Legiunea de Voluntari Olandezi

Legiunea de Voluntari Olandezi sau Legiunea de Voluntari SS „Nederland” (în , în ) a fost o formațiune militară colaboraționistă recrutată în Țările de Jos ocupate de germani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost înființată în urma invaziei germane a Uniunii Sovietice și a luptat pe Frontul de Răsărit în cadrul Waffen-SS alături de formațiuni similare din alte părți ale Europei de Vest ocupate de germani. A fost cea mai mare unitate SS olandeză.

Legiunea de Voluntari a fost redenumită Brigada a 4‑a SS de Panzergrenadieri „Nederland” în octombrie 1943. A fost reclasificată oficial ca fiind o divizie în februarie 1945, dar nu a depășit niciodată dimensiunea unei brigăzi.

Context

Când germanii au invadat în mai 1940, mai multe partide politice din Țările de Jos simpatizau cu idealurile autoritare și antidemocratice ale Germaniei naziste. Cel mai important a fost Mișcarea Național-Socialistă din Țările de Jos (Nationaal-Socialistische Beweging in Nederland, NSB), condusă de Anton Mussert, fondată în 1931 după modelul Partidului Nazist din Germania. Inițial, aceasta a stârnit un interes limitat din partea clasei mijlocii inferioare olandeze, dar nu a obținut niciodată un sprijin larg. În 1939, a obținut doar trei procente din voturi.

După invazia Poloniei din 1939, Heinrich Himmler, șeful SS, a încercat să extindă Waffen-SS cu voluntari „germanici” din alte țări. Înrolarea a început în aprilie 1940 odată cu crearea a două regimente: Regimentul Waffen-SS Nordland (pentru voluntari danezi, norvegieni și suedezi) și Regimentul Waffen-SS Westland (pentru voluntari olandezi și flamanzi).

Recrutarea în Țările de Jos a căpătat un aer de respectabilitate datorită sprijinului ofițerului olandez din Statul Major General, locotenentul-general Hendrik Seyffardt. Până în aprilie 1941, voluntarii au început să sosească la Hamburg. Până în iulie 1941, olandezii au fost organizați în Unitatea de Voluntari SS Niederlande. Formația avea dimensiunea unui batalion de infanterie întărit, cu cinci companii motorizate. Unitatea a fost redenumită din nou, de data aceasta ca Legiunea de Voluntari SS Niederlande sub comanda generalului Seyffardt. În noiembrie 1941, legiunea a primit ordin să se îndrepte spre frontul de lângă Leningrad, sub comanda generală a zonei din spate a Grupului de Armate Nord.

Rusia de Nord și Iugoslavia

Legiunea a ajuns la râul Volkhov la mijlocul lunii ianuarie 1942 și a fost angajată în activități de asigurare a flancurilor. La sfârșitul lunii iunie, a fost transferată spre nord pentru a sprijini unitățile aflate la Asediul Leningradului. Unitatea urma să ia parte la o ofensivă din Operațiunea Nordlicht, care a fost în cele din urmă anulată pentru a face față Ofensivei de la Siniavino a sovieticilor. Legiunea a fost apoi mutat spre sud, în apropierea Lacului Ladoga. La sfârșitul anului 1942, a fuzionat cu Brigada a 2‑a SS de Infanterie.

În ianuarie 1943, trupele olandeze au fost puternic implicate în apărarea împotriva încercărilor sovietice de a ridica asediul de la Leningrad. Un șef de echipaj olandez de 19 ani, Gerardus Mooyman, a distrus 23 de tancuri rusești cu Pak 40-ul său în aproximativ o lună de luptă. El a devenit primul străin care a primit Crucea de Cavaler. Gilbert pp. 194. La 6 februarie, generalul Seyffardt, în timp ce făcea campanie pentru noi recruți în Amsterdam, a fost asasinat de rezistența olandeză.

În aprilie 1943, unitatea a fost trimisă în Germania pentru a fi reorganizată ca Brigada de Voluntari Panzergrenadier SS Nederland. Brigada urma să fie formată din două regimente de Panzergrenadier sub comanda SS-Oberführerului Jürgen Wagner. În septembrie 1943, brigada a fost trimisă în Statul Independent al Croației (Iugoslavia) pentru a se alătura Corpul III Panzer SS al SS-Obergruppenführerului Felix Steiner, care se forma în acea zonă. La sosire, brigada a primit 1.500 de recruți olandezi, proveniți din Divizia 5 Panzer SS Wiking. În timpul șederii sale acolo, elemente ale brigăzii au fost angajate în operațiuni de securitate în spatele frontului. În această perioadă, brigada a fost redenumită Brigada 4 de Voluntari Panzergrenadier SS Nederland. La acea vreme, efectivul său era de 9.342 de oameni.

Retragerea

La 25 decembrie 1943, brigada a fost transferată, împreună cu Corpul SS al lui Steiner, la Oranienbaum, Rusia în sectorul Grupului de Armate Nord. Corpul a fost dislocat în zona din apropierea orașului Oranienbaum ca parte a Armatei a 18-a. Ofensiva sovietică Ofensiva Krasnoe Selo–Ropșa a străpuns unitățile slabe de infanterie formate din Divizia 9 și Divizia 10 de câmp a Luftwaffe. Unitatea, alături de Divizia SS Nordland, s-a retras curând pentru a evita încercuirea de către Frontul Leningrad al generalului Leonid A. Govorov. În fața Ofensivei sovietice Kingisepp–Gdov, unitatea s-a retras la Râul Narva din Estonia, unde a luat parte la Bătălia pentru capul de pod de la Narva, desfășurată pe capul de pod de la Ivangorod.

Lansarea Operațiunii Bagration pe 22 iunie a amenințat pozițiile germane. Pe 23 iulie, Steiner a ordonat o retragere către linia Tannenberg. Unitatea a fost distrusă de atacurile aeriene pe 24 iulie, doar câțiva soldați ajungând la Linia Tannenberg o săptămână mai târziu. Regimentului i s-a ordonat să se reorganizeze la Schlochau. În septembrie, grupul de luptă al lui Léon Degrelle din Brigada SS Wallonien a fost plasat sub comanda lui Nederland.

Unitatea a sosit în zona de lângă Gumi-Wolmar la mijlocul lunii octombrie. Forțele sovietice au izolat Grupul de Armate Nord în zona Curlandei, creând Punga din Curlanda. În timpul prezenței unității în Curlanda, Wagner a ordonat execuții de represalii asupra unui număr necunoscut de civili. La 26 ianuarie 1945, brigada a primit ordin să evacueze punga pe mare și să se prezinte în zona Swinemünde-Stettin pentru a participa la apărarea liniei Oder. Brigada a ajuns pe teritoriul german la 4 februarie.

Sfârșitul războiului și urmările

La 10 februarie, brigada a fost redenumită Divizia a 23‑a SS de Panzergrenadieri „Nederland”, cu un efectiv de 1.000 de oameni. Noua divizie a fost atașată Armatei a XI-a Panzer SS a lui Steiner, apărând regiunea nordică a Oderului. Divizia Nederland a luat parte la eșuata Operațiune Solstițiul și la luptele de lângă Altdamm din februarie 1945.

În aprilie 1945, divizia a fost împărțită în două grupuri de luptă. Ofensiva sovietică din 16 aprilie a spart liniile germane până la 25 aprilie, întrerupând liniile de comunicație dintre cele două unități. Unul dintre grupurile de luptă a reușit să evadeze spre vest, predându-se Armatei SUA. Celălalt grup de luptă a fost împins spre sud de ofensiva sovietică, în zona din jurul Halbe. Rămășițele unității au fost absorbite în Kampfgruppe Vieweger a Diviziei 15 de Grenadieri Waffen a SS (1 Letonă). Unitatea a fost distrusă în Punga de la Halbe.

După război, personalul unității a fost judecat în Țările de Jos, fiind pronunțate mai multe sentințe de condamnare la moarte. Wagner a fost extrădat în Iugoslavia în 1947 pentru a fi judecat pentru crime de război. Găsit vinovat în fața tribunalului militar iugoslav, a fost condamnat la moarte și executat la 27 iunie 1947.

Comandanți SS-Sturmbannführer Herbert Garthe (? noiembrie 1941 – ? februarie 1942) SS-Oberführer Otto Reich (? februarie 1942 – 1 aprilie 1942) SS-Obersturmbannführer Arved Theuermann (1 aprilie 1942 – ?) SS-Standartenführer Josef Fitzthum (? – ?) SS-Brigadeführer Jürgen Wagner (20 aprilie 1944 – 1 mai 1945)

Note

Bibliografie

Categorie:Unități voluntare străine ale Waffen-SS Categorie:Unități militare Categorie:SS Categorie:Germania nazistă