Lacul Iezer Sadova este un lac natural de baraj situat în extremitatea sud-vestică a Obcinei Feredeului, subunitate a Obcinelor Bucovinei, în județul Suceava, pe teritoriul comunei Sadova, în bazinul hidrografic al râului Sadova (afluent al Moldovei).
Este unul dintre puținele lacuri naturale din Obcinele Bucovinei și este considerat, împreună cu Lacul Bolătău din Obcina Feredeului, printre cele mai vechi lacuri de baraj natural din România.
Lacul este menționat documentar pentru prima dată în anul 1594.
Localizare
Lacul este situat sub aliniamentul vârfului Obcina Feredeului (1364 m) – înșeuarea Poiana Prislopului (1102 m), la o altitudine de aproximativ 930 m, în zona montană a comunei Sadova.
Se află pe cursul superior al unui afluent al râului Sadova și este alimentat de pârâurile Iezer și Feredeu.
În literatura de specialitate și în ghidurile turistice din colecția „Munții Noștri”, Lacul Iezer este menționat ca fiind unul dintre principalele și puținele lacuri naturale din Obcinele Bucovinei.
Geneza
Lacul Iezer-Feredeu reprezintă o cuvetă lacustră formată prin bararea unei văi montane în urma unei alunecări de teren de mari dimensiuni, într-un areal specific munților de fliș din Carpații Orientali. În detaliu, cuveta lacului Iezer s-a format în zona cursului mijlociu a pârâului prin bararea văii datorită unei alunecări de teren desprinse din partea stângă. Practic, perimetrul lacului a fost blocat de alunecări atât în aval, cât și în amonte. Deși s-ar crede că întregul prag din fața lacului ar fi constituit din deluvii, lucrurile nu stau tocmai așa, pentru că imediat cum iese din lac, pârâul Iezer se adâncește atât în deluviul alunecării dar, în ceea mai mare parte, și în roca în situ formând un adevărat mini-canion cu praguri multiple (sector obsecvent). Mai mult, se crede că acest prag reprezintă un efect morfologic al unei captări care a avut loc acolo. Astfel, pârâul Iezer (paleo-Iezer), mult mai scurt decât astăzi, a captat cursul pârâului vecin, Roatelor, chiar în acest sector. Acest lucru s-a datorat, mai ales, nivelului de bază oarecum asemănător al celor două pâraie, afluenți ai Sadovei. Prin urmare, existența unui prag preexistent alunecării a înlesnit și mai mult formarea cuvetei lacustre. Alunecarea Iezer este cea mai mare din zonă și a avut o suprafața de aprox. 35 ha dislocând cca. 10 mil. m3 de rocă. Începând de la lac (morfologie vălurită, zone cu exces de umiditate și vegetație higrofilă) și până la nivelul altitudinii de 1200 există multe evidențe ale acestei alunecări. Alunecările nu se rezumă doar la acest sector, ci ele continuă și în amonte de lac. Putem vorbi de o bararea a lacului și în amonte, lucru care a condus la atingerea unor nivele record pentru acest lac (este posibil să fi atins o adâncime maximă de cca.10-12 m). Nu departe de coada lacului, valea capătă aspect de covata prin care se scurg două pâraie paralele ceea ce demonstrează ca alunecările au ajuns până pe patul văii. Unul dintre pâraie colectează apele de pe versantul estic, iar celălalt de pe cel vestic, al bazinului. De altfel, alunecările de pe versantul vestic, cu pachete de roci redresate la verticală, au modelat foarte intens acest versant, proces care în cele din urmă a condus la o dezvoltarea asimetrică a bazinului.
Caracteristici fizice
Lacul are în prezent o adâncime de aproximativ 4 metri, iar sub coloana de apă se află circa 4 metri de sedimente lacustre. La momentul formării, adâncimea lacului este estimată la 10–12 metri.
Vechime și atestare documentară
Lacul Iezer este atestat documentar pentru prima dată în anul 1594, într-un document din perioada domniei lui Aron Vodă. Lacul Iezer și lacul Bolătău, aflatla doar aproximativ 2 kilometri distanță unul de celălalt,sunt situate în munți de fliș și, respectiv, în Obcina Feredeului, în Carpații Orientali de Nord ai României. Cele două lacuri au fost menționate pentru prima dată într-un studiu științific în 1964, când a fost sugerată pentru prima oară originea lor prin baraj de alunecare de teren, însă nu existau dovezi privind vârsta acestor lacuri. Prin examinarea documentelor istorice, precum și prin investigarea sedimentelor lacustre prelevate din cuvete, putem concluziona că ele au peste 400 de ani și că originea lor este legată de activitatea alunecărilor de teren. Prima referință istorică înregistrată despre Iezer datează din 1594, iar despre lacul Bolătău din 1806. Mai mult, sedimentele lacustre fin stratificate, cu o grosime de aproximativ 4 metri, reprezintă o dovadă suplimentară a vechimii acestor lacuri. În consecință, acestea pot reprezenta cele mai vechi lacuri de alunecare de teren din România, oferind o perspectivă importantă asupra condițiilor de mediu din trecut din nordul Carpaților Românești prin studii bazate pe sedimente lacustre. Prin urmare, propunem înființarea unei rezervații științifice care să cuprindă aceste două lacuri de alunecare.
Importanță științifică
Lacul Iezer-Feredeu este considerat o arhivă naturală importantă pentru studiul evoluției mediului și climei din nordul Carpaților Orientali.
Statut și protecție
Lacul Iezer-Feredeu se află în perimetrul sitului natural Obcina Feredeului, inclus în rețeaua ariilor naturale protejate.
Legendă Lacul menționat pentru prima dată în 1594, ascunde o legendă. Izvorul acestei legende este necunoscut deoarece există din străbuni, iar vremea a trecut peste ea cât și peste misteriosul lac.https://sadova.ro/2021/07/26/legenda-lacului-iezer/
Se spune că pe fundul lacului stă ascunsă o comoară atât de valoroasă încât ar fi nevoie de 5 generații pentru ca familia celui care o găsește să o cheltuiască în întregime. De misterul din lac sunt responsabili tătarii care au ascuns acolo nenumărate bijuterii, lingouri de aur și mii de bani de argint. Comoara care sălășluiește în adâncul lacului este păzită cu dârzenie de vipere și păstrăvi gigantici care cutreieră apa. Acești paznici neobișnuiți pot lua forme umanoide și veni pe uscat pentru a-i păcăli pe trecători și a-i transforma la rândul lor în ocrotitori ai comorii. Dacă reziști în fața chemărilor în adâncuri, aceștia se sperie deoarece ești mai puternic decât ei și vor fi dispuși să îți îndeplinească 7 dorințe. Dacă vei fi necugetat și îți vei dori comoara din lac, dorința ta va rămâne neîmplinită și vei fi osândit la sărăcie. Existența comorii este susținută de un fenomen neobișnuit. O flacără gălbuie, care în fapt nu arde și nu dogorește poate fi văzută în lac, dar doar în jurul zilelor importante, precum cea de Crăciun, Paște sau Sânziene.
Fotogalerie
Note Mîndrescu, Marcel; Iosep, Ioan; Cristea, Ionuț-Alexandru; Forgaci, Daniel; Popescu, Daniela-Alexandra (2010). Iezer and Boltău lakes (Feredeului Mts) – The oldest landslide-dammed lakes in Romania, în Proceedings Water2010, Romanian Limnogeographical Association, pp. 1–11. PDF Barbu, Nicolae; Ionesi, Liviu (1987). Obcinele Bucovinei. Colecția „Munții Noștri”, Editura Sport-Turism, București, p. 25. Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) (2016). Planul de management al sitului Obcina Feredeului (ROSPA0089). PDF
Iezer Sadova