În fizică, teoria Hamiltoniană a câmpurilor gauge pe rețea este o abordare de calcul în teoria gauge și un caz special al în care spațiul este discretizat, dar timpul rămâne continuu. Hamiltonianul este apoi reformulat ca o funcție de gradele de libertate definite pe o rețea d-dimensională.
Urmând abordarea lui Wilson, componentele spațiale ale sunt înlocuite cu de-a lungul laturilor rețelei, în timp ce componenta temporală este asociată cu nodurile (vârfurile). Cu toate acestea, se utilizează adesea o , prin fixarea potențialului electric la zero. Valorile proprii ale operatorilor liniilor Wilson U(e) (unde e este latura orientată în cauză) aparțin grupului Lie G. Se presupune că G este un , în caz contrar apărând numeroase dificultăți tehnice. Operatorul conjugat al lui U(e) este câmpul electric E(e), ale cărui valori proprii aparțin . Hamiltonianul primește contribuții provenite din plachete (contribuția magnetică) și contribuții provenite din laturi (contribuția electrică).
Teoria Hamiltoniană a câmpurilor gauge pe rețea este exact duală cu o teorie a . Aceasta implică utilizarea . În baza rețelei de spin, stările rețelei de spin sunt stări proprii ale operatorului .
Note
Bibliografie
Categorie:Mecanică statistică Categorie:Fizică teoretică