Natalia Petrivna Humeniuk (în ; ) o jurnalistă și autoare ucraineană, specializată în afaceri externe și raportarea conflictelor. Ea este cofondatoare și CEO al Public Interest Journalism Lab și cofondatoare a instituției media independente . Este autoarea mai multor cărți, printre care Vîtrîtaia sîla: Reportajî z okupovanoho Krîmu (în ) (2020).
Biografie Natalia Humeniuk s-a născut la Birobidjan în 1983. A absolvit cu o diplomă de licență Institutul de Jurnalism al Universității Naționale „Taras Șevcenko” din Kiev (2000–2004). A obținut o diplomă de master în jurnalism internațional la Universitatea din Örebro, Suedia (2005–2006).
Carieră Humeniuk a urmat cursul „Sisteme media internaționale” la Școala de Jurnalism Mohîla din Kiev. Din 2002 până în 2004, a fost redactor-șef al ziarului studențesc independent Nașa Sprava. În perioada 2002–2003, a fost jurnalist de politică externă la Novîi Kanal. Tot în 2003, a lucrat ca jurnalist de politică externă pentru 5 Kanal. Între 2003 și 2004, a fost jurnalist de politică externă pentru programul de fact-checking al ICTV. În 2004, a lucrat pentru agenția de știri ProfiTV. În perioada 2005–2007, a fost șefa departamentului internațional, corespondent special pentru canalul de televiziune K1 și autoare și gazdă a programului Odnî reportaj.
Din 2007 până la sfârșitul anului 2009, a condus departamentul internațional al canalului de televiziune INTER și a servit, de asemenea, ca corespondent special. Spre sfârșitul acestei perioade, în 2009, pentru prima dată în rândul canalelor de televiziune ucrainene, INTER a fost nominalizat la un premiu Emmy la categoria știri pentru reflectarea războiului din Osetia de Sud (reporter Ruslan Iarmoliuk). Tot în 2009, Humeniuk a efectuat un stagiu de practică la BBC World News, în cadrul emisiunii HARDtalk, precum și la publicațiile The Guardian și The Independent.
La sfârșitul anului 2009, a fost concediată de la canalul de televiziune INTER fără nicio explicație. Acest fapt a provocat un val de indignare în rândul colegilor săi, care au strâns peste 70 de semnături împotriva demiterii sale. Ulterior, unii jurnaliști au demisionat din proprie inițiativă (inclusiv Roman Vintoniv). După aceea, nu s-a mai angajat în alte instituții media și a devenit freelancer.
În perioada 2010–2011, Humeniuk a fost redactor-șef al proiectului „Nași” (INTER, studioul „07 Production”), care s-a concentrat pe cincisprezece programe de televiziune despre ucrainenii care au părăsit Ucraina din diverse motive și au avut succes în străinătate, inclusiv în Norvegia, Brazilia, Africa de Sud, India și China, printre altele. Humeniuk a participat, de asemenea, la căutarea sponsorilor pentru acest proiect.
Relatarea Primăverii Arabe După proiectul „Nași”, Natalia a început o călătorie pe cont propriu pentru a relata evenimentele din timpul Primăverii Arabe. Ca rezultat al acestei călătorii, a scris cartea Maidan Tahrir (în ).
A lucrat ca freelancer pe plan internațional, în special pentru publicații ucrainene precum Ukrainskîi tîjden, Ukrainska pravda, Esquire Ucraina, studioul 1+1, radioul Holos Stolîți, dar și pentru unele instituții media străine, cum ar fi openDemocracy (Marea Britanie), RTL (Țările de Jos) și M6 (Franța).
Activitatea la Hromadske TV În 2013, Humeniuk a fost unul dintre inițiatorii creării instituției media independente online Hromadske TV. Ea a condus proiectul „Hromadske International”, versiunea în limba engleză a canalului. În mai 2015, a fost aleasă președintă a organizației nonguvernamentale „Hromadske TV”. În februarie 2020, Natalia a demisionat de la pentru a-și exprima dezacordul față de neprelungirea contractului redactorului-șef al instituției, Anhelina Kariakina.
În timpul activității la Hromadske, s-a concentrat pe reflectarea războiului din estul Ucrainei, a ocupării Crimeei și a relațiilor internaționale. De asemenea, a fost gazda emisiunii The Sunday Show, un proiect în limba engleză care explica situația din Europa de Est pentru publicul internațional. În februarie 2020, a publicat cartea Zahublenîi ostriv. Reportajî z okupovanoho Krîmu (în ), bazată pe șase ani de călătorii în peninsula ocupată. Lucrarea a fost tradusă în limbile rusă și germană.
Lansarea Public Interest Journalism Lab În 2020, Natalia Humeniuk, alături de alți jurnaliști ucraineni și specialiști în comunicare, a fondat Public Interest Journalism Lab, un laborator experimental care promovează discuții constructive în jurul problemelor sociale complexe. Laboratorul și-a desfășurat cercetările anterioare în parteneriat cu Institutul de Cercetări Sociale din Harkov, Lviv Media Forum și programul Arena, codirijat de și .
De la invazia rusă în Ucraina din 2022, laboratorul s-a concentrat pe reflectarea evenimentelor din Ucraina pentru presa internațională și ucraineană, documentarea crimelor de război ca parte a proiectului The Reckoning Project: Ukraine Testifies și crearea unei cronici online a rezistenței ucrainene în cadrul proiectului Life in War. În cadrul The Reckoning Project, și Natalia Humeniuk au scris un articol pentru The Atlantic despre modul în care invadatorii ruși au declanșat violențe asupra locuitorilor din orașele mici.
Humeniuk a transmis din principalele zone afectate de invazia rusă: orașul Bucea, precum și din orașele și regiunile Harkov, Mîkolaiv și Herson.
Alte activități și proiecte În perioada 2020–2021, Humeniuk s-a concentrat pe cercetarea media și pe producția mai multor documentare. Sprava Honhadze iak dzerkalo epohî (în ) este un proiect documentar multimedia lansat la împlinirea a 20 de ani de la „scandalul casetelor”, izbucnit după asasinarea jurnalistului Heorhii Honhadze.
Natalia Humeniuk a fost coordonatoarea, producătoarea și redactorul-șef al proiectului documentar multimedia Nași 30 (în ), dedicat istoriei anilor 1990, prezentată chiar de către ucraineni. Acest proiect a fost realizat de echipa Public Interest Journalism Lab pentru a marca a 30-a aniversare a independenței Ucrainei. Ca urmare, au fost lansate 9 documentare, 20 de podcasturi, proiecte speciale și zeci de scurte mărturii video din acea perioadă, difuzate pe platformele . Humeniuk a fost coautoare a filmului despre întoarcerea tătarilor crimeeni din deportare.
Humeniuk este membră a Consiliului pentru Libertatea de Exprimare de pe lângă Președintele Ucrainei, precum și a Consiliului Media Independent.
Viața personală La data de 12 august 2017, s-a căsătorit la Minsk cu Peter Ruzavin, reporter pentru și fost jurnalist al canalului TV rus .
Premii și distincții 2009: Laureată a Fundației „Anatoli Moskalenko” pentru Dezvoltarea Jurnalismului pentru realizări deosebite în domeniu; 2013: Medalia de argint la concursul de reportaj artistic „Samovîdeț” (pentru reportajul „Cum sună deșertul acolo unde începe apa”, o colecție de note emoționante din Iordania, Egipt, Iran și Tunisia); 2017: Inclusă în The New Europe 100, lista anuală a celor mai străluciți cetățeni din Europa Centrală și de Est care schimbă societatea, politica sau mediul de afaceri din regiune (listă creată de jurnalul Res Publica, Google, Grupul de la Visegrád și Financial Times); 2019: Inclusă în topul celor mai influente 100 de femei din Ucraina de către revista săptămânală Focus; 2020: Cartea Zahublenîi ostriv. Reportajî z okupovanoho Krîmu (în ) a fost inclusă în lista celor mai bune cărți ale anului de către PEN Ucraina, la categoria „Eseuri de călătorie/reportaje”; de asemenea, volumul a câștigat un premiu special în cadrul Best Book Award 2020 la Book Forum Lviv; 2021: Documentarul Sprava Honhadze: 20 rokiv poșukiv pravdî (în ) — realizat de Natalia Humeniuk, Maksîm Kamenev și Anna Țîhîma — a câștigat premiul pentru „Cea mai bună publicistică” în cadrul concursului „Onoarea profesiei”; 2022: Distinsă cu Free Media Award pentru „reportajele sale de căutare a adevărului despre ororile războiului din diverse locații precum Harkov, Bucea și Mîkolaiv”; iunie 2022: În calitate de directoare a Public Interest Journalism Lab, a primit premiul NED Democracy Award.
Cărți
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1983 Categorie:Nașteri pe 24 iulie Categorie:Ucraineni în viață Categorie:Jurnaliste ucrainene Categorie:Scriitoare ucrainene