Ioan Bran de Lemény

Ioan Bran de Lemény și Kozla (; ) a fost avocat, revoluționar și primul funcționar public român din Transilvania. A fost unul dintre organizatorii Legiunilor Române și căpitan al comitatului Făgăraș în perioada „regimului liberal” (1861–1865).

Biografie Ioan Bran s-a născut în Transilvania aflată sub stăpânire austriacă, în orașul Zărnești, astăzi în județul Brașov. A fost fiul lui Ioan Bran și al Bucurii Bran (născută Aldulea). Era cel mai mic copil și singurul băiat dintr-o familie cu patru copii. A primit numele tatălui său, notar, și al bunicului, preot în Zărnești. Prin decretul nr. 25.766 din 19 noiembrie 1859, Ioan Bran a primit autorizarea de a purta titlurile „Lemény” și „Kozla”, fiind ridicat la rangul nobilimii maghiare. La vârsta de patru ani și-a pierdut tatăl, decedat la 41 de ani.

Și-a început studiile în localitatea natală și le-a continuat la nivel secundar în Blaj și Sibiu. În 1830, mama sa a dorit să-l trimită la Cluj pentru a urma cursurile filosofice la liceul romano-catolic, însă nu a reușit să obțină sprijinul social necesar pentru a-i asigura hrană și cazare gratuite. Fiind hotărât să studieze, Ioan Bran a solicitat ajutorul rudelor sale, dintre care unele erau înstărite, reușind astfel să urmeze studiile de drept la Cluj-Napoca. Ulterior, și-a efectuat practica de avocat la Curtea de Apel din Târgu Mureș.

După obținerea atestatului de avocat în 1837, și-a deschis cabinetul la Brașov, fiind considerat „primul avocat român”.

Activitatea revoluționară La 13 aprilie 1848, o delegație condusă de Ioan Bran s-a prezentat la ședința Magistratului din Brașov, unde acesta a rostit un discurs amplu în limba română, solicitând organizarea de noi alegeri și ca jumătate dintre locurile din consiliu să fie ocupate de români. A făcut parte și dintr-o delegație de 32 de lideri români din Țara Bârsei, care au participat la Adunarea Națională de la Blaj (15–17 mai 1848), unde au fost formulate revendicările naționale, politice, religioase și sociale. Delegația a cerut egalitate de drepturi pentru români în raport cu celelalte națiuni din Transilvania, independența națiunii române și a protestat împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria. În iulie 1848, Ioan Bran a devenit epitrop al Bisericii Sfântul Nicolae din Brașov și s-a implicat activ în mișcările revoluționare, afirmându-se ca un lider local important.

Datorită capacităților sale intelectuale și patriotismului, a fost ales în adunarea națională ca secretar, alături de alți nouă români. La 20 octombrie 1848, a semnat, împreună cu August Treboniu Laurian, Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu, Nicolae Bălășescu și Florian Micăș, manifestul adresat românilor. A fost ales, de asemenea, membru al delegației române trimise la Viena pentru a prezenta împăratului Austriei revendicările românilor din Transilvania. După 1849, și-a continuat activitatea în sprijinul drepturilor naționale ale românilor din Transilvania.

În 1860, a devenit căpitan suprem al comitatului Făgăraș, având un rol decisiv în introducerea limbii române ca limbă oficială în administrație.

Ioan Bran a fost, de asemenea, membru al unui grup de interese al cărui scop era de a acționa ca intermediar între populația obișnuită și principalele instituții, fie acestea ecleziastice, politice (Partidul Național Român), financiare (banca Albina) sau culturale (asociația culturală „ASTRA”).

Viața personală și cariera miniatura|Mormântul lui Ioan Bran în cimitirul Bisericii Brașovechi. La 4 septembrie 1838, la vârsta de 27 de ani, Ioan s-a căsătorit cu Maria Oprea Circa, fiica unui negustor, pe care o cunoscuse în timpul numeroaselor sale procese la Curtea de Apel din Cluj, unde a susținut litigii cu sașii transilvăneni. Maria avea 16 ani și fusese educată la o mănăstire din Sibiu. Cuplul a avut 10 copii, dintre care 7 băieți și 3 fete.

Soția sa a avut un spirit civic și a fondat, în decembrie 1850, o Asociație a Femeilor pentru strângerea de fonduri destinate sprijinirii Asociației Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA), înființată de Andrei Șaguna.

La scurt timp după numirea sa ca prefect, a fost desemnat membru al Comitetului Național Român, în cadrul Comisiei de Apărare pentru organizarea românilor transilvăneni din punct de vedere militar. Persoana care l-a sprijinit în conducerea districtului a fost viceprefectul Constantin Săcărean.

Între 1851 și 1864, Ioan a activat ca judecător în cadrul guvernului civil și militar al Transilvaniei. După această perioadă, a fost numit consilier la Curtea de Apel din Sibiu, iar prin decretul nr. 25.766 din 19 noiembrie 1859, Ioan Bran a primit autorizarea de a purta titlurile „Lemény” și „Kozla”, fiind ridicat la rangul nobilimii maghiare, acordate de Magistratul din Brașov.

În 1857, a devenit și consilier la Curtea de Casație și Justiție din Sibiu, împreună cu Vasile Ladislau Pop, fiind singurii români în această funcție.

În 1866, autoritățile din Cluj l-au destituit pe Ioan din funcția de prefect al comitatului Făgăraș, pentru că a refuzat reintroducerea limbii maghiare în administrație. A fost pensionat anticipat, pentru a nu mai putea acționa în favoarea românilor în contextul instaurării dualismului austro-ungar din 1867.

S-a retras la Brașov, unde a continuat să urmărească viața națională și culturală, intervenind ori de câte ori i se solicita sprijinul, fiind totodată asesor și apărător matrimonial al Consistoriului Mitropolitan din Sibiu. A murit la Brașov în 1899, la vârsta de 88 de ani, fiind înmormântat în mormântul familiei, alături de soția sa Maria, decedată în 1880.

Note

Categorie:Participanți la Revoluțiile de la 1848 Categorie:Revoluționari români Categorie:Oameni din Zărnești Categorie:Nașteri în 1811 Categorie:Decese în 1899 Categorie:Avocați români Categorie:Prefecți români