Cezar Petre Buiumaci (n. 10 octombrie 1974, în București) ste un istoric, muzeograf și cercetător român, specializat în istorie urbană, patrimoniu construit și memoria spațiului public. Activitatea sa științifică este concentrată asupra evoluției Bucureștiului, cu accent asupra transformărilor urbane din perioada modernă și contemporană, asupra monumentelor de for public și a patrimoniului memorial, precum și asupra relației dintre arhitectură, identitate și memorie colectivă. A desfășurat cercetări privind restructurările urbane produse în București în perioada regimului comunist, istoria cartierelor demolate, evoluția spațiului public și patrimoniul monumental. De asemenea, a coordonat și a participat la proiecte muzeale, expoziții și programe dedicate valorificării patrimoniului cultural.
După absolvirea studiilor universitare în domeniul istoriei, Cezar Petre Buiumaci și-a orientat activitatea către cercetarea patrimoniului urban și a istoriei Bucureștiului. Activitatea sa profesională este asociată cercetării patrimoniului cultural, muzeografiei și valorificării patrimoniului construit, fiind implicat în proiecte de cercetare, expoziții și publicații dedicate evoluției istorice a Capitalei. Domeniile de cercetare includ istoria urbană, antropologia orașului, patrimoniul memorial, monumentele de for public, crucile de piatră, transformările arhitecturale și urbanistice produse în București în secolele al XIX-lea și al XX-lea, precum și impactul politicilor urbane asupra memoriei colective.
Cărți și studii:
Orașul din oraș (2014, la editura Muzeului Municipiului București) Ieri și azi în București (2016, la editura Muzeului Municipiului București) Orașul neterminat (2024, editura Cetatea de Scaun), dedicat proiectelor urbane din perioada comunistă, evidențiind modul în care ideologia marxist‑leninistă a remodelat temeinic Capitala, volum premiat de Societatea de Științe Istorice din România Călătorie prin Bucureștiul de ieri (2025, editura Cetatea de Scaun)
Expoziții și conferințe:
A organizat numeroase expoziții la Biblioteca Națională a Romaniei, Biblioteca Academiei și Muzeul Municipiului București, incluzând teme originale precum statui dispărute sau ocupația din primul război mondial ori istoria urbană. Între 2014–2016, a organizat conferințe la Palatul Suțu despre antropologie și evoluția urbană.
Prezență media:
Frecvent invitat la emisiuni de radio precum „Prietenii de la 10” pe Radio România Actualități și „Texte și pretexte” la Radio România Cultural, Radio Trinitas discutând despre arhitectura comunistă, ocupația Bucureștiului în 1916–1918, monumentele de for public și alte teme urbane.
Domenii de expertiză:
Istoria monumentală și publică a Bucureștiului, inclusiv structura urbană, sistematizarea Dâmboviței, Casa Republicii, metroul, sistematizarea urbană comunistă. Cercetarea și salvarea memoriei prin studierea monumentelor evreiești, stărilor urbane, statuilor dispărute și crucilor din piatră
Note