Lina Vasîlivna Kostenko (în ; ) o poetă, jurnalistă, scriitoare, editoare și fostă disidentă sovietică din Ucraina. Fondatoare și reprezentantă de frunte a mișcării poetice a Șaizeciștilor, Kostenko a fost descrisă drept unul dintre cei mai importanți poeți ai Ucrainei, fiindu-i acreditată revigorarea poeziei lirice de limbă ucraineană.

Lina Kostenko a primit numeroase distincții, inclusiv titlul de profesor onorific la Academia Kîiv-Mohîla, doctorate onorifice din partea universităților din Liov și Cernăuți, Premiul Național Șevcenko și Legiunea de Onoare.

Biografie

Lina Vasîlivna Kostenko s-a născut într-o familie de învățători la Rjîșciv. În 1936, familia ei s-a mutat de la Rjîșciv în capitala ucraineană, Kiev, unde și-a finalizat studiile secundare.

Din 1937 până în 1941, a studiat la școala nr. 100 din Kiev, situată pe insula Truhaniv, unde locuia familia sa. Școala, alături de restul satului, a fost arsă de forțele naziste în 1943. Poemul I vîrosla ia v kîiivskii Veneții (în ) este dedicat acestor evenimente.

După absolvirea liceului, a studiat la Institutul Pedagogic din Kiev, iar mai târziu la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova, pe care l-a absolvit cu distincție în 1956.

Mișcarea Șaizeciștilor Kostenko a fost una dintre primele și cele mai importante figuri ale mișcării Șaizeciștilor din anii 1950 și 1960. Poezia sa este, în mod tipic, lirică și sofisticată, dar se bazează în mare măsură și pe aforisme, colocvialisme și limbaj satiric, fiind de obicei critică la adresa autoritarismului.

Lina Kostenko a fost creditată cu revigorarea poeziei lirice în limba ucraineană și a fost numită una dintre cele mai mari poete ale Ucrainei. Ivan Koșeliveț, cercetător ucrainean din emigrație, s-a referit la scrierile ei ca fiind „fără precedent” prin abaterea lor de la realismul socialist.

La începutul anilor 1960, ea a participat la seratele literare ale Clubului Tineretului Creativ din Kiev. După absolvire, a publicat trei colecții de poezie: Prominni zemli (în ) în 1957, Vitryla (în ) în 1958 și Mandrivky sertsia (în ) în 1961. Poemele au devenit extrem de populare în rândul cititorilor ucraineni. Ea a fost criticată de criticii sovietici pentru atitudinea sa ideologică neconformistă și pentru evitarea conștientă a principiilor realismului socialist impuse de Partidul Comunist. Guvernul Uniunii Sovietice a forțat-o la tăcere, deoarece nu a fost dispusă să se supună autorităților sovietice care îi cenzurau poeziile.

Conflictul cu guvernul sovietic În 1961, ea a fost criticată pentru „apolitism”. În 1963, colecția de poezie Zorianîi intehral (în ) a fost retrasă de la tipar, în timp ce o altă colecție de poeme, Kniaja hora (în ), a fost eliminată din tipografie. În acești ani, poemele lui Kostenko au fost publicate în reviste cehoslovace și ziare poloneze. Cu toate acestea, ele ajungeau doar ocazional la publicul ucrainean, în principal prin intermediul samizdatului.

În 1965, Kostenko a semnat o scrisoare de protest împotriva arestărilor membrilor intelectualității ucrainene. Ea a fost prezentă la procesul lui Mîhailo Osadcîi și al Mîroslavei Zvarîcevska de la Liov. În timpul procesului fraților Horîn, ea le-a aruncat flori. Împreună cu Ivan Draci, a făcut apel la redacția revistei „Jovten” (acum „Dzvin”) și la scriitorii din Liov cu propunerea de a lua atitudine în apărarea celor arestați. Scriitorii nu au îndrăznit să protesteze, dar au intentat o acțiune prin care solicitau eliberarea pe cauțiune a lui Bohdan Horîn, fiind cel mai tânăr dintre cei arestați. Aceste eforturi nu au influențat procesele, deși au avut un impact asupra moralului disidenților ucraineni de la acea vreme.

În mai 1966, la Uniunea Națională a Scriitorilor din Ucraina, unde „proscrișii naționaliști” erau etichetați ca atare, o parte a tineretului a ovaționat-o pe Kostenko, care și-a susținut poziția și i-a apărat pe Ivan Svitlîcinîi, Opanas Zalîvaha, Mîhailo Kosiv și Bohdan Horîn. În 1967, Omelian Prîțak i-a nominalizat pe Kostenko și Ivan Draci pentru Premiul Nobel pentru Literatură, alături de poetul și politicianul ucrainean mai în vârstă . Începând cu anul 2025, s-a dovedit că, printre nominalizările depuse între 1901 și 1974 – făcute publice datorită perioadei de secretizare de 50 de ani – Lina Kostenko este una dintre cele doar patru persoane nominalizate aflate încă în viață.

În 1968, ea a scris scrisori în apărarea lui , ca răspuns la defăimările aduse acestuia în ziarul „Literaturna Ukraina”. După aceea, numele Linei Kostenko nu a mai fost menționat în presa sovietică timp de mulți ani. Ea a lucrat „pentru sertar”, știind că lucrările sale nu aveau să fie publicate.

În 1973, Lina Kostenko a fost inclusă pe lista neagră de către Valentîn Malanciuk, secretarul Comitetului Central pentru Ideologie al Partidului Comunist din Ucraina. Abia în 1977, după plecarea lui Malanciuk, a fost publicată colecția sa de poeme Nad berehamî vicinoi riki (în ), iar în 1979, în baza unui decret special al Prezidiului Gărzii Socialist-Revoluționare, a fost publicată una dintre cele mai importante opere ale sale, romanul istoric în versuri Marusea Ciurai (despre o cântăreață populară ucraineană din secolul al XVII-lea), care stagnase timp de 6 ani înainte de a fi recunoscut. Pentru această lucrare, i-a fost decernat Premiul Național Taras Șevcenko al RSS Ucrainene în 1987.

Kostenko a mai scris colecțiile de poezii Nepovtornist (în ) în 1980 și Sad netanulîh skulptur (în ) în 1987, precum și o colecție de poeme pentru copii intitulată Buzinovîi tsar (în ) în 1987.

Viața în Ucraina independentă În 1991, Kostenko s-a mutat în Zona de excludere de la Cernobîl, afirmând că dorește să „prindă puteri”, deși i-a avertizat pe alții să nu îi urmeze exemplul. În urma decesului soțului ei, Vasîl Țvîrkunov, în anul 2000, ea a intrat într-o perioadă de pauză în activitatea de scriere.

În 2010, a fost lansat volumul Zapîskî ukraiinskoho boseviloho (în ). Acesta a fost primul său roman și prima sa carte publicată după volumul Vîbrane (în ) din 1989. Lansarea Însemnărilor trebuia să fie urmată de un turneu de prezentare în întreaga Ucraină, însă acesta s-a încheiat brusc la Liov, se pare după ce Kostenko a fost ofensată fie de faptul că locuitorii din Liov vindeau bilete la prezentare (care trebuia să fie gratuită), fie de criticii cărora nu le-a plăcut cartea.

În 2005, a existat o tentativă a președintelui de atunci, Viktor Iușcenko, de a o decora pe Kostenko cu titlul de Erou al Ucrainei, cea mai înaltă distincție a statului. Cu toate acestea, Kostenko a refuzat premiul, declarând: „Nu port bijuterii politice”.

În contextul invaziei ruse în Ucraina din 2022, Kostenko a criticat utilizarea limbajului obscen și s-a opus public apariției acestuia în mass-media, pe panourile publicitare și pe timbrele poștale. Aceasta a fost, în principal, o reacție la sloganul „Navă rusească, du-te dracului” (în ), care a devenit foarte popular în Ucraina ca răspuns la invazie.

Kostenko a considerat că sloganul și utilizarea vulgarității de sorginte rusă reflectă negativ asupra Ucrainei și asupra frumuseții limbii ucrainene, afirmând: „probabil că nu mai există un alt lucru de acest fel [precum limba ucraineană] în întreaga lume. Limba este o privighetoare, în timp ce diavolul trăncănește”.

În cultura populară În timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, patinatorul ucrainean de viteză pe pistă scurtă a inclus pe casca sa un vers din poezia lui Kostenko, care spunea: „Acolo unde există eroism, nu există înfrângere finală”. I s-a ordonat să îl îndepărteze pe motiv că ar fi un slogan politic. Handei a contestat decizia și a susținut că este un motto personal. El a explicat: „O persoană ale cărei cuvinte le respect, pe care o urmăresc, unde nu există nicio aluzie la război. Nu este permis. Am încercat să argumentez — mi-au clarificat faptul că este mai bine să nu o fac.”

Premii și distincții Premiul Național Taras Șevcenko (1987, pentru romanul Marusea Ciurai și colecția Nepovtornist). Premiul Fundației Antonovîci (1989). Profesor onorific al Universității Naționale Academia Kîiv-Mohîla. Doctor honoris causa al universităților din Liov și Cernăuți. Asteroidul 290127 Linakostenko, descoperit la Observatorul Astronomic din Andrușivka în 2005, a fost numit în onoarea sa. Citarea oficială a numelui a fost publicată de Minor Planet Center la 2 iunie 2015 (M.P.C. 94391).

Bibliografie Lista publicațiilor (cronologic) Prominni zemli (în ) (1957) Vitryla (în ) (1958) Mandrivky sertsia (în ) (1961) Kniaja hora (în ) (1972, colecție nepublicată din cauza cenzurii sovietice) Nad berehamî vicinoi riki (în ) (1977) Marusea Ciurai (Kiev: Radianskîi pîsmennîk, 1979; reeditări 1982, 1990, 2018) Nepovtornist (în ) (1980) Sad netanulîh skulptur (în ) (1987) Buzinovîi tsar (în ) (1987) – pentru copii Vîbrane (în ) (1987) Incrustations (1994, ediție în limba italiană, distinsă cu Premiul Petrarca) Beresteciko (Kiev: Ukrainskîi pîsmennîk, 1999; reeditări 2007, 2010) Zapîskî ukraiinskoho boseviloho (în ) (2010) Rika Heraklita (în ) (2011) Madona perehrest (în ) (2011) Trîsota poezii. Vîbrane (în ) (2012)

Opere celebre Prominni zemli (în ) (1957) Vitryla (în ) (1958) Mandrivky sertsia (în ) (1961) Beresteciko (roman în versuri scris în anii 1960, publicat prima dată în 1999) Nad berehamî vicinoi riki (în ) (1977) Nepovtornist (în ) (1980) Marusea Ciurai (roman în versuri, 1979) Sad netanulîh skulptur (în ) (1987) Buzinovîi tsar (în ) (1987) Vîbrane (în ) (1989) Zapîskî ukraiinskoho boseviloho (în ) (roman, Kiev: A-ba-ba-ha-la-ma-ha, 2010; reeditări 2011, 2012)

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1930 Categorie:Nașteri pe 19 martie Categorie:Ucraineni în viață Categorie:Poeți ucraineni Categorie:Romanciere ucrainene Categorie:Scriitori de literatură pentru copii Categorie:Disidenți sovietici Categorie:Cavaleri ai Legiunii de onoare Categorie:Eponime ale asteroizilor