Moscheea Koutoubia (în ) este cea mai mare moschee din Marrakech, Maroc. Este situată în cartierul de sud-vest al medinei din Marrakesh, lângă piața Jamaa el-Fna, și este flancată de grădini vaste.
Moscheea a fost fondată în 1147 de către califul almohad , imediat după ce a cucerit orașul Marrakesh de la almoravizi. O a doua versiune a moscheii a fost reconstruită integral de către Abd al-Mu'min în jurul anului 1158, iar a finalizat, probabil, construcția minaretului în jurul anului 1195. Această a doua moschee este structura care dăinuie până astăzi. Ea reprezintă un exemplu important al arhitecturii almohade și al arhitecturii moscheilor marocane în general.
Minaretul, cu o înălțime de 77 de metri, este decorat cu diverse motive geometrice de arcuri și este surmontat de o turlă cu globuri metalice. Acesta a servit, cel mai probabil, drept sursă de inspirație pentru alte edificii, precum din Sevilla și Turnul Hassan din Rabat, construite la scurt timp după aceea, în aceeași epocă. Minaretul este considerat, de asemenea, un punct de reper important și un simbol al orașului Marrakesh.
Etimologie Numele moscheii derivă din cuvântul arab kutubiyyin (كُتُبيين), care înseamnă „vânzători de cărți”. Moscheea Koutoubia, sau Moscheea Vânzătorilor de Cărți, reflectă comerțul cu cărți practicat în suq-ul (bazarul) din apropiere. La un moment dat, nu mai puțin de 100 de vânzători de cărți își desfășurau activitatea pe străzile de la baza moscheii.
Localizare
Moscheea este situată la aproximativ 200 metri vest de suq-ul Jamaa el-Fna, o piață proeminentă care există încă de la întemeierea orașului. Aceasta se află pe bulevardul Mohammed al V-lea, vizavi de piața de Foucauld. În timpul ocupației franceze, rețeaua de drumuri a fost dezvoltată având moscheea drept punct de reper central în orașul nou.
La vest și la sud de moschee se află o grădină de trandafiri remarcabilă, iar peste bulevardul Houmman-el-Fetouaki se găsește micul mausoleu al emirului almoravid , unul dintre marii constructori ai Marrakeshului, constând dintr-o structură simplă crenelată.
Pe esplanada moscheii, care se învecinează cu Jemaa el-Fnaa, pot fi observate ruinele primei Moschei Koutoubia. Pe latura nordică a moscheii originale a fost scoasă la iveală și o parte din perimetrul Ksar al-Hajjar, fortăreața originală din piatră construită în 1070 de către , fondatorul almoravid al orașului.
De asemenea, în colțul de nord-est al acestor ruine și în alte zone din jurul pieței adiacente, sunt vizibile astăzi diverse vestigii atribuite palatului lui , construit lângă fortăreață și finalizat în 1126, înainte de a fi demolat de către almohazi pentru a face loc noii lor moschei. Direct la est de moscheea actuală se află o reședință împrejmuită cu ziduri, datând din secolul al XIX-lea, cunoscută sub numele de Dar Moulay Ali, care servește astăzi drept consulat al Franței.
Tot pe aceeași esplanadă se află o mică clădire albă cu cupolă, Koubba (sau Qubba) Lallei Zohra. Acesta este mormântul Fatimei Zohra bint al-Kush (numită și Lalla Zohra), o mistică ce a trăit în secolul al XVII-lea și a fost înmormântată aici, lângă moschee.
Istorie Cucerirea almohadă și reformarea Marrakeshului Orașul Marrakesh a fost fondat în jurul anului 1070 de către dinastia almoravidă pentru a fi capitala lor, dar a fost cucerit în 1147 de către almohazii conduși de liderul lor, . Deși almohazii au decis să păstreze Marrakeshul drept capitală, aceștia nu doreau nicio urmă a monumentelor religioase construite de almoravizi, dușmanii lor înverșunați, pe care îi considerau eretici. Se relatează că aceștia au demolat toate moscheile din oraș, inclusiv moscheea principală, Moscheea Ben Youssef, argumentând că lăcașurile de cult almoravide nu erau aliniate corect cu qibla (direcția rugăciunii).
Deoarece fosta marea moschee almoravidă (adică Moscheea Ben Youssef originală) era deja strâns integrată în țesutul urban înconjurător, nu a fost practic pentru almohazi să reconstruiască o moschee complet nouă, cu o orientare semnificativ diferită, pe același amplasament. Este posibil ca aceștia nici să nu fi demolat moscheea, ci pur și simplu să o fi lăsat în paragină.
De asemenea, este posibil ca almohazii să fi dorit ca moscheea principală a orașului să fie situată mai aproape de casbah și de palatele regale, așa cum era obișnuit în alte orașe islamice. Drept urmare, Abd al-Mu'min a decis să construiască noua moschee chiar lângă fosta casbah almoravidă, Ksar el-Hajjar, care a devenit locul noului palat regal almohad, situat la vest de piața principală a orașului (ceea ce este astăzi Jamaa el-Fna).
Alinierea qibla la almohazi versus almoravizi Problema alinierii qibla la Moscheea Koutoubia și la alte moschei almohade (precum și la moscheile islamice medievale în general) este una complexă și adesea înțeleasă greșit. Justificarea oferită de almohazi pentru distrugerea moscheilor almoravide existente a fost aceea că orientarea lor era prea mult spre est, lucru pe care almohazii l-au considerat incorect. Aceștia preferau o tradiție existentă în lumea islamică occidentală (Magrebul și al-Andalus), conform căreia qibla ar trebui să fie orientată mai degrabă spre sud.
Această aliniere era, de fapt, mai îndepărtată de „adevărata” qibla utilizată astăzi pretutindeni în moscheile moderne, care indică direct către Mecca (respectiv drumul cel mai scurt pe suprafața pământului între moschee și Mecca). Orientările qibla au variat de-a lungul perioadei medievale în Maroc, însă almohazii au urmat în general o orientare între 154° și 159° (azimutul față de nordul geografic), în timp ce „adevărata” qibla în Marrakesh este de 91° (aproape exact spre est). Această valoare a fost în cele din urmă adoptată în epoca modernă, fiind evidentă în moscheile mai recente – inclusiv în actuala Moschee Ben Youssef, reconstruită în 1819 cu o qibla de 88° (puțin prea mult spre nord, dar foarte aproape de 91°).
Musulmanii medievali posedau cunoștințe matematice suficiente pentru a calcula o „adevărată” qibla destul de precisă. O orientare mai estică (indicând aproximativ spre Mecca) era deja evidentă în moscheea regală din Madinat al-Zahra (lângă Cordoba), construită la sfârșitul secolului al X-lea, precum și în orientarea moscheii almoravide originale Ben Youssef (fondată în 1126), estimată la 103°.
Almohazii, care au preluat puterea după aceste perioade, au ales aparent o orientare qibla pe care o considerau mai veche sau mai tradițională. Dacă interpretarea lor asupra qiblei a fost o directivă reală și urmată cu rigoare sau doar un argument simbolic pentru a se diferenția de almoravizi este încă o temă de dezbatere printre cercetători. Qibla almohadă era similară cu orientarea celebrei Mari Moschei din Cordoba și a Moscheii Qarawiyyin din Fes, ambele fondate într-o perioadă timpurie, la sfârșitul secolului al VIII-lea și în secolul al IX-lea.
Această qibla tradițională se baza pe o zicere (hadis) a lui Mahomed, care afirma că „ceea ce se află între est și vest este o qibla” (cel mai probabil cu referire la perioada petrecută de acesta în Medina, la nord de Mecca), fapt care legitima astfel alinierile spre sud.
Această practică ar fi putut încerca, de asemenea, să emuleze orientarea zidurilor structurii rectangulare a Kaaba din cadrul Marii Moschei din Mecca, pe baza unei alte tradiții care asocia diferitele laturi ale Kaaba cu diferite părți ale lumii musulmane. În această tradiție, fațada de nord-vest a Kaaba era asociată cu al-Andalus și, prin urmare, Marea Moschee din Córdoba a fost orientată spre sud-est, ca și cum ar fi privit spre fațada nord-vestică a Kaaba, cu axa sa principală paralelă cu axa principală a structurii Kaaba (care este orientată de la sud-est la nord-vest). Această aliniere arhitecturală era de obicei realizată prin utilizarea alinierilor astronomice pentru a reproduce orientarea corespunzătoare a Kaaba însăși, a cărei axă mică este aliniată cu direcția răsăritului de soare la solstițiul de vară.
Prima Moschee Koutoubia Cea mai acceptată cronologie a construcției moscheii este cea propusă inițial de cercetătorii francezi Henri Terrasse și Henri Basset în timpul studiului lor asupra monumentelor almohade din prima jumătate a secolului al XX-lea, cu rafinări ulterioare aduse de Gaston Deverdun în cartea sa din 1959 despre Marrakesh.
Conform acestei perspective, Abd al-Mu'min a început construcția primei Moschei Koutoubia în 1147, în același an în care a cucerit orașul. Data finalizării primei moschei nu este confirmată, dar se estimează că a fost în jurul anului 1157, când se știe cu certitudine că se țineau rugăciuni în moschee; în acel an, o copie celebră a Coranului, atribuită califului Usman și păstrată anterior în Marea Moschee din Cordoba, a fost transferată aici.
Un studiu mai recent (2022) realizat de cercetătorii Antonio Almagro și Alfonso Jiménez a pledat pentru o reinterpretare a surselor istorice arabe și propune o cronologie alternativă. Aceștia susțin că decizia lui Abd al-Mu'min de a ctitori noua moschee nu a avut legătură cu cucerirea orașului, ci ar fi fost inspirată, în schimb, de transferul Coranului lui Uthman în 1157. În viziunea lor, construcția moscheii a început în mai 1158 și a fost finalizată mai târziu în același an; o execuție atât de rapidă ar fi fost posibilă datorită metodelor de construcție folosite (cărămidă și pământ bătut) și reutilizării materialelor disponibile în apropiere.
Deși nu mai există în prezent, planul primei moschei este bine cunoscut datorită excavărilor moderne începute în 1923. Fundațiile excavate ale moscheii, precum și conturul mihrab-ului și al zidului qibla, sunt încă vizibile astăzi pe latura de nord-vest a celei de-a doua moschei.
Alipită de zidurile fostei casbah almoravide, moscheea ar fi putut fi construită deasupra unor anexe ale fostului palat almoravid și, probabil, chiar peste un cimitir regal sau un mausoleu. Noua moschee era probabil conectată la palatul regal adiacent printr-un pasaj (sabat), care îi permitea califului almohad să intre în sala de rugăciune direct din palatul său, fără a fi nevoit să treacă prin intrările publice (asemănător cu un pasaj similar care exista între Marea Moschee din Cordoba și palatul omeyyad din apropiere).
Acest pasaj trecea probabil prin camera imamului, situată în spatele zidului qibla din sud-est, și prin urmare este posibil să fi dispărut atunci când a fost construită cea de-a doua moschee peste această zonă.
La un moment dat, Abd al-Mu'min a transferat în noua sa moschee și minbarul almoravid al Moscheii Ben Youssef, comandat inițial de Ali ibn Yusuf de la un atelier din Cordoba. Excavările arheologice moderne au confirmat, de asemenea, existența în prima Moschee Koutoubia a unui mecanism aproape legendar care permitea maqsura-ei din lemn (un paravan care îi separa pe calif și anturajul său de restul mulțimii în timpul rugăciunii) să se ridice dintr-un șanț din podea aparent de la sine și apoi să se retragă în același mod când califul pleca.
Un alt mecanism semiautomat permitea minbarului să iasă și să înainteze din camera sa de depozitare (situată lângă mihrab) aparent singur. Funcționarea exactă a mecanismului este necunoscută, dar este posibil să se fi bazat pe un sistem ascuns de greutăți.
Noua moschee almohadă, cu obiectele sale aduse din Cordoba și proximitatea față de palat, era astfel impregnată de un puternic simbolism politic și religios. Aceasta era strâns asociată cu dinastia domnitoare a almohazilor, făcând totodată referiri subtile la vechiul califat omeyyad din Cordoba, a cărui mare moschee a servit drept model pentru o mare parte din arhitectura marocană și maură ulterioară.