Moscheea Kasbah (în ), cunoscută și sub numele de Moscheea Moulay El Yazid, Moscheea Moulay Al Yazid etc. (în ), Moscheea El Mansouria sau Moscheea al-Mansur (în ), este o moschee istorică din Marrakesh, Maroc. A fost construită inițial de conducătorul almohad Yaqub al-Mansur în anii 1185–1190. Este situată în districtul Kasbah, fostul palat fortificat al orașului, în apropierea locului palatelor sale regale istorice. Alături de Moscheea Koutoubia, este una dintre cele mai importante moschei istorice din Marrakesh.

Istorie

Construcția moscheii a început probabil în jurul anului 1185 și s-a încheiat în 1190, în perioada de apogeu a Imperiului Almohad. Aceasta a fost comandată de califul almohad (care a guvernat între 1184 și 1199) ca parte a noului district imperial al kasbahului (citadela), care urma să fie reședința califului almohad și sediul guvernului. Acest pas a urmat o lungă tradiție a conducătorilor din lumea islamică (și nu numai) care au construit orașe-palat sau districte regale separate. Moscheea Kasbah a fost construită pentru a fi moscheea congregatională pentru calif și pentru acest district regal, unde conducătorul mergea pentru a asista la rugăciuni.

Chiar și după al-Mansur și după dispariția Imperiului Almohad, Moscheea Kasbah s-a bucurat de o înaltă stimă în rândul populației generale și al conducătorilor ulteriori, concurând chiar în prestigiu cu Moscheea Koutoubia. Încă din epoca merinidă, conducători și figuri importante au început să fie înmormântați într-un cimitir situat chiar la sud de moschee, acesta devenind în cele din urmă locul necropolei regale a dinastiei saadite, cunoscută sub numele de Mormintele Saadiene.

La sfârșitul secolului al XVI-lea, moscheea a fost grav avariată de o explozie uriașă la un depozit de praf de pușcă din apropiere. Data exactă a evenimentului nu este sigură, cea mai timpurie estimare fiind anul 1562, în timp ce cel mai târziu s-ar fi putut întâmpla în anii 1573–1574. În orice caz, sultanul saadian (care a guvernat între 1557 și 1574) a întreprins reparații și restaurări ample în urma exploziei, partea sudică a moscheii fiind probabil cea mai afectată. Cercetătorii au presupus în mod tradițional că reparațiile și reconstrucția din această perioadă au păstrat designul original almohad, deși decorațiunile din stuc vizibile astăzi în interiorul moscheii sunt cel mai probabil în întregime saadiene și au înlocuit decorațiunile care ar fi existat anterior. Un studiu mai recent realizat de Íñigo Almela Legorburu susține că reconstrucția saadiană a adus probabil unele modificări semnificative configurației interne a moscheii, rezultând layoutul său actual. Chiar și după aceste reparații, fisuri lungi în minaret au rămas vizibile până în secolul al XX-lea.

Mai târziu, sultanul alauit Sidi (care a guvernat între 1757 și 1790) a întreprins o altă serie de restaurări ample în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cupola din lemn de la intrarea centrală în sala de rugăciune dinspre curte datează din această perioadă, la fel ca și alte elemente. În ciuda acestui fapt, se pare în continuare că acești sultani ulteriori au păstrat cu fidelitate forma moscheii originale, ceea ce poate fi un indiciu al stimei de care se bucura.

La 16 august 1907, la câteva zile după bombardamentul francez asupra orașului Casablanca și invadarea câmpiilor Shawiya, un grup condus de Madani El Glawi s-a reunit la moschee pentru a-i jura credință lui ca sultan al lor în detrimentul fratelui său , în cadrul mișcării cunoscute sub numele de Hafidiya.

În prezent, moscheea este încă folosită pentru rugăciune, iar persoanelor de altă religie decât cea musulmană nu le este permis să intre în interior (la fel ca în cazul altor moschei din Maroc).

Locație și mediu urban

Moscheea se află în vechiul cartier Kasbah din Marrakesh și este situată nu departe de Palatul El Badi și de actualul Palat Regal, folosit și astăzi de regele marocan. Aceasta este flancată de Place Moulay el Yazid pe latura sa estică. Pe latura sa de sud se află Mormintele Saadiene, o necropolă îngustă cu mausolee ornate care adăpostea mormintele dinastiei saadite. Moscheea este, de asemenea, aproape de zidurile orașului și de Bab Agnaou, poarta istorică principală de intrare în Kasbah.

Arhitectură

Exterior Zidurile exterioare și fațadele Exteriorul moscheii este impunător, cu ziduri înalte încununate în partea superioară de merloane situate deasupra unui rând de corbeli. De-a lungul zidurilor se află mari arcuri în formă de potcoavă, dintre care multe sunt acum zidite, în timp ce unele încadrează porțile moscheii. Câteva dintre arcurile de pe latura de sud-vest a moscheii adăpostesc spații pentru magazine.

Minaretul

Minaretul, la fel ca mai faimosul minaret al Moscheii Koutoubia și alte minarete din Magreb, are o bază pătrată (8,8 metri pe fiecare latură) și este împărțit pe verticală în două părți: un corp principal și un lanternou mult mai mic (aproape 4 metri pe fiecare latură) în partea superioară. Acestea fiind spuse, decorațiunea acestui minaret este diferită de cea a Koutoubia și avea să devină prototipul pentru multe minarete construite ulterior în Maghreb și al-Andalus.

Corpul principal al minaretului are ziduri simple din piatră de carieră până la nivelul acoperișului moscheii, punct în care restul minaretului este realizat din cărămidă și începe decorațiunea. De aici, pe fiecare dintre cele patru laturi aproape identice, trei arcuri înguste în formă de potcoavă sunt surmontate de arcuri polilobate mai mari. Între aceste arcuri se află coloane angajate subțiri care au fost cândva complet acoperite cu faianță colorată (ceramică), aceasta păstrându-se pe unele dintre ele. Acest set de elemente se îmbină apoi cu fațadele decorative mult mai mari de deasupra lor. Aceste fațade prezintă un model sebka împletit larg (un motiv maghrebian comun care seamănă în linii mari cu palmetele sau cu fleur de lis) sculptat în cărămidă și umplut cu faianță verde. Deși decorațiunea celor patru laturi ale minaretului este aproape aceeași, există mici diferențe între fațadele de nord și de sud, pe de o parte, și fațadele de est și de vest, pe de altă parte, detaliile formelor modelului sebka și ale arcurilor polilobate de pe fațada inferioară variind ușor. Acest tip de alternanță a fost repetat la alte minarete contemporane și ulterioare (de exemplu, Turnul Hassan din Rabat sau Moscheea Chrabliyine din Fes).

Spre partea superioară, o friză mare de mozaic ceramic geometric în verde și alb înconjoară minaretul, înainte de a se încheia cu o coroană de merloane. Între această friză de mozaic ceramic și merloane există în prezent o bandă orizontală goală care era completată în trecut de o inscripție în limba arabă pe plăci în tehnica cuerda seca, cu litere întunecate (probabil violet) pe un fundal alb. Inscripția era scrisă într-un stil kufic proeminent și conținea prima sură din Coran, Al-Fatiha. Această friză nu a supraviețuit, dar au fost găsite fragmente din ea, în timp ce restul mozaicurilor ceramice de pe minaret au avut nevoie de restaurare în perioada recentă. Fragmentele care s-au păstrat (într-o colecție găzduită de Palatul El Badi din apropiere) reprezintă cel mai vechi exemplu supraviețuitor de ceramică în tehnica cuerda seca (o tehnică originară din al-Andalus) utilizată într-un context arhitectural.

Deasupra acestei părți principale a minaretului, lanternoul scurt sau arborele secundar din partea superioară folosește o decorațiune similară. Acesta este surmontat de un finial (jamur) cu trei sfere de cupru. O credință larg răspândită în trecut susținea că acestea erau de fapt realizate din aur pur; o legendă care a luat naștere la această moschee, dar care ulterior a devenit asociată cu minaretul Koutoubia.

Interior Curțile interioare

Planul moscheii este aproximativ pătrat. Planul la sol al moscheii este remarcabil prin faptul că este dominat de dimensiunea curții sale și de divizarea acesteia în cinci părți: o curte centrală dreptunghiulară mare și patru curți dreptunghiulare minore în colțurile sale. Cele patru curți mai mici sunt dispuse în două perechi simetrice în jurul curții principale: două pe latura de vest, două pe cea de est, fiind separate de curtea principală printr-o arcadă de arcuri. Spațiul mare fără acoperiș format de aceste cinci curți este înconjurat de sala de rugăciune acoperită pe o latură (la sud) și de o galerie acoperită care rulează de-a lungul celorlalte trei laturi. Spațiul dintre fiecare pereche de curți auxiliare este ocupat, de asemenea, de o navă îngustă acoperită – practic proiecții ale galeriei înconjurătoare. Curtea principală prezintă două fântâni: una în centru și una mai mare, mai aproape de intrarea de nord. Cele două curți secundare care sunt cele mai apropiate de sala de rugăciune au, de asemenea, fiecare propria fântână centrală. La fel ca în alte moschei, aceste fântâni servesc pentru abluțiuni înainte de rugăciune.

Un studiu recent realizat de Íñigo Almela Legorburu a emis ipoteza că actuala configurație a moscheii, cu cinci curți, este rezultatul reparațiilor din epoca saadită din secolul al XVI-lea. Autorul sugerează că moscheea almohadă originală ar fi avut, în schimb, trei curți dreptunghiulare separate, într-o configurație similară cu cea a Marii Moschei Almohade neterminate din Rabat (locul unde se află astăzi Turnul Hassan). Conform acestei ipoteze, dintre cele patru curți minore care există în prezent, doar cele două din sud ar fi existat în proiectul almohad original, în timp ce din marea curte centrală ar fi existat doar partea de nord, ceea ce ar corespunde pozițiilor celor trei fântâni mari din curți de astăzi. Curțile ar fi fost izolate unele de altele, iar restul moscheii ar fi fost acoperit. Extinderea curții centrale și adăugarea celor două curți minore la nord ar fi fost rezultatul unei preferințe saadite pentru o curte pătrată mare în moschei și al dorinței de a obține mai multă simetrie în configurația finală a moscheii reconstruite.

Sala de rugăciune

Sala de rugăciune propriu-zisă este situată pe latura de sud a curții și este un spațiu hipostil cu rânduri de arcuri care pornesc perpendicular spre peretele sudic al moscheii (peretele cel mai îndepărtat de curte) și formează trei nave care rulează paralel cu peretele. Peretele sudic reprezintă qibla (direcția de rugăciune), iar nava cea mai apropiată de acesta este delimitată de celelalte printr-un alt rând de arcuri care rulează paralel cu peretele qibla.

Acest plan la sol este neobișnuit în comparație cu dispunerea clasică a moscheilor din lumea islamică vestică (adică Magreb și al-Andalus), care constă de obicei dintr-o singură curte mare și o sală de rugăciune adjacentă în general mai mare (cum ar fi, de exemplu, la influenta Mare Moschee din Cordoba și la prototipul reprezentat de Moscheea Almohadă din Tinmal). Cu toate acestea, moscheea împărtășește încă multe asemănări cu alte moschei almohade sau medievale din regiune, deoarece construcția sa a fost mai mult sau mai puțin contemporană cu Moscheea Koutoubia din Marrakesh, Turnul Hassan din Rabat și Moscheea Almohadă din Sevilla (înlocuită de o catedrală, dar păstrând elemente precum minaretul său, ). De exemplu, chiar dacă proporțiile sălii de rugăciune sunt mult reduse, nava centrală care duce de la curte la mihrab în peretele qibla și nava care rulează de-a lungul peretelui qibla sunt accentuate arhitectural prin lățimea și decorațiunea lor, o caracteristică standard a moscheilor clasice marocane și andaluze, numită uneori „plan în T” sau „tip T” (deoarece cele două nave formează împreună o formă de „T” pe planul la sol).

Decorațiunea interiorului