O clauză bunic (în engleză: grandfather clause), cunoscută și sub numele de politica bunicului sau moștenire de drept, este o prevedere legală prin care o regulă veche continuă să se aplice unor situații existente, în timp ce o regulă nouă se va aplica tuturor cazurilor viitoare. Cei care sunt scutiți de noua regulă se spune că au „drepturi de bunic”, drepturi dobândite sau că au fost „moșteniți” sub vechea reglementare. Frecvent, scutirea este limitată, deoarece se poate întinde pe o perioadă determinată sau poate fi pierdută în anumite circumstanțe; de exemplu, o centrală electrică existentă ar putea fi scutită de noi legi privind poluarea, mai restrictive, dar excepția ar putea fi revocată, iar noile reguli s-ar aplica dacă centrala ar fi extinsă. Adesea, o astfel de prevedere este utilizată ca un sau din rațiuni practice, pentru a permite adoptarea unor reguli noi fără a perturba o situație logistică sau politică bine stabilită. Aceasta extinde ideea conform căreia o regulă nu se aplică .
O versiune neutră din punct de vedere al genului pentru acest termen (în spațiul anglo-saxon) este cea de clauză de moștenire (legacy clause).
Origine și istorie
Sudul Statelor Unite Termenul a apărut în legislația de la sfârșitul secolului al XIX-lea și în amendamentele constituționale adoptate de mai multe state din Sudul Statelor Unite, care au creat noi cerințe pentru , plata (poll taxes), precum și restricții de rezidență și proprietate pentru înregistrarea alegătorilor. În unele cazuri, statele i-au scutit de aceste cerințe pe cei ai căror strămoși (de exemplu, bunicii) avuseseră dreptul de a vota înainte de Războiul Civil American sau de la o anumită dată. Intenția și efectul acestor reguli au fost de a împiedica foștii sclavi afro-americani și descendenții lor să voteze, fără a priva însă albii săraci și analfabeți de dreptul de vot. Deși aceste „clauze bunic” originale au fost în cele din urmă declarate neconstituționale, termenul a fost adaptat pentru alte utilizări.
Clauzele originale au fost incluse în noile și în Legile Jim Crow, adoptate între 1890 și 1908 de legislaturile dominate de albi, inclusiv în Alabama, Georgia, Louisiana, Carolina de Nord, Oklahoma și Virginia. Acestea au restricționat înregistrarea alegătorilor, împiedicând efectiv afro-americanii să voteze. Restricțiile rasiale privind votul care existau înainte de 1870 fuseseră invalidate de Amendamentul al XV-lea.
După ce Democrații au preluat din nou controlul legislaturilor statale, în special după , aceștia au început să lucreze pentru a restricționa capacitatea persoanelor de culoare de a vota. Grupuri paramilitare precum , Cămășile Roșii și cluburile de tir au intimidat persoanele de culoare sau le-au blocat accesul la urne în numeroase alegeri înainte de ceea ce ei numeau „Redenția” (restaurarea supremației albe). Cu toate acestea, o coaliție de și Republicani a câștigat unele locuri și mandate de guvernator în anii 1880 și 1890. Pentru a preveni astfel de coaliții în viitor, democrații au dorit să excludă foștii sclavi de la vot; în unele state, au restricționat și albii săraci pentru a evita coalițiile bi-rasiale.
Democrații albi au dezvoltat statute și au adoptat noi constituții creând reguli restrictive de înregistrare. Exemplele includ impunerea taxelor de vot, a testelor de rezidență și de alfabetizare. O scutire de la aceste cerințe a fost făcută pentru toate persoanele care aveau dreptul de a vota înainte de Războiul Civil American și pentru descendenții acestora. Termenul „clauză bunic” a apărut din faptul că legile legau drepturile de vot ale generației de atunci de cele ale bunicilor lor. Conform dicționarului juridic Black's Law Dictionary, unele state din Sud au adoptat prevederi constituționale care scuteau de testele de alfabetizare descendenții celor care luptaseră în armata sau marina Statelor Unite sau ale Statelor Confederate în timpul unui război.
După ce Curtea Supremă a SUA a considerat astfel de prevederi neconstituționale în cazul (1915), statele au fost forțate să înceteze utilizarea clauzelor bunic pentru a oferi scutiri de la testele de alfabetizare. Fără aceste clauze, zeci de mii de albi săraci din Sud au fost la începutul secolului al XX-lea. Pe măsură ce deceniile au trecut, statele din Sud au tins să extindă dreptul de vot pentru albii săraci, dar majoritatea persoanelor de culoare nu au putut vota până după adoptarea Voting Rights Act of 1965. Ratificarea în 1964 a a interzis utilizarea taxelor de vot în alegerile federale, dar unele state au continuat să le folosească în alegerile statale.
Legea drepturilor de vot din 1965 a inclus prevederi pentru protejarea înregistrării alegătorilor și a accesului la alegeri, cu aplicare și supraveghere federală acolo unde era necesar. În 1966, Curtea Supremă a decis în cazul că taxele de vot nu pot fi utilizate în niciun tip de alegeri. Acest lucru a asigurat dreptul de vot pentru majoritatea cetățenilor, iar rata de înregistrare și prezența la vot au crescut dramatic în statele din Sud.
Alte contexte Există, de asemenea, un tip de clauză bunic mult mai vechi și diferit, poate mai corect numit „principiul bunicului”, prin care un guvern anulează tranzacțiile din trecutul recent, de obicei pe cele ale unui guvern predecesor. Analogul modern ar putea fi repudierea datoriei publice, dar originalul a fost principiul lui Henric al II-lea al Angliei, păstrat în multe dintre hotărârile sale: „Să fie așa cum a fost în ziua morții bunicului meu” (Henric I al Angliei), un principiu prin care a repudiat toate concesiunile regale care fuseseră făcute în cei 19 ani precedenți sub domnia lui Ștefan de Blois.
Exemple moderne
Vezi și Perioadă de grație (Nonconforming use) Clauză de caducitate (Sunset clause)
Note
Categorie:Drept Categorie:Istoria politică a Statelor Unite ale Americii