Sănătatea refugiaților

thumb|Un spital dintr-o tabără pentru refugiați din războiul civil nigerian-biafran, la sfârșitul anilor 1960 (CDC)

Sănătatea refugiaților este domeniul de studiu privind efectele asupra sănătății resimțite de persoanele care au fost strămutate într-o altă țară sau chiar într-o altă parte a lumii, ca urmare a unor circumstanțe nesigure, precum războiul sau persecuția. Persoanele care au suferit o strămutare forțată pot fi afectate de boli infecțioase sau de unele boli cronice care sunt neobișnuite în țara în care se stabilesc în cele din urmă. Sănătatea mintală este un aspect important și poate avea un impact major asupra persoanelor strămutate. Starea de sănătate a refugiaților poate fi legată de factori precum originea geografică a persoanei care a migrat, condițiile din taberele de refugiați sau din mediile urbane în care au trăit, precum și de condițiile personale, fizice și psihologice ale persoanei, fie ele preexistente, fie dobândite în timpul călătoriei din patria lor către o tabără sau, în cele din urmă, către noua lor casă.

Probleme majore de sănătate În general, persoanele care provin din alte țări și ajung în țări mai bogate sau mai dezvoltate au o probabilitate mai mică de a utiliza serviciile generale de sănătate, dar prezintă un risc mai mare de a avea o sănătate mintală precară și de a muri prematur în comparație cu populațiile native. Persoanele care sunt refugiate prezintă un risc mai mare de a contracta anumite boli sau de a avea alte probleme de sănătate din cauza unor factori precum alimentația deficitară, condițiile sanitare precare și lipsa asistenței medicale adecvate.

Boli netransmisibile O boală netransmisibilă este o afecțiune medicală care nu se poate transmite și nu este infecțioasă. Este cauzată de comportamente individuale și factori de mediu. Potrivit OMS, aceste boli duc la un număr estimat de 40 de milioane de decese pe an, reprezentând 70% din decesele la nivel mondial. Dezvoltarea și controlul acestor afecțiuni sunt direct legate de alimentație și de comportamentele sănătoase. Bolile netransmisibile au reprezentat 19-46% din mortalitatea din primele cinci țări generatoare de refugiați în 2015. Rapoartele indică faptul că mai mult de jumătate dintre gospodăriile de refugiați sirieni (relocați în Liban) au un membru care suferă de o boală netransmisibilă.

Diabet Diabetul este un grup de boli metabolice cronice care afectează modul în care organismul folosește zahărul din sânge. Există două forme principale de diabet: de tip 1 și de tip 2. Diabetul de tip 1 se caracterizează prin deficit de insulină și necesită doze zilnice administrate de insulină. Cauzele diabetului de tip 1 sunt necunoscute și, în prezent, nu pot fi prevenite. Acesta debutează de obicei la o vârstă fragedă. Diabetul de tip 2 se caracterizează prin incapacitatea organismului de a utiliza în mod corespunzător insulina. Diabetul de tip 2 debutează de obicei la adulți și este legat de comportamente nesănătoase. O altă formă comună de diabet este diabetul gestațional. Acesta apare la femeile însărcinate și nu duce neapărat, în mod permanent, la diabet de tip 1 sau de tip 2.

Refugiații prezintă un risc crescut de a dezvolta diabet din cauza tendinței către comportamente nutriționale inadecvate. Potrivit CDC, în rândul refugiaților sirieni, există o prevalență de 6,1% a diabetului cu debut la vârsta adultă. Refugiații irakieni au înregistrat o prevalență de 3%, iar refugiații congolezi s-au confruntat cu un procent de sub 1%. O analiză literară privind riscul de diabet în rândul populațiilor de refugiați sugerează că riscul crescut de diabet printre refugiații adulți ar putea fi asociat cu un istoric mai lung de migrație. Analiza leagă, de asemenea, prevalența crescută a diabetului cu tranziția de la stilurile de viață tradiționale, agricole, cu alimente potențial protectoare, la stilurile de viață urbanizate, occidentalizate, care vin odată cu migrația.

Anemie Anemia este o afecțiune în care un individ nu are suficiente globule roșii sănătoase. În consecință, acest lucru va duce la un flux redus de oxigen către organele corpului. Cel mai adesea, este cauzată de un consum insuficient de fier. Anemia este folosită ca indicator pentru deficiența generală de micronutrienți. Simptomele implică, de obicei, oboseală generală și extenuare, ca urmare a fluxului redus de oxigen. Există diverse tratamente pentru anemie, inclusiv suplimente de fier și suplimente de vitamina B. De asemenea, pot fi utilizate transfuzii de sânge dacă producția de sânge este scăzută.

Conform CDC, „o evaluare a prevalenței anemiei în tabăra de refugiați Zaatari și în zonele învecinate a arătat că 48,4% dintre copiii cu vârsta sub 5 ani și 44,8% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani sufereau de anemie”. În rândul refugiaților congolezi, anemia falciformă (SCD) reprezintă un motiv de îngrijorare mult mai mare. În America Centrală, refugiații care provin din El Salvador, Guatemala și Honduras prezintă cea mai mare incidență a cazurilor de anemie. CDC raportează că prevalența pentru copiii sub 5 ani este de 30% în El Salvador, 47% în Guatemala și 40% în Honduras. În Guatemala, 22% dintre femeile însărcinate sunt, de asemenea, anemice. Aceste cazuri sunt puse în principal pe seama alimentației deficitare sau a unei infecții parazitare cronice.

Boli cardiovasculare și hipertensiune arterială Bolile cardiovasculare reprezintă un termen general pentru diverse afecțiuni ale inimii, cum ar fi boala arterială coronariană, stopul cardiac, aritmiile și multe altele. Hipertensiunea arterială reprezintă tensiunea arterială crescută — aceasta este de obicei definită ca o tensiune arterială de peste 130/80. Bolile cardiovasculare și hipertensiunea sunt asociate cu alimentația/dieta deficitară, stilul de viață sedentar și factorii de risc genetici.

În rândul refugiaților sirieni, 4,1% dintre adulți sufereau de boli cardiovasculare și 10,7% sufereau de hipertensiune arterială. Există, de asemenea, un risc substanțial în rândul refugiaților congolezi. Conform CDC, în rândul refugiaților irakieni din Iordania, 33% dintre cei cu vârsta de peste 15 ani aveau hipertensiune arterială. Alți 42% erau pre-hipertensivi. Adulții refugiați bhutanezi au avut o prevalență de 3% a hipertensiunii arteriale și o prevalență de aproape 1% a bolii pulmonare obstructive cronice.

Boli transmisibile

Tuberculoză Tuberculoza (TB) este o infecție bacteriană care afectează în principal plămânii. Fiind o boală cu transmitere aeriană, tuberculoza se răspândește prin inhalarea bacteriilor, care ulterior ajung în plămâni și în alte părți ale corpului pentru a manifesta infecția. Odată ce o persoană este infectată, tuberculoza poate deveni fie latentă, fie activă. Dacă este latentă, boala este asimptomatică și necontagioasă; cu toate acestea, tuberculoza latentă poate deveni activă în orice moment. Tuberculoza activă este simptomatică și contagioasă. În orice caz, tuberculoza trebuie tratată imediat, deoarece infecțiile netratate pot fi fatale.

Se estimează că o treime din populația lumii este infectată cu Mycobacterium tuberculosis. Această incidență ridicată impune ca persoanele care efectuează examinările în străinătate (medicii acreditați) să testeze toți refugiații pentru tuberculoză și să îi testeze suplimentar pe toți cei suspectați că au tuberculoză activă. Screeningul pentru tuberculoză implică, în general, un test cutanat la tuberculină, urmat de o radiografie toracică atunci când este necesar și de teste de laborator, în funcție de aceste rezultate. Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani care locuiește într-o țară cu o rată de incidență a tuberculozei de 20 sau mai multe cazuri la 100.000 de persoane (conform identificării OMS) trebuie să efectueze un test cutanat la tuberculină. Cei cu vârsta de peste 15 ani trebuie să efectueze o radiografie toracică.

În SUA, persoanele refugiate identificate cu tuberculoză activă trebuie să finalizeze tratamentul înainte de a li se permite intrarea. La sosirea în SUA, CDC recomandă ca toți refugiații să fie evaluați pentru tuberculoză folosind un test cutanat la tuberculină. O radiografie toracică de urmărire este necesară dacă testul cutanat la tuberculină este pozitiv sau dacă refugiatul a fost identificat ca având tuberculoză (fie Clasa A, fie Clasa B) la examinarea sa din străinătate sau dacă este infectat cu HIV.

Peste 2 miliarde de oameni sunt infectați cu tuberculoză la nivel mondial. În mod specific în rândul populațiilor de refugiați, riscul de a contracta tuberculoza este mai mare decât în populația generală, deoarece supraaglomerarea și călătoriile internaționale sunt mai mari și mai frecvente. Potrivit OMS, începând cu 2016, rata de incidență a tuberculozei în Siria este de 17 la 100.000 de persoane. Comparați acest lucru cu 3,1 la 100.000 de persoane în Statele Unite.

Hepatită infecțioasă Există mai multe tipuri de hepatită, care, în sens larg, pot fi descrise drept infecții virale ale ficatului. Cele mai frecvente tipuri sunt hepatita virală A, B și C. Hepatita B și C pot duce la infecții cronice, în timp ce hepatita A este exclusiv infecțioasă. Ca atare, hepatita A mai este denumită hepatită infecțioasă și este cauzată de virusul hepatitei A (VHA). VHA poate fi răspândit direct sau indirect prin contact fecal, contact întâmplător, contact sexual și pe căi alimentare sau hidrice. Din această cauză, populațiile de refugiați sunt mai susceptibile la această infecție. Conform unui studiu din 2016 realizat în Grecia, rata hepatitei infecțioase în rândul refugiaților sirieni din anumite unități din Grecia este de 152 la 1.000 de persoane; ratele la refugiații din Afganistan și Irak au fost mult mai mici, de 8 la 1.000 și, respectiv, 9 la 1.000 de persoane. Rata disproporționat de mare la refugiații sirieni poate fi atribuită proporției mai mari de refugiați sirieni din tabere, comparativ cu refugiații din alte țări de origine. Nu există tratament pentru infecțiile cu VHA, deci măsurile de intervenție igienică și vaccinările sunt de cea mai mare prioritate în măsurile de prevenție. Cu toate acestea, asistența medicală adesea nu este prioritizată în populațiile de refugiați, iar resursele sunt limitate, îngreunând astfel controlul adecvat al ratei și răspândirii infecției.

Hepatita B Infecția cu hepatita B este endemică în Africa, Asia de Sud-Est, Asia de Est, Asia de Nord și majoritatea Insulelor Pacificului. Conform CDC, rata infecției cronice printre persoanele care emigrează în SUA din aceste zone este cuprinsă între 5% și 15%. Multe state solicită sau recomandă ca toți refugiații să fie testați pentru hepatita B și să se procedeze la imunizarea tuturor celor care sunt susceptibili la această infecție. În regiunile unde vaccinul împotriva hepatitei nu este reglementat, noile infecții apar predominant la sugari și copii mici. Prin urmare, 25% dintre persoanele care se infectează cronic ca sugari și 15% dintre persoanele care se infectează cronic la o vârstă mai înaintată decedează din cauza problemelor de sănătate legate de hepatita B.

Infecții cu transmitere sexuală Refugiații se pot afla la un risc mai mare de a contracta infecții cu transmitere sexuală din cauza lipsei de acces la protecție și/sau tratament, precum și a circumstanțelor de război și de fugă, făcându-i subiectul unor incidențe mai ridicate de viol și abuz sexual. La relocare, refugiații sunt testați în mod regulat pentru sifilis, gonoree, chlamydia și infecție cu HIV.

COVID-19