Zdeněk Nejedlý () a fost un muzicolog, istoric, critic muzical, autor și politician ceh, ale cărui idei au avut impact semnificativ asupra vieții culturale în ceea ce numi astăzi Republica Cehă pentru o bună perioadă de timp din secolului al XX-lea. Deși activitatea sa a început în 1901 doar prin a face recenzii la opere în ziarele din Praga, în perioada interbelică statutul său a crescut, ghidat în principal de opiniile politice socialiste și mai târziu comuniste. Această combinație, formată din alăturarea ideilor politice de stânga și o mare influență în sfera culturală l-au transformat într-o figură centrală în primii ani ai Republicii Socialiste Cehoslovace după 1948, obținând primul mandat ca ministru al Culturii și Educației. În această funcție, a fost responsabil pentru crearea unei programe de învățământ pentru întregul stat și a fost asociat cu fenomenul de expulzarea a profesorilor din universități la începutul anilor 1950.

Biografie

Formarea profesională și carieră miniatura|Zdeněk Nejedlý în februarie 1948 Fiul compozitorului și pedagogului din Boemia de Est, Roman Nejedlý (1844–1920), Zdeněk Nejedlý s-a născut în Litomyšl, locul în care s-a născut compozitorului Bedřich Smetana, așa-numitul „părinte al muzicii cehe” și o importantă figură în mișcarea Renașterii Naționale Cehe din secolul al XIX-lea din Cehia. El și-a început studiul în muzică cu Josef Šťastný la Gimnaziul din Litomyšl (1888–1896), totodată a învățat și despre istoria Cehiei. În 1896 s-a mutat în Praga, unde și-a început studiile la Universitatea Charles, unde a participat la cursuri de istorie pozitivistă cu și de estetică muzicală cu Otakar Hostinský, finalizându-și studiile doctorale în cele din urmă în 1900. Hostinský, un mare promotor al muzicii lui Smetana, i-a sugerat lui Nejedlý să studieze compoziția și teoria muzicală cu unul dintre colegii săi, Zdeněk Fibich, împărțind similitudini în idei. Personalitatea și gusturile lui Fibich au avut un efect profund asupra tânărului său student. Deși primele sale publicații au fost dedicate istoriei cehe, după moartea lui Fibich, în 1900, Nejedlý și-a reorientat atenția asupra muzicii, dedicând-se muzicologiei. A scris o monografie intitulată Zdenko Fibich. Fondatorul melodramei scenice în 1901, fiind o primă încercare de a obține o mai mare recunoaștere pentru mentorul său. Putem deduce că aceste eforturi au fost îndreptate împotriva establishmentului muzical din Praga (care, în opinia sa, i-a victimizat pe Smetana, Fibich și Hostinský) deoarece prin prima sa incursiune în critica muzicală din același an, a atacat direct opera Rusalka de Antonín Dvořák, la scurt timp după premiera acesteia.

Aceste diviziuni l-au influențat pe Nejedlý pe tot parcursul carierei sale, el fiind direct responsabil de perpetuarea lor. Astfel, el a menținut vii aceste conflicte pentru viitor, mult după ce ele nu mai erau de actualitate în societatea muzicală din Cehia. Prin lucrarea Istoria muzicii cehe (1903), a conturat clar un conflict deschis între studenții Conservatorului lui Dvořák și așa-zișii moștenitori ai lui Smetana. Aceștia din urmă, compozitorii Josef Bohuslav Foerster, și Otakar Zich, erau prieteni apropiați ai lui Nejedlý și se aflau în opoziție cu elitele muzicale din Praga. În următorii zece ani, a publicat un volum impresionant de lucrări muzicologice. Printre acestea se numără monografii despre cântecul prehusit (1904, 1907 și 1913), despre operele lui Smetana din 1908, Opera modernă cehă de la Smetana (1911, excluzându-l în mod evident pe Dvořák), Hostinský (1907 și 1910) și Gustav Mahler (1913). În 1908 a început să predea muzicologie la Universitatea Carolină, reușind să adune în jurul său un grup de tineri colaboratori devotați, printre care se numărau Zich și Vladimír Helfert.

Polemici și anii interbelici Atitudinea profund ostilă a lui Nejedlý față de Conservator, reflectată în cronicile sale din ziarele pragheze, a dus la o excludere fulgerătoare a sa și a discipolilor săi din presa vremii. Pentru a nu-și pierde vocea publică, aceștia au înființat o revistă independentă, Smetana, care a funcționat neîntrerupt între 1910 și 1927. Această nouă platformă a devenit cartierul general de unde Nejedlý a orchestrat „Afacerea Dvořák” (1911–1914), o campanie asiduă de distrugere a reputației ilustrului compozitor. Criticul nu s-a oprit aici, ci a declanșat o adevărată vendetă personală împotriva oricărui muzician care i se opunea, pedepsindu-i în mod special pe cei 31 de artiști care au semnat o petiție de protest în 1912. Începând cu în 1913, Nejedlý a căutat să pună capăt carierelor compozitorilor care nu se conformau concepțiilor sale pro-Smetana despre tradiția modernă și responsabilitatea socială: alte ținte notabile l-au inclus pe Josef Suk. Între timp, aceste tactici i-au bântuit din nou pe protejații lui Nejedlý, în special pe Ostrčil în calitate de director al Teatrului Național din Praga și pe Zich în calitate de compozitor de operă modernist.

Odată cu intrarea în legalitate a Partidului Comunist Cehoslovac în 1921, Nejedlý a devenit unul dintre primii și cei mai devotați susținători ai acestuia. Cu excepția revistei sale Smetana, s-a îndepărtat de alte publicațiile, concentrându-se pe cotidianul comunist Rudé právo, unde l-a susținut pe noul secretar general ales Klement Gottwald și aripa sa din Partidul Comunist, și pe propria sa revistă politică, Var („Fierberea”, 1921–1930). În acestea, a criticat Republica Cehoslovacă interbelică, pe președintele acesteia, Tomáš Garrigue Masaryk, și pe diverși alți lideri; ultimul număr al revistei Var a fost dedicat unei apărări detaliate a operei Wozzeck de Alban Berg, pe care Ostrčil o produsese în 1926. Cu toate acestea, la momentul respectiv, elita criticii din Praga era formată din numeroșii săi studenți la muzicologie, care îi perpetuau munca și viziunea. După încheierea Var, principalele sale implicări în muzică au inclus o scurtă polemică cu și monografii despre Ostrčil (1935, pentru a comemora moartea prietenului său), Teatrul Național (1936) și muzica sovietică (1937). În 1932 a devenit președintele unei alte asociații independente de stânga, Frontul de Stânga, iar din 1935 a fost președintele Asociației Internaționale a Istoricilor Marxiști (din anul următor, asociația a fost numită Academia Socialistă).

Activitatea comunistă Odată cu ocupația nazistă a Țărilor Cehe, familia Nejedlý s-a refugiat în Uniunea Sovietică. Acolo, se presupune că Zdeněk a sprijinit de la distanță rezistența cehă, devenind oficial membru al Partidului Comunist în 1939. Între timp, fiul său, Vít Nejedlý (1912–1945), a cărui activitate la Praga se bazează pe propaganda agitprop comunistă și coruri muncitorești, s-a alăturat unei brigăzi cehe din cadrul Armatei Roșii, încercând să recreeze fanfara acesteia. După încheierea războiului și moartea tragică a lui Vít (răpus de tifos în ianuarie 1945, după Bătălia de la Dukla), Zdeněk Nejedlý a revenit la Praga pentru a se implica în guvernul postbelic. În timpul celei de-a Treia Republică a lui Edvard Beneš, a condus inițial Ministerul Educației, Artelor și Științelor, fiind transferat ulterior la Securitatea Socială până în 1946. Odată cu lovitura de stat comunistă din februarie 1948, și-a reluat portofoliul de la Cultură și Educație, beneficiind de o influență mult mai mare, funcție pe care a deținut-o până în anul 1953.

miniatura|Zdeněk Nejedlý în 1905. Această perioadă hotărâtoare a coincis cu implementarea unui curriculum național la toate nivelurile de învățământ, context în care perspectiva sa revizionistă asupra istoriei cehe a dobândit putere de lege. Consecința directă a fost deprecierea realizărilor democrației apuse, pe care a catalogat-o drept o sumă de influențe burgheze cu efecte distructive asupra societății.

miniatura|Nejedlý și soția sa în 1945 Aceasta a fost, totodată, ocazia perfectă pentru Nejedlý de a-și impune pasiunea pentru Smetana și pentru „linia sa descendentă”, transformând-o practic în politică de stat. Pentru a-și atinge scopul, a început o nouă serie de publicații retrospective, editând lucrări precum Istoria smetanismului meu, Despre cultura cehă și, în special, Comuniștii – moștenitori ai marii tradiții progresiste a națiunii cehe. Aceste lucrări și în special ideologia lor au fost păstrate, într-o formă sau alta, în Republica Socialistă Cehoslovacă până la căderea comunismului („Revoluția de Catifea”) în 1989. Ca atare, numele lui Nejedlý a fost asociat cu hegemonia totalitară de cel puțin două generații de studenți, mulți dintre ei neavând nicio legătură cu muzicologia sa.

Procesele-spectacol și Josef Hutter La scurt timp după instaurarea dictaturii, regimul comunist a declanșat o serie de epurări brutale, vizând atât propriii membri, cât și opozanții. O campanie de teroare al cărei apogeu l-au reprezentat arestarea și execuția lui Rudolf Slánský și Milada Horáková. Pentru Nejedlý, aceast climat represiv a fost ocazia perfectă de a-și regla vechile conturi în cercurile academice și muzicale. Tensiunile datau de la mijlocul anilor 1930, când atacurile sale la adresa unor artiști precum Leoš Janáček îi îndepărtaseră mulți discipoli. Printre aceștia se numără Vladimír Helfert și Josef Hutter, care publicase despre Ostrčil și Zich. Când Helfert a publicat o monografie de referință, Muzica modernă cehă: un studiu al creativității muzicale cehe (1936), care includea un atac usturător asupra prejudecăților ideologice din critica muzicală, Nejedlý se aștepta ca adepții săi rămași să-l respingă pe Helfert și să condamne publicația. Hutter și-a declarat public susținerea pentru Helfert. Sub ocupația nazistă, amândoi au ajuns în spatele gratiilor: Helfert din cauza implicării în rezistența comunistă (fiind supus unor torturi cumplite care i-au adus moartea în mai 1945), iar Hutter pentru activități prodemocratice. La finalul războiului, Hutter și-a reluat activitatea la Universitatea Carolină. Totuși, în 1950 a fost înlăturat din instituție și arestat sub pretexte false. Deși a primit o sentință aspră de 39 de ani de detenție, a ispășit doar șase, fiind eliberat grație unei amnistii. Cu o stare de sănătate grav deteriorată, Hutter s-a stins din viață în 1959, precedându-l cu trei ani pe fostul său profesor.

Zdeněk Nejedlý a decedat pe 9 martie 1962 și a fost înhumat în cimitirul Vyšehrad din incinta castelului Vyšehrad din Praga, un loc de veci onorific rezervat eroilor naționali și marilor figuri ale culturii cehe. În mod simbolic, el se odihnește alături de fiul său, Vít, și în imediata vecinătate a compozitorilor Ostrčil și Smetana.

Note

Lectură suplimentară Červinka, František. Zdeněk Nejedlý [Cz.]. Praga: Melantrich, 1969. Křesťan, Jiří. „‘Poslední husita’ odchází: Zdeněk Nejedlý v osidlech kulturní politiky KSČ po roce 1945” [„‘Ultimul husit’ pleacă: Zdeněk Nejedlý în capcanele politicii culturale a Partidului Comunist Cehoslovac după 1945/1945”] (2005): 9-44. Křesťan, Jiří. „Srdce Václava Talicha se ztratilo: k problému národní očisty” [„Václav Talich și-a pierdut inima: despre epurarea națiunii”]. Soudobé dějiny xvi/1, 2-3 (2009): 69-111; 243–275. Svatos, Thomas D. „A Clash over Julietta: the Martinů/Nejedlý Political Conflict and Twentieth-Century Ceh Critical Culture”. ex tempore xiv/2, Primăvara/Vara (2009): 1-41.

Categorie:Nașteri în 1878 Categorie:Decese în 1962 Categorie:Critici muzicali cehi Categorie:Istorici cehi Categorie:Jurnaliști cehi Categorie:Muzicologi cehi Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Ruse de Științe Categorie:Înmormântări în Cimitirul Vyšehrad