Ioan Zugrăvescu (n. 29 mai 1910, Iași – d. 12 decembrie 1989, Iași) a fost un chimist român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, cunoscut în special pentru contribuțiile sale la chimia heterociclurilor.

Educație A urmat școala elementară la Alexandria, liceul la Brașov, continuând cu studiile universitare la Facultatea de Științe a Universității din București, unde a obținut în 1931 licența în științe fizico-chimice.

În 1934 a primit titlul de Doctor în științe cu teza intitulată Acțiunea compușilor organo-magnezieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului beta-fenilacetic sub îndrumarea profesorilor Ștefan Minovici și Nicolae Maxim. În 1965 a obținut titlul de Doctor docent în chimie.

Activitate profesională A lucrat ca preparator și bibliotecar între anii 1935-1937.Anuarul Universității din București. 1936-1937, București, „Bucovina” I. E. Torouțiu, p. 97 La îndemnul profesorilor Ștefan Minovici și Gheorghe G. Longinescu, și-a început cariera didactică în cadrul Laboratorul de Chimie Organică al Universității din București. În 1937 a devenit director al Secției de Biochimie a Institutului Victor Babeș din București, unde a inițiat cercetări referitoare la biochimismul celular (în special în celulele maligne). În 1948 a fost numit șef de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, iar în 1949 profesor de chimie organică la Institutul de Industrii Alimentare din București. În 1955 a fost transferat la Galați, în cadrul Institutului Tehnic, unde a predat cursurile de Chimie organică și Biochimie. În perioada 1950-1952 a fost director de secție la Institutul de cercetări antibiotice din București.Emilian Bratu, „Sărbătorirea prof. Ioan Zugrăvescu, membru corespondent al Academiei R.S. R.”, în Analele Academiei Republicii Socialiste România. Seria a IV-a, an. 119, vol. 35/2, 1985, p. 413

În 1956 a fost transferat la Iași ca profesor titular în cadrul Catedrei de Chimie Organică, Facultatea de Chimie a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, unde a activat până la retragerea din activitate (în 1975). În perioada 1962-1963 a activat ca șef de Secție, apoi ca director științific (1963-1971) la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei R. S. România, Filiala Iași. Mare parte a cercetărilor sale a fost dedicată chimiei N-ilidelor, domeniu în care a obținut rezultate recunoscute pe plan internațional și în care a creat o școală redutabilă. A obținut noi compuși heterociclici, înzestrați cu proprietăți bacteriostatice, analgezice și/sau hipotensoare. Dintre rezultatele sale cele mai deosebite se mențonează: sinteza unor polimeri 1,3,4-oxadiazolici, aplicarea reacțiilor de poliheterociclizare în obținerea unor noi polimeri heterociclici din clasa triazolilor etc. A studiat un număr însemnat de compuși metilen-diaminici cu proprietăți anticonvulsivante.

A fondat,Monitorul Oficial, Partea a II-a, an. 63, nr. 3 din 4 ian. 1945, p. 45 împreună cu doctorii în chimie Valeriu Vântu, Radu Mavrodineanu, Alexandru Mironescu, Ion Niculescu, Societatea „Indrochim” al cărei scop era să facă studii pentru căutarea celei mai practice metode de fabricarea cauciucului sintetic.Gazeta Municipală, an. 11, nr. 534, 16 aug. 1942, p. 3.

A realizat, împreună cu Magda Petroveanu, monografia „Chimia N-ilidelor”,în care se află rezultatele obținute la școala de la Iași în domeniul azot-ilidelor, a fost tradusă în engleză și publicată de prestigioasa editură internațională McGraw-Hill.

A contribuit la realizarea medicamentelor de sinteză, a Secției de acid salicilic de la Fabrica nr. 4 a Întreprinderii de medicamente din Iași. Lucrările publicate, peste 200, au intrat în circuitul științific universal.

Simultan cu activitatea desfășurată la Universitate, a lucrat la Institutul de Chimie Macromoleculară ,,Petru Poni” al Academiei Române, unde a ocupat temporar funcția de Director.

A fost înmormântat în Cimitirul „Bellu” din București.

Titluri și decorații

Membru corespondent al Academiei Române (din 21 martie 1963) Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Nantes (1973) „Ordinul Muncii” clasa a III-a (1960)

Lucrări semnificative (selecție)

The heterocyclization of several reactive polymers by the 1,3 dipolar addition reaction. I, J. Polym. Sci. B 6 (1968) 451-455 Electrical properties of ylidic compounds, Phys. Stat. Sol. 3 (1970) K147-K148 Zugrăvescu, I., „Polimeri heterociclici”, Ed. Academiei RSR, București, 1971 Electrical conductivities of polymers with pyrimidine repeating unities, Phys. Stat. Sol. 9 (1972) K129-K130 Polychalkone III. Polymeranaloge reaktionen der Polychalkone mit hydrazinen, Makromol. Chem. 157 (1972) 179-185 Zugrăvescu, I., Petrovanu, M. „Chimia N-ilidelor”, Ed. Academiei RSR, București, 1974 [Rom]; „N-Ylide Chemistry”, McGraw Hill International, NY&London, 1976 [Eng] Polydisuccinimides: Polyaddition reactions of aliphatic and aromatic diamines to N,N′-bismaleimide, Eur. Polym. J. 14 (1978) 985-990 Zugrăvescu, I., Petrovanu, M. „Cicloadiții 3+2 dipolare”, Ed. Academiei RSR, București, 1987

Note

Bibliografie

Ionel Maftei (1996), Personalități ieșene. VI. Iași: Opinia Brezeanu, Ioan. Galați - biografie spirituală : (Personalități ale științei, culturii și artei), Galați: Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, 2008, p. 62-62 Oameni în memoria Galațiului : aniversări 2015, Galați: Axis Libri, 2016, p. 123-140

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – Z Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ - personalități

Categorie:Nașteri în 1910 Categorie:Nașteri pe 29 mai Categorie:Decese în 1989 Categorie:Decese pe 12 decembrie Categorie:Ieșeni Categorie:Chimiști români Categorie:Profesori universitari români Categorie:Cadre didactice universitare ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române Categorie:Cercetători români