miniatura|570 de ani de istorie documentată a Chișinăului (timbru din 2006) Chișinăul are o istorie documentată care datează din anul 1436. De atunci, a devenit o capitală politică și culturală importantă din Europa de Sud-Est.
În 1918, Chișinăul a devenit pentru prima dată capitala unui stat independent, Republica Democrată Moldovenească, iar din 1991 este capitala Republicii Moldova.
Primele mențiuni istorice dreapta|miniatura|Biserica Măzărache și locul adiacent, în secolul al XIX-lea – vatra probabilă de întemeiere a orașului.
Chișinăul este menționat pentru prima dată în 1436, ca sat mănăstiresc, când domnitorii Moldovei Ilie și Ștefan al II-lea au donat mai multe sate cu numele comun Cheșenău, lângă fântâna lui Acbaș, unui logofăt, Oancea, pentru slujba sa.
A doua atestare documentară (de data aceasta despre satul Chișinău) datează din cronicile din 1466. În secolele următoare, populația Chișinăului a crescut constant, iar la începutul secolului al XIX-lea, târgul avea 7.000 de locuitori.
Biserica Măzărache este considerată cea mai veche din oraș, fiind ridicată de Vasile Măzărache în 1752. Este un monument construit conform arhitecturii moldovenești medievale autohtone tipice secolelor XV-XVI; biserica a fost construită pe locul unei cetăți distruse de turci în secolul al XVII-lea. Piatra de temelie a orașului care marchează amplasamentul izvorului care a dat numele Chișinăului este amplasat la poalele dealului pe care se află Biserica Măzărache. Se crede că numele izvorului - „chișla nouă” - provine din româna arhaică pentru „izvor nou”.
În timpul războaielor ruso-turce, Chișinăul a fost incendiat de două ori, în 1739 și 1788.
Construită de boierul Constantin Rîșcanu în 1777, Biserica Râșcani se află în vârful dealului, cu vedere la râul Bâc. La vremea construirii sale, Bâcul era parțial navigabil și forma un lac natural în fața bisericii. Lângă biserică există urmele fostului cimitir al satului Visterniceni.
Perioda țaristă stanga|miniatura|Chișinăul la 1889 privit din partea de jos (probabil dinspre Visterniceni), îndepărtare se vede Catedrala mitropolitană.
În 1812, Chișinăul a intrat sub administrația țaristă rusă. După ce a primit statutul oficial de oraș în 1818, Chișinăul a devenit centrul regiunii Basarabia, iar din 1873 al guberniei Basarabiei. Dacă între 1812 și 1818 populația Chișinăului crescuse de la 7 mii la 18 mii de locuitori, până la sfârșitul secolului al XIX-lea aceasta ajunsese la peste 110.000. Creșterea populației s-a datorat imigranților inclusiv din alte părți ale Imperiului Rus. În 1856, Chișinăul era al cincilea oraș ca mărime al Imperiului Rus, după Sankt Petersburg, Moscova, Odesa și Riga.
Funcția de primar al Chișinăului a fost înființată în 1817 sub numele de Duma Orășenească, iar primul său primar au fost căpitanul Anghel Nour (1817–1821). Gavril Bănulescu-Bodoni a fost mitropolit al Chișinăului între 1812 și 1821. Parcul central Ștefan cel Mare a fost amenajat în 1818. miniatura|Juriul expoziției agricole din Chișinău din 1889: primarul Carol Schmidt (în centru) citește.
Până în 1834, apăruse un peisaj urban imperial, cu străzi largi și lungi, ca urmare a unui plan generos de dezvoltare, care împărțea orașul aproximativ în două zone: partea veche a orașului (în partea de jos, lângă râu) - cu structurile sale neregulate - și un centru al orașului mai nou și gara. Între 26 mai 1830 și 13 octombrie 1836, arhitectul Avraam Melnikov a contruit „Catedrala Nașterii Domnului”. În 1840, a fost finalizată construcția Arcului de Triumf, proiectat de arhitectul Luca Zaușkevici.
Actualul Muzeu Național de Istorie își are sediul într-o clădire construită în 1837. Inițial, clădirea a fost sediul Dumei Orășenești, dar în 1842 a devenit Gimnaziul (Liceul) de Băieți nr. 1 din Chișinău.
Pe 28 august 1871, Chișinăul a fost legat pe calea ferată de Tiraspol, iar în 1873 de Cornești. Calea ferată Chișinău – Ungheni – Iași a fost deschisă pe 1 iunie 1875, în anticiparea războiului ruso-turc (1877–1878). Orașul a jucat un rol important în războiul dintre Rusia și Imperiul Otoman, fiind principala zonă de cazare a invaziei rusești.
Unul dintre cei mai cunoscuți primari ai Chișinăului a fost Carol Schmidt, care a condus orașul un timp record, între 1877 și 1903. Alexander Bernardazzi a fost un arhitect important, care a construit Biserica Sfânta Teodora de la Sihla (1895) și sediul primăriei (1901).
Un bust al lui Pușkin, care obișnuia să se plimbe prin Parcul Central Ștefan cel Mare la începutul anilor 1820, a fost proiectată de Alexander Opekușin și ridicată în 1885, făcând din Chișinău al doilea oraș după Moscova care avea un monument al lui Pușkin. Finanțată inițial de locuitorii Chișinăului, este cel mai vechi monument care a supraviețuit în oraș.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în special din cauza creșterii sentimentului antisemit în Imperiul Rus și a condițiilor economice mai bune, mulți evrei au ales să se stabilească la Chișinău. Populația orașului crescuse la 92.000 până în 1862 și la 125.787 până în 1900. Până în anul 1900, 43% din populația Chișinăului era evreiască - una dintre cele mai mari cifre din Europa. miniatura|Primăria la începutul sec. al XX-lea
Un mare pogrom antisemit a avut loc în oraș în zilele de 6-7 aprilie 1903, care avea să fie cunoscută mai târziu sub numele de pogromul de la Chișinău. Luptele de stradă au continuat timp de trei zile, soldate cu 47-49 de evrei morți, 92 de răniți grav și 500 de răniți ușor. În plus, câteva sute de case și numeroase afaceri au fost jefuite, arse și distruse. Se crede că pogromurile au fost în mare parte incitate de propaganda antievreiască a ziarului gubernial, Бессарабецъ („Basarabeanul”). Reacțiile la acest incident au inclus o petiție adresată țarului Nicolae al II-lea al Rusiei din numele poporului american de către președintele american Theodore Roosevelt în iulie 1905.Virtual Kishinev , accessed 23 December 2007
În timpul primei revoluții ruse, pe 22 august 1905, a avut loc un alt eveniment violent, în cadrul căruia poliția orășenească a deschis focul asupra a aproximativ 3.000 de muncitori care participau la demonstrații. Doar câteva luni mai târziu, la 19-20 octombrie 1905, a avut loc un alt protest, care l-a ajutat pe Nicolae al II-lea să realizeze Manifestul din Octombrie. Cu toate acestea, aceste demonstrații s-au transformat brusc într-un alt pogrom antievreiesc, soldat cu 19 morți.Virtual Kishinev , accessed 23 December 2007
Basarabia a fost primul ziar în limba română publicat în gubernia Basarabiei în perioada 1906–1907. În martie 1907, ziarul a publicat cântecul patriotic românesc „Deșteaptă-te, române!”,după care a fost închis. Viața Basarabiei a fost o încercare mai moderată de a continua activitatea Basarabiei, dar în mai 1907 și-a încetat și publicarea. Luminătorul a fost fondat în 1910, iar Glasul Basarabiei în 1913. Basarabia Reînnoită și Făclia Țării au fost închise la cererea autorităților ruse la scurt timp după apariție.
Primul Război Mondial miniatura|Palatul Sfatului Țării Cuvânt moldovenesc a fost fondat în iunie 1914 de Nicolae Alexandri și cu sprijinul financiar al lui Vasile Stroescu. La scurt timp după Revoluția din februarie, Vasile Stroescu a reușit să convingă toate facțiunile majore din Basarabia să renunțe la luptele interne, iar la o întâlnire de trei zile (28-30 martie) a fost creat Partidul Național Moldovenesc. În aprilie 1917 a fost aleasă conducerea partidului. A fost condusă de Vasile Stroescu, având printre membrii săi Paul Gore (un conservator de renume), Vladimir Herța, Pan Halippa (un socialist de renume) și Onisifor Ghibu. Printre liderii partidului s-au numărat generalul Matei Donici, Ion Pelivan, arhimandritul Gurie Grosu, Nicolae Alexandri, Teofil Ioncu, P. Grosu, Mihail Minciună, Vlad Bogos, Teodor Corobcean, Gheorghe Buruiană, Simeon Murafa, Al. Botezat, Alexandru Groapă, Ion Codreanu, Vasile Gafencu.
În timpul Primului Război Mondial, alte publicații au fost: Școala Moldovenească, Cuvânt moldovenesc, Sfatul Țării.
Pe 18 ianuarie 1918, trupele bolșevice au ocupat Chișinăul, iar membrii Sfatului Țării și ai Consiliului Director au părăsit capitala, în timp ce unii dintre ei au fost arestați și condamnați la moarte. În aceeași zi, o ședință secretă a Sfatului Țării a decis trimiterea unei delegații la Iași și solicitarea ajutorului din partea României. Guvernul român al lui Ion IC Brătianu a decis să intervină, iar 26 ianuarie, Armata a 9-a Română, sub comanda generalului Broșteanu, a intrat în Chișinău. Trupele bolșevice s-au retras la Tighina și, după o luptă, s-au retras și mai departe dincolo de Nistru.
Pentru prima dată în istoria sa, Chișinăul a devenit capitala unui stat independent pe 6 februarie 1918, când Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democrate Moldovenești.
Perioada interbelică stanga|miniatura|left|Edificiul gării în anul 1936, linia de tramvai lega gara de centrul orașului. Clădirea a fost grav avariată în luptele din 1941 și nu s-a păstrat până în prezent.
Între 1918 și 1940, centrul orașului a fost supus unor ample de renovare. Lupa Capitolină a fost deschis în 1926, iar în 1928 a fost inaugurat Monumentul lui Ștefan cel Mare, realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală.
Prima societate a scriitorilor români din Chișinău s-a constituit în 1920, printre membri s-au numărat Mihail Sadoveanu, Ștefan Ciobanu, Tudor Pamfile, Nicolae Dunăreanu, Nicolae Beldiceanu, Apostol D.Culea.
Primele zboruri regulate către Chișinău au început la 24 iunie 1926, pe ruta București – Galați – Iași – Chișinău. Zborurile au fost operate de Compagnie Franco-Roumaine de Navigation Aérienne - CFRNA, ulterior LARES. Aeroportul era lângă Chișinău, la Bulgarica-Ialoveni. Acest prim zbor Chișinău – București a fost marcat de lansarea unui timbru poștal.
La 1 ianuarie 1919 a fost înființat la Chișinău Conservatorul Municipal (Academia de Muzică), în 1927 - Facultatea de Teologie, în 1934 filiala Institutului Român de Științe Sociale, în 1939 - pinacoteca municipală. Universitatea Agricolă a fost fondată în 1933 la Chișinău. Muzeul de Arte Frumoase a fost fondat în 1939 de sculptorul Alexandru Plămădeală. Gurie Grosu a fost primul mitropolit al Basarabiei.
Viața Basarabiei a fost fondată în 1932 de Pan Halippa și Misionarul în 1929. Radio Basarabia a fost lansat pe 8 octombrie 1939, ca al doilea post de radio al Societății Române de Radiodifuziune. Societatea Scriitorilor și Jurnaliștilor Basarabeni a luat o formă instituționalizată în 1940. Primul Congres al Societății l-a ales ca președinte pe Pan Halippa, vicepreședinte, iar ca secretar general pe Nicolae Costenco. miniatura|4 iulie 1940: parada trupelor sovietice în oraș
În perioada interbelică primari ai Chișinăului au fost Vladimir Herța, Teodor Cojocaru, I. Levinski, Vasile Bârcă, Gherman Pântea, Nicolae Bivol, Sebastian Teodorescu, Ion Negrescu, Constantin Ionescu, Dimitrie Bogos, Ion Costin, Alexandru Sibirski, Constantin Darjan, Anibal Dobjanski. În acei ani numărul populației orașului nu a crescut semnificat, iar în iunie 1941 Chișinăul avea 110.000 de oameni, din cauza emigrației unor evrei și rusofoni.
Al Doilea Război Mondial În haosul celui de-al Doilea Război Mondial, Chișinăul a fost aproape complet distrus. Acest lucru a început odată cu ocupația sovietică de către Armata Roșie, pe 28 iunie 1940. Pe măsură ce orașul începea să se refacă după preluarea controlului, un cutremur devastator a avut loc pe 10 noiembrie 1940. Epicentrul cutremurului, care a avut magnitudinea de 7,3 pe scara Richter, s-a aflat în estul României și a dus din nou la distrugeri substanțiale în oraș. stanga|miniatura|Iulie 1941: strămutarea evreilor din oraș în ghetou