lui Commodus) așezarea este avansată la rangul de colonia, sub numele de Colonia Aurelia Napoca, primind totodată privilegiul de Ius Italicum, cel mai înalt statut urban din Imperiul Roman.Pascu, Ș. (1974) p.26 Astfel, locuitorii beneficiau de importante drepturi și avantaje materiale, inclusiv scutirea de plata impozitelor pe terenuri.
Pe lângă înflorirea comerțului aici se practicau multiple meșteșuguri de interes local: prelucrarea pietrei, olăritul, prelucrarea metalelor, fabricarea cărămizilor sau opaițelor.Pascu, Ș. (1974) p.35 Printre rămășițele care atestă activitatea meșteșugărească din acea perioadă se numără un atelier din secolul al II-lea, găsit pe bld. Eroilor, în care se confecționau fibule de bronz și un cuptor de ceramică găsit în cartierul Mănăștur.
Colonizarea romană nu s-a limitat la actualele limite ale orașului, vestigii ale unor villae rusticae, exploatări agricole de scară largă, fiind descoperite la Apahida, Chinteni și Dezmir. Este probabil ca fertilul teritoriu de pe valea Someșului să fi aprovizionat colonia Napoca cu o cantitate suficientă de produse agricole cât aceasta să le poată exporta către provinciile învecinate.Pascu, Ș. (1974) p.36 Totodată, colonia importa bunuri de lux precum unele vinuri scumpe, statuete de bronz, stofe sau bijuterii, dar și produse de consum mai larg precum opaițele sau untdelemnul. După retragerea romană După retragerea administrației și armatei romane în a doua jumătate a secolului al III-lea, economia și viața urbană a zonei decad.Pascu, Ș. (1974) p.46-49 Împreună cu oficialii romani, o parte din populația civilă părăsește provincia, dar este clar că o parte din vorbitorii de limbă latină, fie coloniști, fie nativi romanizați, rămân în Dacia, inclusiv în zona coloniei Napoca. Deși nu avem izvoare istorice scrise despre perioada de după retragerea romană din Napoca, vestigiile unei așezări romane din secolul al IV-lea descoperite în Mănăștur confirmă continuitatea locuirii zonei până în antichitatea târzie. Pe lângă rămășițele unor cuptoare și ale unor obiecte de uz casnic, sitului de la Mănăștur aparține prima dovadă a răspândirii creștinismului în zonă: un sarcofag cu inscripția crucii și simbolurile creștine Α și Ω.
Începând cu secolul al V-lea, încep să se așeze în zona Clujului membri ai unora dintre popoarele migratoare.Pascu, Ș. (1974) p.49
Evul Mediu
Epoca migrațiilor
miniatura|Parte a tezaurului de la Apahida Deși izvoarele istorice din această perioadă sunt puține, continuitatea locuiri zonei este atestată de descoperirile arheologice de pe teritoriul Clujului și al localităților vecine.Pascu, Ș. (1974) p.50-53 Dintre acestea, cea mai semnificativă descoperire o reprezintă Necropola de la Apahida, mormântul unui conducător gepid din secolul V, numit Omharus.Pascu, Ș. (1974) p.50 Din secolul VI au fost identificate trei situri funebre, primul în zona Someșeni, al doilea în nord-vestul cartierului Grigorescu (zona Cordoș), iar al treilea în Florești. În cele trei locații au fost găsite obiecte precum ceramică romană, arme din fier sau bijuterii din argint și bronz.Pascu, Ș. (1974) p.51-52
Cucerirea maghiară
La acel timp au fost puse bazele primei organizări statale, Voievodatul lui Gelu, având ca puncte de apărare cetățile de la Dăbâca și Gilău, amintit în cronica lui Anonymus cu ocazia luptei cu triburile maghiare de curând așezate în Panonia.
Evul Mediu clasic
Voievodatul lui Gelu nu a rezistat presiunii ungurilor stabiliți în Câmpia Panoniei, fiind cucerit de către aceștia și inclus în Voievodatul Transilvaniei, parte a regatului ungar, împreună cu porțiuni din vestul Transilvaniei. Zona este reorganizată administrativ, iar în 1173 apare menționat în documentele vremii Comitatul Cluj (Thomas comes Clusiensis). În 1213 Clujul împreună cu dealurile din împrejurimi este menționat drept Castrum Clus. Cele mai vechi forme maghiare ale numelui orașului au fost compuse din numele Clus, la care a fost adăugat cuvântul var (cetate): Clusvar (1295), villa Clusvar (1297) etc. Primul sigiliu al orașului poartă inscripția S(igillium) Civium De Cluswar.Ștefan Pascu, Istoria Clujului, Cluj, 1974, pag. 69.
Viața Clujului a fost întreruptă în anul 1241 de invazia tătarilor, care cuceresc cetatea și ucid sau îi iau în robie pe locuitori. Clujul a fost serios avariat cu această ocazie, fiind însă pomenit în documente în 1275, când regele Ladislau al IV-lea Cumanul a reînnoit privilegiile pentru sașii care se vor așeza la villa Clusvar. Importanța sa militară va scădea totuși foarte mult, centrul militar-strategic devenind cetatea de la Lita, care prezenta avantajul de a fi mult mai ușor de apărat. În perioada care urmează așezarea de pe malul Someșului devine treptat una cu caracter mai mult agricol, fiind menționată de altfel în documentele vremii drept villa (sat). Astfel la jumătatea secolului al XIII-lea Clujul există doar ca o localitate rurală aflată în apropierea unei cetăți fără o importanță militară.
Evul Mediu târziu
Colonizarea sașilor Mari grupuri de coloniști sași încep să se așeze în cetatea Clujului începând cu domnia regelui Ștefan al V-lea al Ungariei (1272), după decimarea populației orașului din timpul atacurilor tătare. Astfel așezarea sporește ca număr de locuitori. Până în secolul al XV-lea Castrum Clus va dobândi o organizare urbană. Din statutul de cetate regală, Clujul va deveni cetate liberă regală.