Etiuni

miniatura|300px|Timbre emise de Armenia, care înfățișează artefacte antice rămase de la cultura Lchashen-Metsamor (Etiuni), găsite lângă lacul Sevan

Etiuni (alte denumiri Etiuḫi, Etiu, Etio) era o confederație tribală din epoca fierului timpuriu, în partea de nord a bazinului râului Araxes, corespunzând aproximativ provinciei Ayrarat din Regatul antic al Armeniei. Etiuni a fost menționată frecvent în documentele regilor urartieni, care au purtat numeroase campanii împotriva acesteia. Este foarte probabil ca „Etuna” sau „Etina” să fi contribuit la prăbușirea Urartului, conform textelor asiriene.H. W. F. Saggs. "The Nimrud Letters, 1952: Part IV." British Institute for the Study of Iraq. Iraq. Vol. 20, No. 2 (Autumn, 1958), pp. 182-212. Unii cercetători cred că avea o populație vorbitoare de limbă armeană.

Nume și etimologie Igor Diakonov scria că Etiuni era o denumire urartiană care însemna „țara/oamenii din Etio”, în timp ce Mirjo Salvini a preferat să o citească „Etiu”. Etnograful Armen Petrosyan a sugerat că acest nume ar putea fi o redare cuneiformă urartiană a numelui Hatio (uneori transliterat ca Hattiyo sau Hatiyo), pe care Diakonov îl prezentase ca reconstituirea formei inițiale a endonimului armenilor, hay ().

Sistemul de scriere cuneiform folosit de urartieni nu avea nici un simbol care să desemneze sunetul „h”, așa că urartienii au folosit fie un simbol menit de obicei să transmită un h laringeal (ḫ, χ), fie au optat să nu folosească nici un simbol pentru acest sunet. Petrosyan, citându-i pe Diakonov și Gevorg Jahukyan, a spus că „e”-ul urartian poate corespunde cu „a”-ul armean atunci când este folosit la începutul cuvintelor.

Petrosyan, citându-i pe lingviștii din secolul al XIX-lea Friedrich Spiegel și Heinrich Kiepert, a propus că „Hatio” ar putea deriva în cele din urmă din proto-indo-europeanul *poti, care înseamnă „domn, stăpân, soț”.Conform acestei teorii, numele, cu sufixul de plural, s-a dezvoltat din *potiio → *hetiyo → *hatiyo → hay.

Amplasare și regiuni miniatura|400x400px|Se pare că Etiuni se suprapunea geografic în mare măsură cu provincia Ayrarat a Regatului Armeniei de mai târziu, deși Etiuni cuprindea o mai mare parte din țărmul lacului Sevan. Etiuni era alcătuită dintr-o serie de regate și triburi mici, inclusiv Iga (cunoscut și cu numele de Igani, Iya și Aia), pe malul sudic al lacului Cildir, Abiliani și Apuni, probabil corespunzătoare triburilor armene Abełean și Havnunik, în regiunea Kars, și Luša, Katarza, Uiṭeruḫi (Witeruḫi) și Gulutaḫi, din câmpia Ararat. O altă regiune a Etiuni era Liquini, situată lângă Armavir. Petrosyan a sugerat că Erkuaḫi, o altă regiune etiuniană situată pe versantul nordic al Muntelui Ararat, ar putea fi un nume armean al celor două vârfuri ale muntelui (compară cu armeanul erku ('doi').

Relațiile cu Urartu În timpul coregenței lui Ișpuini și a fiului său, Menua, Urartu a început să se extindă spre nord în teritoriile etiuniene, purtând război împotriva triburilor katarza și lușa, cucerirind Liquini și „puternicul ținut” Erkuaḫi și, în consecință, impunând Etiuni un tribut.

Fiul lui Menua, Arghiști, s-a aventurat mai departe în teritoriul etiunian decât predecesorii săi, construind fortăreața Erebuni (situată în Erevan) în teritoriul nou-cucerit și aducând acolo 6600 de războinici din Hatti și Șupria. Arghiști a cucerit Apuni, Lușa (castrându-l pe regele de acolo) și Iga, luându-i prizonieri pe mulți dintre locuitorii acestor ținuturi.

Cu toate acestea, se pare că etiunienii s-au răsculat și au invadat Urartu în timpul domniei lui Arghiști, furând aštiuzi (posibil un idol al unui zeu; comparați cu cuvântul armenesc „zeu”) din centrul religios urartian Musasir.

Sarduri al II-lea, fiul lui Arghiști, a purtat și el numeroase campanii militare în Etiuni în anii 740 î.Hr., luptând cu conducătorii locali și cu regele Etiuni, Diaṣuni. Cu toate acestea, nu se cunoaște rezultatul acestei confruntări cu Diaṣuni, deoarece textul este incomplet.

Conform textelor asiriene, „etineenii” s-au răsculat de trei ori în timpul domniei lui Rusa I, fiul lui Sarduri al II-lea. Aceste răscoale au dus, se pare, la pierderi militare urartene și la „jefuirea” Urartului.

Un text asirian de mai țârziu menționează că Urartu a fost „distrus” de „poporul Etunei”.

Structura etno-lingvistică Igor Diakonov a considerat posibil ca etiunienii să fi fost un popor hurro-urartian, deși nu a explicat raționamentul pentru această clasificare.

Mai recent, Armen Petrosyan, lingvistul Hrach Martirosyan și alți cercetători au sugerat etimologii armene pentru o serie de nume personale, de loc, tribale și religioase etiuniene. Nume și cuvinte armene au fost identificate și în Urartu, sugerând posibilitatea ca triburile vorbitoare de limbă armeană să fi constituit o parte din populațiile ambelor teritorii.

Conducători în documentele urartiene este menționat numele unui singur rege al Etiuni, Diaṣuni din Iga (sau Iya). Petrosyan a etimologicizat Diaṣuni ca fiind un nume armean neatestat în altă parte, care înseamnă „născut din zeu” ( + ), comparându-l cu grecescul Diogenes (), tracul Diazenus, celticul Divogenos și cu numele sanscrit Devaja ( ).

Arheologie miniatura|Iștikuni era un oraș din Etiuni, lângă lacul Sevan. Era situat în Lhașen, Armenia. Arheologii leagă Etiuni de cultura Lhașen-Mețamor. Cultura Lhașen-Mețamor provine din cultura Trialeti-Vanadzor.

Iștikuni, lângă Lhașenul de astăzi, este un sit arheologic etiunian notabil.

Situl arheologic Mețamor, lângă Taronikul de astăzi, a fost un important centru de prelucrare a metalelor în epoca fierului.

Vezi și

Hayasa-Azzi

Note

Categorie:Istoria Armeniei antice Categorie:Pagini cu traduceri nerevizuite Categorie:Orientul Apropiat Antic