José Alexandre „Xanana” Gusmão () un politician est-timorez. Acesta ocupă funcția de prim-ministru al Timorului de Est din anul 2023, ocupând anterior și funcția de al șaselea prim-ministru între anii 2007 și 2015. Fost rebel, a servit de asemenea ca primul președinte al Timorului de Est de la restabilirea independenței sale, din anul 2002 până în 2007.
Biografie Gusmão s-a născut la , , în ceea ce era atunci , fiind al doilea fiu într-o familie numeroasă. Părinții săi, ambii profesori, aveau ascendență mixtă portughezo-timoreză, iar familia sa făcea parte din categoria assimilados. A urmat o școală iezuită în Dare, chiar la marginea orașului Dili, și liceul din Dili. După ce a părăsit liceul din motive financiare la vârsta de 15 ani, în anul 1961, a avut diverse locuri de muncă necalificate, continuându-și în același timp studiile la o școală de seară.
În anul 1965, la vârsta de 19 ani, Gusmão a cunoscut-o pe Emilia Batista, care avea să-i devină soție. Porecla sa, „Xanana”, a fost preluată de la numele formației americane de rock and roll „Sha Na Na” (care se pronunță la fel ca „Xanana”, scris conform regulilor ortografice portugheze și tetum), care la rândul lor au fost numiți după un vers din melodia doo-wop „Get a Job”, scrisă și înregistrată în anul 1957 de formația .
În anul 1966, Gusmão a obținut un post în serviciul public, ceea ce i-a permis să-și continue educația. Aceasta a fost întreruptă în anul 1968, când Gusmão a fost recrutat de armata portugheză pentru serviciul militar. A servit timp de trei ani, ajungând la gradul de caporal. În această perioadă s-a căsătorit cu Emilia Batista, cu care a avut un fiu, Eugenio, și o fiică, Zenilda. Ulterior a divorțat de Emilia, iar în anul 2000 s-a căsătorit cu australianca Kirsty Sword, cu care are trei fii: Alexandre, Kay Olok și Daniel. În anul 1971, Gusmão și-a încheiat serviciul militar, s-a născut fiul său și s-a implicat într-o organizație naționalistă condusă de José Ramos-Horta. În următorii trei ani, a fost implicat activ în proteste pașnice îndreptate împotriva sistemului colonial.
Revoluția Garoafelor din anul 1974 din Portugalia a marcat începutul decolonizării Timorului Portughez, iar la scurt timp după aceea, guvernatorul Mário Lemos Pires a anunțat planurile de a acorda independența coloniei. Au fost întocmite planuri pentru organizarea de alegeri generale în vederea independenței în anul 1978. Pe parcursul celei mai mari părți a anului 1975, a avut loc o luptă internă acerbă între două facțiuni rivale din Timorul Portughez. Gusmão s-a implicat profund în facțiunea Fretilin și, ca urmare, a fost arestat și închis de facțiunea rivală, Uniunea Democratică Timoreză (UDT), la jumătatea anului 1975. Profitând de dezordinea internă și având în vedere absorbirea coloniei, Indonezia a început imediat o campanie de destabilizare, fiind organizate raiduri frecvente în Timorul Portughez dinspre indonezian. Până la sfârșitul anului 1975, facțiunea Fretilin a câștigat controlul asupra Timorului Portughez, iar Gusmão a fost eliberat din închisoare. El a primit funcția de secretar de presă în cadrul organizației Fretilin. La 28 noiembrie 1975, Fretilin a declarat independența Timorului Portughez sub numele de „Republica Democrată a Timorului de Est”, iar Gusmão a fost responsabil cu filmarea ceremoniei. Nouă zile mai târziu, Indonezia a invadat Timorul de Est. La acea vreme, Gusmão își vizita prietenii în afara orașului Dili și a asistat la invazie de pe dealuri. În următoarele câteva zile, și-a căutat familia.
Ocupația indoneziană
După numirea Guvernului Provizoriu al Timorului de Est de către Indonezia, Gusmão s-a implicat profund în activitățile de rezistență. Gusmão a fost în mare măsură responsabil pentru nivelul de organizare al rezistenței, care în cele din urmă a dus la succesul acesteia. În primele zile, Gusmão mergea din sat în sat pentru a obține sprijin și recruți. În anul 1977, Gusmão a fost adjutantul comisarului politic al Fretilin, Abel Larisina, și a organizat aprovizionarea civililor la baza de rezistență de la Matebian. În noiembrie 1978, baza a fost distrusă de către indonezieni. Totuși, după ce Fretilin a suferit câteva eșecuri majore la începutul anilor 1980, inclusiv o tentativă de lovitură de stat eșuată în anul 1984 împotriva lui Gusmão, condusă de patru ofițeri superiori Falintil (printre care și Mauk Moruk), Gusmão a părăsit Fretilin și a susținut diverse coaliții centriste, devenind în cele din urmă un oponent de seamă al Fretilin. În martie 1981, o conferință națională secretă desfășurată la Lacluta l-a ales la conducerea Falintil, succedându-i lui Nicolau dos Reis Lobato, care fusese ucis.
În anul 1988, Gusmão a devenit liderul nou-înființatului Consiliu Național al Rezistenței (CNRT). Pentru a evita să fie perceput ca partizan, Gusmão a părăsit Fretilin în acest scop. Sub conducerea sa, Falintil s-a bazat mai mult pe rețele clandestine și a folosit grupuri mici pentru a ataca ținte indoneziene. Până la mijlocul anilor 1980, el a devenit un lider de prim rang. La începutul anilor 1990, Gusmão s-a implicat profund în diplomație și în gestionarea relației cu mass-media, jucând un rol esențial în alertarea lumii cu privire la masacrul din Dili, care a avut loc la Santa Cruz la 12 noiembrie 1991. Gusmão a fost intervievat de numeroase canale media majore, obținând atenție la nivel mondial.
Ca urmare a profilului său public ridicat, Gusmão a devenit o țintă principală a guvernului indonezian. Trupele indoneziene (TNI) au încercat să îl captureze pe Gusmão în zona localităților Same și la 14 noiembrie 1990, prin „Operasi Senyum” (în ). Cu patru zile înainte, fusese capturată o femeie care a mărturisit în timpul interogatoriului că liderul rebel se afla pe un munte din apropiere. Totuși, Xanana Gusmão a reușit probabil să scape cu o noapte înainte de atac. După asalt, în care au fost mobilizate douăsprezece batalioane și patru elicoptere, armata a pretins că a găsit aproximativ 100 de luptători. De asemenea, a fost găsit un container cu documentele lui Gusmão, o cameră video și mașina sa de scris. Printre documente se aflau scrisori de la Papă și de la episcopul . Conform unei legende tradiționale timoreze, unii războinici se puteau transforma în câini pentru a scăpa de capturatori. Preluând acest mit, s-a răspândit legenda că Gusmão se putea transforma, de asemenea, într-un câine alb și astfel putea alerga prin sat neobservat în timp ce soldații indonezieni îl căutau.
În noiembrie 1992, o campanie pentru capturarea sa a avut în cele din urmă succes într-o operațiune la scară largă a armatei indoneziene, Gusmão fiind reținut într-un tunel de sub casa familiei lui Aliança Araújo din Lahane, lângă Dili, și dus în Bali. În mai 1993, Gusmão a fost judecat, condamnat și sentențiat la închisoare pe viață de către guvernul indonezian. El a fost găsit vinovat în temeiul articolului 108 din Codul Penal indonezian (rebelion), al Legii nr. 12 din 1951 (posesie ilegală de arme de foc) și al articolului 106 (tentativă de separare a unei părți din teritoriul Indoneziei). El a vorbit în propria apărare și i-au fost desemnați avocați din oficiu înainte de începerea procesului. Sentința a fost comutată la 20 de ani de către președintele indonezian Suharto în august 1993. A fost dus la Cipinang, închisoarea de maximă securitate din Jakarta. Deși nu a fost eliberat până la sfârșitul anului 1999, Gusmão a condus cu succes rezistența din interiorul închisorii, cu ajutorul lui Kirsty Sword. Înainte de eliberare, Regatul Unit i-a oferit lui Gusmão azil politic pentru a-i asigura siguranța. „Camera Xanana” din cadrul Ambasadei Marii Britanii din Jakarta comemorează acest fapt astăzi. Până la momentul eliberării sale, el era vizitat regulat de reprezentanți ai Națiunilor Unite și de demnitari precum Nelson Mandela.
Tranziția către independență
La 30 august 1999, în Timorul de Est a avut loc un referendum, iar o majoritate covârșitoare a votat pentru independență. Ca urmare, armata indoneziană a început o campanie de teroare cu consecințe teribile. Deși guvernul indonezian a negat că ar fi ordonat această ofensivă, a fost condamnat pe scară largă pentru eșecul de a o preveni. Ca urmare a presiunii diplomatice imense din partea Națiunilor Unite, susținută de Portugalia încă de la sfârșitul anilor 1970 și, de asemenea, de Statele Unite și Australia în anii 1990, o forță internațională de menținere a păcii (INTERFET), mandatată de ONU și condusă de Australia, a intrat în Timorul de Est.
Gusmão a fost adus în secret în Timorul de Est de către INTERFET joi, 21 octombrie 1999, zburând de la Darwin, Australia, la Baucau, înainte de a se deplasa spre Dili. Prezența sa în Dili a fost dezvăluită de vehicule cu megafoane care anunțau că acesta va susține un discurs. În acest discurs de 25 de minute, el a îndemnat la reconciliere și reconstrucție. La acea vreme, Gusmão avea 53 de ani și se anticipa deja că va deveni primul președinte, în ciuda unor critici privind lipsa sa de acțiune împotriva campaniei de teroare de după referendum.
În anul 1999, Xanana Gusmão a fost ales președinte al Consiliului Consultativ Național (NCC), un fel de parlament de tranziție în timpul administrației ONU în Timorul de Est. La 23 octombrie 2000, Gusmão a devenit și purtător de cuvânt al următorului Consiliu Național (NC). Gusmão a fost numit într-o funcție de conducere în cadrul administrației ONU care a guvernat Timorul de Est până la 20 mai 2002. În această perioadă, el a militat continuu pentru unitate și pace în Timorul de Est și a fost considerat, în general, liderul de facto al națiunii emergente. Alegerile au avut loc la sfârșitul anului 2001, iar Gusmão, susținut de nouă partide, dar nu și de Fretilin, a candidat ca independent și a fost ales lider cu o majoritate confortabilă.
Gusmão a câștigat în cele din urmă alegerile prezidențiale la 14 aprilie 2002, cu 82,7% din voturi împotriva adversarului său, , devenind primul președinte al Timorului de Est atunci când acesta a devenit oficial independent, la 20 mai 2002. Gusmão a publicat o autobiografie cu scrieri selectate, intitulată To Resist Is to Win (A rezista înseamnă a învinge). El este naratorul principal al filmului A Hero's Journey/Where the Sun Rises, un documentar din anul 2006 despre el și Timorul de Est. Potrivit regizoarei Grace Phan, filmul oferă o „perspectivă intimă asupra transformării personale” a omului care a ajutat la formarea și eliberarea Timorului de Est.
Timorul de Est independent
La 21 iunie 2006, Gusmão i-a cerut prim-ministrului să demisioneze, amenințând că, în caz contrar, va demisiona el însuși, după ce acuzațiile conform cărora Alkatiri ar fi ordonat unei echipe de asasini să îi amenințe și să îi ucidă pe adversarii săi politici au provocat o reacție violentă din partea publicului. Membri de rang înalt ai partidului Fretilin s-au întâlnit la 25 iunie pentru a discuta viitorul lui Alkatiri ca prim-ministru, în contextul unui protest la care au participat mii de oameni care cereau demisia lui Alkatiri în locul celei a lui Gusmão. În ciuda faptului că a primit un vot de încredere din partea partidului său, Alkatiri a demisionat la 26 iunie 2006 pentru a pune capăt incertitudinii. Anunțând această decizie, el a declarat: „Declar că sunt gata să demisionez din funcția de prim-ministru al guvernului... pentru a evita demisia Excelenței Sale Președintele Republicii, Xanana Gusmão”. Acuzațiile privind „echipa de asasini” împotriva lui Alkatiri au fost ulterior respinse de o comisie ONU, care l-a criticat, de asemenea, pe Gusmão pentru declarații incendiare făcute în timpul crizei.