miniatura|Case de locuit de pe bulevardul Ligovsky, Sankt Petersburg. Apartament comunale (, colocvial kommunalka) sunt apartamente în care mai multe persoane sau familii fără legătură de rudenie locuiesc în camere de zi izolate și împart spații comune, cum ar fi bucătăria, dușul și toaleta. După Revoluția din Octombrie din 1917, când bolșevicii au venit la putere, au naționalizat blocuri de apartamente luxoase de la oamenii bogați pentru a le pune la dispoziția proletariatului pentru a face față lipsei de locuințe.

Termenul de apartamente comunale a apărut în special în Uniunea Sovietică, kommunalka-urile au devenit forma predominantă de locuințe timp de generații. Apartamentele comunale trebuiau să fie o soluție temporară și, de fapt, au fost eliminate treptat în multe orașe ale țării. Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, a afluxului mare de populație din mediul rural și a lipsei de investiții în locuințe noi, kommunalka-urile încă există în unele foste orașe sovietice, cum ar fi Sankt Petersburg.

Istorie dreapta|miniatura|În anii sovietici, conacul a servit drept apartamente comune. miniatura|Clădire cu apartamente comune în Orenburg, Rusia. Primele apartamente comunale au apărut la începutul secolului al XVIII-lea, când locuințele de închiriat au fost împărțite de proprietari în „colțuri”, adesea locuințe minuscule prin care se putea trece. De la mijlocul secolului al XIX-lea, numărul unor astfel de apartamente a crescut drastic. De obicei, acestea constau din unități cu trei până la șase camere. În secolul al XX-lea, Uniunea Sovietică a întreprins „industrializare și urbanizare intensivă”, trecând de la optzeci la sută din populație care locuia în sate și orașe rurale în momentul Revoluției, la aproape același procent care locuia în orașe până în anii 1990. Apartamentele comunale au fost un răspuns la criza locuințelor, iar mulți le-au considerat un pas înainte față de alternativele locuințelor comune, căminelor și cazărmilor.Lynne Attwood, Gender and Housing in Soviet Russia: Private Life in a Public Space (Manchester: Manchester University Press, 2010), 125.

Vladimir Lenin a conceput apartamentul comunal și a elaborat un plan de „expropriere și relocare a apartamentelor private” la scurt timp după Revoluția din Octombrie. Planul său a inspirat mulți arhitecți să înceapă proiecte de locuințe comunale, pentru a crea o „topografie revoluționară”. Apartamentul comunal a fost revoluționar prin „unirea diferitelor grupuri sociale într-un singur spațiu fizic”. În plus, locuințele aparțineau guvernului, iar familiilor li se aloca un număr extrem de mic de metri pătrați fiecare. Dacă un apartament era „subpopulat”, alte persoane erau repartizate să locuiască acolo prin procedura de „compactare” ().Национализация жилищного фонда в 1917 г. и первые шаги новой власти в жилищной сфере

După moartea lui Stalin, în 1953, regimul lui Hrușciov „a lansat o campanie de locuințe în masă”, pentru a elimina deficitul persistent de locuințe și a crea apartamente private pentru locuitorii din mediul urban. Această campanie a fost un răspuns la cererea populară pentru „condiții de viață mai bune, locuințe unifamiliale și o mai mare intimitate”. Hrușciov credea că acordarea de apartamente private oamenilor le-ar da un entuziasm mai mare pentru sistemul comunist existent și că îmbunătățirea atitudinii și a condițiilor de viață ale oamenilor ar duce la o forță de muncă mai sănătoasă și mai productivă. Cu toate acestea, noile apartamente au fost construite rapid, punându-se accent pe cantitate în cartiere subdezvoltate, cu sisteme slabe de transport public, ceea ce a îngreunat viața de zi cu zi a muncitorilor. Aceste blocuri au fost numite rapid „hrușciovka”, o încrucișare între numele lui Hrușciov și termenul rusesc pentru mahalale.Lynne Attwood, Gender and Housing in Soviet Russia: Private Life in a Public Space (Manchester: Manchester University Press, 2010), 155.

Majoritatea apartamentelor comune au fost înlocuite după moartea lui Iosif Stalin cu Hrușciovka, în care fiecare familie avea propriul apartament privat. Acestea au fost urmate de Brejnevka, care au fost construite mai înalte, cu apartamente mai mari și dotate cu facilități indisponibile până atunci, cum ar fi lifturi, băi interioare, tocătoare de gunoi și sisteme de încălzire centrală.

Până la dizolvarea Uniunii Sovietice, toate apartamentele comunale erau locuințe publice deținute de stat. O caracteristică distinctă a kommunalkas- urilor sovietice este că deficitul de locuințe și înregistrarea obligatorie a reședinței făceau practic imposibilă despărțirea locuitorilor în caz de conflict.

Aspect dreapta|miniatura|Un conac din Medyn, regiunea Kaluga s-a transformat în mai multe kommunalkas. miniatura|Apartamente din Sankt Petersburg, Rusia. Spațiul din apartamentele comune era împărțit în spații comune și camere private, fără a lua în considerare structurile existente. Majoritatea apartamentelor erau compartimentate într-un mod disfuncțional, creând „spații ciudate, coridoare lungi și așa-numitele intrări negre prin curți interioare labirintice”.

Locatarii trebuiau să împartă bucătăria, baia și coridoarele între ei, dar chiar și aceste spații puteau fi împărțite. De exemplu, fiecare familie putea avea propria masă de bucătărie, sobă pe gaz, sonerie și chiar întrerupător, preferând să meargă pe hol pentru a folosi întrerupătorul pentru a aprinde luminile din baie. Coridoarele erau adesea slab iluminate deoarece fiecare familie avea controlul asupra uneia dintre luminile atârnate pe coridor și o aprindea doar în beneficiul propriu. Rufele erau lăsate la uscat atât în bucătărie, cât și în baie.

Apartamentul comunal era singura locuință din Uniunea Sovietică unde rezidenții „nu aveau niciun motiv anume să locuiască împreună”. Alte forme de trai în comun se bazau pe tipul de muncă sau pe alte aspecte comune, dar rezidenții apartamentelor comune erau plasați laolaltă la întâmplare. Chiriașii din apartamentele comune sunt „ca membri ai familiei în anumite privințe și ca străinii în altele”. Vecinii erau forțați să interacționeze unii cu alții și știau aproape totul unii despre alții, programul și rutina lor zilnică, profesia, obiceiurile, relațiile și opiniile, interzicând orice sentiment de intimitate în apartamentul comunal.

Teoreticiana culturală Svetlana Boym a afirmat că apartamentul comunal era „un pepinier de informatori ai poliției”. Unii oameni au recurs la denunțarea vecinilor lor pentru condamnarea lor în lupta împotriva elementelor care se opuneau guvernului sovietic, alții pentru a-și obține camera în cazul în care ar fi închiși. O modalitate prin care familiile au putut să-și îmbunătățească condițiile de viață a fost „schimbarea” locuințelor. Dacă o familie era separată prin divorț, puteau schimba spațiile, de exemplu, cineva putea schimba un spațiu mare cu două unități mai mici pentru a găzdui o familie. Unele persoane au ales să se căsătorească pur și simplu pentru a se muta într-un apartament mai mare.

Note

Vezi și

Mahala Inimă de câine Vițelul de aur Maestrul și Margareta Doctor Jivago

Categorie:Cultura Uniunii Sovietice Categorie:Tipuri de apartamente