Strategia de fabricație se definește ca un set de obiective coordonate și programe de acțiune aplicate funcției "Fabricație" a unei organizații industriale și având scopul de a asigura avantaj sustenabil asupra concurenților organizației.
Formularea strategiei de fabricație de către o organizație industrială constă în stabilirea obiectivelor fabricației, identificarea și evaluarea deciziilor majore asupra structurii de fabricație preconizate (capacitate de producție, facilități, tehnologii și integrare pe verticală), precum și asupra infrastructurii fabricației (sistemul calității, planificarea și controlul producției, organizare, managementul resurselor umane, arhitectura sistemelor informaționale).Bohosievici, Cazimir (2001). Strategia de fabricație.Editura Tehnica-Info, Chișinău Domeniile de decizie ale strategiei de fabricație sunt: tehnologia proceselor, facilități, capacitate de producție, integrare pe verticală, managementul calității, forța de muncă, structura și controlul organizației, planificarea și controlul producției.Safsten, K. and Winroth, Mats.(2001) Analysis of the congruence between manufacturing strategy and product system in SMME. Manufacturing Information Systems. Proceedings of the Fourth SMESME International Conference.
Formularea strategiei de fabricație
Specialiștii de la University of Cambridge, Institute for Manufacturing-Marea Britanie menționează următoarea definiție formală a strategiei de fabricațieUniversity of Cambridge. Manufacturing Strategy (articol semnat de dr. Ken Platts) : "Strategia de fabricație este definită printr-un model (pattern) de decizii, atât de structură cât și de infrastructură, care determină capabilitatea sistemului de fabricație și specifică cum va opera acesta pentru a satisface un set de obiective ale fabricației care sunt compatibile cu obiectivele generale ale afacerii." Obiectivele fabricației se referă la aspecte cum sunt : costul, calitatea, livrarea și flexibilitatea produselor.
Strategia de fabricație trebuie să fie compatibilă și complementară cu strategia de afaceri.
Strategia de afaceri a unei firme definește scopul afacerii și se preocupă de adoptarea desfășurării acțiunilor și alocarea resurselor necesare pentru a concura într-un domeniu specific de afaceri. Obiectivele strategiei de afaceri pot fi : profitabilitatea, poziția pe piață, creșterea economică etc.
O strategie de afaceri a unei companii este un plan utilizat pentru a stabili o poziție pe piață, a conduce operațiunile, a atrage și satisface clienții, a concura cu succes și a atinge obiectivele.Miltenburg, John (2005) Manufacturing Strategy: How to Formulate and Implement a Winning Plan.2nd Edition, Productivity Press, ISBN 1-56327-317-9 Strategia de fabricație este derivată din strategia de afaceri a companiei și este asociată cu alte strategii funcționale ale companiei, de exemplu strategia de marketing, strategia financiară, strategia în domeniul cercetării și dezvoltării etc. Este important ca strategia de fabricație aleasă să fie compatibilă/aliniată cu structurile existente: structura companiei, a produselor, a piețelor și segmentelor de piață etc., precum și cu alte decizii strategice, mai ales cu strategia de marketing și cu strategia de concurență. Așa de exemplu, dacă se adoptă o strategie de concurență focalizată pe diferențierea/varietatea produselor, nu se poate opta pentru o strategie de fabricație bazată pe fabricația de masă a unor bunuri identice.
Rolul strategiei de fabricație ,subordonată strategiei de afaceri, se poate evidenția pe două direcții: să asigure suportul fabricației pentru obținerea de comenzi pentru produse, pe un segment de piață, la un nivel mai bun decît concurenții;
să se prevadă procese de fabricație superioare care să asigure firmei avantaje competiționale distincte.
Strategia de fabricație evidențiază rolurile strategice ale sistemelor de producție în unitatea de afaceri.
Teoriile asupra strategiei de fabricație s-au dezvoltat tot mai amplu în timp, începînd cu teoria "opțiunii strategice" a lui W.Skinner (1969)Skinner, W. (1969).Manufacturing -missing link in corporate strategy. Harvard Business Review, 47 (3),pp.136-145, pe măsură ce tehnicile și tehnologiile de fabricație au creat oportunități mai mari pentru competitivitate. Wickham Skinner este denumit și "părintele strategiei de fabricație".
Wickham Skinner (op.cit.) a fost primul care a creat termenul "strategia operațiunilor" în 1969. Dintr-o serie de studii de caz, el a conchis că legătura dintre fabricație și strategia de afaceri era foarte slabă, din cauza lipsei de preocupări asupra fabricației din partea managementului de la cel mai înalt nivel. După Skinner, managerii fabricației aveau tendința să accentueze costul scăzut și eficiența în toate situațiile competiționale, în detrimentul performanței generale a firmei. Pentru a depăși această problemă, Skinner a recomandat ca fabricanții să facă opțiuni asupra strategiei de fabricație care ar îndeplini necesitățile unei strategii generale de afaceri. Această idee a fost relevantă pentru conceptul strategiilor generice de afaceri, dezvoltat de profesorul Michael E.Porter (1980)Porter, M.E.(1980).Competitive Strategy. New York: The Free Press : diferențiere, dominație prin costuri scăzute, focalizare. Pentru o strategie de afaceri cu costuri scăzute, o "opțiune strategică" adecvată a fabricației ar fi decizia alegerii producției de masă (la volume de producție mari), cu produse standardizate.
Dimpotrivă, o strategie de afaceri cu prioritatea "diferențiere", ar necesita o fabricație mai flexibilă, posibil de unicate , cu forță de muncă înalt calificată.
Skinner a considerat că opțiunile asupra strategiei de fabricație constă în determinarea utilajelor și echipamentelor, a tehnologiilor de proces, a planificării și conducerii producției, managementului resurselor umane, organizării producției.
Odată cu dezvoltarea ulterioară a conceptului de strategie de fabricație, Skinner (1974)Skinner, W. (1974). The focused factory. Harvard Business Review, May-June, vol.52, No.3 pp.113-121 a accentuat importanța "schimburilor" (trade-offs- l.engleză) între criterii de performanță între care trebuie să opteze managerii pentru a construi sistemul de fabricație.Skinner (1974, op.cit.) a sugerat șapte criterii care trebuie "schimbate" unele cu altele și anume costul, calitatea, ciclul de livrare, investiția, flexibilitatea de volum, flexibilitatea tipurilor de produse și siguranța livrării. Aceste criterii sunt doar exemple și nu trebuie considerate ca o listă permanentă sau atotcuprinzătoare. El a recomandat ca fabricanții să utilizeze fabrici focalizate (op.cit.), care să se concentreze asupra efectuării unui grup de sarcini consistent (sarcini strategice de fabricație). "Sarcina de fabricație" a fost definită ca fiind sarcina pentru satisfacerea acelor criterii de performanță particulare care vor sprijini planul strategic al companiei și vor crea avantaje competiționale.
Multe dintre lucrările în domeniul strategiei de fabricație au extins ideea "schimburilor", prin definirea focalizării pe produs, versus focalizarea pe proces. (Hayes și Schmenner, 1978)Hayes, R.W. and Schmenner, R.H.(1978). How should You organize manufacturing? Harvard Business Review, 56 (1), pp.106-118.
Caracteristica centrală a teoriei "opțiunii strategice" este că "schimburile" trebuie să se facă între obiectivele fabricației: cost scăzut, flexibilitate, calitate și dependabilitate. Încercarea de a realiza simultan toate obiectivele conduce la inconsistență și performanțe reduse.
Hayes și Wheelwright (1985)Hayes, R.H., Wheelwright, S.C. (1985), Restoring our Competitive Edge. John Wiley & Sons, New York au definit strategia de fabricație ca fiind o succesiune de decizii care, în timp, îi permit unei unități de afaceri să realizeze o structură dorită a fabricației, o infrastructură și un set de capabilități specifice.
Fabricanții utilizează una sau mai multe forme alternative ale proceselor de dezvoltare a strategiei de fabricație : un model (pattern) coerent de acțiuni; programe de îmbunătățire a proceselor de fabricație; urmărirea capabilităților esențiale ale fabricației.Swamidass, P.M., Darlow, N., Baines, T.(2001).Evolving forms of manufacturing strategy developments : Evidence and implications. Int.Journal of Operations and Production Management, vol.21 (10),pp.1289-1304
O abordare sistematică a strategiei de fabricație a fost întreprinsă de Terry Hill (1989)Hill,Terry ,(1989). Manufacturing Strategy -Text and Cases, 1st ed., Burr Ridge, IL: Irwin, profesor la London Business School din Marea Britanie, care a elaborat un model conceptual al procesului de formulare și analiză a strategiei de fabricație. Acest model se bazează pe utilizarea conceptelor de criterii de câștigare a comenzilor și criterii de calificare și urmărește să-i ajute pe manageri să înțeleagă cerințele piețelor și să "...prioritizeze investițiile și dezvoltările pentru a sprijini mai bine necesitățile (criteriile de câștigare a comenzilor și de calificare) ale piețelor curente și viitoare" (Hill, 2000).Hill, Terry (2000), Manufacturing Strategy: Text and Cases (second ed.), Palgrave, Basingstoke
Modelul propus de Terry Hill cuprinde cinci pași repetitivi care trebuie parcurși pentru elaborarea strategiei de fabricație a firmelor: pasul 1 : definirea obiectivelor de afaceri ale firmei; pasul 2 : elaborarea strategiei de marketing pentru a realiza aceste obiective; pasul 3 : evaluarea modului în care diferitele produse ale firmei obțin comenzi pe piață;٭ pasul 4 : alegerea tipurilor de producție pentru a fabrica aceste grupe de produse; pasul 5 : prevederea infrastructurii fabricației, necesară pentru a sprijini producția.
Sarcina strategică a fabricației constă în a satisface mai bine decât concurenții o serie de criterii care permit firmei să câștige (să obțină) comenzi de la clienți. Obiectivele fabricației sunt reprezentate de un grup de criterii competiționale a căror îndeplinire este hotărâtoare pentru obținerea comenzilor și care au fost denumite de Terry Hill criterii de câștigare a comenzilor. Suplimentar, fabricanții stabilesc "criterii de calificare, care constituie niveluri minime de calificare ce sprijină criteriile de câștigare a comenzilor.
Criteriile tipice de obținere a comenzilor sunt : prețul, calitatea produselor, performanțele livrării (viteză și siguranță), flexibilitatea fabricației, gama de produse.
Unul dintre aspectele strategiei de fabricație este dezvoltarea unei infrastructuri adecvate a fabricației, care cuprinde o arie largă de componente: sisteme de planificare și ținere sub control a fabricației, controlul și asigurarea calității, politici cu forța de muncă, arhitectura sistemelor informaționale.
Cei cinci pași de formulare a strategiei de fabricație cuprind elementele dezvoltării/elaborării strategiei de fabricație a firmelor.
Există și alte abordări ale strategiei de fabricație. Astfel, K.W.Platts și M.J.Gregory (1991)Platts, K.W. and Gregory, M.J., Manufacturing audit in the process of strategy formulation. Int.Journal of Operations and Production Management, vol.10, No.9, pp.5-26 au propus o procedură de audit al fabricației care "suprapune" profilurile cerințelor pieței și performanței curente peste dimensiuni ale strategiei cum sunt : timpul de livrare, calitatea și flexibilitatea construcției.
Procedura Platts-Gregory include trei etape: înțelegerea poziției pe piață a firmei. Mai specific, această etapă implică identificarea factorilor competiționali ceruți de piață (de clienți) și compararea acestora cu nivelul de performanțe atins de firmă; evaluarea capabilităților fabricației. Scopul acestei etape este de a evalua măsura în care practicile fabricației ajută la atingerea tipului de performanțe competiționale indicate ca fiind importante în prima etapă;