Alexandru CriticoDirecția Județeană a Arhivelor Naționale Galați, Colecția Registre Stare Civilă Comunală Covurlui, Primăria Galați, dosar nr. 851, 1893-1896, poz. 1446 (România liberă, an. 21, nr. 5961, 15 dec. 1963, p. 3.) a fost un actor și regizor român. Biografie Alexandru Critico provenea dintr-o familie de origine greacă. Tatăl său, Spiridon Criticos, a fost consul al Greciei în România, iar mama sa, Aglaia, era „româncă de sânge, originară din Vechiul Regat”.Monitorul Oficial, Partea I, an. 109, nr. 112, 12 mai 1941, p. 2599. Și-a început studiile la Școala Primară de Băieți „V. Alecsandri” din Iași,Șerban, Al. „Medalion ALexandru Critico” în Universul Literar (Anul 61), nr. 13 din 10 mai 1943 continuând la Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din același oraș între anii 1906 și 1910. Ulterior, a fost audient al cursurilor de artă dramatică la Conservatorul din Iași în perioada 1912-1913, apoi a urmat Conservatorul de artă dramatică din București, pe care l-a absolvit în 1915.Informatia Bucureştiului (Anul 11), 16 decembrie 1963 / nr. 3223, p. 3 Formarea sa artistică a fost completată prin studii de artă dramatică la Viena, unde a lucrat cu Armin Seydelmann, actor al Burgtheater (Teatrul Național din Viena), precum și cu Wieland, în prioada 1925-1928.

A debutat în piesa „Fetița” (în ), comedie în patru acte de Pierre Veber și Henry de Gorsse (1917).

În perioada 1916-1918, a fost actor în trupele reunite ale teatrelor naționale din București, Craiova și Iași.Cristobald, C. „Mihail Sadoveanu și teatrul” în Teatrul, 1959 (Anul 4), nr. 10 din 1 octombrie 1959, p. 69 În anul 1919 a participat la un turneu în Transilvania și Banat, unde a jucat alături de C.I. Nottara, G. Ciprian, Aurel Athanasescu, Anicuța Cârje, Toto Ionescu și alți actori. Ulterior, a plecat la Viena, unde a studiat arta teatrală timp de trei ani, începând cu 1925. Cetățenia română i-a fost acordată prin Decretul nr. 1.379 din 12 mai 1941.Monitorul Oficial. Partea I, an. 109, nr. 112, 12 mai 1941, p. 2599. În noiembrie 1944, a ocupat funcția de director al Teatrului Muncitoresc din București.

Alexandru Critico a fost, în perioada 1925-1926, membru și consilier al Sindicatului Artiștilor Dramatici și Lirici din România.

Repertoriu Alexandru Critico a jucat în filmele: Simfonia Dragostei (1928)Cinema (Anul 5), nr. 87 din 28 iulie 1928 și Bijuterii (1929).

A interpretat roluri în piesele de teatru: „Un alibi” (1914), „Mam’zelle Nitouche” (1917), „Cavalleria rusticana” (1918), „Învierea lui Ștefan cel Mare” (1919), „Cain” (1920), „Avarul” (1921), „Salomeea” (1922), „Când vine viforul” (1923), „Visul unei nopți de vară” (1923), „Năluca” (1924), „Ratații” (1927), „Femeia mării” (1928), „Amorul veghează” (1929), „Femeia și paiața” (1930), „Act venețian” (1931), „Heidelbergul de altădată” (1932), „Fântâna Blanduziei” (1933), „Catapeteasma ruptă în două” (1934), „Contra Patriei” (1935), „Omul și masca” (1936), „Careta de aur” (1937), „Povestea lui Don Juan” (1938), „Atrizii” (1939), „Concertul de Hermann Bahr” (1940), „Nunta lui Figaro” (1941), „Soțul ideal” (1942), „Maria Stuart” (1943), „Despot Vodă” (1945), „Profesorul de franceză” (1946), „O scrisoare pierdută” (1948), „Zorile Parisului” (1946), „Suflete tari” (1957).

Aprecieri critice Alexandru Critico este considerat unul dintre actorii importanți ai scenei teatrale românești din perioada sa. Prin numeroasele roluri interpretate a demonstrat calități artistice solide, afirmate încă de la începutul carierei, precum și un temperament dramatic remarcabil, care i-a permis o identificare profundă cu arta scenică. Ajuns la maturitate artistică, actorul a reușit să își valorifice pe deplin resursele interpretative, depășind perioadele în care activitatea sa a fost subevaluată în mediul teatral. În reflecțiile sale asupra creației scenice, actorul a susținut necesitatea libertății de expresie a interpretului, considerând că limitarea excesivă a rolului actorului în favoarea regiei poate afecta calitatea spectacolului. Deși a recunoscut rolul esențial al regizorului în realizarea unui spectacol coerent, a atras atenția asupra riscurilor depășirii acestui cadru.„Arta lui Alexandro Critico”, în Viața, anul 3, nr. 756, 26 mai 1943

Critica subliniază faptul că, în analiza creației sale artistice, actorul nu poate fi separat de dimensiunea umană. Sensibilitatea, intensitatea emoțională și forța interioară care animau jocul său scenic erau expresia unei personalități complexe, marcate de o energie tinerească constantă. Eleganța sa, atât în expresia scenică, cât și în prezența fizică, i-a permis să interpreteze cu naturalețe o gamă variată de roluri, de la personaje istorice și aristocratice, precum prințul Don Carlos sau Ducele de Reichstadt, până la figuri moderne, cotidiene, construite cu o simplitate expresivă atent controlată.

Distincții „Ordinul Muncii”, clasa III, conferit prin Decret nr. 43 din 23 ianuarie 1953 Titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române (1955)Decret nr. 52 din 3 mart. 1955, în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale, an. 4, nr. 5, 11 mart. 1955, p. 3.Ghimpu, M. „Puterea adevărului vieții” în Steagul Roşu (Anul 2), nr. 516 din 27 noiembrie 1955, p. 2

Bibliografie Cultura, știința și arta în județul Galați : Dicționar biobibliografic. Galați: [s.n.], 1973, p. 75 Aniversări culturale gălățene : 1974-1980 : Prezentări bibliografice. Galați: Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, 1974, p. 53-54 Oameni în memoria Galațiului : aniversări 2015. Galați, Axis Libri, 2016, p. 225-256 Caragiale și Galațiul. [Proiect: Zanfir Ilie și Camelia Toporaș]. Galați: Axis Libri, 2012, p. 46

Note

Categorie:Nașteri în 1985 Categorie:Nașteri pe 30 august Categorie:Decese în 1963 Categorie:Decese pe 14 decembrie Categorie:Gălățeni Categorie:Actori de teatru români Categorie:Actori de film români Categorie:Artiști emeriți ai Republicii Populare Romîne și ai Republicii Socialiste România Categorie:Decorați cu Ordinul Muncii (România)