Operațiunea Moonsund (în ; în ; în ) a fost o operațiune amfibie și o ofensivă a Armatei Roșii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, desfășurată la sfârșitul anului 1944. A făcut parte din și a fost concepută pentru a curăța forțele germane ale Grupului de Armate Nord de pe insulele din estul Mării Baltice, Arhipelagul Estonian (arhipelagul Moonsund). Forțele atacatoare proveneau din a .

Insulele estoniene erau ocupate în mare parte de unități ale germane, care fusese împărțită între cele trei insule și întărită cu diverse detașamente de artilerie, artilerie de coastă și geniști de asalt.

Context

Insulele Saaremaa (în suedeză și germană: Ösel), Hiiumaa (în suedeză și germană: Dagö) și Muhu (în suedeză și germană: Moon) sunt cele mai mari insule ale arhipelagului de la nord-vestul coastei Estoniei. Ele domină rutele maritime către Helsinki, St. Petersburg (Leningrad), Tallinn (germană: Reval), precum și golful Riga. Sunt aproape complet plate, cel mai înalt punct ridicându-se la aproximativ 68 de metri deasupra nivelului mării. Majoritatea insulelor sunt acoperite de păduri, mlaștini și câmpuri. O mare parte din zona înconjurătoare a Mării Baltice este puțin adâncă, ceea ce o face nepotrivită pentru vase mari.

Uniunea Sovietică a stabilit garnizoane pe insule după în 1940. În septembrie–octombrie 1941, după invazia germană a Uniunii Sovietice, insulele au fost capturate după debarcări germane lansate de pe coasta de vest a Estoniei în cadrul Operațiunii Beowulf.

Invazia sovietică

Unitățile Armatei Roșii desemnate pentru atac erau și Corpul 109 de Pușcași. Trupele au fost transportate către primul cap de pod la Kuivastu, pe insula Muhu, folosind ambarcațiuni de debarcare folosite în programul lend-lease, inclusiv vehicule amfibii , la 29 septembrie 1944. Multe dintre aceste trupe erau estonieni, majoritatea încorporați în rândurile Armatei Roșii în avans, așa cum era obișnuit când sovieticii recucereau teritorii. Deși creșteau efectivele pe hârtie, acești recruți neantrenați aveau adesea abilități de luptă limitate. Detașamentul finlandez Arho a participat la operațiuni, în special la 4 și 5 octombrie, oferind sprijin logistic unităților sovietice de infanterie. Comisia Aliată de Control pentru tratatul de pace intermediar dintre Uniunea Sovietică și Finlanda ceruse 100 de și 100 de bărci cu motor cu echipaje finlandeze, dar Finlanda a negociat reducerea numărului la jumătate: 50 de galease și 50 de bărci cu motor. Fiecare galeasă avea un căpitan, un mecanic-șef și doi membri ai echipajului, iar fiecare barcă cu motor avea doi membri ai echipajului.

Germanii au retras garnizoana de pe Muhu după o rezistență inițială slabă, distrugând digul dintre Muhu și Saaremaa; au retras, de asemenea, forțele de pe Hiiumaa către Saaremaa, debarcând și ca întăriri suplimentare. Planul sovietic prevedea inițial curățarea arhipelagului nu mai târziu de 5 octombrie, dar vremea rea și rezistența germană au încetinit înaintarea. După securizarea Hiiumaa, forțele sovietice au debarcat între Jaani și în nordul Saaremaa la 5 octombrie.

Forțele germane s-au retras prin insulă cu acțiuni de ariergardă ocazionale. Ei plănuiau să opună rezistență pe îngusta și mai ușor de apărat din sud-vestul Saaremaa. Au avut loc mai multe angajamente violente, cel mai notabil fiind , dar până la 8 octombrie toate forțele germane rămase fuseseră împinse pe peninsulă. Restul insulei, inclusiv orașul Kuressaare (în germană: Arensburg), se afla acum în mâinile sovieticilor, care și-au întărit unitățile de atac cu .

Atacurile sovietice nu au reușit să progreseze. Germanii construiseră poziții defensive solide, bazate pe rămășițele pozițiilor sovietice din 1941. Pentru a obține un punct de observație în terenul plat, sovieticii au lansat două baloane de observație captive. De acolo au putut dirija focul de artilerie asupra pozițiilor germane și coloanelor de aprovizionare. Sovieticii au încercat atacuri amfibii în spatele liniilor germane, dar acestea au fost respinse, provocând pierderi grele atacatorilor.Halten bis zum letzen Mann. Cu câteva zile înainte de sfârșitul bătăliei, germanii au primit sprijin eficient de artilerie navală de la flotile, inclusiv crucișătoarele grele și . Sovieticii au avut, de asemenea, sprijin naval, iar între cele două marine au avut loc ciocniri minore.http://www.Stuttgart.Seekrieg. După câteva săptămâni de lupte, cea mai puternică formațiune germană, Divizia 12 de câmp Luftwaffe, a fost retrasă în Curlanda la 12 noiembrie, forțând unitățile germane să se retragă pe linii defensive succesive.

Numărul pierderilor germane raportate în literatura sovietică este de până la 7.000 morți și 700 prizonieri de război.Ачкасов В., Моонзундская десантная операция, "Военно-Исторический Журнал", 1973, № 4

Retragerea Pe măsură ce cursul războiului se întorcea împotriva Germaniei, Hitler interzicea tot mai mult retragerea forțelor germane, chiar și din zone cu valoare militară îndoielnică. Germanii au rămas pe insulă mult după ce frontul principal trecuse, pierzându-și valoarea strategică și tactică. Odată cu apropierea iernii, apele puțin adânci ale arhipelagului ar fi înghețat, făcând imposibilă menținerea pozițiilor cu forțele slăbite.

Până la 23 noiembrie, apărarea germană devenise imposibil de susținut, iar comandantul Grupului de Armate, Ferdinand Schörner, a dat ordinul de evacuare. Aceasta contravenea unui ordin explicit al lui Adolf Hitler de a lupta pentru insulă până la ultimul om. Deși Schörner a scăpat nepedepsit, majoritatea altor comandanți ar fi fost probabil destituiți. Dacă acest lucru s-a datorat simpatiilor sale naziste sau faptului că Hitler a realizat în secret că a procedat corect rămâne necunoscut.

În primele ore ale zilei de 24 noiembrie, toate trupele germane supraviețuitoare au fost evacuate către Ventspils (germană: Windau) pe peninsula Curlanda, de o forță navală sub comanda general-maiorului . Numărau aproximativ 4.500 de oameni, inclusiv 700 răniți, reprezentând aproximativ 25% din forța inițială.http://www.feldgrau/baltsea Pierderile anterioare fuseseră evacuate mai devreme, împreună cu prizonieri sovietici și un număr mare de civili estonieni care nu doreau să revină sub dominație sovietică. Toate tunurile și vehiculele rămase au fost distruse și abandonate, iar 1.400 de cai au fost împușcați pentru a preveni folosirea lor de către sovietici.

Urmări Forțele sovietice au menținut o prezență militară puternică pe insulă. Multe dintre vechile poziții de artilerie de coastă au fost reconstruite și modernizate. Întreaga insulă Saaremaa a fost declarată zonă restricționată, iar o mare parte a teritoriului a fost interzisă civililor, inclusiv cea mai mare parte a Peninsulei Sõrve. A existat, de asemenea, un nou val de deportări la sfârșitul anilor 1940.

În cultura populară Operațiunea apare în filmul estonian de război din 2015 1944.

Note

Categorie:Bătălii ale Uniunii Sovietice Categorie:Bătăliile Estoniei