miniatura|Gütt-Rüdin-Ruttke a Legea pentru prevenirea descendenților/urmașilor cu boli ereditare () sau „Legea sterilizării” a fost un statut în Germania Nazistă adoptat la 14 iulie 1933 (și intrat în vigoare în ianuarie 1934)... intrat în vigoare: IBM and the Holocaust, Edwin Black, 2001 Crown / Random House, p. 93, care permitea sterilizarea obligatorie a oricărui cetățean care, în opinia unui „Tribunal al Sănătății Genetice” (), suferea de o listă de presupuse tulburări genetice – dintre care multe nu erau, de fapt, genetice. Comentariul interpretativ detaliat al legii a fost scris de trei figuri dominante în mișcarea de igienă rasială: Ernst Rüdin, și avocatul .
Deși are asemănări strânse cu modelul american de lege de sterilizare eugenică dezvoltat de Harry H. Laughlin, legea însăși a fost inițial redactată în 1932, la sfârșitul perioadei Republicii de la Weimar, de un comitet condus de consiliul de sănătate al Prusiei.
Funcționarea legii miniatura|Monitorul Oficial al Reichului din 25 iulie 1933: Legea pentru prevenirea descendenței cu boli genetice. Prevederile de bază ale legii din 1933 prevedeau că:
Legea se aplica oricărei persoane din populația generală, ceea ce îi făcea sfera de aplicare semnificativ mai largă decât legile de sterilizare obligatorie din Statele Unite, care, în general, se aplicau doar persoanelor din spitale de psihiatrie sau închisori.
Legea din 1933 a creat un număr mare de „Tribunale ale Sănătății Genetice” (, EGG), formate dintr-un judecător, un ofițer medical și un practician medical, care „va decide după propria discreție după examinarea rezultatelor întregului proces și a probelor prezentate”. Dacă tribunalul decidea că persoana în cauză urma să fie sterilizată, decizia putea fi contestată la „Tribunalul Superior al Sănătății Genetice” (, EGOG). Dacă apelul eșua, sterilizarea urma să fie efectuată, legea specificând că „utilizarea forței este permisă”. Legea prevedea, de asemenea, ca persoanele care solicitau sterilizări voluntare să treacă și ele prin tribunale.
Au existat trei amendamente până în 1935, majoritatea aducând ajustări minore privind modul de funcționare a statutului sau clarificând aspecte birocratice (cum ar fi cine plătea operațiile). Cele mai semnificative modificări permiteau Tribunalului Superior să renunțe la dreptul pacientului de a face apel și să amendeze medicii care nu raportau pacienții despre care știau că se califică pentru sterilizare conform legii. Legea impunea, de asemenea, sterilizarea așa-numiților „bastarzi din Renania”, copiii metiși ai civililor germani și soldaților din Africa Franceză care au ajutat la ocuparea Renaniei.
La momentul adoptării, guvernul german a invocat succesul legilor de sterilizare din alte părți, în special munca din California documentată de eugeniștii americani E. S. Gosney și Paul Popenoe, ca dovadă a umanității și eficacității unor astfel de legi. Eugeniștii din străinătate admirau legea germană pentru claritatea sa legală și ideologică. Popenoe însuși scria că „legea germană este bine redactată și, ca formă, poate fi considerată mai bună decât legile de sterilizare din majoritatea statelor americane”, și avea încredere în „administrarea conservatoare, simpatică și inteligentă” a legii de către guvernul german, lăudând „conducerea științifică” a naziștilor.Paul Popenoe, "The German sterilisation law," Journal of Heredity 25:7 (1934), 257–260 [259–260]. Matematicianul german Otfrid Mittmann a apărat legea împotriva „judecăților nefavorabile”.
În primul an de funcționare a legii, 1934, 84.600 de cazuri au fost aduse în fața Tribunalelor Sănătății Genetice, cu 62.400 de sterilizări forțate.IBM and the Holocaust, Edwin Black, 2001 Crown / Random House, p. 96. El citează Henry Friedlander, The Origins of Nazi Genocide: From Euthanasia to the Final Solution, Chapel Hill, University of North Carolina Press, 1995, p. 35 Aproape 4.000 de persoane au făcut apel împotriva deciziilor autorităților de sterilizare; 3.559 de apeluri au eșuat.Robert Proctor, Racial Hygiene: Medicine Under the Nazis (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1988): 108. Via Google Books. În 1935, au fost 88.100 de procese și 71.700 de sterilizări. Până la sfârșitul regimului nazist, au fost create peste 200 de „Tribunale ale Sănătății Genetice”, iar sub deciziile lor peste 400.000 de persoane au fost sterilizate împotriva voinței lor.
Împreună cu legea, Adolf Hitler a personal decriminalizat avortul în cazul fetușilor cu defecte rasiale sau ereditare pentru medici, în timp ce avortul unui făt sănătos „pur” german, „arian” a rămas strict interzis.Henry Friedlander, The Origins of Nazi Genocide: From Euthanasia to the Final Solution (Chapel Hill, N.C.: University of North Carolina Press, 1995): 30. Via Google Books.
Note
Legături externe „Eugenia în Germania: «Legea pentru prevenirea urmașilor cu boli ereditare»” articol din „Facing History and Ouselves” Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite – Statul biologic: Igiena rasială nazistă, 1933–1939
Categorie:Acte normative Categorie:Germania nazistă