Persoanele protejate este un termen juridic din dreptul internațional umanitar și se referă la persoanele care se află sub protecția specifică a Convențiilor de la Geneva din 1949, a protocoalelor adiționale din 1977 și a dreptului internațional umanitar cutumiar în timpul unui conflict armat.
Definiția juridică a diferitelor categorii de persoane protejate în conflictele armate se regăsește în fiecare dintre Convențiile de la Geneva din 1949 și în Protocoalele adiționale din 1977. Prima Convenție de la Geneva, articolul 13 A doua Convenție de la Geneva, articolul 13 A treia Convenție de la Geneva, articolul 4 A patra Convenție de la Geneva, Article 4. Gradul de protecție și obligațiile statelor și părților beligerante depind de tipul conflictului armat (internațional sau neinternațional), precum și de categoria persoanelor protejate în funcție de vârstă (adult/copil), sex (bărbat/femeie), participarea la conflictul armat (combatant/ prizonier de război/persoană civilă) și situația personală (de exemplu, naufragiat, bolnav, rănit etc.) .
Drepturile minime și garanțiile fundamentale sunt acordate prin Protocoalele adiționale I și II din 1977 persoanelor care nu sunt acoperite de Convențiile de la Geneva din 1949, indiferent de natura conflictului (internațional sau național) Protocolul adițional I, articolul 75.. În plus, Protocolul adițional II a extins protecția persoanelor protejate existente în conflictele armate neinternaționale (persoane private de libertate, răniți și bolnavi, personal medical și religios și populația civilă).
Istoric În 1862, Henri Dunant a publicat o carte, Un souvenir de Solférino (O amintire de la Solferino) , în care descria experiența sa cu ororile războiului din timpul Bătălliei de la Solferino. Aceasta a sporit dorința de a îmbunătăți condițiile răniților din armatele aflate pe câmpul de luptă. În urma conferinței diplomatice inspirate de ideile sale și la care au participat guvernele Europei și ale mai multor state americane, în 1864 a fost semnată prima Convenție de la Geneva de către douăsprezece țări europene. Articolul 6 din această convenție stipula deja: „Combatanții răniți sau bolnavi, indiferent de naționalitatea lor, vor fi adunați și îngrijiți.” Această convenție a fost înlocuită de Convențiile de la Geneva din 1906, 1929 și 1949, pe baza noilor elemente apărute în timpul războaielor ulterioare
Texte aplicabile În domeniul dreptului internațional umanitar (IHL), cele patru Convenții de la Geneva din 1949, protocoalele adiționale la acestea din 1977 și dreptul internațional umanitar cutumiar constituie sursa drepturilor și protecției pentru diverse categorii de persoane în contextul conflictelor armate internaționale, precum și al conflictelor armate neinternaționale. Aceste texte se concentrează pe protecția victimelor conflictelor armate și se bazează pe un principiu general: obligația de a trata în mod uman persoanele protejate, fără discriminare pe motive de rasă, sex, naționalitate, limbă sau religie.
Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 sunt, de asemenea, în vigoare, pe deplin aplicabile și fac parte din dreptul internațional cutumiar. Chiar înainte de Convențiile de la Geneva, acestea conțineau deja o serie de dispoziții importante privind protecția prizonierilor de război (acțiuni interzise) și a persoanelor civile (de exemplu, în timpul ocupației)Convenția de la Haga 1907, articolelel 22-28, 42-56..
În plus, legislația internațională privind drepturile omului se aplică și conflictelor armate și protejează toate persoanele aflate sub jurisdicția statului.
Persoane protejate asociate cu forțele armate Definiția victimei militare este dată de articolul 13 din Prima Convenție de la Geneva din 1864 și de articolul 4 din A doua Convenție de la Geneva din 1949 pentru îmbunătățirea condițiilor răniților, bolnavilor și naufragiaților din cadrul forțelor armate pe mare A doua Convenție de la Geneva, articolul 13. Există mai multe subcategorii de victime militare:
răniți și bolnavi din forțele armate pe teren; membrii forțelor armate răniți, bolnavi și naufragiați pe mare; statutul de naufragiat are o durată determinată și se poate modifica în funcție de evenimentele petrecute pe mare, devenind combatant, internat, prizonier de război (pentru militari); persoană protejată în temeiul articolului 4 din Convenția a IV-a de la Geneva (pentru civili); personal medical și religios atașat forțelor armate; corespondenți de războiPrima Convenție de la Geneva, articolul 13 (4).A treia Convenție de la Geneva, articolul 4..
Efecte legale Există două tipuri de obligații care revin țărilor semnatare în temeiul articolului 12 din prima Convenție de la Geneva: să respecte, protejeze și salveze militarii răniți și bolnavi Prima Convenție de la Geneva din 1949, articolul 12; să ofere tratament și îngrijire fără nicio discriminare între ei.
În plus, Protocolul adițional I la Convențiile de la Geneva stabilește o protecție unitară pentru toate persoanele bolnave, rănite și naufragiate, indiferent de statutul lor militar sau civil. În schimb, persoanele bolnave și rănite trebuie să se abțină de la orice comportament ostil pentru a beneficia de această protecție.
În caz de necesitate, puterile beligerante pot apela la spiritul de caritate a populației civile. Acestea fiind spuse, populația civilă trebuie doar să „respecte răniții și bolnavii și, în special, să se abțină de la a le face rău”, dar, în același timp, nu poate fi urmărită penal și condamnată „pentru faptul că a acordat îngrijiri răniților sau bolnavilor”Prima Convenție de la Geneva, articolul 18.
Prizonieri de război Definiția juridică a termenului „prizonier de război” este prevăzută la articolul 4 din a treia Convenție de la Geneva și se aplică următoarelor persoane, care „au căzut în mâinile inamicului”: combatanții obișnuiți ai adversarului (membri ai forțelor armate, cei mobilizați general, , miliții, membri ai corpurilor de voluntari sau ai mișcărilor de rezistență); anumiți civili, cum ar fi membrii civili ai echipajelor aeronavelor militare, corespondenții de război, furnizorii, membrii unităților de muncă sau serviciilor responsabile de bunăstarea forțelor armate; personalul medical și capelanii care asistă prizonierii de război nu vor fi considerați prizonieri de război. Cu toate acestea, ei au dreptul la o protecție nu mai puțin favorabilă decât protecția acordată prizonierilor de război.
Mai multe categorii de persoane au dreptul la un tratament egal cu cel al prizonierilor de război, fără a deține acest statut (parlamentari, copii-combatanți)A treia Convenție de la Geneva, articolul 5.. În caz de îndoială, persoana în cauză are dreptul la prezumția statutului de prizonier de război până la stabilirea statutului exact de către instanța competentă.
Persoane cu statut special Patru categorii de persoane necesită o atenție suplimentară:
un dezertor aflat în mâinile părții adverse va fi considerat cel puțin prizonier de război, dar poate obține și un alt statut nu mai puțin favorabil; un trădător aflat în mâinile statului său de origine nu are dreptul la statutul de prizonier de război, conform practicii internaționale dominante; un spion poate fi considerat prizonier de război (combatanți în uniformă sau rezidenți ai teritoriului ocupat) sau nu (persoane civile sau combatanți fără uniformă) Protocolul I la Convențiile de la Geneva, articolul 46.; un mercenar nu are dreptul la statutul de prizonier de război sau combatant, cu condiția să respecte o serie de criterii cumulative(ca de exemplu este recrutat special pentru luptă, participă direct la ostilități, este motivat de câștig personal, nu este cetățean al niciunei părți aflate în conflict sau al forțelor armate ale acestora sau nu este membru al forțelor armate al unei al unui stat care nu este membru al conflictului dar a fost trimis în misiune oficială)Protocolul I la Convențiile de la Geneva, articolul 47..
Efectele legale A treia Convenție de la Geneva descrie în detaliu protecția acordată prizonierilor de război și obligațiile care revin beligeranților:
Tratamentul uman – prizonierii de război trebuie protejați împotriva actelor de violență, intimidare, insulte și curiozitatea publicului. Ei trebuie cazați și hrăniți corespunzător. Mutilările, experimentele medicale și științifice, prelevarea de organe în scopul transplantului sunt interziseA treia Convenție de la Geneva, articolul 12. Au dreptul la cazare, hrană, îmbrăcăminte, igienă, îngrijire medicalăA treia Convenție de la Geneva, articolele 25–31, proprietate A treia Convenție de la Geneva, articolele 58–68, reprezentare A treia Convenție de la Geneva, articolele 79–81, și la purtarea însemnelor lor de rang și naționalitate.A treia Convenție de la Geneva, articolul 40; Tratamentul egal – prizonierii de război vor fi tratați fără nicio discriminare pe bază de rasă, naționalitate, religie, opinii și criterii similare..A treia Convenție de la Geneva, articolul 16; Securitatea – prizonierii de război vor fi evacuați din zona de luptă și din zona de pericol A treia Convenție de la Geneva, articolele 19 și 20. Atunci când considerentele militare permit acest lucru, locuințele lor vor fi indicate prin literele PW sau PG sau printr-un alt sistem de marcare, vizibil clar din aerA treia Convenție de la Geneva, articolul 23. Munca – prizonierii de război pot fi folosiți de către puterea care îi deținea pentru muncă, ținând cont de vârsta, sexul, rangul și aptitudinile fizice ale acestora. Măsurile penale și disciplinare” – puterea deținătoare poate judeca prizonierul de război în conformitate cu propriile legi, regulamente și ordine în vigoare. În timpul procesului penal, prizonierul poate refuza să coopereze cu instanța. Procedurile judiciare împotriva prizonierilor de război se desfășoară în conformitate cu principiile unui proces echitabil. Ori de câte ori este posibil, se adoptă măsuri disciplinare în locul celor judiciare. Chiar și după condamnare, prizonierul își păstrează statutul de prizonier de război. Pedeapsa cu moartea este acceptabilă în conformitate cu dreptul cutumiar și convențiile A treia Convenție de la Geneva, articolele 82–108; Repatrierea – prizonierii de război grav răniți sau bolnavi vor fi trimiși înapoi în țara lor, indiferent de numărul sau gradul lor. Restul prizonierilor de război vor fi eliberați și repatriați după încetarea ostilităților active.. A treia Convenție de la Geneva, articolele 109–119
Persoanele civile Termenul de persoane civile protejate este descris în articolul 4 din A patra Convenție de la Geneva. Nu protejează toate persoanele civile în general, ci numai pe cele care se află „în mâinile” părții adverse în timpul unui conflict armat internațional. În caz de îndoială, se presupune că persoana respectivă este civilă. Cu alte cuvinte, civilii aflați sub autoritatea națională proprie și cetățenii țărilor care nu sunt părți la Convenția a IV-a de la Geneva nu sunt protejați de aceste texte (limitarea din urmă nu mai are referință practică, având în vedere că ratificarea este acum universală și rolul dreptului internațional umanitar cutumiar). Persoanele neutre care se află pe teritoriul beligerant și resortisanții unui aliat al unui beligerant (cobeligerant) nu sunt protejați atâta timp cât „statul lor de cetățenie menține o reprezentare diplomatică normală cu statul în care se află”.
O altă definiție este dată de articolul 50 din Protocolul adițional I, dar într-un mod negativ – orice persoană care nu aparține forțelor armate sau prizonierilor de război aparține populației civileProtocolul adițional I, articolul 50. Astfel, persoanele care nu erau acoperite de Convențiile de la Geneva beneficiază de o protecție minimă. De fapt, protecția civililor a fost extinsă la cazurile de război de eliberare naționalăProtocolul adițional I, articolul 1..