alt=A child who appears to be very young and malnourished sits in the corner of his crib, his hands in his mouth.|miniatura|Copil de 13 ani, sever malnutrit, care prezintă un comportament autostimulant. Orfanitatea în România a devenit răspândită ca o consecință a politicii nataliste a Republicii Socialiste România sub Nicolae Ceaușescu. Eficacitatea acesteia a dus la o creștere a ratei natalității în detrimentul unei planificări familiale adecvate și al drepturilor reproductive. Consecințele sale s-au resimțit cel mai mult odată cu prăbușirea rețelei de siguranță socială a regimului în timpul perioadei de austeritate din anii 1980, care a dus la o neglijare instituțională pe scară largă a nevoilor orfanilor, cu consecințe grave asupra sănătății acestora, inclusiv rate ridicate de infecție cu HIV la copii, și asupra bunăstării acestora. O serie de intervenții internaționale și guvernamentale au avut loc începând cu anii 1990 pentru a îmbunătăți condițiile din orfelinate și a reforma sistemul de protecție a copilului din țară.

Istorie Sub Nicolae Ceaușescu, atât avortul, cât și contracepția erau interzise. Ceaușescu credea că creșterea populației va duce la creștere economică. În octombrie 1966, a fost adoptat Decretul 770, care interzicea avortul, cu excepția cazurilor în care mama avea peste patruzeci de ani sau avea deja patru copii în îngrijire. Rata natalității a crescut în special în anii 1967, 1968 și 1969. Până în 1977, oamenii erau impozitați pentru că nu aveau copii.

Copiii născuți în acești ani sunt cunoscuți popular sub numele de decreței (diminutiv de la decret). Această creștere a numărului de nașteri a dus la abandonarea multor copii în orfelinate, care erau ocupate și de persoane cu dizabilități și boli mintale. Împreună, aceste grupuri vulnerabile au fost supuse neglijării instituționalizate, abuzului fizic și sexual și consumului de droguri pentru a controla comportamentul. Consulul SUA la București din 1987 până în 1991, Virginia Carson Young, a remarcat că mulți dintre copii nu erau de fapt orfani, ci erau, de fapt, copii ai căror părinți nu își permiteau familii atât de numeroase, o situație creată de cerințele nataliste impuse. Părinții îi plasaseră în orfelinate, adesea cu intenția de a-i lua în grija lor la o vârstă mai mare.

Condițiile din orfelinate Condițiile din orfelinate se deterioraseră după 1982, ca urmare a deciziei lui Ceaușescu de a confisca o mare parte din producția economică a țării pentru a-și rambursa datoria externă. Din cauza recesiunii economice, electricitatea și căldura din orfelinate erau adesea intermitente, iar alimentele erau rare. Deși condițiile din orfelinate nu erau uniforme, cele mai grave condiții se întâlneau mai ales în instituțiile pentru copii cu dizabilități. Un astfel de exemplu, spitalul psihiatric pentru copii din Siret, nu dispunea nici de medicamente, nici de facilități de spălare, iar abuzul fizic și sexual asupra copiilor era raportat ca fiind frecvent. Într-un alt caz, instituția pentru copii cu dizabilități din Sighetu Marmației, copiii erau adesea legați de propriile paturi.

Deoarece personalul nu reușea să-i îmbrace, copiii își petreceau ziua goi și erau lăsați să stea în propriile fecale și urină. Asistentele medicale care lucrau în aceste instituții nu erau instruite corespunzător și adesea îi abuzau pe copii. Apa murdară era folosită pentru băi, iar copiii erau aruncați înăuntru câte trei odată de către personal. Din cauza abuzurilor la care erau supuși copiii din partea personalului, copiii mai mari au învățat să-i bată pe cei mai mici. Toți copiii, inclusiv fetele, aveau capul ras, ceea ce făcea dificilă diferențierea între ei. Mulți prezentau întârzieri în dezvoltarea cognitivă, iar o parte dintre ei nu știau să se hrănească singuri.

Orfelinatele nu reușeau să satisfacă nici măcar cele mai elementare nevoi ale copiilor. Mulți copii au murit din cauza unor boli minore sau a unor leziuni, cum ar fi cataracta sau anemia. Mulți au murit de foame. Printre leziunile fizice legate de dezvoltare s-au numărat fracturi care nu s-au vindecat corect, ceea ce a dus la deformarea membrelor. Unii copii din orfelinate au fost infectați cu HIV/SIDA din cauza practicii de a utiliza instrumente nesterilizate. Pe lângă suferința vieții într-un orfelinat, copiii se confruntau cu strămutare suplimentară atunci când erau mutați dintr-un orfelinat în altul fără a fi anunțați în prealabil. De obicei, trebuiau să schimbe instituția mai întâi când împlineau vârsta de trei ani și din nou când împlineau vârsta de șase ani. Cea mai grea soartă era rezervată copiilor considerați „irecuperabili”, considerați „neproductivi” și repartizați la Ministerul Muncii. După căderea regimului, foștii angajați au susținut că pedepsele corporale aplicate tuturor copiilor erau încurajate ca „disciplină adecvată” și că personalul care nu îi bătea pe copii era considerat slab.

Numărul real al copiilor care au trăit în orfelinate în timpul erei comuniste nu este cunoscut, deoarece nu este posibil să se obțină date fiabile despre practicile și politicile care au avut loc sub regim. Conform unor surse, în 1989 existau aproximativ 100.000 de copii care trăiau în orfelinate. Alte surse estimează cifra la 170.000. În total, se estimează că aproximativ 500.000 de copii au fost crescuți în orfelinate. După căderea regimului comunist, după ce condițiile din orfelinate au fost făcute publice, adopția a fost promovată ca o soluție. Drept urmare, un număr mare de copii au fost adoptați de străini în anii 1990 și începutul anilor 2000. Cu toate acestea, au existat numeroase nereguli, alimentate de corupție și reglementări laxe. Drept urmare, în 2004, guvernul a interzis adopția internațională, cu excepția adopției de către bunici. Interdicția a fost adoptată sub presiunea Uniunii Europene, căreia România i-a aderat ulterior în ianuarie 2007, pentru a limita abuzurile sistemului.

După Revoluția Română din Decembrie 1989, a urmat o perioadă inițială de insecuritate economică și socială. Anii 1990 au fost o perioadă de tranziție dificilă, iar în această perioadă numărul copiilor străzii a fost foarte mare. Unii au fugit sau au fost dați afară din orfelinate sau din centre abuzive și erau adesea văzuți cerșind, inhalând „aurolac” din pungi și hoinărind prin metroul din București. Această situație a fost prezentată într-un documentar din 2001, intitulat „Children Underground” (Copiii din subteran), care a descris viața copiilor străzii din România.

Pe măsură ce realitățile vieții din orfelinatele românești au ieșit la iveală după decembrie 1989, reacția din afara țării a fost de șoc față de situația dificilă a orfanilor, fiind înființate numeroase organizații caritabile. Numeroase activități de strângere de fonduri au fost desfășurate de diverse părți, cum ar fi albumul din 1990 „Nobody's Child: Romanian Angel Appeal”, compilat de George și Olivia Harrison pentru orfanii infectați cu SIDA. Pe lângă strângerile de fonduri, occidentalii și europenii au adoptat mulți copii români după exploatarea condițiilor lor. Cu toate acestea, legile stricte au împiedicat multe adopții, iar procesul de adopție a devenit complex.

Îmbunătățirea situației orfanilor fusese o condiție pentru aderarea României la Uniunea Europeană, dar o investigație realizată de jurnalistul BBC Chris Rogers în 2009 a arătat că unele instituții sunt încă foarte precare și că un număr mare de persoane instituționalizate și traumatizate sunt încă ținute în condiții inadecvate, multe dintre ele intrând aparent în sistem după Ceaușescu.

Efectele asupra copiilor Din cauza neglijării de care au suferit copiii, mulți au crescut cu întârzieri fizice și mentale. Copiii cu întârzieri sau tulburări mintale evidente au primit diagnostice false din partea asistentelor medicale sau a medicilor necalificați. Potrivit lui Jon Hamilton, „Multe dintre lucrurile pe care oamenii de știință le știu despre legătura parentală și creier provin din studii efectuate pe copii care au petrecut timp în orfelinate românești în anii 1980 și 1990.” Condițiile din orfelinate au arătat că nu numai nutriția este vitală pentru dezvoltarea unui copil, ci și contactul uman de bază.

Din cauza lipsei de contact uman, bebelușii s-au dezvoltat fără stimulare, ceea ce a dus la autostimulare, cum ar fi bătăile din mâini sau legănatul înainte și înapoi. Având în vedere aceste caracteristici, copiii erau adesea diagnosticați greșit cu dizabilități mintale și forțați să se mute într-o altă instituție. De asemenea, li se administrau medicamente psihiatrice pentru a-și trata comportamentele sau erau legați de paturi pentru a preveni autovătămarea.

Chiar și după ce au fost adoptați, copiii au avut probleme în a se atașa de noii lor părinți. Atunci când au testat răspunsurile copiilor în comparație cu alți copii, oamenii de știință au monitorizat răspunsurile creierului lor la vederea mamelor adoptive sau a unei femei necunoscute. Conform altor studii RMN, copiii care au crescut în orfelinate românești aveau creiere mai mici din punct de vedere fizic decât copiii obișnuiți care s-au dezvoltat corespunzător.

Conform teoriei atașamentului, „Cel mai important principiu al teoriei atașamentului este că un sugar trebuie să dezvolte o relație cu cel puțin un îngrijitor principal pentru dezvoltarea socială și emoțională cu succes a copilului și, în special, pentru a învăța cum să-și regleze eficient sentimentele.” În orfelinatele românești, copiii se obișnuiseră cu neglijarea încă din fragedă copilărie. Din cauza dificultăților de a forma un atașament emoțional față de ceilalți, cum ar fi părinții adoptivi, copiii au avut dificultăți în a se adapta la noua lor viață după ce au fost adoptați.

Pe lângă efectele fizice, atributele legale ale deposedării includ pierderea numelui de familie legal, pe lângă faptul că prenumele sunt atribuite ca numere. Copiii mici aduși în orfelinate de obicei nu își pot aminti numele și, din această cauză, sunt numiți de către îngrijitorii lor.

Statistici #AnTotal copii aflați în grija statuluiNumăr de copii care trăiesc în orfelinate1.199739,5692.199838,5973.199933,3564.200057,1815.200157,0606.200249,9657.200343,0928.200437,6609.200532,82110.200628,78611.200726,59912.200824,9713.200924,22714.201023,103 15.201123,240 16.201222,798 17.201322,189 18.201421,540 19.201520,291 20.201619,369 21.201718,197 22.201817,096 23.201915,572 24.202013,961 25.202112,890 26.202211,629

Note

Categorie:Societate în România Categorie:Încălcări ale drepturilor omului în România