Émile Benveniste () a fost un lingvist francez. Născut Ezra Benveniste, acesta a fost naturalizat francez în anul 1924. S-a remarcat prin lucrările sale atât în domeniul gramaticii comparate a limbilor indo-europene, cât și în cel al lingvisticii generale.

Biografie Ambii săi părinți au fost învățători ai Alianței Israelite Universale în Imperiul Otoman, în Tunisia, iar ulterior în Bulgaria. Titular al unei burse a Alianței Israelite Universale, acesta și-a efectuat studiile la Paris, la Micul seminar israelit, începând cu anul 1913. După bacalaureat, a abandonat studiile religioase. A devenit licențiat în litere în 1920, la vârsta de 18 ani, și a promovat examenul de agregare în gramatică în 1922. Și-a efectuat serviciul militar în Maroc în timpul .

Elev al lui Antoine Meillet la École Pratique des Hautes Études, acesta a predat el însuși în cadrul acestei instituții din 1927 până în 1969, precum și la Collège de France, unde a ocupat catedra de gramatică comparată din 1937 până în 1969.

Luat prizonier în 1940, acesta a reușit să evadeze în noiembrie 1941 și s-a refugiat în Elveția, unde a rămas până în 1945, în condițiile în care fusese exclus de la Collège de France de către regimul de la Vichy.

A exercat funcțiile de secretar adjunct al Société de linguistique de Paris din 1945 până în 1959, iar apoi pe cea de secretar din 1959 până în 1970. În 1960, a fost ales membru al Académie des inscriptions et belles-lettres, iar în 1965, membru al Accademia dei Lincei.

În 1961, a fondat, alături de Claude Lévi-Strauss și Pierre Gourou, L'Homme. Revue française d'anthropologie. Din 1964 până în 1975, a condus Revue des études arméniennes (REA).

În decembrie 1969, a fost victima unui accident vascular cerebral care l-a lăsat afazic. A murit șapte ani mai târziu, la 3 octombrie 1976, la VersaillesArhivele Parisului, arondismentul 14, anul 1976, actul de deces nr. 3352 transcris de primăria din Versailles, cota 14D 617, fila 7/31, la vârsta de 74 de ani.

Contribuție științifică Producția sa științifică s-a întins pe o perioadă de aproximativ cincizeci de ani, începând cu anul 1922. Primii zece ani au fost dedicați în principal disciplinei sale de origine, limba persană, cu patru lucrări și un număr foarte mare de articole.

Începând cu anul 1932, acesta s-a orientat cu adevărat către lingvistica comparată a limbilor indo-europene; în această perioadă a dobândit o dimensiune internațională, în special prin publicarea tezei sale principale, Les Origines de la formation des noms en indo-européen (1935), în care a propus o teorie a rădăcinii indo-europene ce a marcat puternic evoluția ulterioară a lingvisticii indo-europene. După perioada dificilă a războiului, a publicat în 1948 Noms d'agent et noms d'action en indo-européen, care este, conform lui , „cea mai frumoasă carte de gramatică comparată care s-a scris în secolul al douăzecilea... capodopera, culmea structuralismului clasic european”. Watkins citează ca fiind „contribuția cea mai durabilă a lui Benveniste la gramatica comparată” ideea rezumată în această frază (extrasă din concluzia articolului său despre Actif et moyen dans le verbe): „Este în natura faptelor lingvistice, din moment ce sunt semne, să se realizeze în opoziții și să nu semnifice decât prin aceasta.”

În ultima perioadă, interesul pentru lingvistica generală, atât dintr-un punct de vedere formal, cât și în raporturile sale cu organizarea socială, a trecut în prim-plan, însă întotdeauna în legătură directă cu lingvistica indo-europeană. Acest interes s-a exprimat deplin în lucrarea sa Problèmes de linguistique générale (apărută în 1966 și 1974), care a introdus în Franța lingvistica enunțării, precum și în ultima sa operă, Vocabulaire des institutions indo-européennes (apărută în 1969), fructul unui demers foarte inovator prin care a căutat semnificații sociale profunde, „structuri îngropate” sub sistemele de distincții semantice. Acesta s-a interesat astfel de problema fundamentală a semnificației vocabularului, pe care a tratat-o în mai multe teme: economie, rudenie, statute sociale în primul volum, regalitate, drept, religie în cel de-al doilea. Originalitatea lucrării constă în obținerea unor rezultate ce interesează istoria și antropologia pornind de la fapte pur lingvistice.

Influențe interdisciplinare Lucrările sale privind reconstrucția semantică au servit în mod special ca sprijin teoretic pentru psihanalistul Jacques Lacan, a cărui inițiativă de a refonda disciplina analitică prin evidențierea structurii de limbaj a inconștientului a fost contemporană cu acestea. În 1954, în cadrul seminarului său, cel din urmă s-a referit în mod explicit la lucrările „unui om la fel de eminent ca domnul Benveniste”, cu care a indicat că se află în dialog. Psihanalistul a precizat astfel în fața auditoriului său că se sprijină pe o descoperire recentă pe care i-a încredințat-o lingvistul pentru a desprinde semnificația unui termen, și anume că „singura metodă corectă este de a face suma utilizărilor sale”.

Opere principale

Note

Referințe

Bibliografie

Legături externe Resurse relevante pentru cercetare:

Note în dicționare sau enciclopedii generale:

Categorie:Nașteri în 1902 Categorie:Nașteri pe 27 mai Categorie:Decese în 1976 Categorie:Decese pe 3 octombrie Categorie:Otomani Categorie:Lingviști francezi Categorie:Indo-europeniști Categorie:Indianiști Categorie:Iraniști Categorie:Profesori ai Collège de France Categorie:Structuralism