Madrasa al-Saffarine (în , în ) este o madrasă din Fes el-Bali, medina din Fes, Maroc. A fost construită în 1271 (670 AH) de sultanul marinid și a fost prima dintre multele madrase construite de dinastia marinidă în timpul domniei lor. Este situată chiar la sud de Moscheea Qarawiyyin din secolul al IX-lea, în Piața Seffarine, care este numită după arămarii (în ) care lucrează în piață.

Istorie Rolul medreselor în Fez Merinizii au fost constructori prolifici de madrase, un tip de instituție care a apărut în nord-estul Iranului la începutul secolului al XI-lea și a fost adoptat treptat mai la vest. Aceste unități serveau la formarea învățaților islamici, în special în dreptul islamic și jurisprudență (în ). Madrasa din lumea sunnită era în general antitetică doctrinelor religioase mai „heterodoxe”, inclusiv doctrinei îmbrățișate de dinastia almohadă. Ca atare, aceasta a ajuns să înflorească în Maroc abia sub dinastia merinidă, care a succedat almohazilor. Pentru merinizi, madrasele au jucat un rol în consolidarea legitimității politice a dinastiei lor. Aceștia au folosit acest patronaj pentru a încuraja loialitatea elitelor religioase influente, dar aprig de independente din Fez, și, de asemenea, pentru a se prezenta populației generale ca protectori și promotori ai islamului sunnit ortodox. Madrasele serveau, de asemenea, la formarea învățaților și a elitelor care conduceau birocrația statului lor.

Madrasa al-Saffarine, alături de alte madrase din apropiere, precum al-Attarine și Mesbahiyya, a fost construită în strânsă proximitate cu al-Qarawiyyin, principalul centru de învățământ din Fez și, din punct de vedere istoric, cel mai important centru intelectual al Marocului. Madrasele jucau un rol de sprijin pentru Qarawiyyin; spre deosebire de moschee, ele asigurau cazare pentru studenți, în special pentru cei veniți din afara orașului Fez. Mulți dintre acești studenți erau săraci, căutând o educație suficientă pentru a obține o poziție mai înaltă în orașele lor natale, iar madrasele le ofereau necesitățile de bază, cum ar fi găzduirea și pâinea. Cu toate acestea, madrasele erau și instituții de învățământ de sine stătătoare și ofereau propriile cursuri, unii savanți islamici câștigându-și reputația prin predarea la anumite madrase. De asemenea, ele serveau ca centre ale comunităților lor și găzduiau ceremonii.

Istoricul Madrasei al-Saffarine

Madrasa al-Saffarine a fost prima de acest gen construită de marinizi. A fost finalizată în 1271, la comanda sultanului Abu Ya'qub Yusuf, care a fost remarcabil și pentru crearea Fes el-Jdid (noua citadelă din Fez și capitala Marocului). Madrasa este numită uneori și Madrasa Ya'qubiyya, după numele său. Istoricul din secolul al XIV-lea Al-Jazna'i povestește că, atunci când a fost construită madrasa, a existat o controversă cu privire alinierea qibla a sălii sale de rugăciune, care era diferită de cea a Moscheii Qarawiyyin din apropiere.

De-a lungul secolelor, madrasele din zona din jurul al-Qarawiyyin au devenit cunoscute și pentru faptul că fiecare găzduia studenți din anumite regiuni ale Marocului. Cei care locuiau la Madrasa al-Saffarine erau în general din regiunea învecinată Zerhoun, din regiunea nordică Beni Zerwal și din regiunea sudică Sous.

În secolul al XVIII-lea, Madrasa Mohammadia a fost construită lângă Madrasa al-Saffarine ca o anexă pentru a găzdui mai mulți studenți. Aceasta acoperă o suprafață de 752 m² și prezintă, de asemenea, două niveluri de camere grupate în jurul unei curți lungi.

În anii 1930 și 1940, Piața Seffarin și multe clădiri înconjurătoare au fost renovate. Madrasa Mohammadia învecinată a fost, de asemenea, renovată și extinsă din inițiativa lui Mohammed al V-lea între 1935 și 1942. Spre sfârșitul secolului al XX-lea, madrasa se afla într-o stare relativ degradată și își pierduse o mare parte din decorațiuni. A trecut prin unele lucrări de restaurare în anii 1960 și a fost redeschisă pentru studenții Universității Qarawiyyin. Mai recent, din inițiativa regelui Mohammed al VI-lea, a trecut printr-o restaurare majoră care a fost finalizată în perioada 2016–2017, cu un cost de 8 milioane de dirhami. Madrasa este folosită și în prezent ca locuință pentru studenții Universității al-Qarawiyyin.

Arhitectură

În madrasă se intră printr-un pasaj în unghi (cotit) care duce direct la o curte principală dreptunghiulară mare, în centrul căreia se află un bazin mare de apă dreptunghiular. În jurul acestei curți se află o multitudine de camere care servesc drept spații de cazare pentru studenți, dispuse pe două niveluri. Un minaret mic din cărămidă se ridică lângă intrare.

Pe partea de est a curții, vizavi de intrare, se află o sală mare și înaltă care servea drept sală de rugăciune (asemenea unei mici moschei sau unui oratoriu). Sala este acoperită de un acoperiș piramidal și conține un mihrab. Totuși, orientarea generală a madrasei și aliniamentul fațadei dinspre stradă sunt diferite de cele ale qibla (direcția de rugăciune), prin urmare sala de rugăciune nu este aliniată cu restul curții, fiind poziționată în unghi față de aceasta.

Pe partea de nord a sălii de rugăciune (și urmând aceeași orientare), accesibilă printr-un coridor lung din colțul curții principale, se află sala de abluțiuni a madrasei (în ). Aceasta constă dintr-o curte mai mică cu un bazin de apă central, în jurul căreia se află multe încăperi mici care conțin latrine. Această sală de abluțiuni are același aliniament cu cel al sălii de rugăciune, și nu cu restul madrasei.

Decorare

Madrasa și-a pierdut cea mai mare parte din decorațiuni, însă părți din acestea au supraviețuit, în special în sala de rugăciune. Decorația în stuc a sălii de rugăciune, concentrată pe partea superioară a pereților, a fost refăcută în timpul celei mai recente restaurări a clădirii. Aceasta prezintă benzi orizontale de inscripții arabe ornamentate, o friză de motive geometrice și o bandă de arcade oarbe și ferestre umplute cu alte motive arabescuri sau geometrice. În interiorul nișei mihrabului se află o cupolă cu . Tavanul mare piramidal din lemn al sălii este, de asemenea, ornamentat. Grinzile tavanului sunt dispuse pentru a forma propriile modele geometrice, iar partea centrală a tavanului culmină cu o zonă plată, având o cupolă cu muqarnas sculptată în mijloc și alte patru mai mici în colțuri. Motivele suplimentare pictate pe lemn au fost reînnoite în timpul restaurării recente.

Un fragment de decorație în stuc s-a păstrat și deasupra intrării în madrasă, pe partea dinspre curte. Istoricul de artă Xavier Salmon sugerează că acesta ar fi putut face parte inițial dintr-o compoziție decorativă care încadra arcul de la intrare, similar cu ceea ce se observă la unele moschei din oraș. Minaretul mic este, de asemenea, decorat cu arcade oarbe în jurul ferestrelor sale și cu o bandă de plăci ceramice policrome simple în partea superioară, în timp ce fațada sa estică (orientată spre curte) este acoperită cu un motiv darj-wa-ktaf sau de arcade împletite.

Comparație cu arhitectura madrasei ulterioare Madrasa prezintă unele caracteristici timpurii care au reapărut în madrasele marocane ulterioare, dar diferă de celelalte în aspecte importante, deoarece a fost una dintre cele mai timpurii încercări ale arhitecților marinizi de a concepe o clădire destinată special unei madrase (care nu avea încă precedente în Maroc). Atât intrarea în unghi, cât și curtea centrală cu bazin de apă au fost caracteristici comune ale madraselor ulterioare. Cu toate acestea, dispunerea stângace a sălii de rugăciune și a altor elemente ale planului la sol, precum și faptul că spațiile de cazare ale studenților se deschideau direct spre curte la parter, sunt aspecte care au fost revizuite și nu s-au mai repetat în proiectarea madraselor ulterioare. Proiectarea madraselor marinide ulterioare din secolul al XIV-lea a cunoscut o rafinare care a pus accentul pe o mai mare simetrie și regularitate în dispunerea lor, prezentând, de asemenea, un program decorativ mai unificat.

Prezența unui minaret nu a fost, de asemenea, o caracteristică a altor madrase (cu excepția Madrasei Bou Inania, care avea statutul special de moschee de vineri), deoarece sala de rugăciune a unei madrase era rezervată studenților săi și nu era deschisă publicului ca o moschee propriu-zisă. Jonathan Bloom, remarcând că minaretul nu pare să fie construit de la nivelul solului, sugerează că acesta a fost probabil adăugat la un anumit timp după construcția inițială a madrasei.

Note

Referințe

Legături externe

Categorie:Clădiri și structuri din 1271 Categorie:Arhitectura arabă Categorie:Arhitectura africană Categorie:Atracții turistice din Maroc