Ioan „John” Balaban () a fost un criminal în serie născut în România care a mărturisit uciderea a cinci persoane în Franța și Australia. Balaban s-a mutat în Australia în 1951 și s-a stabilit în Adelaide, Australia de Sud, unde a comis patru omoruri, inclusiv pe cele ale soției sale, fiului și mamei acesteia. A fost executat pentru crimele sale la în august 1953.
Biografie Viața timpurie Ioan Balaban s-a născut în aprilie 1924 la Nădab, județul Arad, în vestul României.Inward passenger manifests, Western Australian outports from 1897-1963; Series Number: K 269; Reel Number: 114; per Ancestry.com. Potrivit declarației ulterioare neprestate sub jurământ a lui Balaban, părinții săi s-au despărțit din cauza cruzimii tatălui său; tatăl său „obișnuia să bea excesiv” și a murit prin sinucidere prin spânzurare.Balaban Tells of Murders, News (Adelaide), 24 iulie 1953, pagina 36.
În 1944, Balaban a început să citească cărți de filozofie și „a ajuns la concluzia că nu există Dumnezeu”. În ciuda ateismului său, Balaban a susținut că Dumnezeu i s-a arătat o dată și i-a spus să „facă orice îi dictează conștiința și va fi fericit”. În mai 1946, „după o ceartă cu niște comuniști”, a fost internat într-un spital de boli mintale la Cluj timp de trei săptămâni.Adelaide Police, The Advertiser (Adelaide), 8 mai 1953, pagina 16. În această perioadă a vieții sale, Balaban a obținut o diplomă în fizică și metalurgie. S-a înrolat în armata română timp de nouă luni, dar „a evadat în Franța” în octombrie 1947, în perioada în care sovieticii își consolidau ocupația asupra României.
Omorul din Paris În noaptea de 22 februarie 1948 (sau în primele ore ale dimineții următoare), Balaban a ucis-o pe o femeie poloneză de 32 de ani, Riva Kwas, în ei din cartierul Auteuil din Paris, lângă Porte de Saint-Cloud. Kwas lucra la Paris ca chimistă, iar cadavrul ei a fost descoperit la cinci zile după omor.L’homme qui vit le dernier la Polonaise assassinée est interrogé, France-soir (Paris), 10 martie 1948, pagina 1.Paris Spotted Our Murderer, Sunday Times (Perth), 7 noiembrie 1954, pagina 13. Potrivit mărturisirii sale ulterioare, Balaban era „într-o furie” deoarece femeia nu voia să întrețină relații sexuale și a sugrumat-o. El a declarat: „Nu am avut nicio intenție să o ucid, dar am avut sentimentul că trebuie să o fac”. Imediat după omor, Balaban și-a schimbat locuința și apoi a părăsit Franța.
Omorul Rivei Kwas a rămas nerezolvat până când Balaban a fost reținut și acuzat pentru omorurile comise în Australia. În aprilie 1953, poliția din Adelaide l-a informat pe , comisarul-șef al Poliției Victoriene și raportorul australian pentru Interpol, că deținutul a mărturisit uciderea unei femei pe nume Riva Kwas la Paris în 1948. Interpol a transmis această informație către și Prefectura Parisului, care au confirmat detaliile crimei. În august 1953, Balaban a făcut o mărturisire scrisă a omorului în celula sa de condamnat de la Închisoarea Adelaide. Ca parte a mărturisirii sale, el a răspuns la întrebări trimise de autoritățile franceze, amintindu-și nume de străzi și numere de case legate de omor.Balaban gives details of French crime, News (Adelaide), 21 august 1953, pagina 28.
Imigrarea în Australia Balaban a sosit în Australia în ianuarie 1951 la bordul navei Hellenic Prince, parte a extinsului val de . Ocupația lui Balaban pe documentul de imigrare era listată ca „chimist”. Nava transporta 954 de pasageri, reprezentând 18 naționalități din „toate părțile Europei”. Majoritatea imigranților erau „persoane deplasate”. Un grup venea din Paris, unde trăiseră în privat „și nu erau obișnuiți cu viața de tabără”; se așteptaseră să călătorească în Australia „în condiții de primă clasă”, dar „iluziile lor au fost spulberate rapid când au întâlnit viața comună de pe nava persoanelor deplasate”.Nine Migrants Blacklisted, Western Mail (Perth), 11 ianuarie 1951, pagina 12. În timpul călătoriei spre Australia, Balaban „a avut o ceartă cu un oficial al imigrației” și a fost închis în celulele navei. Pasagerii de pe Hellenic Prince urmau să debarce la Fremantle, dar au primit instrucțiuni în timpul călătoriei să continue spre Melbourne.D.P.'s "Blacklisted", Kalgoorlie Miner, 6 ianuarie 1951, pagina 5.
La începutul lunii noiembrie 1951, John Balaban locuia în Adelaide, Australia de Sud. În acea lună, o scrisoare de la Balaban a fost publicată în ziarul din Adelaide Advertiser, pledând ca Departamentul Imigrației să utilizeze discuri de fonograf pentru predarea limbii engleze noilor australieni. Adresa lui Balaban era dată ca din Adelaide.Letters to the Editor: Learning English, The Advertiser (Adelaide), 29 noiembrie 1951, pagina 4; o scrisoare identică a fost publicată anterior în News din Adelaide, 5 noiembrie 1951, pagina 11.
În timpul șederii sale în Australia, Balaban a lucrat la cules de struguri, sudură cu oxigen și muncă necalificată. Chiar dacă rapoartele din presă susțineau că era chimist industrial sau metalurgist, nu a reușit să găsească de lucru în acest domeniu în Australia.Balaban, acquitted, to write book, News (Adelaide), 13 ianuarie 1953, pagina 20.
Balaban a cunoscut o femeie divorțată pe nume Thelma Cadd, care era proprietara unui cafenea numit „Sunshine Snack Shop” pe .Remand on 2 murder charges, News (Adelaide), 24 aprilie 1953, pagina 1. Ea locuia deasupra cafenelei cu fiul ei de șase ani, Phillip. Mama Thelmei, Susan Ackland, în vârstă de 65 de ani, stătea adesea la adresa de pe Gouger Street, deși reședința ei obișnuită era înregistrată pe Churchill Street din suburbia .Man On Murder Count: Two women killed in cafe attack, Courier-Mail (Brisbane), 13 aprilie 1953, pagina 1. John Balaban și Thelma Cadd (născută Ackland) s-au căsătorit la 27 septembrie 1952 în , din suburbia din Adelaide.Marriages: Balaban – Cadd, Chronicle (Adelaide), 30 octombrie 1952, pagina 34.
Totuși, căsnicia a fost scurtă și tulbure; până în decembrie 1952 cuplul se despărțise, iar Balaban locuia într-o cameră pe Gover Street, North Adelaide.Charged With Murder, News (Adelaide), 9 decembrie 1952, pagina 1.Torrensville Murder Case, The Advertiser (Adelaide), 13 ianuarie 1953, pagina 7. Balaban a dat ulterior vina pentru separarea de soția sa în mare măsură pe soacra sa; într-o declarație către poliție după ce și-a ucis soția și soacra, Balaban a susținut că Susan Ackland „se amesteca mereu”, adăugând „ea a făcut probleme pentru soția mea și primul ei soț, și ar face același lucru cu mine și soția mea”.Balaban Told of Fight on Torrens Bank, News (Adelaide), 7 mai 1953, pagina 10.
Omorul Zorei Kusic În seara devreme de 5 decembrie 1952, cadavrul mutilat al Zorei Kusic, o migrantă iugoslavă de 29 de ani, a fost descoperit în baraca ei de tablă din spatele unei pensiuni pe North Parade, în suburbia vest-adelaideană . Femeia moartă a fost găsită de un prieten, un migrant bulgar, unul dintre cei zece noi australieni care locuiau în pensiunea de pe North Parade. Kusic a fost găsită întinsă pe pat cu gâtul și partea laterală tăiate și corpul mutilat de lovituri de cuțit. Un briceag a fost găsit într-o farfurie cu apă însângerată lângă pat.Woman Found Murdered at Torrensville, Chronicle (Adelaide), 11 decembrie 1952, pagina 3.Murder Confession Alleged, Barrier Miner (Broken Hill), 4 mai 1953, pagina 1.
A doua zi după moartea Zorei Kusic, polițiștii au vizitat camera lui Balaban de pe Gover Street și l-au interogat. Copii ale ziarelor care conțineau relatări ale omorului au fost găsite pe patul său. Lui Balaban i s-a arătat o fotografie a lui Kusic și a negat inițial că ar fi cunoscut-o. A fost dus la Biroul Detectivilor unde și-a repetat negările. Apoi i s-a permis să se întoarcă acasă, dar două zile mai târziu, după ce detectivii au făcut alte anchete, Balaban a fost arestat. Confruntat cu mărturiile altor martori, Balaban a recunoscut acum că a întâlnit-o pe Kusic la un hotel din oraș în timp ce bea acolo cu un alt bărbat român. După plecarea însoțitorului său, Balaban a susținut că el și Kusic au părăsit hotelul și au mers cu un taxi la un alt hotel din Torrensville, dar a negat că ar fi mers cu Kusic în camera ei. Câteva zile mai târziu, Balaban a fost arestat și acuzat pentru crimă; a fost trimis în custodie pentru două săptămâni în timp ce poliția obținea declarații pentru a susține cazul. Remandul lui Balaban a fost prelungit ulterior.SA murder case remand, News (Adelaide), 23 decembrie 1952, pagina 1.
La începutul lunii ianuarie 1953, o audiere a cazului împotriva lui Ioan Balaban pentru acuzația de ucidere a Zorei Kusic a avut loc timp de cinci zile în fața magistratului de poliție L. E. Clarke. După prezentarea tuturor probelor, magistratul de poliție a decis că, deși cazul stabilise „cea mai gravă suspiciune” împotriva inculpatului, era insuficient pentru a prezenta un caz de vinovăție pentru acuzația de omor; în opinia magistratului „niciun juriu nu ar fi probabil să condamne pe baza probelor”. La încheierea audierii din 12 ianuarie 1953, inculpatul a fost eliberat. Balaban „a plâns când a părăsit boxa”.
A doua zi după eliberarea sa de către instanță, Balaban a fost intervievat de reporteri. Articolul publicat ulterior în News din Adelaide îl descria pe Balaban ca „un bărbat frumos de 29 de ani” care era „palid și marcat după calvarul său de cinci zile în instanță” și afirma incorect că fusese . Balaban le-a spus reporterilor, „în engleza sa ciudată, liniștită și fragmentată”, că se simte „renăscut” și vrea „doar să facă plimbări lungi pe străzile orașului și să studieze oamenii”. El a spus „că atunci când va câștiga suficienți bani pentru a cumpăra o mașină de scris, va scrie un roman despre «suferințele și bucuriile» vieții sale”.
La o lună mai târziu, după arestarea sa pentru uciderea soției și a soacrei sale, Balaban a mărturisit omorul Zorei Kusic. El a recunoscut că a întâlnit-o pe 5 decembrie 1952 la Hotelul Royal Admiral de pe , înainte de a angaja un taxi și de a merge cu ea în camera ei din spatele pensiunii din Torrensville. Au băut bere împreună, iar Balaban a susținut că Kusic a cerut cinci lire în schimbul sexului. Declarând că „era foarte împotriva prostituatelor”, Balaban a adăugat: „felul în care m-a cerut m-a făcut să o refuz și ulterior să o ucid”. A găsit un briceag în cameră cu care a ucis-o și a mutilat-o, spălându-și apoi mâinile într-o farfurie cu apă în care a lăsat cuțitul. După comiterea omorului, Balaban s-a dus la Hotelul Southern Cross de pe King William Street.
Omorurile de la cafeneaua Sunshine
Balaban a susținut „că s-a întors la soția sa” la 23 februarie 1953, adăugând că „ea a început să se plângă din nou”. Pe 11 aprilie, a plecat din nou „și a băut ceva”.5 Murders: Court Hears Story, Barrier Miner (Broken Hill), 24 iulie 1953, pagina 1. După propria sa relatare, Balaban a pornit apoi într-o beție violentă de-a lungul malurilor . Într-un bloc sanitar de pe malul râului s-a bătut cu o femeie tânără. A găsit o bară de fier lângă Podul Universității și a lovit un bărbat care dormea pe pământ în spatele . Lângă Podul Victoria, Balaban a întâlnit un bărbat aborigen și „o femeie albă”. A băut cu cuplul, dar apoi l-a lovit pe bărbat cu bara de fier. Lângă terenurile de tenis Torrens a fost urmărit de un alt bărbat, dar Balaban l-a lovit cu bara. În instanță, Balaban a explicat ulterior: „Nu știu de ce l-am lovit, dar nu-l aprobam, așa cum nu aprob oamenii care stau întinși pe malurile Torrens-ului și fac dragoste”.