Petre Gheorghe Grant (cunoscut și sub numele de Pierre Grant; ) a fost un jucător român de hochei pe gheață, inginer și artist.

Biografie S-a născut la București, fiind fiul pictorului Nicolae Grant. Bunicul său a fost consulul britanic la București, Effingham Grant.

Fratele său mai mare, Șerban Grant, a fost, de asemenea, jucător de hochei pe gheață.

A studiat în Elveția, la Lausanne, unde a învățat să joace hochei pe gheață la începutul anilor 1920, și la Paris, unde a absolvit în 1925 o școală de inginerie electrică.

Întors în România, și-a continuat cariera de jucător de hochei, evoluând pentru Tenis Club Român București începând cu sezonul 1926–1927, iar ulterior a activat timp de două sezoane la HC Bragadiru, unde și-a încheiat cariera sportivă în 1937. A jucat în principal pe postul de extremă dreapta, dar și ca fundaș.

După retragere, s-a afirmat în domeniul artelor grafice, devenind unul dintre artiștii grafici români ai secolului al XX-lea. A realizat afișe și lucrări de grafică expuse la Expoziția Internațională de la Paris din 1937 și la New York în 1939.

Ulterior, a desfășurat activitate publicistică și didactică, publicând articole, lucrări și studii de specialitate în domeniul graficii și artei.

A realizat designul Medaliei comemorative „Cruciada împotriva comunismului”.

Viața personală S-a căsătorit în noiembrie 1925 cu Suzana Negruzzi, fiica lui Mihai Negruzzi.Narcis Dorin Ion, „O viață între două lumi. Convorbiri cu Petre Rosetti-Bălănescu”, în Cercetări istorice, nr. XL, 2021, Palatul Culturii Iași / Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

Note

Categorie:Nașteri în 1904 Categorie:Nașteri pe 25 iulie Categorie:Decese în 1990 Categorie:Decese pe 10 aprilie Categorie:Jucători români de hochei pe gheață Categorie:Artiști români