Prenilarea (cunoscută și sub numele de izoprenilare sau lipidare) este inserarea unor resturi de molecule hidrofobe la o proteină sau la o altă biomoleculă. De obicei, se presupune că grupările prenil (3-metilbut-2-en-1-il) facilitează atașarea la membranele celulare, similar ancorelor lipidice precum cele de glicozilfosfatidilinozitol, deși nu au fost observate dovezi directe în acest sens. Grupările prenil (numite și grupări izoprenil, având un atom de hidrogen mai mult decât izoprenul) s-au dovedit a fi importante pentru legarea proteină-proteină prin domenii specializate de legare a prenilului.

Prenilarea proteinelor Prenilarea proteinelor implică transferul fie al unei grupări farnesil, fie al unei grupări geranilgeranil la cisteina (sau cisteinele) C-terminală (C-terminale) a proteinei țintă. Există trei enzime care efectuează prenilarea la nivel celular: farnesil transferaza, proteaza Caax și geranilgeranil transferaza I.

Farnesilarea este un tip particular de prenilare, o modificare post-translațională a proteinelor prin care o grupare izoprenil este adăugată la un rest de cisteină. Este un proces important care mediază interacțiunile proteină-proteină și interacțiunile proteină-membrană.

Note

Vezi și Coroideremie Palmitoilare

Categorie:Modificări post-translaționale Categorie:Biologia membranelor