Carol Novak () a fost un inginer de origine cehă și antreprenor care a activat în Brezoi, județul Vâlcea, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Stabilit la Brezoi în 1864, a avut un rol important în dezvoltarea industriei forestiere din zona Văii Lotrului, fiind caracterizat drept „primul mare antreprenor străin din nordul județului Vâlcea”.

Biografie Carol Novak, menționat uneori Novac, sau Novach, s-a stabilit la Brezoi în anul 1864, atras de posibilitățile de exploatare forestieră ale Văii Lotrului. Informațiile despre viața sa personală sunt reduse, însă sursele îl prezintă ca inginer ceh și antreprenor implicat în dezvoltarea economică a zonei.

Activitatea de antreprenor Activitatea lui Novak este prezentată de surse ca un moment important în dezvoltarea industriei forestiere din Brezoi.

În lucrări de infrastructură și comunicații

În 1865, Novak a câștigat licitația pentru reconstrucția drumului dintre Cozia și Șipoate, în zona Cârligului Mare. În aceeași perioadă, a arendat apele minerale din Călimănești-Căciulata, activitate care i-a adus venituri importante.

Carol Novak s-a ocupat de lucrări de regularizare a Lotrului începând cu anul 1865. În zona Brezoiului, el a deviat apa spre Delușel pentru săparea unor canale destinate buștenilor și pentru amenajarea unor lacuri folosite la formarea plutelor. Un comentariu publicat de Sergiu Purece, de la Filiala Arhivelor Statului din Râmnicu Vâlcea, menționează un document potrivit căruia, la sfârșitul anului 1868, prefectura județului l-a angajat pe inginerul Carol Novak, din Brezoi, pentru construirea vaselor necesare lucrărilor de dragaj și canalizare a râului.

În aprilie 1867, Principele Carol a vizitat fierăstraiele de pe Lotru, iar Novak i-a adresat un memoriu în limba germană prin care solicita dreptul de a transporta pe Olt sarea de la Ocnele Mari. Contractul cu Ministerul Finanțelor pentru transportul sării a fost semnat la 4 iunie 1868. După obținerea acestui drept, Novak a construit bărci mari, încărcate la Râureni, pentru transportul sării către Turnu Măgurele.

După obținerea dreptului de transport al sării, Novak a fost implicat în lucrări de curățire a Oltului, cu scopul de a-l transforma într-o cale navigabilă. În 1871, a refăcut drumul de pe Valea Oltului, pe traseul Râmnicu Vâlcea–Câineni, afectat de inundațiile din 1869–1870. În 1874, a obținut prin licitație publică lucrarea de construire a liniei de telegraf dintre Râmnicu Vâlcea și Sibiu.

În industria forestieră După 1865, Carol Novak a cumpărat joagărele lui Sima Stanovici și apoi alte joagăre care funcționau pe Lotru, la Brezoi. Novak ajunsese să dețină 14 joagăre. Constantin C. Giurescu notează că, înainte de construirea fabricii, Novak cumpărase patru joagăre și construise alte șase.

În 1873, Carol Novak a construit la Brezoi o fabrică de cherestea cu clădiri anexe și utilaje moderne de debitare a lemnului. Fabrica funcționa cu o mașină cu două juguri, fiecare jug având între 10 și 20 de pânze de fierăstrău. Sursele o prezintă ca prima fabrică propriu-zisă din Brezoi și a doua fabrică de cherestea din Vechiul Regat, după cea de la Galați.

Dezvoltarea exploatărilor forestiere a contribuit la creșterea numărului de locuri de muncă din Brezoi. În perioada Războiului de Independență, la joagărele lui Novak au fost aduși lucrători din afara zonei, inclusiv italieni și români din Transilvania. În 1877, pe Valea Lotrului existau aproximativ 1.240 de lucrători salarizați concentrați la exploatările forestiere.

În timpul Războiului de Independență În timpul Războiului de Independență, Carol Novak a furnizat material lemnos pentru construcția unor poduri peste Dunăre. În martie 1877, o comisie rusă a încheiat un contract cu Novak pentru asigurarea materialului lemnos necesar. Documentele menționează grinzi de brad destinate podurilor de la Galați și Turnu Măgurele.

La 23 mai 1877, Carol Novak a încheiat un deviz pentru 385 m³ de lemn fasonat necesar construirii podului peste Dunăre. O lună de zile mai târziu, 25.000 de scânduri și 300 de scânduri groase au fost rechiziționate de la antreprenorul ceh, iar la data de 3 iulie, ele au fost trimise prin plutire la Caracal. În urma reclamației lui Carol Novak, prefectul județului Vâlcea l-a informat pe ministrul de interne că rechiziționarea materialului de lemnărie de la reclamant pentru armata română s-a făcut în mod legal, pe motiv că el era proprietar de imobile în acel județ și arendaș. În calitate de supus austro-ungar, Novak a făcut apel la sprijinul agentului diplomatic al Austro-Ungariei la București, Zwiednieck, care s-a adresat ministrului de externe Mihail Kogălniceanu, respingând explicația prefectului și solicitând la 20 august restituirea lemnului sau rambursarea întregii sale valori.

Într-o etapă ulterioară, colonelul E. Arion și locotenent-colonelul Berindei au indicat punctul Siliștioara–Măgura pentru construirea unui alt pod peste Dunăre necesar trecerii armatei române, alegere aprobată de Statul Major român.

În timpul războiului din 1877, Carol Novak a confecționat plute trimise pe Olt, materialul lemnos fiind folosit pentru construcția podurilor de la Zimnicea și Turnu Măgurele.

Activitatea filantropică Carol Novak este menționat în legătură cu lucrări de binefacere, inclusiv consolidarea și repararea unor clădiri ale Episcopiei Râmnicului și ale Schitului Troianu. El a avut o contribuție substanțială la ridicarea bisericii din Brezoi cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

Ca urmare a succesului economic, Novak a construit lângă fabrică o vilă cu etaj, înconjurată de un parc, cunoscută sub numele de „Castelul Mare”; după mai multe reparații, clădirea a ajuns să funcționeze ca spital orășenesc.

Soția sa, Margareta Novak, în 1904 a acordat ajutor material pentru construirea unui nou local, folosit ulterior de Judecătoria din Brezoi.

Declinul După 1878, activitatea economică a lui Carol Novak a intrat în declin, pe fondul problemelor financiare și al incendiului care a afectat fabrica de cherestea. În această perioadă, producția fabricii nu mai depășea 5.000 m³ de cherestea pe an.

Moștenirea Carol Novak a murit în anul 1881. Mormântul său se află lângă biserica veche din Brezoi.

După moartea lui, activitatea economică legată de instalațiile, clădirile și pădurile folosite pentru exploatare pe Valea Lotrului a fost continuată de soția sa, apoi arendată firmei „Giovani Stagni et Comp.”. Giurescu menționează că fabrica a trecut ulterior la G. Stagni din Triest și la Iacob Guttman din Budapesta, fiind mărită de noii proprietari.

În 1901, întreprinderea a fost transformată în „Societatea anonimă pentru exploatarea de păduri Lotru”. Societatea forestieră „Carpatina” din Brezoi a fost înființată în iunie 1920 prin fuzionarea societăților forestiere „Lotru” și „Oltul” din Brezoi, împreună cu alte societăți și proprietari implicați în exploatarea pădurilor din Valea Lotrului și Valea Oltului. Societatea avea centrala și administrația la București și sediul secundar la Brezoi. Fondul arhivistic „Societatea Carpatina Brezoi” cuprinde documente din perioada 1874–1951.

Note

Categorie:Nașteri cu dată necunoscută Categorie:Decese în 1881 Categorie:Ingineri cehi Categorie:Industria lemnului din România Categorie:Brezoi